ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2176/2016

Decizia nr. 2176/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, la data de 7 iunie 2010, reclamanta SC A. Suceava SA a chemat în judecată pe pârâții SC B. SA - Brașov și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se anuleze regulamentele de utilizare a mărcilor colective C. nr. X și nr. Y, publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secțiunea mărci, ca lovite de nulitate absolută, fiind emise de persoane fără calitate; să se anuleze mențiunile privind schimbarea titularului mărcii colective C. din Centrala D. în SC C. SA; să se dispună excluderea SC C. SA din lista societăților care au dreptul de a folosi mărcile colective C., pentru nerespectarea condițiilor Regulamentului din 1987, precum și a art. 54 din Legea nr. 84/1998, cu consecința radierii oricăror mențiuni cu privire la drepturile deținute de aceasta asupra mărcii C. din Registrul Național al Mărcilor; să fie obligat Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la înregistrarea titularilor reali ai mărcii C., societățile producătoare de rulmenți, astfel cum au fost indicate în lista întreprinderilor îndreptățite să folosească marca colectivă C. ca desen, parte integrantă a singurului Regulament valabil de utilizare a acestei mărci înregistrat potrivit legii în anul 1968.

La data de 17 mai 2010, SC E. SA Bârlad a formulat cerere de intervenție principală, arătând că interesul său este justificat de faptul că are calitatea de utilizator al mărcii colective.

Asociația F. a formulat, la data de 5 septembrie 2011, cerere de intervenție principală, justificându-și interesul prin faptul că asociația îndeplinește condițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 84/1991 și reprezintă interesele producătorilor de rulmenți cu drept de utilizare a mărcii C., solicitând obligarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci la înregistrarea Asociației F. ca titular de drept și de fapt al mărcilor colective C. nr. Y și nr. X.

De asemenea, a formulat și cerere de intervenție în interesul reclamantei, solicitând admiterea cererii introductive.

La termenul de judecată din 31 ianuarie 2012, a fost respinsă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC E. SA Bârlad și au fost admise în principiu cererea de intervenție în interes propriu și cererea de intervenție accesorie formulate de Asociația F.

Prin sentința civilă nr. 1101 din 05 iunie 2012, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația F.; s-a constatat nulitatea Regulamentului de utilizare a mărcilor colective C. nr. X și nr. Y publicat în B.O.P.I. nr. 7/2002, s-au respins celelalte pretenții, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Asociația F., ca neîntemeiate, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 6.000 RON conform art. 276 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Asociația F. și reclamanta SC A. Suceava SA.

Prin decizia nr. 24A din 13 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelurile declarate în cauză, a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus anularea mențiunilor O.S.I.M. privind schimbarea titularului mărcii colective C. din Centrala D. în SC C. SA; a dispus excluderea SC C. SA din lista societăților care au dreptul de a folosi mărcile colective C., cu consecința radierii oricăror mențiuni cu privire la drepturile deținute de aceasta din Registrul Național al Mărcilor; a obligat pe pârâta SC C. SA la plata în favoarea reclamantei a sumei de 13.500 RON, cheltuieli de judecată la prima instanță; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat pe intimata SC C. SA la plata sumei de 40,3 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. Suceava SA, pârâta SC C. SA și intervenienta Asociația F.

Prin decizia nr. 1484 din 20 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanta SC A. Suceava SA și de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 24A din data de 13 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Totodată, a respins, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta Asociația F., împotriva aceleiași decizii.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, după respingerea excepțiilor de nulitate și inadmisibilitate a recursurilor, a reținut următoarele:

Reclamanta și intervenienta reproșează instanței de apel faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 50 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, menționând totodată, că argumentele folosite sunt străine cauzei, deoarece instanța avea obligația de a analiza solicitarea prin raportare la dispozițiile C. civ., iar în lipsa acestora, să aplice principiile generale de drept.

Contrar opiniei recurentelor, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legii incidente în cauză, cu precizarea că se aplică forma în vigoare a legii mărcilor la data formulării cererii de intervenție, 05 septembrie 2011.

Art. 51 (în prezent, art. 50) din Legea nr. 84/1998 stabilește procedura de urmat de către asociațiile de fabricanți, de producători, de comercianți, de prestatori de servicii, pentru înregistrarea unei mărci colective.

Astfel, Asociația F. avea obligația de a solicita Oficiului înregistrarea mărcii colective, ocazie cu care se verifică îndeplinirea condițiilor cerute de lege.

În ipoteza publicării mărcii și a regulamentului de folosire a mărcii colective, conform art. 51 alin. (2) din lege, orice persoană interesată (fiind avuți în vedere și titularii unei mărci anterioare) poate formula, în termenul prevăzut de art. 19 alin. (1), opoziție la înregistrarea mărcii colective, iar decizia Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci privind cererile de înregistrarea a mărcilor poate fi contestată potrivit dispozițiilor art. 81 din lege, la Tribunalul București, potrivit dispozițiilor art. 88 din același act normativ.

Câtă vreme legea specială ce reglementează regimul juridic al mărcilor și indicațiilor geografice prevede mijloace procedurale exprese de dobândire și protejare a mărcilor, susținerile recurenților că sunt aplicabile în cauză dispozițiile C. civ. ori a principiilor de drept sunt vădit nefondate, față de împrejurarea că o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială (specialia generalibus derogant).

Argumentele aduse de părți în favoarea solicitării F. de înregistrare a mărcilor colective C. nr. Y și nr. X - notorietatea mărcilor, pierderea dreptului de anterioritate, încurajarea efectuării de acte de contrafacere prin intermediul înregistrării de mărci comunitare C., posibilitatea radierii mărcilor colective pentru lipsa titularului, calitatea Asociației F. de reprezentantă a producătorilor de rulmenți, efectele posesiei mărcii colective, s-au apreciat a fi străine problemei de drept puse în dezbatere, și anume procedura legală de urmat de către intervenientă pentru înregistrarea sa ca titular al mărcilor colective.

