ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3397/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3397/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin

Decizia civilă nr. 92A din data de 26 aprilie 2013, Curtea de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul formulat de

apelanta-pârâtă SC N.G. SRL împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2011

și a Sentinței civile nr. 1105 din 18 mai 2012 pronunțate de Tribunalul

București, secția a V-a civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC

I.M.A.M.N. SRL și intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. A

schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins, ca

neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect anularea mărcii pârâtei. A

anulat hotărârea în rest și a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere

subsidiar.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele considerente:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 26

aprilie 2011, reclamanta SC I.M.A.M.N. SRL, a chemat în judecata pe pârâții SC

N.G. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- constatarea

nulității mărcii "C.B." aparținând pârâtei, iar, în subsidiar și în

măsura în care se va respinge primul capăt de cerere, decăderea pârâtei din

dreptul asupra mărcii "C.B.";

- obligarea pârâtei

de a sista orice activitate care implica folosirea mărcii "C.B.",

întrucât reprezintă un act de concurență neloială în înțelesul legii și

- obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

sale, reclamanta arată că este titulara mărcii "I.M." cu element

figurativ anexat și cuprinzând culorile albastru, bleu și alb, care desemnează

clasa de produse C1.32 - bere, ape minerale și gazoase și alte băuturi

nealcoolice, băuturi din fructe și sucuri din fructe; siropuri și alte preparate

pentru fabricarea băuturilor, astfel cum rezultă din actele anexate acțiunii.

Reclamanta are ca

principal obiect de activitate captarea, îmbutelierea și comercializarea apelor

naturale de izvor din Parcul Național C.B., rezervația Naturală Cheile Șugăului

- Munticelu, potrivit clasificării oferite de H.G. nr. 1020/2005 și Ordinului

Ministrului Sănătății Publice nr. 341/2007, fiind vorba despre "apa de

izvor care provine dintr-o apă ce iese în mod natural la suprafață și este

captată și îmbuteliată la sursă".

Societatea reclamantă

este singura producătoare distribuitoare de apă naturală de izvor din Parcul

Național C.B. - rezervația naturală Cheile Șugăului Munticelu, oferind spre

consum publicului un produs natural 100% și garantat prin proprietăți specifice

zonei de proveniență.

În contrapartidă,

astfel cum rezultă din Adresa nr. 12560 din 30 august 2010 emisă de către

Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de

Apa Șiret - pârâta SC N.A.G. SRL comercializează apa care provine dintr-un puț

forat, încadrându-se în nomenclatorul sus-menționat în categoria "apă de

masă", iar nu apă minerală naturală de izvor.

Marca ce aparține

societății pârâte - "C.B." desemnează o zonă geografică care este de

fapt un Parc Național, respectiv Parcul Național C.B. - Hășmaș, iar apa

comercializată sub această marcă nu are nicio legătură cu zona geografică la

care face referire, după cum nu beneficiază nici de calitățile intrinseci

bio-sferei care se regăsește în Parcul Național.

În ceea ce privește primul

capăt de cerere, referitor la solicitarea anularii Mărcii "C.B."

aparținând societății parate, arată faptul ca solicitarea de înregistrare a

mărcii a fost efectuată cu rea-credință de către pârâtă, aceasta cunoscând

faptul că prin denumirea propusă marca este de natură să inducă în eroare

publicul cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului

desemnat, în conformitate cu dispozițiile art. 47 lit. c) raportat la

dispozițiile art. 5 lit. f) din Legea nr. 84/1998, privind mărcile și

indicațiile geografice.

În măsura în care nu

va fi admis primul capăt al acțiunii, se solicită să se dispună decăderea

pârâtei din drepturile conferite de marca "C.B.", în conformitate cu

dispozițiile art. 46 lit. c) din Legea nr. 84/1998, cu modificările și

completările ulterioare. Aceasta întrucât, chiar și în ipoteza în care la

momentul solicitării de înregistrare a mărcii "C.B." de către

societatea pârâtă, aceasta nu a avut intenția de inducere în eroare a

publicului sau de atribuire ilicită a unor calități inexistente, totuși aceste

realități există și conferă un caracter deceptiv mărcii înregistrate și uzitate

de către aceasta, motiv pentru care titularul mărcii trebuie decăzut din

dreptul de a beneficia de prerogativele conferite de marcă.

