ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 657/2015

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele: Prin sentința nr. 1060/D din 0 3 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, în rejudecare, după casarea cu trimitere dispusă prin decizia civilă nr. 1631 din 14 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă contestația formulată de reclamanta P.A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Moinești. A fost anulată dispoziția nr. 1216 din 28 aprilie 2004 emisă de primar și s-a dispus restituirea în natură a suprafețelor de teren situate în str. Z. și respectiv, str. G.N.Ș., potrivit dispozitivului sentinței; s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafețele de teren de 985 mp și, respectiv 1.424 mp.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petenta este moștenitoarea legală a defuncților C.G. și C.A., iar prin Decretul nr. 197/1987, aceștia au fost expropriați de construcția de 52,80 mp și terenul în suprafață de 67,62 mp, situate în Moinești, str. M.S. nr. 8, în prezent, strada G.N.Ș. nr. 5. Totodată, prin Decretul nr. 107/1984, aceiași proprietari au fost deposedați de construcția în suprafață de 66,5 mp și terenul de 150 mp, situate pe strada F.S., în prezent, str. Z. Tribunalul a constatat că în mod nejustificat pârâtul a respins notificarea reclamantei, cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada calității de persoană îndreptățită a acesteia.

Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că imobilele au fost preluate de stat fără temei legal, fiind aplicabile prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 (pentru construcțiile și suprafețele de teren menționate în actele de expropriere) și, respectiv art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 pentru diferențele de teren. Potrivit expertizei efectuate în cauză, a reieșit că în prezent construcțiile au fost demolate, iar terenurile sunt libere parțial, parte din suprafețe fiind ocupate de un bloc de locuințe, o parcare publică și de drumuri de acces.

În aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a apreciat că se impune restituirea în natură a suprafețelor de teren rămase libere și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru restul suprafețelor de teren, astfel cum acestea au fost identificate de către expert în cele două schițe anexă la raportul de expertiză. S-a reținut totodată, că în cauză își găsesc aplicarea și prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât raportul de expertiză a stabilit că pe suprafața de 140 mp de pe str. G.N.Ș. există câteva garaje particulare, acestea fiind construcții ușoare, în sensul legii, ce nu împiedică restituirea în natură.

S-a înlăturat, ca nefondată, apărarea pârâtului potrivit căreia suprafața de 1.250 mp din strada Z. nu poate fi restituită în natură deoarece aparține domeniului public, întrucât Legea nr. 10/2001 nu condiționează restituirea în natură de apartenența imobilelor la domeniul privat al statului. S-a considerat a fi lipsit de relevanță și faptul că suprafața de 1.140 mp de pe str. G.N.Ș. este în administrarea Ministerului de Interne (situație relevată doar cu ocazia efectuării raportului de expertiză), întrucât nici în acest caz nu este incident vreun impediment la restituirea în natură, iar pe de altă parte, pârâtul nu a făcut vreo dovadă în sensul că această suprafață este afectată exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, pentru a se analiza incidența art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pentru construcțiile demolate nu s-a dispus acordarea de despăgubiri, întrucât acestea nu au fost solicitate de către contestatoare. Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Moinești, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia civilă nr. 168 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, apelul a fost admis, sentința schimbată în sensul admiterii în parte a contestației numai cu privire la suprafața de 2.400 mp teren situat în str. Z. (fostă F.S.), pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; totodată, s-a admis și cererea de intervenție în interesul apelantului, formulată de C.G.N. Pe parcursul soluționării cauzei în apel, au formulat cereri de intervenție în interes propriu numiții F.L.

și C.G.N., cereri respinse ca inadmisibile, în baza dispozițiilor art. 50 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, a formulat cerere de intervenție în interesul apelantului, C.G.N. - solicitând admiterea apelului, cel puțin pentru suprafața din str. Z., deoarece o porțiune din teren se află în proprietatea sa, conform documentației cadastrale pe care a depus-o la dosar. În apel, s-a dispus efectuarea unei noi expertize topo-cadastrale. Curtea de apel a reținut că, potrivit actelor dosarului, autorii reclamantei au deținut pe raza municipiului Moinești, un teren în suprafață de 0,24 ha, situat în str. F.S., actuală str. Z., teren expropriat prin Decret nr. 107/1984.

Chiar dacă din anexa la decret rezultă că s-a expropriat o suprafață mai mică de teren, instanța de apel, prin coroborarea acestei mențiuni cu istoricul de rol fiscal și extrasul de registru agricol, în aplicarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, a apreciat că reclamanta a făcut dovada suprafeței de teren de la această adresă (2.400 mp), pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Din conținutul expertizei efectuate în apel, s-a reținut că, pe de o parte, pe acest teren sunt edificate blocurile de locatari nr. XX, YY, ZZ și WW, drum de acces și spații necesare utilizării blocurilor, parcări betonate, iar pe de altă parte, o altă suprafață este deținută de o persoană fizică – C.N., astfel încât, terenul nu este liber, situație în care reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în condițiile legii speciale.

În ceea ce privește cealaltă suprafață de teren de 0,32 ha, instanța a constatat că, potrivit evidențelor Primăriei, aceasta s-ar fi aflat pe str. M.S., însă, reclamanta a indicat un alt amplasament - respectiv, str. G.N.Ș. (fostă E.i și nu M.S., cum greșit a reținut prima instanță). S-a apreciat că tribunalul a avut în vedere doar cele susținute de contestatoare, imobilul fiind identificat pe un alt amplasament, nefăcându-se dovezi cu privire la existența terenului pe str. M.S. S-a mai reținut că, de altfel, la această adresă în listele anexă ale Decretului de expropriere nr. 197/1987, era în evidențiată numai construcția. Prin urmare, identificarea realizându-se doar pe baza susținerilor contestatoarei, instanța a menținut soluția din dispoziția contestată (de respingere a notificării reclamantei pentru terenul și construcția situate la adresa din str. M.S.).

Recursul declarat de reclamantă împotriva soluției din apel a fost admis prin decizia nr. 3859 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secția civilă și de proprietate intelectuală, casată în parte decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe doar în ce privește suprafața de teren de 3200 m.p. din Moinești, str. M.S. nr. 5, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei cu privire la terenul situat în Moinești, str. Z. S-a reținut în decizia de casare că, deși reclamanta a administrat aceleași probe pentru ambele terenuri, solicitate prin notificare, totuși instanța a ajuns la concluzii contradictorii întrucât pentru terenul din str. Z. a reținut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, dând rezolvare pozitivă raportului de restituire, pe când pentru terenul din str. M.S.

nr. 5, a infirmat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii. De asemenea, s-a constatat că și proprietatea din str. M.S. a autorilor recurentei a fost preluată abuziv de stat, deși în Decretul de expropriere nr. 197/1987 a figurat numai construcția ce se găsea la această adresă. Or, o atare constatare permite stabilirea aceleiași concluzii a preluării abuzive a construcției de la această adresă (pentru care însă reclamanta nu a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, așa cum a reținut prima instanță) și a preluării fără titlu, a întregului teren situat la această adresă.

În ce privește individualizarea tipului de măsuri reparatorii (restituire în natură sau prin echivalent, sub forma despăgubirilor în condițiile legii speciale, alte măsuri prin echivalent, nefăcând obiectul dezbaterilor), aceasta nu poate avea loc decât după stabilirea exactă a amplasamentului terenului din fosta și actuala stradă M.S., întrucât, în recurs, s-a confirmat de către pârât, potrivit adreselor înaintate, la solicitarea Curții, că str. M.S. nu și-a schimbat denumirea niciodată între momentul 1963 (data evidențelor agricole) - 1987 (anul preluării în proprietatea statului, conform mențiunilor din anexa la Decret) și nici în prezent, la data soluționării raportului de restituire.

În consecință, instanța de recurs a constatat că cele două expertize efectuate la judecata fondului au avut în vedere, referitor la cea de-a doua proprietate, un alt imobil, situat la o altă adresă poștală, fără nicio legătură cu litigiul, respectiv, un teren situat în actuala str. G.N.Ș., fostă E., iar nu terenul din str. M.S. (fostă și actuală). S-a constatat că experții, în îndeplinirea mandatului încredințat de instanțe, pentru această proprietate din str. M.S., au avut în vedere imobilul de pe str. G.N.Ș. (fostă str. E.) numai pentru că a fost „indicat de reclamantă” ca fiind amplasamentul fostei proprietăți din str. M.S., fără niciun corespondent în actele dosarului.

S-a dispus ca la rejudecare, instanța de apel să ordone administrarea probelor pertinente, concludente și utile pentru identificarea terenului din str. M.S., potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia, în determinarea măsurilor reparatorii, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din legea specială. Reluând judecata cauzei, Curtea de Apel Bacău a pronunțat decizia civilă nr. 61 din 27 iunie 2011, prin care a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința atacată, în sensul respingerii contestației privind suprafața de teren de 3200 m.p. din Moinești, str. M.S. nr. 5. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că într-adevăr, în speță sunt incidente dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., însă reclamantul a beneficiat de serviciile unui apărător ales și ca atare, în cele 11 termene de judecată putea face demersurile necesare pentru suplimentarea probatoriului. De asemenea, depunerea planului de situație nr. 6812 din 24 iunie 2011 s-a făcut după închiderea dezbaterilor, astfel încât acesta nu a fost avut în vedere la soluționarea cauzei. Prin decizia nr. 3900 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva soluției din apel, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

S-a reținut că, deși reclamanta avea într-adevăr, obligația să depună la dosar toate înscrisurile și planurile de situație pentru imobilul în litigiu, în vederea clarificării situației juridice a acestuia, în același timp, la momentul la care a cerut termen pentru depunerea schiței și planului de situație, cererea i-a fost respinsă; acest plan de situație depus totuși ulterior, a fost înlăturat de instanță din analiză, fără a fi astfel lămurită situația juridică a imobilului. A stabilit instanța de recurs ca, la momentul rejudecării, să se aibă în vedere recomandările și dezlegările din decizia de casare nr. 3859/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv administrarea tuturor probelor utile și concludente cauzei, pentru identificarea terenului din str. M.S.

potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia, natura juridică și posesorul/deținătorul actual prin efectuarea unei noi expertize topo cu obiectivele clare, precum și determinarea măsurilor reparatorii ce se impun în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001. În rejudecare, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a pronunțat decizia nr. 404 din 19 noiembrie 2014, prin care a admis apelul pârâtului împotriva sentinței nr. 1060 din 13 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeței de 141,5 mp teren, situat în Mun. Moinești, jud. Bacău, str. G.N.Ș. (fostă E.), teren ocupat de 6 garaje, identificat prin schița anexă la raportul de expertiză B.M.

A dispus, totodată, acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 2.106,5 mp teren situat în mun. Moinești, jud. Bacău, str. G.N.Ș., identificată în schița anexă la raportul de expertiză B.M. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile. În justificarea soluției, instanța de apel a constatat că, potrivit raportului de expertiză administrat, a rezultat că terenul solicitat de intimata-reclamantă nu este situat în municipiul Moinești, str. M.S., ci pe str. G.N.Ș. Identificarea terenului a fost făcută pe baza descrierii familiei intimatei reclamante și a planului de situație din 24 iunie 2011 emis de Consiliul Județean Bacău (plan ce vizează amplasamentul imobilului, apreciat de instanța ierarhic superioară a fi pertinent și util cauzei).