Rezultă astfel și că susținerile referitoare la existența în corpul hotărârii a unor argumente străine cauzei sunt, de asemenea, nefondate, câtă vreme, instanța de apel a prezentat argumentat motivele de fapt și de drept ce au determinat-o să respingă acest capăt de cerere.

Recursul declarat de pârâtă a fost găsit fondat de Înalta Curte, pentru argumentele ce succed:

Prioritar, Înalta Curte a reținut, asemenea instanței de apel, că dispoziția tribunalului prin care s-a constatat nulitatea Regulamentului de utilizare a mărcilor colective C. nr. X și nr. Y publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 7/2002 a intrat în puterea de lucru judecat.

De asemenea, urmare a neexercitării de către pârâtă a căii de atac devolutive, a intrat în puterea lucrului judecat și faptul că SC C. SA „nu îndeplinește cerința de „grupare colectivă”, potrivit legii în vigoare la momentul modificării titularului sau cerința prevăzută în prezent de a fi asociație de producători.”

Situația atipică în care se află pârâta este rezultatul modificărilor economice și politice, concretizate din punct de vedere legislativ de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, precum și a H.G. nr. 1213/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie.

Drept urmare, pârâta, în temeiul acestor dispoziții legale s-a reorganizat în C. SA având obiect principal de activitate, conform pct. 45 din lista societăților comerciale, prestarea de servicii în domeniul rulmenților și organelor de asamblare, efectuarea de studii de marketing și comercializarea produselor la interne și export, asistența tehnică de specialitate privind retehnologizarea, asistență și consultații financiare și juridice.

Urmare a reorganizării, pârâta a solicitat Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci înregistrarea noului nume al titularului mărcilor colective, din Centrala D. în C. SA și nu, așa cum se susține de reclamanta, că s-a înregistrat nelegal o schimbare a titularului mărcilor colective.

Și aceasta, pentru că activul necorporal s-a înregistrat ca atare în patrimoniul titularului mărcii colective, în temeiul legii.

La data schimbării denumirii, 18 martie 1993, legea aplicabilă era Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrică de comerț și de serviciu, care la art. 26 prevedea: „împotriva deciziilor Direcției Generale pentru Metrologie, Standarde și Invenții privind depozitul reglementat al cererilor, publicarea și înregistrarea mărcilor, reînnoirea înregistrării mărcilor, radierea mărcilor, înscrierea transmiterii mărcilor și restrângerea listei produselor, lucrărilor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, se pot face contestații:

a) de părți, în termen de 3 luni de la comunicare;

b) de orice alte persoane interesate, în termen de 6 luni de la publicare în publicația oficială privind mărcile”, iar hotărârile privind soluționarea puteau fi atacate cu recurs, potrivit art. 29, în termen de două luni de la comunicare la Tribunalul Capitalei Republicii Socialiste România.”

Fiind vorba despre dispoziții de ordine publică, nesoluționate în etapele procesuale anterioare, pot fi invocate în calea extraordinară de atac, nefiind incidente dispozițiile regulii omisso medio.

Instanța de apel a dispus excluderea pârâtei din lista societăților care au dreptul de a folosi marca colectivă C., în temeiul dispozițiilor art. 54 lit. b) și c) din legea mărcilor, fără a stabili în prealabil dacă noțiunea de excludere, folosită de reclamantă, semnifică decăderea din dreptul protejat, cu referire la Regulamentul de utilizare a mărcilor colective al Centralei D. din 1987.

Cum instanța de fond nu a stabilit pe deplin situația de fapt și pentru a nu priva părțile de dublul grad de jurisdicție cu privire la excepția invocată, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul pârâtei, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. În mod formal, a fost admis și recursul reclamantei doar în partea referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la culpa procesuală.

Față de argumentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins recursul intervenientei, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 636 A din 18 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul intervenientei a fost respins ca nefondat; a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul anulării mențiunilor O.S.I.M. privind schimbarea titularului mărcii colective C. din Centrala D. în SC C. SA; s-a dispus excluderea SC C. SA din lista societăților care au dreptul de a folosi mărcile colective C.; intimata-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă în primă instanță și apel, constând în onorarii avocat.

Trecând la rejudecarea apelurilor (ca urmare a casării integrale dispuse în cauză) în funcție și de indicațiile deciziei de casare, instanța de apel a reținut următoarele:

În primul rând, au fost observate cele statuate de instanța de recurs în sensul că dispoziția primei instanțe prin care s-a constatat nulitatea Regulamentului de utilizare a mărcilor colective C. nr. X și Y publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 7/2002 a intrat în puterea de lucru judecat.

De asemenea, este lucru judecat, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, și faptul că SC C. SA nu îndeplinește cerința de a fi „grupare colectivă” potrivit legii în vigoare la momentul modificării titularului și nici cerința prezentă de a fi asociație de producători.

În al doilea rând, au fost identificate aspectele nelămurite în judecata anterioară a apelului și pentru care s-a dispus trimiterea spre rejudecare:

- aplicabilitatea și respectarea sau nu a procedurii de contestare a înscrierii SC C. SA ca un titular al mărcii C., procedură prevăzută de art. 26 din Legea nr. 28/1967, în vigoare la data înscrierii;

- natura și calificarea exactă a petitelor acțiunii, respectiv dacă, prin utilizarea noțiunii de „excludere” reclamanta a avut în vedere „decăderea” pârâtei din dreptul protejat.