În legătura cu

solicitarea de sistare a utilizării mărcii "C.B." și a celorlalte

acte de concurență neloială întreprinse de către societatea pârâtă, reclamanta

a învederat că, în afara faptului că marca deținută de către societatea pârâtă

reprezintă în sine un act de concurență neloială, în virtutea dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 11/1991, menit a induce publicul în eroare cu privire la

zona de proveniența a produsului comercializat, făcându-se confuzie în

conștiința consumatorului cu singurul produs de apă minerală naturală originar

din Parcul Național, respectiv apele I.M., societatea pârâtă a provocat prin

manopere dolosive și alăturarea celor două mărci - C.B. și I.M. - în rețeaua de

magazine D., produsele societății pârâte fiind comercializate sub denumirea "Apă

Minerală I.M./C.B.".

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 47 lit. c), art. 5 lit. f), art. 46 lit.

c) din Legea nr. 84/1998, art. 5 din Legea nr. 11/1991, cu modificările și

completările ulterioare, art. 998 - 999 C. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 1105 din 18 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

cererea a fost admisă, constatându-se nulitatea mărcii "C.B."

aparținând pârâtei, care a fost obligată să sisteze orice activități care

implică folosirea mărcii "C.B.".

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta este titulara mărcii

"I.M.", cu element figurativ cuprinzând culorile albastre, bleu și

alb care desemnează clasa de produse 32: bere, ape minerale și gazoase și alte

băuturi nealcoolice, băuturi din fructe și sucuri de fructe, siropuri și alte

preparate pentru fabricarea băuturilor, înregistrată la Oficiul de Stat pentru

Invenții și Mărci (OSIM) la 7 martie 2006.

Reclamanta are ca

obiect de activitate captarea, îmbutelierea și comercializarea apelor minerale

naturale de izvor, din Parcul Natural C.B., rezervația Naturală Cheile Șugăului

- Munticelu.

La dosarul cauzei

s-au depus Acordul de mediu din 12 septembrie 2006 emis de Agenția pentru

Protecția mediului Neamț pentru amenajare (refacere), captare sursă de apă a

conductei de aducțiune, împrejmuire captare, amplasate în comuna Bicaz Chei,

extravilan sat Bicaz Chei perimetrul Munticelu și Autorizația de mediu din 2

noiembrie 2009 emisă de Agenția pentru protecția mediului Neamț pentru hală

îmbuteliere ape minerale cu scopul valorificării izvoarelor captate din Parcul

Național C.B. - Hășmaș, perimetrul Munticelu, jud. Neamț.

Din aceste documente

rezultă că reclamanta captează direct izvoarele care curg din masivul

Munticelu, fără filtrare și fără prelucrare artificială, după o procedură

complexă de avizare și autorizare a lucrărilor aferente, fiind o zonă cu

protecție specială.

În ceea ce o privește

pe pârâtă, aceasta a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci

(OSIM) marca națională verbală "C.B.", printre altele și pentru clasa

32: bere, ape minerale și gazoase și alte băuturi nealcoolice, așa cum rezultă

din decizia Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) din 25 noiembrie

2005.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta susține că sub protecția acestei mărci vinde și produse

reprezentând ape de izvor și din 2011 apă minerală sub denumirea comercială

"C.B.".

Spre deosebire de

reclamantă, pârâta nu a depus la dosarul cauzei acord de mediu sau autorizație

de mediu, obligatorii în cazul captării de izvoare naturale, conform H.G. nr.

57/2009, O.U.G. nr. 195/2005 și Ordinului MMDD nr. 1798/2007, astfel cum

rezultă expres din aceste documente emise reclamantei.

Pârâta nu a depus

niciun document la dosar care să dovedească faptul că apa comercializată sub

numele de C.B. este apă naturală de izvor, respectiv actele care au stat la

baza înscrierii mărcii pârâtei între apele minerale naturale recunoscute în

România.

În lipsa probelor, în

raport de actele depuse, Tribunalul a reținut că pârâta comercializează apă

potabilă, conform documentului depus la dosar.

Prin dispozițiile

art. 5 lit. f) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice,

sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate mărcile care sunt de

natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică,

calitatea sau natura produsului sau a serviciului.

De asemenea, prin

art. 48 lit. e) din Legea nr. 84/1998 se prevede că anularea înregistrării

mărcii se poate cere dacă înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi

anterior dobândite cu privire la o indicație geografică protejată, un desen sau

un model industrial protejat.

Pârâta nu a depus la

dosar nicio dovadă din care să rezulte că aceasta comercializează apă naturală

de izvor din Parcul Național C.B., ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.

5 lit. f) din lege - orice cumpărător al apei îmbuteliate sub marca

"C.B." se gândește obligatoriu la o apă de izvor provenind din

această rezervație Parcul Național C.B..

Reaua credință este

evidentă, astfel că se impune admiterea acțiunii formulate și a dispus

nulitatea mărcii "C.B.". Anularea poate fi invocată de orice persoană

interesată, în speță reclamanta, ca proprietar al unei mărci înregistrate

pentru comercializarea apei naturale de izvor exploatată și din Parcul Național

C.B., justificând astfel interes în invocarea relei credințe a pârâtei.

Pe cale de

consecință, instanța a obligat pârâta să sisteze orice activitate care implică

folosirea mărcii "C.B.".

Împotriva încheierii

din data de 20 octombrie 2011 și a Sentinței civile nr. 1105 din 18 mai 2012

pronunțate de Tribunalul București pârâta a declarat apel, în analiza căruia

instanța de apel a reținut următoarele:

formulate împotriva încheierii din 20 octombrie 2011 sunt nefondate.

Astfel, cererea

reclamantei de anulare a mărcii pentru înregistrarea cu rea-credință nu poate

fi considerată tardiv formulată sau prescrisă, având în vedere că, potrivit

art. 47 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, anularea mărcii pentru înregistrarea

cu rea-credință poate fi solicitată oricând în perioada de protecție a mărcii.

Excepția lipsei de

interes în promovarea cererii a fost corect respinsă de către prima instanță,

deoarece, pentru a exista interes în formularea cererii de anulare a unei mărci

pentru rea-credință, nu este obligatoriu ca reclamanta să fie titulara unei

mărci similare cu marca a cărei anulare se solicită.

Reclamanta și-a

justificat interesul de a solicita anularea mărcii pârâtei prin faptul că marca

pârâtei desemnează o zonă geografică în care reclamanta îmbuteliază propriile

produse și, în opinia sa, produsele pârâtei nu provin din zona geografică

respectivă, astfel că o parte din consumatorii potențial interesați de

produsele din acea zonă oferite de reclamantă se vor orienta spre produsele

pârâtei, considerând că acestea provin din zona geografică desemnată prin marca

pârâtei.

Părțile fiind

competitori pe aceeași piață, interesul reclamantei în promovarea cererii este

născut, actual, direct,personal și legitim, întrucât urmărește păstrarea

clientelei interesate de produsele oferite de reclamantă datorită împrejurării

că produsele provin din zona geografică în discuție.

Același interes

justifică și cererea de decădere a pârâtei din drepturile conferite de marcă,

cerere întemeiată pe dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

84/1998.

Cât privește excepția

nulității capătului de cerere întemeiat pe concurența neloială pentru

neindicare temeiului de drept al acestuia, în mod corect acesta a fost respins

de către prima instanță, întrucât neindicarea temeiului de drept al cererii nu

constituie motiv de nulitate expresă, conform art. 133 raportat la art. 112 C.

proc. civ.

Și excepția

inadmisibilității celui de-al treilea capăt de cerere a fost corect respinsă de

prima instanță, chiar dacă motivarea respingerii acesteia este greșită.

Astfel, greșit a

reținut prima instanță că marca reclamantei este înregistrată anterior mărcii

pârâtei - C.B. x1 dobândind protecție începând cu 15 februarie 2005.

Reclamanta a cesionat

drepturile asupra mărcii I.M. x2, înregistrată de SC V. SA, cu protecție de la

2 august 1999. Această marcă nu face vreo referire la zona geografică C.B..

Cealaltă marcă al cărei titular este reclamanta - I.M. x3 a dobândit protecție

de la 7 martie 2006 (data de depozit) și în reprezentarea grafică a acestei

mărci există mențiunea "Rezervația Naturală C.B. - Munticelu".

