ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1484/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1484/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, la data de 7

iunie 2010, reclamanta SC U.R.B.R.S. SA a chemat în judecată pe pârâții SC

U.R.B. SA, Brașov și O.S.I.M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

să se anuleze regulamentele de utilizare a mărcilor colective U.R.B., publicate

în B.O.P.I. - Secțiunea mărci nr. 7/2002, ca lovite de nulitate absolută, fiind

emise de persoane fără calitate; să se anuleze mențiunile privind schimbarea

titularului mărcii colective U.R.B. din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA; să se

dispună excluderea SC U.R.B. SA din lista societăților care au dreptul de a

folosi mărcile colective U.R.B., pentru nerespectarea condițiilor

Regulamentului din 1988 precum și a art. 54 din Legea nr. 84/1998, cu

consecința radierii oricăror mențiuni cu privire la drepturile deținute de

aceasta asupra mărcii U.R.B. din R.N.M.; să fie obligat O.S.I.M. la

înregistrarea titularilor reali ai mărcii U.R.B., societățile producătoare de

rulmenți astfel cum au fost indicate în lista întreprinderilor îndreptățite să

folosească marca colectivă U.R.B. ca desen, parte integrantă a singurului

Regulament valabil de utilizare a acestei mărci înregistrat potrivit legii în

anul 1988.

La data de 17 mai 2010,

SC R. SA Bârlad a formulat cerere de intervenție principală, arătând că

interesul său este justificat de faptul că are calitatea de utilizator al

mărcii colective.

R.O.B.M.A., a

formulat la data de 5 septembrie 2011 cerere de intervenție principală

, justificându-și

interesul prin faptul că asociația îndeplinește condițiile art. 50 alin. (1)

din Legea nr. 84/1991 și reprezintă interesele producătorilor de rulmenți cu

drept de utilizare a mărcii U.R.B., solicitând obligarea O.S.I.M. la

înregistrarea R.O.B.M.A. ca titular de drept și de fapt al mărcilor colective U.R.B.

De asemenea, a

formulat și cerere de intervenție în interesul reclamantei, solicitând

admiterea cererii introductive.

La termenul de

judecată din 31 ianuarie 2012, a fost respinsă în principiu cererea de

intervenție în interes propriu formulată de SC R. SA Bârlad și au fost admise

în principiu cererea de intervenție în interes propriu și cererea de

intervenție accesorie formulate de R.O.B.M.A.

Prin sentința civilă

nr. 1101 din 05 iunie 2012, a fost admisă în parte cererea de chemare în

judecată precum și cererea de intervenție accesorie formulată de R.O.B.M.A.; s-a

constat nulitatea Regulamentului de utilizare a mărcilor colective U.R.B. publicat

în B.O.P.I., s-au respins celelalte pretenții, precum și cererea de intervenție

în interes propriu formulată de R.O.B.M.A., ca neîntemeiate, cu obligarea pârâtei

la plata sumei de 6.000 lei conform art. 276 C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel R.O.B.M.A. și reclamanta SC U.R.B.R.S. SA.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 24/A

din 13 februarie 2013, a admis căile de atac, a schimbat în parte sentința

în sensul că a dispus anularea mențiunilor O.S.I.M. privind schimbarea

titularului mărcii colective U.R.B. din C.I.R.O.A. în S.C. SC U.R.B. SA; a

dispus excluderea SC U.R.B. SA din lista societăților care au dreptul de a

folosi mărcile colective U.R.B. cu consecința radierii oricăror mențiuni cu

privire la drepturile deținute de aceasta din R.N.M.; a obligat pe pârâta SC

U.R.B. SA la plata în favoarea reclamantei a sumei de 13.500 lei, cheltuieli de

judecată la prima instanță; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat

pe intimata SC U.R.B. SA la plata sumei de 40,3 lei, cheltuieli de judecată

parțiale în apel, pentru considerentele ce urmează.