Pentru a lămuri prioritar cel din urmă aspect, instanța de apel a observat că art. 294 C. proc. civ. exclude posibilitatea schimbării obiectului sau cauzei acțiunii direct în calea de atac; ceea ce este, totuși, permis, este a se lua în considerare discutarea pretenției reale și a corectei sau greșitei calificări a acestuia de către prima instanță, indiferent de denumirea posibil greșită folosită de parte (art. 84 C. proc. civ.) și posibilitatea corectării calificării acțiunii, dar numai dacă aceasta se sprijină pe conținutul cererii.

Astfel, s-a constatat că apelanta-reclamantă pretinde că petitul referitor la excluderea pârâtei din lista societăților ce au dreptul de a folosi mărcile colective C. vizează, în realitate, decăderea titularului din drepturile la marcă, aspect ce rezultă indubitabil (pretinde reclamanta) din faptul că cererea de chemare în judecată întemeiază această cerere și pe dispozițiile art. 54 (în prezent, art. 53) din Legea nr. 84/1998, care se referă la această sancțiune.

Cu toate că, într-adevăr, din perspectiva reclamantei ar fi fost mai oportună o acțiune în decăderea pârâtei din calitatea de titular al mărcii colective din drepturile conferite - acțiune sprijinită pe art. 54 (53) din Legea nr. 84/1998 - cel puțin în considerarea faptului că recurgerea la acțiunea în nulitatea înscrierii pârâtei ca titular al mărcii, are efectul contraproductiv pentru reclamantă al lăsării deschise a problemei stingerii dreptului la marcă în urma anulării înscrierii pârâtei ca titular, totuși, conținutul cererii de chemare în judecată nu lasă loc de îndoieli în privința cererii cu care instanța a fost învestită.

Calitatea pârâtei de a fi titular al mărcii colective a fost atacată pe calea acțiunii în nulitate - sancțiune motivată prin inaptitudinea oricărei persoane de a fi titular câtă vreme nu reprezintă o grupare colectivă, iar nu pe calea acțiunii în decădere.

Cât privește temeiurile legale (fostul art. 54 din Legea nr. 84/1998) ce sprijină, în viziunea apelantei-reclamante, ideea că s-a solicitat decăderea, acestea au fost invocate în sprijinul petitului al treilea, care nu reclamă decăderea pârâtei din calitatea de titular de marcă (cum pretinde norma), ci excluderea pârâtei din lista societăților cu drept de a folosi marca, deci din dreptul de utilizare a mărcii, ceea ce este cu totul altceva decât decăderea din calitatea de titular de marcă conform art. 54 (calitate contestată din perspectiva nulității, așa cum s-a arătat).

Prin urmare, instanța de apel a stabilit că acțiunea va fi analizată în următorul cadru: calitatea pârâtei de titular de marcă colectivă este contestată din perspectiva nulității înscrierii acestui drept (de a fi titular) pe calea schimbării denumirii (petitul doi), în timp ce petitul trei vizează excluderea pârâtei din lista utilizatorilor acceptați ai mărcii colective.

Analizându-se apelul reclamantei - referitor la petitul al doilea al acțiunii (nulitatea înscrierii schimbării titularului mărcii colective din 18 martie 1993, din Centrala D. în SC C. SA, instanța de apel a analizat și problema tardivității acțiunii, în raport de termenele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 28/1967, ceea ce constituie unul dintre motivele trimiterii spre rejudecare.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 28/1967, împotriva deciziilor Direcției Generale pentru Metrologie, Standarde și Invenții privind depozitul reglementar al cererilor, publicarea și înregistrarea mărcilor, reînnoirea înregistrării mărcilor, radierea mărcilor, înscrierea transmiterii mărcilor și restrângerea listei produselor, lucrărilor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, se pot face contestații:

a) de părți, în termen de 3 luni de la comunicare;

b) de orice alte persoane interesate, în termen de 6 luni de la publicare în publicația oficială privind mărcile.

În această chestiune, instanța de apel a apreciat că prescriptibilitatea acțiunii în nulitate nu se confundă cu problema tardivității (decăderii); spre pildă, dacă termenul de decădere nu e împlinit (urmare a nepublicării actului atacat în buletin), cererea poate să fie formulată în termen, dar prescripția să fie operat, din punctul de vedere al motivului de nulitate (la o nulitate relativă); invers, e posibil ca motivul de nulitate să fie imprescriptibil, dar cererea să fie depusă peste termenul procedural (nu de drept substanțial) de contestare.

În speță, este nevoie însă a se stabili dacă motivele pentru care e atacată ca nulă înscrierea schimbării titularului (imprescriptibilă din punct de vedere substanțial) au fost formulate în termenul procedural, de decădere, în care trebuia introdusă contestația, potrivit art. 26 din Legea nr. 28/1967.

S-a apreciat că răspunsul este afirmativ: așa cum rezultă din răspunsul O.S.I.M. (dosar apel rejudecare), înscrierea schimbării titularului mărcii colective Y nu a fost publicată în BOPI, ci doar s-a emis solicitantului o adeverință.

În aceste condiții (reclamanta nefiind parte în procedură), termenul de 6 luni prevăzut de art. 26 lit. b) din Legea nr. 28/1967 pentru contestarea înscrierii de către persoanele interesate nu a început să curgă, astfel încât acțiunea este formulată în termen.

Curtea de apel a reținut și interesul reclamantei de a invoca nulitatea și a contesta înscrierea schimbării titularului, dată fiind calitatea sa de utilizator, întrucât aceasta invocă natura prejudiciabilă a unor acte ale titularului cu privire la marca colectivă.

Verificând soluția dată în fond capetelor de cerere respinse de tribunal, instanța de apel a găsit fondat apelul, potrivit următoarelor argumente:

Anterior anului 1991, marca colectivă C. a fost înregistrată în favoarea titularului Centralei D.

Potrivit adeverinței eliberată de O.S.I.M. cu nr. x, C. SA, la data de 18 martie 1993, a depus o solicitare de schimbare a numelui titularului mărcii C. din Centrala D. în SC C. SA, aceasta din urmă fiind succesoarea Centralei D. prin reorganizarea acesteia ca societate comercială pe acțiuni în baza Legii nr. 15/1990.

În urma formulării cererii de schimbare a denumirii titularului de către intimata SC C. SA, prin mențiunea înregistrată de O.S.I.M. în Registrul Mărcilor din data de 18 martie 1993 a fost încuviințată menționarea ca titular a SC C. SA în ceea ce privește mărcile colective C. nr. X și nr. Y pentru clasele de produse 6, 7, 35, 42 conform Clasificării de la Nisa, mărcile menționate având ca titular anterior, la data înregistrării 30 septembrie 1987, fosta Centrală D.

Intimata SC C. SA a fost înființată prin efectul H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie, emisă în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat, prin reorganizarea fostei Centrale D.

Societatea a fost menționată în Anexa nr. 1 la pct. 45, actul normativ prevăzând înființarea SC C. SA, desființarea Centralei D. și transmisiunea universală a patrimoniului fostei unități de stat către cea nou înființată (art. 6 alin. (2) a H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990: „activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate”).

SC C. SA a preluat patrimoniul fostei Centralei D., potrivit protocoalelor de predare-primire, cu acordul tuturor fabricilor producătoare de rulmenți din componența fostei Centrale D., având menționat în nota de fundamentare a H.G. nr. 1213/1990 împrejurarea că prin înființarea noii societăți se urmărește protejarea de concurența neloială a mărcii înregistrate „C.”.

Potrivit Regulamentului de utilizare a mărcilor colective C. al Centralei D. din 1987, întreprinderile producătoare de rulmenți din cadrul Centralei D., cuprinse în lista anexată, aveau dreptul și obligația de a folosi marca colectivă, la aceea dată, aceste întreprinderi fiind următoarele: Întreprinderea B. Brașov, Întreprinderea E. Bârlad, Întreprinderea G. Alexandria, Întreprinderea H. Ploiești, Întreprinderea I. Slatina și Întreprinderea J. Suceava, aceasta din urmă fiind autoarea reclamantei SC A. SA Suceava.

Au fost apreciate ca fondate și criticile formulate de către apelanta-reclamantă referitoare la nelegala respingere de către prima instanță a solicitării de anulare a mențiunilor Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci privind schimbarea titularului mărcii colective C., respectiv din Centrala D. în SC C. SA.

Astfel, în ceea ce privește mărcile colective, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 prevedea că ”marca colectivă poate fi depusă spre înregistrare de ministerul sau de gruparea colectivă care reprezintă interesele unor întreprinderi, chiar dacă ministerul ori gruparea colectivă care cere înregistrarea nu desfășoară o activitate industrială sau comercială.” Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 interpretate rațional și sistematic statuează clar în sensul că titular al dreptului de proprietate asupra mărcii colective nu putea fi, în sistemul Legii nr. 28/1967, decât ministerul de resort sau gruparea colectivă care reprezenta interesele unor întreprinderi, chiar dacă ministerul ori gruparea colectivă care cerea înregistrarea nu desfășura o activitate industrială sau comercială.

Cu toate că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 28/1967 interpretate per a contrario permit transferul dreptului titularului mărcii colective, excluzând doar posibilitatea transferului folosinței de către utilizatorul mărcii colective, instanța de apel a apreciat, în ceea ce privește transmisiunea dreptului de proprietate asupra mărcilor colective C., respectiv a calității de titular al mărcilor colective C. către intimat ca urmare a reorganizării Centralei D. și transferului de patrimoniu de la aceasta către nou înființata SC C. SA, că această transmisiune nu a operat în patrimoniul/persoana intimatei, deoarece noua persoană juridică creată, reorganizată ca societate comercială pe acțiuni, nu îndeplinea condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 28/1967 pentru a deveni în mod valabil titularul acestui drept de proprietate industrială, deoarece nu avea calitatea prevăzută de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, nefiind o grupare colectivă.

SC C. SA, societate pe acțiuni, nu poate fi o grupare colectivă, în înțelesul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967.

Prin urmare, în condițiile concursului dintre dispozițiile generale ale art. 21 din Legea nr. 28/1967 referitoare la transmisiunea dreptului asupra mărcilor și a dispozițiilor speciale ale aceluiași act normativ enunțate mai sus, s-a apreciat că în mod eronat prima instanță a considerat că intimatei i s-ar fi transmis calitatea de titular al mărcii colective, de vreme ce intimata-pârâtă își pierduse, cu prilejul reorganizării, aptitudinea cerută de lege pentru a fi titular de marcă colectivă, și anume aceea de grupare colectivă.

Prevederile H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990 și ale Legii nr. 15/1990 nu conțin prevederi speciale referitoare la situația mărcilor colective care să deroge de la dispozițiile Legii nr. 28/1967, iar analiza legalității schimbării titularului de marcă nu lipsește de efecte H.G. nr. 1213/1990 care a avut alt scop și obiect, respectiv înființarea unor societăți comerciale.

S-a apreciat a fi corectă susținerea intimatei potrivit căreia atunci când patrimoniul unei societăți este transmis alteia în totalitate, se transmite și dreptul cu privire la marcă, însă, nu aceasta este situația în care cel căruia i se transmite dreptul este incompatibil a-l deține, cum este în cazul în speță; în ceea ce privește susținerea intimatei în sensul că a dobândit drepturi asupra mărcilor colective prin continuarea drepturilor, iar nu prin transmiterea acestora, aceasta nu a fost primită, întrucât, ca urmare a reorganizării persoanei juridice operează o desființare a vechii persoane juridice, urmate de înființarea alteia, moment în care are loc, ca urmare a efectului translativ al reorganizării persoanei juridice, transmisiunea patrimoniului sau a unei fracțiuni al acestuia entității nou create.