Prin urmare, singura

marcă a reclamantei care ar putea genera un conflict cu marca pârâtei este

marca x3, care a fost înregistrată de către reclamantă ulterior înregistrării

mărcii pârâtei.

De altfel, al treilea

capăt al cererii reclamantei a fost întemeiat pe concurența neloială, iar nu pe

drepturile titularului de marcă, așa încât dispozițiile art. 48 alin. (2) din

Legea nr. 84/1998 invocate de pârâtă în susținerea excepției nu au legătură cu

capătul de cerere în discuție.

formulate împotriva Sentinței civile nr. 1105 din 18 mai 2012.

a. În mod greșit

prima instanță a reținut reaua-credință a pârâtei la înregistrarea mărcii

"C.B.".

Astfel, prima

instanță a reținut reaua-credință din faptul că pârâta a înregistrat marca

"C.B." dar nu a făcut dovada că apa pe care o comercializează sub

această marcă este apă naturală de izvor din Parcul Național C.B., iar din

această lipsă s-a dedus că pârâta, la momentul înregistrării mărcii, a încălcat

cu bună-știință dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998,

având intenția de a induce în eroare cumpărătorii cu privire la originea

geografică, calitatea sau natura produsului, orice cumpărător al apei

comercializate sub marca C.B. gândindu-se obligatoriu la o apa de izvor

provenind din Rezervația Parcul Național C.B..

Marca

"C.B." este înregistrată pentru clasa de produse 32 - bere, ape

minerale și gazoase și alte băuturi nealcoolice, băuturi din fructe, siropuri

și alte preparate pentru fabricarea băuturilor, precum și pentru clasele 29 și

35.

La momentul

înregistrării unei mărci nu se verifică dacă petentul ce urmează să fie titular

al mărcii deține toate avizele legale necesare pentru fabricarea și

comercializarea produselor ori prestarea serviciilor pentru care se solicită

înregistrarea mărcii și, ca atare, eventuala lipsă a unor astfel de avize nu

poate, prin ea însăși, să contureze existența relei-credințe la înregistrare.

Totodată, produsul comercializat

de pârâtă sub marca "C.B." face parte din produsele din grupa 32

pentru care marca este înregistrată, ceea ce înseamnă că nu se poate reține

nici înregistrarea mărcii cu intenția de a bloca înregistrarea unor mărci

identice sau similare pentru produse din clasa 32.

Marca înregistrată de

pârâtă este una verbală, cuprinzând doar cuvintele C.B., fără ca în cuprinsul

acesteia să se facă vreo referire la Rezervația Parcul Național C.B. - Hășmaș.

Apa comercializată de

pârâtă sub marca "C.B." este extrasă din satul Teleac, comuna Bicazul

Ardelean.

Potrivit wikipedia,

"Cheile au fost formate de râul Bicaz și fac legătura între Transilvania

și Moldova. Zona C.B., cu o lungime de peste 6 km de la Lacul Roșu în amonte

până la localitatea Bicazul Ardelean în aval, este străbătută de ...".

Prin urmare, potrivit

informațiilor la care publicul larg are acces, Bicazul Ardelean, de unde pârâta

extrage apa comercializată, face parte din zona geografică C.B..

De asemenea, potrivit

art. 3 alin. (2) din Regulamentul Parcului Național C.B. - Hășmaș,

"localitățile limitrofe PNCB-H sunt considerate următoarele: Sândominic,

Bălan, Voșlobeni, Tomești, Bicaz-Chei, Bicazul Ardelean, Bărnodu, Bicăjel,

Dămuc, Trei Fântâni și Gheorghieni".

În consecință, apa

comercializată de pârâta sub numele "C.B." este extrasă din zona cu

același nume, așa încât nu este întemeiată susținerea reclamantei în sensul că

marca în litigiu ar fi de natură să inducă în eroare cumpărătorii cu privire la

originea geografică a produsului.

Neputându-se reține o

potențială inducere în eroare generată de marca în litigiu, este evident că nu

se pune nici problema înregistrării acesteia cu intenția de a induce o astfel

de eroare în rândul consumatorilor.

Prin urmare, prima

instanță a reținut greșit existența relei-credințe a pârâtei la înregistrarea

mărcii "C.B.", apelul fiind întemeiat sub acest aspect.

b. Sunt întemeiate și

criticile referitoare la greșita reținere de către prima instanță a

înregistrării mărcii pârâtei cu atingerea unor drepturi anterior dobândite cu

privire la o indicație geografică, un desen sau un modul industrial protejat,

în condițiile în care reclamanta nu a invocat cauza de anulare a mărcii

prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998.

c. Susținerea

apelantei în sensul că prima instanță nu a motivat în fapt și în drept

dispoziția de a o obliga să sisteze orice activitate care implică folosirea

mărcii "C.B." nu poate fi primită, întrucât din considerentele

sentinței apelate rezultă că această obligație este consecința anulării mărcii

"C.B.".

Prima instanță nu a

analizat cererea de obligare a pârâtei de a sista orice activitate care implică

folosirea mărcii "C.B." din perspectiva concurenței neloiale,

invocată de reclamanta în capătul al doilea de cerere, lăsând astfel nesoluționat

acest capăt de cerere.

În consecință, față

de cele reținute, Curtea a constatat întemeiat apelul în limitele precizate mai

sus, impunându-se admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței apelate,

în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect

anularea mărcii pârâtei.

Având în vedere că

urmare admiterii primului capăt de cerere nu a analizat și capătul de cerere

subsidiar acestuia, se impune anularea în rest a hotărârii apelate și

trimiterea cauzei spre rejudecarea capătului de cerere subsidiar, referitor la

solicitarea de decădere a pârâtei, în temeiul art. 46 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 84/1998, din drepturile conferite de marca "C.B.".

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC I.M. Apă Minerală Naturală SRL,

formulând critici în susținerea cărora invocă dispozițiile 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., după cum urmează:

Argumentarea

admiterii apelului formulat de către pârâtă este sumară, făcând abstracție de

rațiunile care au condus la demararea acestui proces și de argumentele

pertinente pe carele-a folosit în susținerea acestora.

Respingerea capătului

de cerere cu privire la anularea mărcii "C.B." exclusiv pe

considerentul că localitatea de unde este extrasă apa îmbuteliată sub această

denumire, respectiv localitatea Bicazul Ardelean, este limitrofă Parcului

Național C.B., conform unei informări provenite de pe Wikipedia, restrânge

într-o întreaga construcție pe care se bazează acest dosar și care a fost avută

în vedere de către prima instanță.

În domeniul delicat

al alimentației publice detaliul subliniat este definitoriu și extrem de

important, întrucât orice politica de marketing nu poate distorsiona o

realitate obiectivă și anume că produsele alimentare sau medicale

comercializate sub denumirea generică C.B., care este o denumire consacrată și

exclusivă a Parcului Național C.B., nu pot proveni decât din Parcul Național

C.B., iar nu din localități limitrofe.

Aceasta este rațiunea

pentru care pentru a putea comercializa produse captate, extrase și/sau

prelucrate din Parcul Național C.B. este necesară parcurgerea unei proceduri

extrem de greoaie și anevoioase pentru obținerea de avize, autorizații și alte

asemenea acte, emise de către autoritățile publice centrale și locale, inclusiv

de către Administrația Parcului Național.

În acest context, nu

prezintă niciun fel de relevanță apropierea kilometrică și/sau longitudinală a

localității Bicazul Ardelean de Parcul Național C.B., întrucât, potrivit celor

expuse anterior, produsele comercializate de către pârâtă s-ar putea numi

"Bicazul Ardelean", această zona reală de proveniență fiind, de

asemenea, o zonă geografică deosebită care, însă, nu are nicio legătură cu

Parcul Național C.B.

Având în vedere

faptul că la dosarul cauzei există argumente de drept și de fapt cu privire la

solicitarea de constatare a nulității mărcii "C.B." aparținând

societății pârâte, cuprinse atât în cererea principală, cât și în întâmpinări

și note scrise depuse pe parcursul derulării fazelor procesuale anterioare,

este inutil să se încarce în mod nejustificat prezentul recurs cu reiterarea

acestor argumente.

