Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2014
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2861/2014

HOTĂRÂRE
18.06.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2861/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1185 din 2 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de reclamanta M.R.N., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Ministerul Administrației și Internelor, reținând, în esență, că și actele administrative cu caracter normativ pot forma obiectul excepției de nelegalitate în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004; - a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 7.1.1.

din Anexa nr. 10 a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. S/255/2010. Pentru a pronunța această soluție cu privire la fondului excepției de nelegalitate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Ordinul contestat a fost emis în baza și pentru executarea Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, O.U.G. nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și H.G.

nr. 0154/2010 privind stabilirea funcțiilor de bază pe grade militare, respectiv grade profesionale pentru cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special și preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională. Dispozițiile contestate sunt cuprinse la pct. 7.1.1 alin. (1) din Anexa 10 la ordin, care prevăd că pentru polițiștii care la data de 31 decembrie 2009 nu dețineau un certificat de securitate/o autorizație de acces la informații clasificate naționale, stabilirea salariului funcției de bază nu va fi influențată de o eventuală eliberare, după data de 1 ianuarie 2010, a unui astfel de document.

Curtea de apel a reținut că dispozițiile criticate nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât textul nu statuează în sensul că dispoziția normei s-ar aplica situațiilor juridice definitiv constituite, modificate sau stinse, precum și efectelor juridice produse de asemenea situații juridice, definitiv realizate înainte de intrarea în vigoare a legii noi. Pe de altă parte, însă, în raport cu prevederile art. 4 alin. (3), art. 77 și art. 78 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea de apel a reținut că dispozițiile în privința cărora a fost invocată excepția de nelegalitate contravin actelor normative pe baza și în executarea cărora a fost emis ordinul în discuție.

În acest sens, Curtea de apel a avut în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ale art. 33 din H.G. nr. 85/2002, ale art. 6 alin. (3), art. 30 alin. (1) și alin. (5) lit. a), precum și ale pct. 1 din Nota la Anexa IV 1A din Legea nr. 330/2009. Interpretând per a contrario dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 330/2009, Curtea de apel a constatat că legiuitorul a statuat referitor la posibilitatea depășirii/micșorării cuantumului salariului pentru luna decembrie 2009 pentru ipoteza în care condițiile în care personalul își desfășoară activitatea suferă modificări.

Susținerile pârâtului în sensul că, indiferent de modificările din activitatea desfășurată, salariile nu pot fi stabilite decât în raport cu nivelul avut în luna decembrie 2009 este lipsită de suport legal, astfel că soluția din ordinul atacat, în sensul stabilirii drepturilor salariale aferente anului 2010 cu neluarea în considerare a sporului lunar pentru păstrarea confidențialității adaugă în mod nepermis la lege. De altfel, același ordin stabilește, în acord cu dispozițiile legale pe baza cărora a fost emis că, pentru ipoteza în care se înregistrează cazuri de modificare a condițiilor avute la 31 decembrie 2009, salarizarea personalului se va face corespunzător noilor condiții.

Practic modul de stabilire a drepturilor salariale în acest caz are loc prin transpunerea și încadrarea ipotetică a acestora la nivelul lunii decembrie 2009. O atare soluție este de natură a asigura respectarea principiului constituțional și convențional al nediscriminării care presupune că persoanele aflate în situații asemănătoare să nu fie tratate în mod diferit. Introducerea sporului în discuție în salariul de bază începând cu anul 2010 numai pentru persoanele care în decembrie 2009 beneficiau de acesta și cele care s-au încadrat și promovat în funcții în cursul anului 2010 (conform pct. 8 din Anexa 10) cu excluderea celor aflate în funcții la 31 decembrie 2009, și care abia pe parcursul anului 2010 au obținut accesul la informațiile clasificate necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, conturează în mod neechivoc situația de discriminare în care se află acestea din urmă.

2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs pârâții Direcția de Poliție a Municipiului București și Ministerul Afacerilor Interne (în calitate de succesor al Ministerului Administrației și Internelor), invocând motivul prevăzut art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă Direcția de Poliție a Municipiului București susține că, în mod legal, cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2010, prin ordinul contestat s-a prevăzut că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, sporul pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate în cuantumul stabilit la data de 31 decembrie 2009, se include în salariul funcției de bază, iar acest sport nu mai este prevăzut a se acorda după data de 1 ianuarie 2010 celor care obțin autorizația de acces la informații clasificate după această dată.

Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor și Internelor critică soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate, susținând, în esență, că, în reglementarea art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu pot forma obiectul excepției de nelegalitate decât actele administrative cu caracter individual, iar nu și cele cu caracter normativ. Pe fondul excepției de nelegalitate, recurentul-pârât arată că prevederile contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise, respectiv cele ale art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) și pct. 1 din Nota la Anexa IV/1A la Legea nr. 330/2009 și ale art. 5 alin. (1) din O.U.G.

nr. 1/2010. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept Cu referire la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate Actul administrativ contestat în procedura excepției de nelegalitate, respectiv Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/255/2010, care cuprinde reglementări pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din ministerului, este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, care poate fi contestat în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, așa cum în mod constant s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu referire la fondul excepției de nelegalitate În sensul celor reținute de instanța de fond, dispozițiile contestate sunt cele ale pct. 7.1.1 alin. (1) din Anexa 10 la Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/255/2010, care prevăd că, pentru polițiștii care la data de 31 decembrie 2009 nu dețineau un certificat de securitate/o autorizație de acces la informații clasificate naționale, stabilirea salariului funcției de bază nu va fi influențată de o eventuală eliberare, după data de 01 ianuarie 2010, a unui astfel de document.

În analiza legalității prevederilor contestate, Înalta Curte are în vedere următoarele dispoziții legale cu forță juridică superioară: - art. 30 alin. (1) și (5) și pct. 1 din Nota la Anexa IV/1A la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nr. 330/2009: "Art. 30 - (1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.

[...] (5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009." Anexa IV Reglementări specifice personalului încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională Anexa IV/1A Soldele funcțiilor de bază și salariile funcțiilor de bază pentru cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din cadrul instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională NOTĂ: 1. În coeficienții de ierarhizare minimi și maximi sunt cuprinse solda/salariul de merit, indemnizația de dispozitiv/sporul pentru misiune permanentă,

sporul pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate și sporul de fidelitate." - art. 5 alin. (1) din O.U.G.

nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar: "Art. 5 - (1) Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează: a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții; b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții,

cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009." Față de prevederile citate, rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2010, sporul pentru păstrarea confidențialității legii se introduce în soldele funcțiilor de bază corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, și este inclus în coeficienții de ierarhizare minimi și maximi prevăzuți în Anexa nr. IV/1A la Legea nr. 330/2009.

Or, atâta timp cât, începând cu data de 1 ianuarie 2010, sporul în discuție este inclus în coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției, cu respectarea dispozițiilor respective, în mod legal, prin dispozițiile contestate pe calea excepției de nelegalitate, s-a prevăzut că, pentru polițiștii care, la data de 31 decembrie 2009, nu dețineau un certificat de securitate/o autorizație de acces la informații clasificate naționale, stabilirea salariului funcției de bază nu va fi influențată de o eventuală eliberare, după data de 1 ianuarie 2010, a unui astfel de document, întrucât, în sensul celor expuse anterior, sporul este inclus în coeficienții de ierarhizare minimi și maximi prevăzuți în Anexa nr. IV/1A la Legea nr. 330/2009.

În atare condiții, se reține că prevederile contestate respectă dispozițiile cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise, neputându-se reține încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, consacrat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, conform cărora "Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă", precum și în spiritul prevederilor art. 77 teza întâi din aceeași lege, conform cărora "Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului". 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză și va modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a dispozițiilor pct. 7.1.1. din Anexa nr. 10 a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. S/255/2010.

DECIDE Admite recursurile declarate de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinței civile nr. 1185 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 7.1.1. din Anexa nr. 10 a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. S/255/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2014. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2011
, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.R.D., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007
ÎCCJ 2020-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6343/2020
ția de nelegalitate a H.G. nr. 0292/2011 a fost respinsă de prima instanță ca inadmisibilă, reținându-se natura juridică a acestuia, de act administrativ normativ și incidența disp. art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată și com
ÎCCJ 2017-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2705/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admini
ÎCCJ 2015-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3898/2015
rezulte ce norme legale au fost greșit aplicate la momentul emiterii Ordinului nr. 312/2013, care au determinat ulterior restabilirea drepturilor salariale prin ordinul contestat în cauză. Este neîntemeiată această critică de nelegalitate,
ÎCCJ 2013-04-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5138/2013
avansării in treapta de salarizare, precum și a art. 6 alin. (2) și alin. (3) din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă