ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 657/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 657/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, deliberând, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1060/D din

0

3 iunie 2007, pronunțată

de Tribunalul Bacău, secția civilă,

în rejudecare, după casarea cu trimitere

dispusă prin decizia civilă nr. 1631 din 14 februarie 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, a fost admisă contestația formulată de reclamanta P.A. în

contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Moinești. A fost anulată

dispoziția nr. 1216 din 28 aprilie 2004 emisă de primar și s-a dispus

restituirea în natură a suprafețelor de teren situate în str. Z. și respectiv,

str. G.N.Ș., potrivit dispozitivului sentinței; s-a dispus acordarea de

despăgubiri pentru suprafețele de teren de 985 mp și, respectiv 1.424 mp.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că petenta este moștenitoarea legală a defuncților

C.G. și C.A., iar prin Decretul nr. 197/1987, aceștia au fost expropriați de

construcția de 52,80 mp și terenul în suprafață de 67,62 mp, situate în Moinești,

str. M.S. nr. 8, în prezent, strada G.N.Ș. nr. 5. Totodată, prin Decretul nr. 107/1984,

aceiași proprietari au fost deposedați de construcția în suprafață de 66,5 mp și

terenul de 150 mp, situate pe strada F.S., în prezent, str. Z.

Tribunalul a constatat

că în mod nejustificat pârâtul a respins notificarea reclamantei, cu motivarea că

nu s-ar fi făcut dovada calității de persoană îndreptățită a acesteia.

Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că imobilele au fost preluate de

stat fără temei legal, fiind aplicabile prevederile art. 2 lit. h) din Legea

nr. 10/2001 (pentru construcțiile și suprafețele de teren menționate în actele de

expropriere) și, respectiv art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 pentru diferențele

de teren.

Potrivit expertizei efectuate

în cauză, a reieșit că în prezent construcțiile au fost demolate, iar terenurile

sunt libere parțial, parte din suprafețe fiind ocupate de un bloc de locuințe, o

parcare publică și de drumuri de acces.

În aplicarea dispozițiilor

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a apreciat că se impune

restituirea în natură a suprafețelor de teren rămase libere și acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, conform procedurii prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, pentru restul suprafețelor de teren, astfel cum acestea au fost

identificate de către expert în cele două schițe anexă la raportul de expertiză.

S-a reținut totodată,

că în cauză își găsesc aplicarea și prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, întrucât raportul de expertiză a stabilit că pe suprafața de 140 mp de

pe str. G.N.Ș. există câteva garaje particulare, acestea fiind construcții ușoare,

în sensul legii, ce nu împiedică restituirea în natură.

S-a înlăturat, ca nefondată,

apărarea pârâtului potrivit căreia suprafața de 1.250 mp din strada Z. nu poate

fi restituită în natură deoarece aparține domeniului public, întrucât Legea nr.

10/2001 nu condiționează restituirea în natură de apartenența imobilelor la domeniul

privat al statului.

S-a considerat a fi lipsit

de relevanță și faptul că suprafața de 1.140 mp de pe str. G.N.Ș. este în administrarea

Ministerului de Interne (situație relevată doar cu ocazia efectuării raportului

de expertiză), întrucât nici în acest caz nu este incident vreun impediment la restituirea

în natură, iar pe de altă parte, pârâtul nu a făcut vreo dovadă în sensul că această

suprafață este afectată exclusiv și nemijlocit activităților de interes public,

pentru a se analiza incidența art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pentru construcțiile demolate

nu s-a dispus acordarea de despăgubiri, întrucât acestea nu au fost solicitate de

către contestatoare.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul Primarul municipiului Moinești, criticând soluția pentru nelegalitate

și netemeinicie, iar prin decizia civilă nr. 168 din 10 decembrie 2008 a Curții

de Apel Bacău, apelul a fost admis, sentința schimbată în sensul admiterii în parte

a contestației numai cu privire la suprafața de 2.400 mp teren situat în str. Z.

(fostă F.S.), pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005; totodată, s-a admis și cererea de intervenție în interesul

apelantului, formulată de C.G.N.

Pe parcursul soluționării

cauzei în apel, au formulat cereri de intervenție în interes propriu numiții F.L.

și C.G.N., cereri respinse ca inadmisibile, în baza dispozițiilor art. 50 alin.

(3) C. proc. civ.