S-a constatat că terenul identificat conform planului este amplasat pe str. G.N.Ș. (fostă E.), iar nu pe str. M.S., cum este înscris la rolul autorului C.G.; totodată, la rolul autorului reclamantei este înscrisă suprafața de 3200 m.p., iar din măsurători a rezultat suprafața de 2248 m.p. În ceea ce privește situația juridică și posesorul sau deținătorul actual al terenului, Curtea de Apel a reținut că terenul de 2248 m.p. are următoarea situație: suprafața de 181,5 m.p. este stăpânită de C.M. și E.F., în baza certificatului de moștenitori din 16 iunie 2010, terenul are documentație cadastrală și pe această suprafață de teren s-a edificat o casă nouă; - suprafața de 879 m.p. este deținută de Poliția municipiului Moinești, se află în proprietatea publică a statului și în administrarea M.A.I., fiind inclusă în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, actualizat prin H.G.

nr. 1705/29.11.2006; - suprafața de 141,5 m.p. este ocupată de 6 garaje proprietatea unor cetățeni, terenul aferent garajelor fiind închiriat de la primărie; - suprafața de 167 m.p. teren ocupat de calea de acces la casa nou construită de C.M., garaje, str. G.N.Ș. și suprafața aferentă blocului de locuințe nr. WW, de 979,8 m.p. Potrivit schiței anexă la raportul de expertiză, str. G.N.Ș. este în prelungirea străzii M.S., astfel că, în funcție și de planul de situație din 24 iunie 2011 emis de Consiliul județean Bacău, terenul solicitat de intimata reclamantă este cel identificat de expert, în lucrarea întocmită. A mai reținut instanța că, din totalul de 2248 m.p. ce a rezultat din măsurători, poate fi restituită în natură, doar suprafața de 141,5 m.p.

teren situat în Moinești, str. G.N.Ș. (fostă E.), identificată în schița anexă a raportului de expertiză în punctele 4, 5, 13, 12, 4, întrucât pe acest teren se află edificate construcții ușoare demontabile, terenul fiind concesionat de la Primărie, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. S-a constatat că pentru restul terenului situat în str. G.N.Ș., nu se poate dispune restituirea în natură, deoarece este afectat de calea de acces, respectiv str. G.N.Ș., parcare betonată, trotuare la blocul de locuințe nr. WW și accesul la casa numiților C.M. și E.F., blocul de locuințe nr. WW. S-a apreciat că nici suprafața de 879 m.p. teren (delimitată în schița anexă la raportul de expertiză potrivit perimetrului 1, 2, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 22 - 11 - 1) nu poate fi restituită în natură, întrucât acest teren este deținut de Poliția mun.

Moinești, aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea M.A.I., fiind inclus în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, actualizat prin H.G. nr. 1705/29.11.2006, pe acest teren fiind construite garaje, copertine auto aparținând Poliției mun. Moinești, iar curtea este destinată accesului la aceste construcții și normalei desfășurări a activității acestei instituții publice. De aceea, în temeiul art. 11 din Legea nr. 10/2001, Curtea de apel a apreciat că intimata reclamantă este îndreptățită la măsuri reparatorii - acordare de despăgubiri pentru suprafața de 2106,5 m.p. teren situat în mun. Moinești, str. G.N.Ș. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, care a susținut caracterul nelegal al acesteia, determinat de o aplicare greșită a legii, precum și de fundamentarea soluției pe motive contradictorii.

- S-a arătat că în mod eronat a reținut instanța că terenul în litigiu este situat pe str. G.N.Ș. (fostă E.), iar nu pe str. M.S., stabilind acest amplasament pe baza descrierii membrilor familiei reclamantei. Aceasta, în condițiile în care prin decizia de casare s-a statuat că se impune efectuarea unei expertize pentru identificarea terenului din str. M.S. „potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia”, pe baza schițelor de plan și nu a descrierilor părților. Contrar evidențelor din registrul agricol și mențiunilor din Decretul de expropriere care demonstrează că autorul reclamantei, defunctul C.G., a deținut un teren de 3200 m.p. în Moinești, str. M.S.

nr. 5, instanța de apel reține, dând eficiență raportului de expertiză, că imobilul s-ar fi aflat la o altă adresă, pe str. G.N.Ș., fostă str. E. - În realitate, expertul a evidențiat amplasamentul numai pe baza susținerii soțului reclamantei, a întocmit un plan de situație total eronat, fără nicio legătură cu terenul ce face obiectul litigiului, Imobilul care a aparținut antecesorului reclamantei s-a aflat pe str. M.S., care nu și-a schimbat denumirea niciodată. Planul de situație depus la termenul din 27 iunie 2011 nu are nicio relevanță pentru individualizarea și stabilirea amplasamentului imobilului, câtă vreme expertul însuși precizează că pe acest plan „nu apar numărul poștal al imobilului și nici proprietarul terenului”.