În ceea ce privește susținerea intimatei potrivit căreia dacă dreptul asupra mărcilor colective nu s-ar fi transmis asupra sa, ar fi trebuit ca Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci să radieze aceste mărci, instanța de apel a constatat că o astfel de cerere (de radiere a mărcii) nu a fost formulată în cauză și, atare împrejurare, nu împiedică constatarea nulității schimbării titularului.

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a dispus cu privire la o cerere de schimbare a denumirii, însă, în concret, chiar analizând cererea de schimbare a denumirii, O.S.I.M. avea posibilitatea să constate, cu ocazia analizării cererii, că solicitantul și-a pierdut aptitudinea de a fi titular al mărcii colective și să respingă cererea întrucât, deși continuator al fostei titulare a mărcii, SC C. SA nu mai putea deține marca, iar transferul acesteia odată cu patrimoniul nu a operat tocmai din cauza impedimentului legal la preluare.

Art. 16 din Hotărârea nr. 77/1968 prevedea posibilitatea modificării doar a schimbărilor intervenite în denumirea titularului și chiar dacă SC C. SA era continuatoarea fostei Centrale D., nu s-a putut aprecia, așa cum a reținut prima instanță, că procedura de schimbare a denumirii, iar nu de schimbare a titularului, a fost corect înregistrată de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Tribunalul a reținut eronat și împrejurarea că ar avea putere de lucru judecat în cauză considerentele deciziei civile nr. 339 din 31 octombrie 1997 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care s-a menținut hotărârea Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci nr. 14/1995 de respingere a contestației formulate de către SC B. Brașov împotriva înscrierii în Registrul Național al Mărcilor ca titular al mărcii colective C. cu desen a intimatei; în realitate, decizia ante-menționată a fost argumentată și a răspuns solicitării contestatoarei de atunci - B. Brașov - în sensul că menționarea SC C. SA ca titular nu afectează dreptul B. Brașov de a utiliza gratuit marca în condițiile Regulamentului, problemă diferită de cea din prezenta acțiune.

În concluzie, câtă vreme continuatoarea fostei titulare a mărcii colective nu avea posibilitatea legală de a fi la rândul ei titular de marcă colectivă, lipsindu-i însușirea de a fi grupare colectivă care să reprezinte interesele membrilor, transferul de drepturi asupra mărcii colective nu s-a produs, iar înscrierea intimatei-pârâte ca titular în urma schimbării denumirii nu reflectă realitatea juridică și, în consecință, este lovită de nulitate.

De asemenea, au fost înlăturate ca nefondate și criticile formulate de către apelanta-reclamantă referitoare la nelegala respingere de către prima instanță a solicitării de excludere a SC C. SA din lista societăților care au dreptul de a folosi mărcile colective C.

Din adresa din 05 ianuarie 2010 emisă de O.S.I.M. s-a observat că intimata-pârâtă C. SA face parte din „lista întreprinderilor îndreptățite să folosească mărcile colective C. nr. X și Y”, calitatea de utilizator decurgând, așa cum rezultă din datele comunicate de O.S.I.M., din calitatea de titular de marcă.

Câtă vreme această din urmă calitate nu îi poate fi recunoscută pârâtei, în raport de incapacitatea acesteia de a fi titular marcă colectivă și dată fiind soluția de anulare a înscrierii sale ca titular, instanța de apel a apreciat că aceasta nu mai are nici îndreptățirea de a utiliza marca, întrucât această calitate revine exclusiv societăților producătoare de rulmenți, conform Regulamentului de utilizare a mărcii colective C. cu desen.

Regulamentul de utilizare a mărcilor colective C. al Centralei D. din 1987 prevedea la art. 1 că Centrala D. este titulara mărcilor colective; la art. 3 se menționa că întreprinderile producătoare de rulmenți din cadrul Centralei, au dreptul și obligația de a folosi marca colectivă, aceste întreprinderi fiind la aceea dată fostele Întreprinderi B. Brașov, Întreprinderea E. Bârlad, Întreprinderea G. Alexandria, Întreprinderea H. Ploiești, Întreprinderea I. Slatina și Întreprinderea J. Suceava, autoarea reclamantei SC A. SA Suceava.

Pe de altă parte, art. 10 din Regulament menționa că mărcile vor fi utilizate numai în conformitate cu Legea nr. 28/1967 și H.C.M. nr. 77/1968; or, art. 11 alin. (2) din lege pretinde ca titularul mărcii să reprezinte interesele membrilor, iar ca simplu utilizator aprobat al mărcii colective, pârâta nu avea îndreptățirea de a transmite drepturile cu privire la mărcile colective sau dreptul folosirii mărcii (art. 8 din Regulament, art. 21 alin. (3) din Legea nr. 28/1967); aceste drepturi ar fi revenit pârâtei exclusiv în calitatea de titular al mărcilor colective care, în prezent, nu îi poate fi recunoscută.

Curtea de apel a reținut că următoarele împrejurări reprezintă încălcări ale regulamentului de utilizare a mărcii colective, prin trimitere ale Legii nr. 28/1967, pârâta nefiind producător de rulmenți și nereprezentând interesele membrilor utilizatori:

- cererile intimatei de înregistrare în anii 1996 și 1997 a unor mărci individuale, faptul că SC C. SA ar fi încheiat în 1997 convenții nelegale fără acordul producătorilor și ar fi cedat dreptul de folosire a mărcii către SC K. SA;

- faptul că în anul 2002 intimata a chemat în judecată utilizatorul SC E. SA Bârlad pentru a-l obliga să respecte Regulamentul stabilit unilateral de „titular", adică să plătească franciza, susținând că acesta folosește abuziv marca C. și a modificat unilateral în condiții de nelegalitate Regulamentul, acesta fiind anulat definitiv de prima instanță.