De asemenea, a formulat

cerere de intervenție în interesul apelantului, C.G.N. - solicitând admiterea apelului,

cel puțin pentru suprafața din str. Z., deoarece o porțiune din teren se află în

proprietatea sa, conform documentației cadastrale pe care a depus-o la dosar.

În apel, s-a dispus efectuarea

unei noi expertize topo-cadastrale.

Curtea de apel a reținut

că, potrivit actelor dosarului, autorii reclamantei au deținut pe raza municipiului

Moinești, un teren în suprafață de 0,24 ha, situat în str. F.S., actuală str. Z.,

teren expropriat prin Decret nr. 107/1984.

Chiar dacă din anexa la

decret rezultă că s-a expropriat o suprafață mai mică de teren, instanța de apel,

prin coroborarea acestei mențiuni cu istoricul de rol fiscal și extrasul de registru

agricol, în aplicarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, a apreciat că

reclamanta a făcut dovada suprafeței de teren de la această adresă (2.400 mp), pentru

care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Din conținutul expertizei

efectuate în apel, s-a reținut că, pe de o parte, pe acest teren sunt edificate

blocurile de locatari nr. XX, YY, ZZ și WW, drum de acces și spații necesare utilizării

blocurilor, parcări betonate, iar pe de altă parte, o altă suprafață este deținută

de o persoană fizică – C.N., astfel încât, terenul nu este liber, situație în care

reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în condițiile legii speciale.

În ceea ce privește cealaltă

suprafață de teren de 0,32 ha, instanța a constatat că, potrivit evidențelor Primăriei,

aceasta s-ar fi aflat pe str. M.S., însă, reclamanta a indicat un alt amplasament

- respectiv, str. G.N.Ș. (fostă E.i și nu M.S., cum greșit a reținut prima instanță).

S-a apreciat că tribunalul

a avut în vedere doar cele susținute de contestatoare, imobilul fiind identificat

pe un alt amplasament, nefăcându-se dovezi cu privire la existența terenului pe

str. M.S. S-a mai reținut că, de altfel, la această adresă în listele anexă ale

Decretului de expropriere nr. 197/1987, era în evidențiată numai construcția.

Prin urmare, identificarea

realizându-se doar pe baza susținerilor contestatoarei, instanța a menținut soluția

din dispoziția contestată (de respingere a notificării reclamantei pentru terenul

și construcția situate la adresa din str. M.S.).

Recursul declarat de reclamantă

împotriva soluției din apel a fost admis prin decizia nr. 3859 din 18

iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secția civilă și de proprietate

intelectuală, casată în parte decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe doar în ce privește suprafața de teren de 3200 m.p. din Moinești,

str. M.S. nr. 5, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei cu privire

la terenul situat în Moinești, str. Z.

S-a reținut în decizia

de casare că, deși reclamanta a administrat aceleași probe pentru ambele terenuri,

solicitate prin notificare, totuși instanța a ajuns la concluzii contradictorii

întrucât pentru terenul din str. Z. a reținut calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită, dând rezolvare pozitivă raportului de restituire, pe când pentru terenul

din str. M.S. nr. 5, a infirmat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la

măsurile reparatorii.

De asemenea, s-a constatat

că și proprietatea din str. M.S. a autorilor recurentei a fost preluată abuziv

de stat, deși în Decretul de expropriere nr. 197/1987 a figurat numai construcția

ce se găsea la această adresă. Or, o atare constatare permite stabilirea aceleiași

concluzii a preluării abuzive a construcției de la această adresă (pentru care însă

reclamanta nu a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, așa cum a reținut prima

instanță) și a preluării fără titlu, a întregului teren situat la această adresă.

În ce privește individualizarea

tipului de măsuri reparatorii (restituire în natură sau prin echivalent, sub forma

despăgubirilor în condițiile legii speciale, alte măsuri prin echivalent, nefăcând

obiectul dezbaterilor), aceasta nu poate avea loc decât după stabilirea exactă a

amplasamentului terenului din fosta și actuala stradă M.S., întrucât, în recurs,

s-a confirmat de către pârât, potrivit adreselor înaintate, la solicitarea Curții,

că str. M.S. nu și-a schimbat denumirea niciodată între momentul 1963 (data evidențelor

agricole) - 1987 (anul preluării în proprietatea statului, conform mențiunilor din

anexa la Decret) și nici în prezent, la data soluționării raportului de restituire.