Se subliniază însă că

instanța fondului nu s-a limitat la textele de lege invocate la pronunțarea

sentinței, ci a procedat, în virtutea rolului activ, la o veritabilă cântărire

a adevărului, folosind în acest sens mai multe tehnici de argumentare, toate

însă, subsumate motivelor de fapt și de drept expuse prin cererea introductivă,

prin concluziile orale, precum și prin cele scrise depuse la dosarul cauzei.

Poate apărea

justificată teza instanței de apel care reține într-un paragraf faptul că, la

momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii "C.B." sau la

momentul eliberării certificatului de înregistrare, singurele elemente care

contau erau încadrarea produselor/serviciilor în clasele 29, 32 și 35 (ape

minerale, gazoase, bere etc.) și întrunirea celorlalte condiții de fond și de

forma impuse de legiuitor în cuprinsul art. 5 din Legea nr. 84/1998,

neputându-se stabili măsura în care în acel moment pârâta, prin organele sale de

conducere, avea sau nu stabilit locul de extracție a produselor propriu-zise.

Însă, din întregul

material probator rezultă că pârâta avea configurarea mentală și materială

perfectă cu privire la locul de extracție prin forare din localitatea Bicazul

Ardelean, chestiune care atrage în mod inevitabil anularea acestei mărci pentru

înregistrarea solicitată cu rea-credință, în condițiile art. 47 alin. (1) lit.

c) din lege.

Astfel fiind, în

lumina unei extinse prezentări a punctelor sale de vedere existente la dosarul

cauzei, se solicită ca, pe baza întregului material probator existent la dosar,

precum și pe baza celor ce vor fi expuse în fața instanței, să se admită

recursul, cu efectul menținerii sentinței pronunțate de Tribunalului București.

Intimata-pârâtă SC

N.G. SRL a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepțiile

tardivității și nulității recursului, iar în subsidiar a susținut legalitatea

deciziei de apel. În ceea ce privește tardivitatea recursului, a arătat că nu

s-au respectat dispozițiile art. 98 C. proc. civ., care impune părții care își

schimbă domiciliul obligația a aduce la cunoștința instanței și părților acest

lucru prin petiție/cerere separată. Nulitatea recursului a fost invocată cu

argumentul susținerii acestuia numai pe aspecte de netemeinicie a deciziei de

apel.

prioritate, excepțiile invocate de către pârâta-intimată, Înalta Curte constată

caracterul nefondat al acestora, urmând să dispună în consecință.

Excepția tardivității

recursului este nefondată, întrucât decizia de apel i-a fost comunicată

reclamantei-recurente la adresa indicată în fața primei instanțe, deși în

întâmpinarea formulată în dosarul de apel aceasta și-a ales sediu, cu indicarea

acestuia - dosar de apel. Cu aplicarea dispozițiilor art. 93 alin. (1) C. proc.

civ. și în ținând cont de limitele în care a fost valorificată excepția,

comunicarea deciziei, pentru a fi legală, trebuia făcută la sediul ales,

schimbarea acestuia fiind adusă la cunoștința instanței și părților, așa cum

prevede art. 98 C. proc. civ.

Aspectul invocat, în

sensul că schimbarea sediului trebuia adusă la cunoștință, sub sancțiunea

neluării în seamă, prin petiție/cerere separată, nu se confirmă prin norma

procedurală, iar întâmpinarea se comunică și părții adverse, care ia astfel

cunoștință de schimbarea intervenită.

Nulitatea recursului

pe considerentul că reclamanta-recurentă invocă doar aspecte ce vizează

netemeinicia hotărârii recurate și nu motive care se circumscriu dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ., nu poate fi reținută, astfel cum se va detalia în

analiza motivelor de recurs formulate.

criticile de recurs.

a. În motivarea

recursului, reclamanta recurentă indică motivele de recurs prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. - pct. 8 prevede ca motiv de

recurs ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia, în vreme ce pct. 9 atrage modificarea unei hotărâri când aceasta este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Din perspectiva art.

304 pct. 8 invocat, în preambulul cererii s-au făcut referiri la interpretarea

în mod greșit atât a actelor depuse cât și susținerilor pe care le-a formulat

reclamanta recurentă, fără ca prin criticile formulate - ce constituie limitele

controlului judiciar - să se arate care este actul juridic dedus judecății

vizat, numai acesta fiind în măsură să se circumscrie motivului de recurs.