- faptul că în anul 2008 intimata a solicitat Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci prin adresa  din 21 ianuarie 2008 să se constate că mărcile C. și-au pierdut caracterul de marcă colectivă și au devenit mărci individuale, solicitând modificarea situației juridice în marcă individuală, așa cum rezultă din răspunsul O.S.I.M. din 13 februarie 2008 depus la dosar;

- faptul că intimata, având calitatea de titular al mărcilor, nu a întreprins acțiuni de protejare a mărcilor colective C., deși a fost înștiințată de reclamantă, astfel că au fost înregistrate marca C. comunitară nr. A și marca internațională C. nr. B având ca titular pe numitul L., administratorul societății E. SA din Bârlad, neprotejarea mărcii C. pe plan intern sau comunitar față de alte terțe persoane (M., SC N. București SRL, O. în anul 2008) prin neformularea de opoziții la cererile de înregistrare depuse la O.S.I.M. în anii 2009, 2010, 2011 și nesusținerea apelantei reclamante în opozițiile formulate, neformularea acțiunilor de contrafacere împotriva persoanelor care folosesc fără drept marca C.; nesusținerea societății din Suceava în demersurile făcute de protejare a mărcii pe plan extern (potrivit deciziei O.H.I.M. Divizia de Opoziții din dosarul x rezultă că s-a dispus respingerea opoziției reclamantei formulată la înregistrarea mărcii comunitare nr. Z proprietatea L. ca urmare a neformulării opoziției de către „titularul C. SA”. Potrivit deciziei O.S.I.M. Divizia de Opoziții asupra opoziției rezultă că s-a dispus respingerea opoziției apelantei reclamante formulate la înregistrarea mărcii comunitare nr. A ca urmare a neformulării opoziției de către titularul C. SA. Totodată mărcile internaționale ale C. apar înregistrate în favoarea intimatei, acesta fiind și motivul respingerii prin decizia O.S.I.M. - Divizia de Opoziții a opoziției apelantei reclamante formulate la înregistrarea mărcii comunitare nr. A).

Față de cele expuse, consecutiv nerecunoașterii pârâtei ca titular al mărcii colective și ca urmare a faptului că singura justificare a prezenței sale în lista utilizatorilor aprobați ai mărcii era această calitate, instanța de apel a dispus excluderea acesteia din lista de utilizatori, conform celor ce au învestit instanțele, fără a se analiza problema decăderii din calitatea de titular, conform art. 54 (53) din Legea nr. 84/1998, întrucât nu numai că nu s-a solicitat, dar devine și redundant din cauza nulității dispuse cu prilejul judecării petitului anterior.

Cu privire la ultimul petit al acțiunii, Curtea de apel a apreciat ca nefondate criticile apelantei referitoare la nelegala respingere de către prima instanță a solicitării reclamantei de atribuire către societățile producătoare de rulmenți, a calității de titular al mărcilor colective.

Potrivit prevederilor imperative ale art. 51 și urm. din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data formulării acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu, pentru înregistrarea unei mărci colective, respectiv a calității de titular a unei mărci colective, asociațiile de fabricanți, de producători, de comercianți, de prestatori de servicii au obligația a solicita la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci înregistrarea, ocazie cu care solicitantul depune un regulament de folosire a mărcii colective, cererea este examinată de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege, iar dacă acestea sunt îndeplinite, O.S.I.M. dispune înregistrarea mărcii, publicarea ei în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală și înscrierea acesteia în Registrul Național al Mărcilor.

Instanțele judecătorești, potrivit prevederilor art. 80 și urm. din Legea nr. 84/1998 pot soluționa doar contestațiile formulate împotriva Hotărârii Comisiei de Contestații a O.S.I.M., iar nu să dispună înregistrarea calității de titular al unei mărci colective în favoarea unor persoane juridice sau asociații.

Aceleași considerente sunt valabile și cu privire la cererea de intervenție, așa cum a confirmat și instanța de recurs, a conchis instanța de apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta SC A. Suceava SA și intervenienta Asociația F.

Recurenta-reclamantă s-a întemeiat pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs - instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut - reclamanta învederează că această ipoteză legală are în vedere respectarea principiului disponibilității procesuale.

Ca atare, instanța este ținută să statueze, în cadrul procesual stabilit de părți, iar în ceea ce privește obiectul dedus judecații trebuia să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor indicate de părți, pentru că, în caz contrar, se aduce atingere dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Recurenta susține că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată nu reclamă decăderea pârâtei din calitatea de titular de marcă, ci excluderea pârâtei din lista societăților cu drept de a folosi marca, deci din dreptul de utilizare a mărcii, ceea ce este are o natură juridică diferită decât decăderea din calitatea de titular de marcă, în temeiul dispozițiilor art. 54.

Se învederează de către recurentă că atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin documentele redactate și depuse ulterior la dosarului cauzei, a invocat în drept și a motivat în mod corespunzător, aplicabilitatea dispozițiilor art. 54 lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998, adică decăderea intimatei.

Din cauza ingerințelor abuzive în drepturile utilizatorilor cu privire la cele două mărci colective, respectiv că, în fapt, intimata se comportă ca un veritabil proprietar al acestor mărci, reclamanta a utilizat termenul de excludere, însă argumentele invocate în susținerea acestui capăt de cerere se refereau, fără putință de tăgadă, la decăderea acesteia din drepturile conferite de mărcile colective.

Deși a invocat prevederile art. 84 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată [...] este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită, subliniind faptul că aplicarea acestui text de lege este posibilă doar atunci când calificarea acțiunii se sprijină pe conținutul cererii, instanța de apel nu a avut în vedere aceste argumente și a decis în mod nelegal că obiectul acestui capăt de cerere nu reprezintă o cerere de decădere a intimatei din drepturile cu privire la mărcile colective.