În urma formulării

unei cereri de schimbare a denumirii titularului de către intimata SC U.R.B. SA,

prin mențiunea înregistrată de O.S.I.M. în Registrul Mărcilor din data de 18

martie 1993 a fost încuviință menționarea ca titular a SC U.R.B. SA în ceea ce

privește mărcile colective U.R.B., pentru clasele de produse 6, 7, 35, 42

conform Clasificării de la Nisa, mărcile menționate având ca titular anterior,

la data înregistrării 30 septembrie 1987, fosta C.I.R.O.A. Potrivit Regulamentului

de utilizare a mărcilor colective U.R.B. al C.I.R.O.A. din 1987 întreprinderile

producătoare de rulmenți din cadrul C.I.R.O.A., cuprinse în lista anexată, aveau

dreptul și obligația de a folosi marca colectivă, aceste întreprinderi fiind la

aceea dată Î.R.B., Î.R.B., Î.R.A., Î.R.G. Ploiești, Î.R.S. și Î.R.S., aceasta

din urmă fiind autoarea reclamantei SC U.R.B.R. SA Suceava.

Curtea a mai reținut

că intimata SC U.R.B. SA a fost înființată prin efectul H.G. nr. 1213 din 20

noiembrie 1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în

industrie, publicată în M. Of. nr. 13 bis din 21 ianuarie 1991, emisă în

temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat,

prin reorganizarea fostei C.I.R.O.A. Societatea a fost menționată în Anexa nr. 1

la pct. 45, actul normativ prevăzând înființarea SC U.R.B. SA, desființarea C.I.R.O.A.

și transmisiunea universală a patrimoniului fostei unități de stat către cea

nou înființată. În acest sens, dispozițiile art. 6 alin. (2) a H.G. nr. 1213

din 20 noiembrie 1990 au prevăzut expres că „activul și pasivul unităților de

stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale

înființate.” SC U.R.B. SA a preluat patrimoniul fostei C.I.R.O.A., potrivit

protocoalelor de predare primire, cu acordul tuturor fabricilor producătoare de

rulmenți din componența fostei C.I.R.O.A., având menționat în nota de

fundamentare a H.G. nr. 1213/1990 împrejurarea că prin înființarea noii

societăți se urmărește protejarea mărcii înregistrate „U.R.B.” de concurența

neloială.

În ceea ce privește

criticile formulate de către apelante referitoare la nelegala respingere de

către prima instanță a solicitării de anulare a mențiunilor O.S.I.M. privind

schimbarea titularului mărcii colective U.R.B., respectiv din C.I.R.O.A. în SC

U.R.B. SA, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate, întrucât intimata este

continuatoarea fostei C.I.R.O.A., patrimoniul acesteia făcând obiectul unei

transmisiuni universale. Calitatea de titular al mărcii colective conferea acestuia

un veritabil drept de proprietate asupra mărcii, inclusiv în sistemul Legii nr.

28/1967, astfel cum au reținut în mod constant jurisprudența și doctrina.

În ceea ce privește

mărcile colective, dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 28/1967

prevedeau că „mărcile colective pot fi folosite numai de întreprinderile care

îndeplinesc condițiile stabilite în regulamente aprobate de ministerele care au

în subordinea lor acele întreprinderi ori de grupările colective care

reprezintă interesele acelor întreprinderi” iar art. 11 alin. (2) din Legea nr.

28/1967 că ”marca colectivă poate fi depusă spre înregistrare de ministerul sau

de gruparea colectivă care reprezintă interesele unor întreprinderi, chiar dacă

ministerul ori gruparea colectivă care cere înregistrarea nu desfășoară o

activitate industrială sau comercială.” Dispozițiile art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 27/1967 interpretate rațional și sistematic, coroborate cu cele ale art.

18 din același act normativ în sensul dat acestora de doctrină, statuează clar

în sensul că titular al dreptului de proprietate asupra mărcii colective nu

putea fi, și în sistemul Legii nr. 28/1967, decât ministerul de resort sau

gruparea colectivă care reprezenta interesele unor întreprinderi, chiar dacă

ministerul ori gruparea colectivă care cere înregistrarea nu desfășurau o

activitate industrială sau comercială.

Prevederile art. 21

din Legea nr. 28/1967 au consacrat în termeni generali transmisibilitatea

dreptului titularului asupra mărcii doar cu privire la marca individuală, iar alin.

(3) din acest text a statuat că „drepturile cu privire la mărcile colective nu

se pot transmite de către întreprinderile care au primit aprobarea să le

folosească.” Interpretate potrivit argumentului logic de interpretare per a

contrario, contrar susținerilor apelantelor, dispozițiile art. 21 din Legea nr.

28/1967 permiteau și transferul dreptului titularului mărcii colective,

excluzând doar posibilitatea transferului folosinței de către utilizatorul

mărcii colective, deoarece ceea ce legea nu interzice expres, este permis.