În consecință, instanța

de recurs a constatat că cele două expertize efectuate la judecata fondului au avut

în vedere, referitor la cea de-a doua proprietate, un alt imobil, situat la o altă

adresă poștală, fără nicio legătură cu litigiul, respectiv, un teren situat în actuala

str. G.N.Ș., fostă E., iar nu terenul din str. M.S. (fostă și actuală).

S-a constatat că experții,

în îndeplinirea mandatului încredințat de instanțe, pentru această proprietate din

str. M.S., au avut în vedere imobilul de pe str. G.N.Ș. (fostă str. E.) numai pentru

că a fost „indicat de reclamantă” ca fiind amplasamentul fostei proprietăți din

str. M.S., fără niciun corespondent în actele dosarului.

S-a dispus ca la rejudecare,

instanța de apel să ordone administrarea probelor pertinente, concludente și utile

pentru identificarea terenului din str. M.S., potrivit amplasamentului neschimbat

al acestuia, în determinarea măsurilor reparatorii, în aplicarea dispozițiilor

art. 10 din legea specială.

Reluând judecata cauzei,

Curtea de Apel Bacău a pronunțat decizia civilă nr. 61 din 27 iunie 2011, prin

care a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința atacată, în sensul respingerii

contestației privind suprafața de teren de 3200 m.p. din Moinești, str. M.S.

nr. 5.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut că într-adevăr, în speță sunt incidente dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., însă reclamantul a beneficiat de serviciile unui

apărător ales și ca atare, în cele 11 termene de judecată putea face demersurile

necesare pentru suplimentarea probatoriului. De asemenea, depunerea planului de

situație nr. 6812 din 24 iunie 2011 s-a făcut după închiderea dezbaterilor, astfel

încât acesta nu a fost avut în vedere la soluționarea cauzei.

Prin decizia nr. 3900

din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

admis recursul declarat de reclamantă împotriva soluției din apel, a casat

hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

S-a reținut că, deși

reclamanta avea într-adevăr, obligația să depună la dosar toate înscrisurile

și planurile de situație pentru imobilul în litigiu, în vederea clarificării

situației juridice a acestuia, în același timp, la momentul la care a

cerut termen pentru depunerea schiței și planului de situație, cererea

i-a fost respinsă; acest plan de situație depus totuși ulterior, a fost

înlăturat de instanță din analiză, fără a fi astfel lămurită situația

juridică a imobilului.

A stabilit instanța

de recurs ca, la momentul rejudecării, să se aibă în vedere recomandările și dezlegările

din decizia de casare nr. 3859/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv

administrarea tuturor probelor utile și concludente cauzei, pentru identificarea

terenului din str. M.S. potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia, natura

juridică și posesorul/deținătorul actual prin efectuarea unei noi expertize topo

cu obiectivele clare, precum și determinarea măsurilor reparatorii ce se impun în

aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001.

În rejudecare, Curtea

de Apel Bacău, secția I civilă, a pronunțat decizia nr. 404 din 19

noiembrie 2014, prin care a admis apelul pârâtului împotriva sentinței nr. 1060

din 13 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, pe care a schimbat-o în parte

în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeței de 141,5 mp teren, situat

în Mun. Moinești, jud. Bacău, str. G.N.Ș. (fostă E.), teren ocupat de 6 garaje,

identificat prin schița anexă la raportul de expertiză B.M. A dispus, totodată,

acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 2.106,5 mp teren situat în mun. Moinești,

jud. Bacău, str. G.N.Ș., identificată în schița anexă la raportul de expertiză B.M.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.

În justificarea soluției,

instanța de apel a constatat că, potrivit raportului de expertiză administrat,

a rezultat că terenul solicitat de intimata-reclamantă nu este situat în municipiul

Moinești, str. M.S., ci pe str. G.N.Ș. Identificarea terenului a fost făcută pe

baza descrierii familiei intimatei reclamante și a planului de situație din 24

iunie 2011 emis de Consiliul Județean Bacău (plan ce vizează amplasamentul imobilului,

apreciat de instanța ierarhic superioară a fi pertinent și util cauzei).

S-a constatat că terenul

identificat conform planului este amplasat pe str. G.N.Ș. (fostă E.), iar nu pe

str. M.S., cum este înscris la rolul autorului C.G.; totodată, la rolul autorului

reclamantei este înscrisă suprafața de 3200 m.p., iar din măsurători a rezultat

suprafața de 2248 m.p.