Limitele obiective ale acțiunii, respectiv pretenția concretă dedusă judecații și cauza juridică, precum și limitele subiective ale acesteia, privitoare la părțile între care există raportul juridic litigios, sunt fixate de reclamant.

Rolul judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru între cele două principii - al disponibilității și al contradictorialității.

Atunci când se realizează operațiunea propriu-zisă de calificare și încadrare corectă, din punct de vedere juridic, a pretențiilor deduse judecății, permisă judecătorului în temeiul rolului activ, ea poate avea loc numai în fata primei instanțe, iar nu direct în apel sau în recurs, căi de atac în care trebuie păstrat cadrul judecății, în raport cu care se efectuează controlul judiciar.

O altfel de interpretare cu consecința recalificării cererii în etapa rejudecării apelului, așa cum greșit a procedat Curtea de apel prin considerentele deciziei recurate, în opinia recurentei, pune în discuție însăși efectivitatea dreptului de acces la justiție. Astfel, efectivitatea dreptului de acces la o instanță presupune ca exercițiul dreptului să nu fie afectat de existența unor obstacole sau impedimente de drept ori de fapt ce ar fi de natură să afecteze însăși substanța sa.

Instanța de apel, în primul ciclu procesual, a calificat fără tăgadă al treilea capăt de cerere ca fiind solicitarea de a se dispune decăderea pârâtei din drepturile conferite de mărcile colective, precizând prin considerente: ”Decăderea titularului pentru cele două cazuri prevăzute de lit. b) și c) ale art. 54 a fost probată cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă fără putință de tăgada faptul că C. SA, în calitate de titular al mărcilor colective C. a aprobat folosirea acestor mărci de către terțe persoane, neimplicându-se în nicio acțiune de contracarare a demersurilor de înregistrare de către terțe persoane a mărcilor C., precum și de folosire a acestora fără drept."[...] în consecință, din punctul de vedere al reclamantei, dispozițiile art. 54 sunt aplicabile, SC C. SA urmând a fi sancționată cu decăderea, respectiv excluderea acesteia din orice calitate ar pretinde a avea cu privire la mărcile colective C. (decizia nr. 24 A din 13 februarie 2013).

În consecință, calificarea corectă a capătului trei al cererii de chemare în judecată făcută de reclamantă privea solicitarea de decădere a pârâtei din drepturile conferite de mărcile colective, însă, instanța de apel a trasat obiectul dedus judecații, cu încălcarea principiului disponibilității, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Cu referire la incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată următoarele:

Modificarea unei hotărâri intervine când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și, referitor la această teză de recurs, recurenta-reclamantă afirmă că decizia recurată cuprinde o motivare sumară și confuză cu privire la cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Astfel, instanța de apel, pe de o parte, arată că acest petit nu are în vedere decăderea, ci excluderea, însă ulterior, enumeră motivele ce se circumscriu lit. b) și c) ale art. 54 din Legea nr. 84/1998, fapte ce dovedesc cu prisosința reaua-credință a intimatei cu privire la modalitatea de utilizare a acestor mărci, precum și pasivitatea acesteia cu privire la acțiunile demarate de terțe părți în detrimentul utilizatorilor de drept ai acestor mărci.

Mai departe, la fel de confuz, Curtea de apel arată că nu va analiza problema decăderii din calitatea de titular, pentru că, pe de o parte, nu s-a solicitat, iar de pe alta parte, ar fi redundant.

Neexistând o motivare în fapt pentru soluția adoptată, recurenta consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea urmând a fi modificată în mod corespunzător.

De asemenea, recurenta apreciază că este incidentă și ultima teza a art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea cuprinde motive străine cererii. Prin încălcarea principiului disponibilității și urmare a calificării eronate a petitului trei din cerere, instanța a prezentat motive străine de cererea cu care a fost învestită și calificată de reclamant.

Cu privire la acest capăt de cerere, instanța de apel, în rejudecare, prin considerente, a apreciat că va dispune excluderea pârâtei din lista de utilizatori, conform celor ce au învestit instanțele, fără a se analiza problema decăderii din calitatea de titular conform art. 54 din Legea nr. 84/1998, întrucât nu numai că nu s-a solicitat, dar devine și redundant din cauza nulității dispuse cu prilejul judecării petitului anterior.

Față de cererea cu care a fost învestită instanța, respectiv sancționarea pârâtei conform art. 54 Legea nr. 84/1998, respectiv cu decăderea, probată cu atât la prima instanță cât și în apel, recurenta arată că motivarea cu privire la nesolicitarea decăderii cuprinsă în considerentele deciziei recurate este străină de natura pricinii.

În ceea ce privește ipoteza de recurs reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 54 lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998.

Deși s-a arătat în mod corect în considerentele deciziei că intimata nu putea deține calitatea de titular al mărcilor colective, acesta neîntrunind cerințele imperative ale Legii nr. 28/1967, în vigoare la momentul înființării acesteia în baza H.G. nr. 1213/1990 și a Legii nr. 15/1990, cu toate acestea, au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 54 din Legea nr. 84/1998, adăugându-se la lege, în sensul instituirii unei sancțiuni suplimentare - excluderea - celei deja stabilite de legiuitor, respectiv decăderea.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus de recurenta-reclamanta în fata instanței de fond, aceasta descrie în mod amănunțit încălcările grave și repetate ale regulamentului de utilizare a mărcilor de către intimată, precum și pasivitatea acesteia în legătura cu acțiunile exercitate de terțe părți ce prejudiciau interesele utilizatorilor mărcilor colective. Aceste fapte se circumscriu prevederilor art. 54 lit. c) și b) din Legea nr. 84/1998.