În raport de aceste

dispoziții interpretate corelat, Curtea a apreciat că în ceea ce privește

transmisiunea dreptului de proprietate asupra mărcilor colective „U.R.B.”/respectiv

a calității de titular al mărcilor colective „U.R.B.” către intimat, aceasta nu

a operat în patrimoniul/persoana intimatei, deoarece noua persoană juridică

creată, reorganizată ca societate comercială pe acțiuni, nu îndeplinea

condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 28/1967 pentru a deveni valabil

titularul acestui drept de proprietate, deoarece nu avea calitatea prevăzută de

dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 27/1967 nefiind o grupare colectivă.

Prin urmare în

condițiile concursului dintre dispozițiile generale ale art. 21 din Legea nr. 28/1967

referitoare la transmisiunea dreptului asupra mărcilor și a dispozițiilor

speciale ale aceluiași act normativ enunțate mai sus, s-a apreciat că în mod

eronat a considerat prima instanță după cum cu temei susțin apelantele, că

intimatei i s-ar fi transmis calitatea de titular al mărcii colective, deci

însuși dreptul de proprietate asupra acesteia printr-o formă de transmisiune

reglementată de Legea nr. 15/1990 și pusă în practică prin H.G. nr. 1213 din 20

noiembrie 1990, act normativ care nu poate fi lipsit de efecte juridice și care

nu contravine dispozițiilor art. 21 alin. (3) ale Legii nr. 28/1967 deoarece

dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 s-ar referi strict la

momentul depunerii spre înregistrare a mărcii colective fără a exclude transmisiuni

ulterioare posibile.

Mai mult, contrar

celor reținute de prima instanță, prevederile H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990

și ale Legii nr. 15/1990 nu conțin prevederi speciale referitoare la situația

mărcilor colective care să deroge de la dispozițiile Legii nr. 28/1967, iar

analiza legalității schimbării titularului de marcă nu lipsește de efecte H.G. nr.

1213/1990 care a avut alt scop și obiect, respectiv înființarea unor societăți

comerciale; s-a reținut, în privința transmisiunii dreptului, că dreptul

titularului mărcii este un drept real deoarece reunește toate atributele unui

drept clasic de proprietate (usus, fructus și abusus) însă, după cum reține și

doctrina este un tip particular de drept deoarece suferă anumite limitări în

timp, în spațiu, și în cazul mărcilor colective în ceea ce privește titularul

lor. În ceea ce privește susținerile prin care intimata afirmă că atunci când

patrimoniul unei societăți este transmis alteia în totalitate, se transmite și

dreptul cu privire la marcă, aceasta este reală însă, după cum s-a arătat mai

sus, nu astfel se întâmplă în situațiile în care cel căruia i se transmite

dreptul este incompatibil a îl deține, cum este în cauză; în ceea ce privește

susținerile prin care intimata afirma că a dobândit drepturi asupra mărcilor

colective prin continuarea drepturilor, iar nu prin transmiterea acestora,

aceasta nu poate fi primită căci, după cum s-a arătat mai sus, ca urmare a

reorganizării persoanei juridice operează o desființare a vechii persoane

juridice, urmate de înființarea alteia, moment în care are loc, ca urmare a

efectului translativ al reorganizării persoanei juridice, transmisiunea

patrimoniului sau a unei fracțiuni al acestuia noii entității create.

În ceea ce privește

susținerea intimatei potrivit căreia dacă dreptul asupra mărcilor colective nu

s-ar fi transmis asupra sa, ar fi trebuit ca O.S.I.M. să radieze aceste mărci,

aceasta nu a fost primită deoarece nu erau incidente prevederile art. 22 din

Legea nr. 28/1967 întrucât fosta C.I.R.O.A., titulara mărcilor, nu fusese

lichidată ci reorganizată.

Art. 16 din Hotărârea

nr. 77/1968 prevedea posibilitatea modificării doar a schimbărilor intervenite

în denumirea titularului și chiar dacă SC U.R.B. SA era continuatoarea fostei C.I.R.O.A.,

nu s-a putut aprecia, așa cum a reținut Tribunalul, că procedura de schimbare a

denumirii, iar nu de schimbare a titularului, a fost corect înregistrată de O.S.I.M.

Tribunalul a reținut

eronat și împrejurarea că ar avea putere de lucru judecat în cauză

considerentele Deciziei civile nr. 339 din 31 octombrie 1997 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, din Dosarul nr. 4513/1996, prin care s-a

menținut hotărârea O.S.I.M. nr. 14/1995 de respingere a contestației formulate

de către SC R. SA Brașov împotriva înscrierii în R.N.M. ca titular al mărcii

colective U.R.B. cu desen a intimatei, decizie ce a reținut că „în baza H.G.

1213/1990, SC U.R.B. SA a preluat activul și pasivul C.I.R.O.A., unitatea care

a înregistrat în 1987 la O.S.I.M. marca colectivă U.R.B. cu desen. Prin urmare,

marca U.R.B. cu desen a trecut de la C.I.R.O.A. la SC U.R.B. SA conform înscrierii

în R.M.M. având regimul unei mărci colective pe care au dreptul să o folosească

toate unitățile producătoare de rulmenți”. Susmenționatele considerente rețin

pe de-o parte că SC U.R.B. SA a preluat activul și pasivul C.I.R.O.A., unitate

care a înregistrat în 1987 la O.S.I.M. marca colectivă U.R.B. cu desen, iar pe

de altă parte, că marca U.R.B. cu desen a trecut de la C.I.R.O.A. la SC U.R.B.

SA conform înscrierii în R.M.M. având regimul unei mărci colective pe care au

dreptul să o folosească toate unitățile producătoare de rulmenți, însă tocmai

acest aspect era contestat de către petiționară, astfel că motivarea practic

reține lipsa de interes a petiționarei de a solicita anularea înregistrării. În

sprijinul acestei concluzii sunt și considerentele ce succed acestora, și anume

că „hotărârea recurată” (hotărârea O.S.I.M. nr. 14/1995) „menționează în mod

expres faptul că SC R. B. SA are dreptul de utilizare gratuită a mărcii U.R.B.

cu desen, în condițiile Regulamentului mărcii colective (condiții de

calitate).” În mod similar, prin hotărârea O.S.I.M. nr. 9/1995, de respingere a

contestației formulate de către SC R. SA Bîrlad împotriva înscrierii în

Registrul Național al mărcilor ca titular al mărcii colective U.R.B., s-a

reținut că petentul nu revendică un drept al său asupra mărcii colective, că nu

dovedește calitatea sa procesuală și interesul de a contesta înregistrarea,

nefiind prejudiciată și persoana îndreptățită a fi titular al mărci.

În condițiile în care

intimata a obținut înregistrarea ca titular al mărcilor colective U.R.B. prin

formularea unei cereri de schimbare a denumirii titularului în condițiile art. 16

din Hotărârea nr. 77/1968, ocazie cu care a avut loc o veritabilă schimbare a

titularului mărcilor colective din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA, societate ce nu

putea însă, în raport de cerințele imperative ale art. 11 alin. (2) din Legea

nr. 28/1967, să aibă calitatea de titular al mărcilor colective, nefiind o grupare

colectivă, Curtea a apreciat că este întemeiat motivul de nulitate absolută

invocat și anume frauda la lege.

Se socotește fraudă

la lege când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost

edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o

nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și

spiritul lor.

În cauză,

dispozițiile art. 16 din Hotărârea nr. 77/1968 au fost folosite în scopul

înfrângerii prevederilor imperative ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967,

și, prin urmare, înscrierea mențiunii contestate nu are un caracter legal de

vreme ce dobândirea calității de titular al mărcii colective de o persoană

juridică individuală nu era permisă de lege, așa încât orice demers deliberat

cu scopul de a eluda sensul și finalitatea legii constituie o fraudă la lege

sancționată cu nulitatea actului încheiat în aceste condiții.

Au fost considerate

nefondate susținerile apelantelor referitoare la faptul că ar fi aplicabile

prevederile art. 22 din Legea nr. 28/1967 privind lichidarea unei

întreprinderi, art. 24 al Hotărârii nr. 77/1968 ce se refereau la înscrierea

transmiterii voluntare a unor drepturi cu privire la mărci, art. 24, 25, 27 și

31 al hotărârii menționate, aplicabile doar în cazul dizolvării unei

întreprinderi sau formulării unei cereri pentru reînnoirea înregistrării

mărcilor sau înscrierea transmiterii voluntare a unei mărci, ceea ce nu este

cazul în speță.

În ceea ce privește

criticile formulate de către apelante referitoare la nelegala respingere de

către prima instanță a solicitării de excludere a SC U.R.B. SA din lista

societăților care au dreptul de a folosi mărcile colective U.R.B. cu consecința

radierii oricăror mențiuni cu privire la drepturile deținute de aceasta din

R.N.M., Curtea le-a apreciat ca fiind fondate.