Tocmai pentru că acest plan de situație - a cărui verificare și analizare s-au dispus prin decizia de casare - nu este relevant, s-a solicitat Consiliului județean Bacău, un extras al planului de situație care să conțină continuarea străzii M.S. (iar nu strada G.N.Ș., cum a depus reclamanta) și care să aibă indicat numărul poștal al imobilului ce a aparținut autorului reclamantei. Rezultă, conform acestui plan de situație, că numitul C.G. a deținut un imobil pe str. M.S. nr. 5, iar nu pe str. G.N.Ș., cum eronat a pretins reclamanta, care a depus doar o parte a planului de situație, cu amplasamentul imobilelor dinspre str. G.N.Ș., deplasând locul de situare a terenului revendicat spre terenuri ocupate în prezent de curtea Poliției Moinești și de persoane fizice.

În drept, au fost invocate (fără corespondent în argumentele dezvoltate), de o manieră generică, dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Intimații nu au formulat întâmpinări în cauză. Recurentul a depus la dosar, în condițiile art. 305 C. proc. civ., planul de situație al străzii M.S. (în continuarea planului de situație din 24 iunie 2011), fișa tehnică și planul imobilului (construcție) aflat la adresa din str. M.S. nr. 5 (așa cum a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 197/1987), decizia nr. 159/1989 a Consiliului popular Bacău privind transmiterea în administrarea Ministerului de Interne, a unei suprafețe de 2000 m.p., în orașul Moinești, pentru amplasarea sediului poliției.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: - Ceea ce se susține, conform criticilor formulate, este nesocotirea îndrumărilor deciziei de casare în legătură cu individualizarea imobilului în litigiu situat pe str. M.S. nr. 5 (care nu și-a schimbat denumirea de-a lungul vremii) și respectiv, nelămurirea situației de fapt privind amplasamentul terenului, prin valorificarea unei expertize lipsite de fundamente tehnice. Se invocă așadar, pe de o parte, nesocotirea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. - care obligă instanța de rejudecare să țină seama de cele statuate, cu valoare obligatorie, prin decizia de casare - și, pe de altă parte, incidența art. 314 C. proc.

civ., care permite instanței de recurs să stabilească dacă a avut loc o corectă aplicare a legii numai atunci când împrejurările de fapt ale pricinii sunt pe deplin lămurite. Aspectele ce fac obiectul criticilor - identificate, în sensul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform celor menționate anterior, iar nu din perspectiva dispozițiilor procedurale indicate în mod greșit de către recurenta-reclamantă - au caracter fondat. - Astfel, se constată că la momentul rejudecării, instanța de apel a găsit întemeiate pretențiile reclamantei și a stabilit îndreptățirea acesteia la măsuri reparatorii pentru imobilul din Moinești, str. G.N.Ș. (fostă E.).

Aceasta, în condițiile în care instanța de recurs a statuat prin prima decizie de casare pronunțată în cauză (decizia nr. 3859 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală) că instanța de fond trebuie să procedeze, la momentul rejudecării, la individualizarea exactă a amplasamentului terenului „din fosta și actuala str. M.S., întrucât s-a confirmat în recurs, potrivit adreselor înaintate la dosar, că str. M.S. nu și-a schimbat niciodată denumirea între momentul 1963 (data evidențelor agricole) - 1987 (anul preluării în proprietatea statului, conform mențiunilor din anexa la Decret) și nici în prezent, la data soluționării raportului de restituire”.

