ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3644/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 219 din 27 mai 2011

Curtea de Apel București, secția I penală în temeiul art. 146, alin. (1) din

Legea nr. 302/2004, a respins ca neîntemeiată, cererea de conversiune a

condamnării, formulată de condamnatul H.D.G. și în temeiul art. 192 alin. (2),

C. proc. pen., a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune

astfel Curtea de Apel București a reținut că petentul contestator H.D.G. a

formulat contestația la executare, motivând că prin Sentința penală nr. 197 din

9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza căreia a

fost emis M.E.P.Î. nr. 274 din 1 iulie 2008, a fost recunoscută sentința penală

de condamnare pronunțată de organele judiciare spaniole, prin care a fost

stabilită pedeapsa de 20 ani închisoare, însă, în baza cumulului aritmetic,

potrivit legislației penale spaniole, și nu a cumulului juridic, după cum

reglementează legea penală română, astfel că, în situația în care ar fi fost

judecat de instanțele de judecată române, i s-ar fi aplicat, pentru fiecare

infracțiune concurentă, pedeapsa de 10 ani închisoare, la care s-ar fi putut

adăuga un spor de cel mult 5 ani închisoare, așa încât pedeapsa rezultantă ar

fi fost de maximum 15 ani închisoare, în drept, invocând dispozițiile art. 461

alin. (1), lit. d), C. proc. pen.

Prin Sentința penală

nr. 197 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală,

rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2400 din 1 iulie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr.

274 din 1 iulie 2008, au fost recunoscute Sentința penală nr. 36 din 2

februarie 2004 a Tribunalului Provincial Madrid, secția a V-a, Regatul Spaniei,

definitivă la data de 8 iunie 2005, și Sentința penală nr. 244/2005 a

Judecătoriei nr. 1 din Malaga, Regatul Spaniei, s-a dispus transferarea

condamnatului H.D.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei de 20 ani închisoare, stabilită pentru comiterea

infracțiunilor de proxenetism, prevăzută de art. 329, C. pen. român, și de

viol, prevăzută de art. 197, alin. (1), C. pen. român, ambele cu aplicarea art.

33, litera a, C. pen. român, a fost dedusă perioada executată, începând cu data

de 19 octombrie 2001 la zi.

Curtea de Apel

București a constatat că cererea de conversiune a condamnării este

neîntemeiată, cu motivarea că prin conversiunea condamnării, instanța de

judecată română poate adapta, în funcție de legislația penală română, pedeapsa

aplicată de o instanță de judecată străină, însă numai în ceea ce privește

felul sau durata acesteia, fără a agrava situația condamnatului.

A mai constatat că

operațiunea juridică de conversiune a condamnării nu presupune, nicidecum,

schimbarea modalității de stabilire a pedepsei rezultantă a închisorii, ci doar

adaptarea unei pedepse la legislația penală națională, în caz contrar, s-ar

aduce atingere nu numai autorității de lucru judecat a unei hotărâri

judecătorești străine, dar și principiului recunoașterii reciproce a

hotărârilor judecătorești penale. De asemenea, a mai constatat că adaptarea

duratei pedepsei principale se poate face în cazul în care condamnatului i-a

fost aplicată o pedeapsă principală care depășește maximul general al pedepsei

închisorii, de 30 ani, prevăzut de legea penală română, astfel că, în speță,

pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare nu se situează peste limita maximă

generală.

Împotriva Sentinței

penale nr. 219 din 27 mai 2011 la data de 2 iunie 2011 a declarat recurs

contestatorul H.D.G.

La termenul de

judecată din 18 octombrie 2011 contestatorul, prezent personal, după ce s-a

consultat cu apărătorul său, a declarat că dorește să-și retragă recursul.

Așa fiind, având în

vedere dispozițiile art. 385

4

alin. (2), cu referire la art. 369 din

C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de

recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile

arătate în textul de lege menționat și constatând îndeplinite cerințele

respective, Înalta Curte urmează a lua act de voința recurentului contestator valabil

exprimată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de recurentul contestator H.D.G. împotriva Sentinței penale

nr. 219 din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 octombrie 2011.

Procesat

de GGC - NN