În ceea ce privește situația

juridică și posesorul sau deținătorul actual al terenului, Curtea de Apel a reținut

că terenul de 2248 m.p. are următoarea situație: suprafața de 181,5 m.p. este

stăpânită de C.M. și E.F., în baza certificatului de moștenitori din 16 iunie 2010,

terenul are documentație cadastrală și pe această suprafață de teren s-a edificat

o casă nouă; - suprafața de 879 m.p. este deținută de Poliția municipiului Moinești,

se află în proprietatea publică a statului și în administrarea M.A.I., fiind inclusă

în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, actualizat

prin H.G. nr. 1705/29.11.2006; - suprafața de 141,5 m.p. este ocupată de 6 garaje

proprietatea unor cetățeni, terenul aferent garajelor fiind închiriat de la primărie;

- suprafața de 167 m.p. teren ocupat de calea de acces la casa nou construită de

C.M., garaje, str. G.N.Ș. și suprafața aferentă blocului de locuințe nr. WW, de

979,8 m.p.

Potrivit schiței anexă

la raportul de expertiză, str. G.N.Ș. este în prelungirea străzii M.S., astfel că,

în funcție și de planul de situație din 24 iunie 2011 emis de Consiliul

județean Bacău, terenul solicitat de intimata reclamantă este cel identificat de

expert, în lucrarea întocmită.

A mai reținut instanța

că, din totalul de 2248 m.p. ce a rezultat din măsurători, poate fi restituită în

natură, doar suprafața de 141,5 m.p. teren situat în Moinești, str. G.N.Ș. (fostă

E.), identificată în schița anexă a raportului de expertiză în punctele 4, 5, 13,

12, 4, întrucât pe acest teren se află edificate construcții ușoare demontabile,

terenul fiind concesionat de la Primărie, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

S-a constatat că pentru

restul terenului situat în str. G.N.Ș., nu se poate dispune restituirea în natură,

deoarece este afectat de calea de acces, respectiv str. G.N.Ș., parcare betonată,

trotuare la blocul de locuințe nr. WW și accesul la casa numiților C.M. și E.F.,

blocul de locuințe nr. WW.

S-a apreciat că nici suprafața

de 879 m.p. teren (delimitată în schița anexă la raportul de expertiză potrivit

perimetrului 1, 2, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 22 - 11 - 1) nu poate fi restituită

în natură, întrucât acest teren este deținut de Poliția mun. Moinești, aflat în

proprietatea publică a statului și în administrarea M.A.I., fiind inclus în Inventarul

bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, actualizat prin H.G. nr.

1705/29.11.2006, pe acest teren fiind construite garaje, copertine auto aparținând

Poliției mun. Moinești, iar curtea este destinată accesului la aceste construcții

și normalei desfășurări a activității acestei instituții publice.

De aceea, în temeiul

art. 11 din Legea nr. 10/2001, Curtea de apel a apreciat că intimata reclamantă

este îndreptățită la măsuri reparatorii - acordare de despăgubiri pentru suprafața

de 2106,5 m.p. teren situat în mun. Moinești, str. G.N.Ș.

Împotriva deciziei a declarat

recurs pârâtul, care a susținut caracterul nelegal al acesteia, determinat de o

aplicare greșită a legii, precum și de fundamentarea soluției pe motive contradictorii.

- S-a arătat că în mod

eronat a reținut instanța că terenul în litigiu este situat pe str. G.N.Ș. (fostă

E.), iar nu pe str. M.S., stabilind acest amplasament pe baza descrierii membrilor

familiei reclamantei.

Aceasta, în condițiile

în care prin decizia de casare s-a statuat că se impune efectuarea unei expertize

pentru identificarea terenului din str. M.S. „potrivit amplasamentului neschimbat

al acestuia”, pe baza schițelor de plan și nu a descrierilor părților.

Contrar evidențelor din

registrul agricol și mențiunilor din Decretul de expropriere care demonstrează că

autorul reclamantei, defunctul C.G., a deținut un teren de 3200 m.p. în Moinești,

str. M.S. nr. 5, instanța de apel reține, dând eficiență raportului de expertiză,

că imobilul s-ar fi aflat la o altă adresă, pe str. G.N.Ș., fostă str. E.

