Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
19 martie 2015

Decizia nr. 818/2015 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare a dosarului nr. 23799/280/2014

Ședinfa din camera de consiliu din data de 19 martie 2015 Asupra cererii de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, Ia data de 5 martie 2015, petentul a solicitat strămutarea Dosarului nr. 23799/280/2014 al Judecătoriei Pitești, invocând motive de bănuială legitimă. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 6 octombrie 2014, deci ulterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., aplicabil în cauză. Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc.

civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia.". Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. pe rolul Judecătoriei Pitești, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Pitești. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

PENTRU

DECIDE Declină în favoarea Curții de Apel Pitești competența de soluționare a cererii formulate de petentul B.C. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 23799/2S0/2014 al Judecătoriei Pitești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.