Legea specială - Legea nr. 84/1998 - nu cuprinde alte dispoziții care să sancționeze titularii mărcilor colective, altfel decât prin decăderea acestora din drepturi. Termenul de excludere utilizat de recurenta în cererea introductivă trebuia interpretat ca o extensie, ca o consecință a decăderii intimatei din drepturile pe care le deține fără temei legal cu privire la mărcile colective.

De asemenea, recurenta precizează că titularul mărcii colective poate fi decăzut din drepturile conferite de marca sa prin aceeași procedură ca și titularul mărcii individuale, însa cauzele care pot justifica decăderea nu sunt identice, regimul mărcii colective fiind unul special. Nu există o altă sancțiune aplicabilă titularului mărcii colective, alta decât cea a decăderii, cu toate consecințele aplicabile unei asemenea sancțiuni, incluzând-o și pe cea a excluderii din orice drept pe care l-ar putea acesta pretinde.

Intimata-pârâtă a acționat ca un veritabil proprietar al acestor mărci, deși regimul juridic aplicabil mărcilor colective nu dă dreptul titularilor acestor mărci să le exploateze în mod direct. Cei care au acest drept sunt utilizatorii, titularul fiind în fapt un simplu administrator, a cărui principală obligație este aceea de protejare a oricărei acțiuni ce ar putea prejudicia interesele utilizatorilor ce decurg din folosirea mărcilor.

În susținerea cererii de decădere, respectiv a faptului că marca a fost utilizată în alte condiții decât cele prevăzute de regulament sau că nu au fost luate măsuri pentru a preveni o altfel de folosire, precum și faptul că, urmare a utilizării improprii marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare în ceea ce privește calitatea persoanelor, altele decât cele ce au calitatea de utilizatori în virtutea Legii nr. 84/1998, care au reușit să producă și/sau să comercializeze rulmenți sub marca C., din cauza lipsei de interes a intimatei în exercitarea drepturilor și obligațiilor ce i-ar fi revenit potrivit legii, recurenta reproduce cele argumentate în ciclurile procesuale anterioare cu privire la aceste aspecte, astfel încât acestea nu vor mai fi reluate și în acest punct al prezentelor considerente.

Recurenta conchide în sensul că, instanța de apel în mod nelegal a stabilit că petitul III al cererii de chemare în judecată reprezintă o cerere de excludere a intimatei din lista entităților îndreptățite să utilizeze mărcile colective, textul legii speciale, Legea nr. 84/1998, prevăzând decăderea drept unica sancțiune aplicabilă intimatei pentru modul în care a înțeles să acționeze în legătura cu aceste mărci, excluderea din orice calitate ar putea pretinde intimata, fiind în mod cert o consecință a sancțiunii decăderii.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care a solicitat obligarea O.S.I.M. la înregistrarea titularilor reali ai mărcii C., în speță, societățile producătoare de rulmenți, astfel cum au fost indicate în Lista întreprinderilor îndreptățite să folosească mărcile colective C., recurenta, în continuare apreciază că titularii de jure ai mărcilor colective C. sunt societățile producătoare de rulmenți din România, astfel cum au fost înregistrate la O.S.I.M. prin Anexa la Regulamentul de utilizare a mărcilor din 1987, parte integrantă a acestuia.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurenta-intervenientă Asociația F., învederează că deși instanța de apel a apreciat că pronunțarea asupra cererii Asociației F. este formală, deoarece decizia din apel, din primul ciclu procesual, a fost casată în totalitate, instanța de recurs trebuie să analizeze motivul de recurs invocat, și să reconsidere cererea sa prin prisma situației de fapt de la momentul rejudecării.

Motivul pentru care cerere de intervenție pe care a formulat-o a fost respinsă a fost acela că: ”potrivit prevederilor imperative ale art. 51 și urm. Legea nr. 84/1998 [..] asociațiile de fabricanți, producători [...] au obligația de a solicita la O.S.I.M. înregistrarea, ocazie cu care solicitantul depune un regulament de folosire a mărcii colective, cererea este examinată de O.S.I.M. sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege [...].

Instanțele judecătorești, potrivit prevederilor art. 80 și urm. din Legea nr. 84/1998 pot soluționa doar contestațiile împotriva Hotărârilor Comisiei de soluționare a opozițiilor [...], iar nu să dispună înregistrarea calității de titular a unei mărci colective în favoarea unor persoane juridice sau asociații.”

Recurenta arată că, în fapt, prin cererea de intervenție în interes propriu a solicitat obligarea O.S.I.M. să dispună înregistrarea Asociației F.. ca titular de drept și de fapt al mărcilor colective C. nr. X, respectiv nr. Y, deoarece este asociația producătorilor de rulmenți din România cu drept să folosească mărcile colective C.

În consecință, intervenienta a învestit instanța cu o cerere în obligație de a face, întemeiată pe voința utilizatorilor mărcii C. înregistrați la O.S.I.M., care s-au asociat în asociația pe care au mandatat-o în scopul clarificării statutului mărcilor colective C. și recunoașterii dreptului lor anterior, care era însușit de o persoană fără calitate și care nu le-a reprezentat interesele.

Interpretarea cererii Asociației F. prin prisma prevederilor art. 80 din Legea nr. 84/1998 este nelegală, deoarece cererea Asociației F. reprezintă voința utilizatorilor care își revendică anterioritatea dreptului la mărcile notorii C. - înregistrate sub nr. X și nr. Y - și solicită instanței obligarea O.S.I.M. la înregistrarea voinței lor; aceasta, deoarece falsul titular nu a înțeles să recunoască utilizatorilor dreptul lor și să îl cesioneze în favoarea acestora, așa cum era legal.

Recurenta mai arată că procedura indicată de instanță prin depunerea unei cereri la O.S.I.M. conduce la înregistrarea altor mărci cu aceeași denumire, iar nu a celor notorii, care prezintă avantaju