În acest context, a stabili că imobilul ce a aparținut autorului reclamantei se află situat la o altă adresă - reținută ca atare în raportul de expertiză, pe baza descrierilor soțului reclamantei - înseamnă o nesocotire a celor stabilite cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare, fără ca această situație să fie justificată de elemente noi care să fi apărut cu ocazia rejudecării. Împrejurarea că prin cea de-a doua decizie de casare (nr. 3900 din 23 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a dispus ca la efectuarea expertizei să se țină seama și de planul de situație din 24 iunie 2011 nu era de natură să fundamenteze concluziile raportului de expertiză (care să fie validat în continuare de către instanță), dacă pe respectivul plan de situație nu se regăsea imobilul în litigiu (întrucât conținea doar o secțiune a străzii, fără partea care interesa, raportat la numărul poștal al terenului revendicat).

Dimpotrivă, trebuia să se observe că potrivit aceleiași decizii de casare erau reiterate cele stabilite deja prin decizia anterioară, în sensul de a se administra „toate probele utile și concludente cauzei, pentru identificarea terenului din str. M.S., potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia, în vederea stabilirii măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001.” Astfel fiind, în condițiile în care prin două decizii de casare s-a statuat irevocabil că imobilul care a aparținut autorului reclamantei s-a situat pe str. M.S. nr. 5, stradă care nu și-a schimbat denumirea de-a lungul vremii, existând ca atare și în prezent, soluția instanței de apel care acordă despăgubiri pentru un imobil situat la o altă adresă, nesocotește flagrant dezlegările jurisdicționale intrate în autoritate de lucru judecat.

Așa cum s-a menționat deja, stabilirea unei alte situații juridice a imobilului (decurgând din identificarea altui amplasament) nu a fost dată de apariția unor elemente probatorii noi la momentul rejudecării, pentru a se justifica astfel, o reevaluare a dezlegărilor anterioare. Dimpotrivă, fără să cenzureze concluziile raportului de expertiză - bazat, în determinarea amplasamentului imobilului, pe descrieri ale soțului reclamantei și pe un plan de situație nerelevant, întrucât nu conținea numărul poștal care interesa - instanța de apel a judecat cauza fără a elucida elementele de fapt care să-i permită apoi, aplicarea corectă a legii. Expertul însuși a menționat, în conținutul raportului de expertiză că pe planul din 24 iunie 2011 nu este înscris proprietarul terenului, C.G., așa încât a procedat la investigații „discutând cu doi vecini din zonă” și exprimându-și punctul de vedere conform căruia imobilul este situat, de fapt, la o altă adresă.

Validând aceste concluzii, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., stabilind că terenul care face obiectul litigiului și pentru care se datorează măsuri reparatorii se situează pe alt amplasament decât cel din str. M.S. nr. 5, în vederea individualizării căruia se dispusese trimiterea spre rejudecare. De asemenea, strâns legat de aspectul menționat, elementele de fapt ale pricinii nu au fost lămurite pentru a permite instanței de recurs verificarea, sub aspectul legalității, a soluției adoptate. Față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (cu a căror ignorare s-a făcut judecata în apel) și de cele ale art. 314 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, recursul pârâtului urmează să fie admis și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La reluarea judecății, se va dispune refacerea probatoriului pentru identificarea amplasamentului imobilului din str. M.S. nr. 5, în principal pe baza datelor tehnice și a elementelor de evidență (iar nu pe baza descrierilor părților implicate în litigiu și a declarațiilor martorilor) constând în registre, schițe, planuri de situație relevante. Se va avea în vedere, în acest sens, inclusiv planul de situație depus în faza recursului în care este menționat imobilul de la nr. 5, pe str. M.S., proprietatea lui C.G. (în continuarea planului de situație din 24 iunie 2011, în care apărea evidențiată, în principal, str. G.N.Ș., fostă str. E., iar nu strada pe care urma să fie identificat imobilul în litigiu).

În funcție de situația de fapt și juridică ce va rezulta, se va stabili natura măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantei, ca persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Moinești împotriva deciziei nr. 404 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2015.