În susținerea celui

reglementat de art. 304 pct. 9 s-a arătat în preambul că hotărârea este lipsită

de temei legal, fără a se sublinia criticile de nelegalitate care să se

circumscrie acestui motiv și care să vizeze modul de dezlegare a cauzei de

către instanța de apel, în cadrul procesual al cauzei.

Articolul 306 alin.

(3) C. proc. civ. prevede însă că indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

În lumina acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs, ce vizează

motivarea deciziei de apel, poate fi discutat din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind înlăturată astfel excepția nulității

recursului.

Potrivit art. 316

coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5, decizia de apel trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Aceste motive sunt

însă limitate de cadrul procesual fixat în fața instanței de apel și modul de

dezlegare a cauzei de către prima instanță, numai în cazul în care apelul nu se

motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace

de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, pe baza

celor invocate la prima instanță - art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 295 alin. (1) C.

proc. civ. obligă instanța de a verifica, în limitele cererii de apel,

stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță,

motivele de ordine publică putând fi invocate și din oficiu.

Aceste argumente

susțin concluzia că nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

b. Potrivit art. 5

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice, sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt

înregistrate, mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu

privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a

serviciului.

Art. 47 alin. (1) din

aceeași lege prevede că anularea înregistrării mărcii poate fi cerută de către

orice persoană interesată, dacă înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) - lit. a) sau a fost solicitată cu rea-credință

- lit. c).

Modul de reglementare

evidențiază distincția între cele două motive de nulitate, în cazul celui de-al

doilea fiind necesar ca solicitarea înregistrării mărcii să fie făcută cu rea

credință.

Aspectele de fapt

referitoare la originea geografică nu sunt suficiente pentru a susține reaua

credință a pârâtei intimate la înregistrarea mărcii pe care o deține, în sensul

motivului prevăzut de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 invocat,

ci, eventual, ar genera o analiză din perspectiva motivului de nulitate

prevăzut de art. 47 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 5 lit. f) -

nevalorificat ca atare în cadrul procesual al dosarului de față.

Argumentul în sensul

că din întregul material probator rezultă că pârâta avea configurarea mentală

și materială perfectă cu privire la locul de extracție prin forare din

localitatea Bicazul Ardelean, chestiune care atrage în mod inevitabil anularea

acestei mărci pentru înregistrarea solicitată cu rea credință, în condițiile

art. 47 alin. (1) lit. c) din lege, pune în discuție aspecte de temeinicie, de

reapreciere a probelor administrate ce ar viza atitudinea subiectivă la data

înregistrării mărcii contestate, de către instanța de recurs, lucru care nu îi

este permis de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

c. În motivarea

cererii de recurs se face trimitere la argumentele de drept și de fapt cu

privire la solicitarea de constatare a nulității mărcii "C.B."

aparținând societății pârâte, cuprinse atât în cererea principală, cât și în

întâmpinări și note scrise depuse pe parcursul derulării fazelor procesuale

anterioare, fără ca acestea să mai fie reluate.

Această modalitate de

motivare a cererii de recurs nu respectă dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impune ca aceasta să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

În aceste condiții,

motivarea cu referire la apărările consemnate în diferite acte procedurale din

fazele procesuale anterioare nu respectă dispozițiile procedurale și nu impune

analiza acestora de către instanța de recurs.

Din perspectiva

acelorași dispoziții procedurale se sancționează și argumentul, generic, care susține

legalitatea sentinței primei instanțe. Acestea urmează a fi coroborate cu

dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că se atacă pe

calea recursului decizia de apel, ceea ce înseamnă că motivele de nelegalitate

trebuie să o vizeze pe aceasta, respectiv modul în care s-a făcut dezlegarea

cauzei de către instanța de apel.

Constatând, prin

urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, în limitele în care acestea au

putut fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

tardivității și nulității recursului invocate de intimata pârâtă SC N.A.G. SRL.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I.M. Apă Minerală Naturală SRL

împotriva Deciziei nr. 92A din data de 26 aprilie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2014.

Procesat de GGC - CL