- În realitate, expertul

a evidențiat amplasamentul numai pe baza susținerii soțului reclamantei, a întocmit

un plan de situație total eronat, fără nicio legătură cu terenul ce face obiectul

litigiului, Imobilul care a aparținut antecesorului reclamantei s-a aflat pe

str. M.S., care nu și-a schimbat denumirea niciodată.

Planul de situație depus

la termenul din 27 iunie 2011 nu are nicio relevanță pentru individualizarea și

stabilirea amplasamentului imobilului, câtă vreme expertul însuși precizează că

pe acest plan „nu apar numărul poștal al imobilului și nici proprietarul terenului”.

Tocmai pentru că acest

plan de situație - a cărui verificare și analizare s-au dispus prin decizia de casare

- nu este relevant, s-a solicitat Consiliului județean Bacău, un extras al planului

de situație care să conțină continuarea străzii M.S. (iar nu strada G.N.Ș., cum

a depus reclamanta) și care să aibă indicat numărul poștal al imobilului ce a aparținut

autorului reclamantei.

Rezultă, conform acestui

plan de situație, că numitul C.G. a deținut un imobil pe str. M.S. nr. 5, iar nu

pe str. G.N.Ș., cum eronat a pretins reclamanta, care a depus doar o parte a planului

de situație, cu amplasamentul imobilelor dinspre str. G.N.Ș., deplasând locul de

situare a terenului revendicat spre terenuri ocupate în prezent de curtea Poliției

Moinești și de persoane fizice.

În drept, au fost invocate

(fără corespondent în argumentele dezvoltate), de o manieră generică, dispozițiile

art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Intimații nu au formulat

întâmpinări în cauză.

Recurentul a depus la

dosar, în condițiile art. 305 C. proc. civ., planul de situație al străzii M.S.

(în continuarea planului de situație din 24 iunie 2011), fișa tehnică și planul

imobilului (construcție) aflat la adresa din str. M.S. nr. 5 (așa cum a făcut obiectul

Decretului de expropriere nr. 197/1987), decizia nr. 159/1989 a Consiliului popular

Bacău privind transmiterea în administrarea Ministerului de Interne, a unei suprafețe

de 2000 m.p., în orașul Moinești, pentru amplasarea sediului poliției.

Analizând aspectele deduse

judecății, Înalta Curte constată următoarele:

- Ceea ce se susține,

conform criticilor formulate, este nesocotirea îndrumărilor deciziei de casare în

legătură cu individualizarea imobilului în litigiu situat pe str. M.S. nr. 5 (care

nu și-a schimbat denumirea de-a lungul vremii) și respectiv, nelămurirea situației

de fapt privind amplasamentul terenului, prin valorificarea unei expertize lipsite

de fundamente tehnice.

Se invocă așadar, pe de

o parte, nesocotirea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. - care obligă

instanța de rejudecare să țină seama de cele statuate, cu valoare obligatorie, prin

decizia de casare - și, pe de altă parte, incidența art. 314 C. proc. civ., care

permite instanței de recurs să stabilească dacă a avut loc o corectă aplicare a

legii numai atunci când împrejurările de fapt ale pricinii sunt pe deplin lămurite.

Aspectele ce fac obiectul

criticilor - identificate, în sensul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform celor

menționate anterior, iar nu din perspectiva dispozițiilor procedurale indicate în

mod greșit de către recurenta-reclamantă - au caracter fondat.

- Astfel, se constată

că la momentul rejudecării, instanța de apel a găsit întemeiate pretențiile reclamantei

și a stabilit îndreptățirea acesteia la măsuri reparatorii pentru imobilul din Moinești,

str. G.N.Ș. (fostă E.).

Aceasta, în condițiile

în care instanța de recurs a statuat prin prima decizie de casare pronunțată în

cauză (decizia nr. 3859 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală) că instanța de fond trebuie să procedeze,

la momentul rejudecării, la individualizarea exactă a amplasamentului terenului

„din fosta și actuala str. M.S., întrucât s-a confirmat în recurs, potrivit adreselor

înaintate la dosar, că str. M.S. nu și-a schimbat niciodată denumirea între momentul

1963 (data evidențelor agricole) - 1987 (anul preluării în proprietatea statului,

conform mențiunilor din anexa la Decret) și nici în prezent, la data soluționării

raportului de restituire”.

În acest context, a stabili

că imobilul ce a aparținut autorului reclamantei se află situat la o altă adresă

- reținută ca atare în raportul de expertiză, pe baza descrierilor soțului reclamantei

- înseamnă o nesocotire a celor stabilite cu autoritate de lucru judecat prin decizia

de casare, fără ca această situație să fie justificată de elemente noi care să fi

apărut cu ocazia rejudecării.

Împrejurarea că prin cea

de-a doua decizie de casare (nr. 3900 din 23 septembrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție) s-a dispus ca la efectuarea expertizei să se țină seama și

de planul de situație din 24 iunie 2011 nu era de natură să fundamenteze concluziile

raportului de expertiză (care să fie validat în continuare de către instanță), dacă

pe respectivul plan de situație nu se regăsea imobilul în litigiu (întrucât conținea

doar o secțiune a străzii, fără partea care interesa, raportat la numărul poștal

al terenului revendicat).

Dimpotrivă, trebuia să

se observe că potrivit aceleiași decizii de casare erau reiterate cele stabilite

deja prin decizia anterioară, în sensul de a se administra „toate probele utile

și concludente cauzei, pentru identificarea terenului din str. M.S., potrivit amplasamentului

neschimbat al acestuia, în vederea stabilirii măsurilor reparatorii conform Legii

nr. 10/2001.”

Astfel fiind, în condițiile

în care prin două decizii de casare s-a statuat irevocabil că imobilul care a aparținut

autorului reclamantei s-a situat pe str. M.S. nr. 5, stradă care nu și-a schimbat

denumirea de-a lungul vremii, existând ca atare și în prezent, soluția instanței

de apel care acordă despăgubiri pentru un imobil situat la o altă adresă, nesocotește

flagrant dezlegările jurisdicționale intrate în autoritate de lucru judecat.

Așa cum s-a menționat

deja, stabilirea unei alte situații juridice a imobilului (decurgând din identificarea

altui amplasament) nu a fost dată de apariția unor elemente probatorii noi la momentul

rejudecării, pentru a se justifica astfel, o reevaluare a dezlegărilor anterioare.

Dimpotrivă, fără să cenzureze

concluziile raportului de expertiză - bazat, în determinarea amplasamentului imobilului,

pe descrieri ale soțului reclamantei și pe un plan de situație nerelevant, întrucât

nu conținea numărul poștal care interesa - instanța de apel a judecat cauza fără

a elucida elementele de fapt care să-i permită apoi, aplicarea corectă a legii.

Expertul însuși a menționat,

în conținutul raportului de expertiză că pe planul din 24 iunie 2011 nu este înscris

proprietarul terenului, C.G., așa încât a procedat la investigații „discutând cu

doi vecini din zonă” și exprimându-și punctul de vedere conform căruia imobilul

este situat, de fapt, la o altă adresă.

Validând aceste concluzii,

instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., stabilind

că terenul care face obiectul litigiului și pentru care se datorează măsuri reparatorii

se situează pe alt amplasament decât cel din str. M.S. nr. 5, în vederea individualizării

căruia se dispusese trimiterea spre rejudecare.

De asemenea, strâns legat

de aspectul menționat, elementele de fapt ale pricinii nu au fost lămurite pentru

a permite instanței de recurs verificarea, sub aspectul legalității, a soluției

adoptate.

Față de dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (cu a căror ignorare s-a făcut judecata în apel)

și de cele ale art. 314 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte hotărăște

asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări

de fapt ce au fost deplin stabilite, recursul pârâtului urmează să fie admis și

cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La reluarea judecății,

se va dispune refacerea probatoriului pentru identificarea amplasamentului imobilului

din str. M.S. nr. 5, în principal pe baza datelor tehnice și a elementelor

de evidență (iar nu pe baza descrierilor părților implicate în litigiu și a

declarațiilor martorilor) constând în registre, schițe, planuri de situație relevante.

Se va avea în vedere,

în acest sens, inclusiv planul de situație depus în faza recursului în care este

menționat imobilul de la nr. 5, pe str. M.S., proprietatea lui C.G. (în continuarea

planului de situație din 24 iunie 2011, în care apărea evidențiată, în principal,

str. G.N.Ș., fostă str. E., iar nu strada pe care urma să fie identificat imobilul

în litigiu).

În funcție de situația

de fapt și juridică ce va rezulta, se va stabili natura măsurilor reparatorii

ce se cuvin reclamantei, ca persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Primarul municipiului Moinești împotriva deciziei nr. 404 din 19 noiembrie

2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 martie 2015.