Astfel, potrivit

Regulamentului de utilizare al mărcilor colective U.R.B. al C.I.R.O.A. din 1987

se prevedea la art. 1 că C.I.R.O.A. este titulara mărcilor colective; la art. 3

se menționa că întreprinderile producătoare de rulmenți din cadrul C.I.R.O.A.,

au dreptul și obligația de a folosi marca colectivă, aceste întreprinderi fiind

la aceea dată fostele Î.R.B., Î.R.B., Î.R.A., Î.R.G. Ploiești, Î.R.S. și Î.R.S.,

autoarea reclamantei SC U.R.B.R. SA Suceava; la art. 10 se menționează că

mărcile vor fi utilizate numai în conformitate cu Legea nr. 28/1967 și H.C.M. nr.

77/1968.

Apelanta reclamantă a

invocat prin cererea introductivă nerespectarea condițiilor Regulamentului din

1987, și art. 54 din Legea nr. 84/1998 iar apelanta intervenientă a menționat

prin cererea de intervenție o serie de fapte ale intimatei prin care aceasta nu

și-ar fi îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în calitate de titular al

mărcilor colective.

Legea nr. 28/1967 nu

prevedea sancțiunea decăderii, iar Legea nr. 84/1998 privind mărcile a intrat

în vigoare la 26 aprilie 1998, și prevedea la art. 54 că „orice persoană

interesată poate cere Tribunalului Municipiului București, oricând în perioada

de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de o

marcă colectivă, când (…) b) titularul a folosit marca în alte condiții decât

cele prevăzute de regulament sau nu a luat măsuri pentru a preveni o astfel de

folosire; c) prin folosire, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul

în eroare”, iar acest motiv de decădere, potrivit doctrinei poate privi atât pe

titular dreptului asupra mărcii cât și pe utilizatorii autorizați de titular a

folosi marca.

Curtea a constatat că

pot avea relevanță în raport de solicitarea de decădere formulată, faptele de

folosire a mărcii de către intimată în alte condiții decât cele prevăzute de

regulament sau de omisiune a luării de măsuri pentru a preveni o astfel de

folosire săvârșite sau aflate în curs de desfășurare la momentul intrării

în vigoare a Legii nr. 84/1998.

În aceste sens, în

raport de coroborarea probelor administrate în cauză, apar fondate criticile

apelantelor referitoare la eronata reținere de către prima instanță a

inexistenței vreunui temei al excluderii intimatei. S-a reținut împrejurarea că,

în raport de faptul că Regulamentul din 1987 se instituie cerința utilizării

mărcilor numai în conformitate cu Legea nr. 28/1967 și H.C.M. nr. 77/1968 însă

nu se instituie sancțiuni și de principiul enunțat mai sus al activității legii,

perioada analizată începe din 26 aprilie 1998 neavând relevanță faptele

invocate petrecute anterior precum cererile intimatei de înregistrare în anii

1996 și 1997 a unor mărci individuale, faptul că SC U.R.B. SA ar fi încheiat în

1997 convenții nelegale fără acordul producătorilor și ar fi cedat dreptul de

folosire a mărcii către SC T. SA.

Curtea a reținut însă

că pot constitui fapte de natura celor menționate de prevederile art. 54 lit.

b) ale Legii nr. 84/1998 următoarele: în anul 2002 intimata a chemat în judecată

utilizatorul SC R. SA Bîrlad pentru a-l obliga să respecte Regulamentul

stabilit unilateral de „titular", adică să plătească franciza, susținând că

acesta folosește abuziv marca „U.R.B." și a modificat unilateral în

condiții de nelegalitate Regulamentul, acesta fiind anulat definitiv de prima

instanță.

Totodată, în anul

2008 intimata a solicitat O.S.I.M. prin adresa din 21 ianuarie 2008 să se

constate că mărcile U.R.B. și-au pierdut caracterul de marcă colectivă și au

devenit mărci individuale și a solicitat modificarea situației juridice în

marcă individuală, așa cum rezultă din răspunsul O.S.I.M. din 13 feb 2008 depus

la dosar de O.S.I.M.

Intimata, deși avea

calitatea de titular al mărcilor, nu a întreprins acțiuni de protejare a

mărcilor colective U.R.B. deși a fost înștiințată

de reclamantă astfel

că au fost înregistrate marca U.R.B. comunitară și marca internațională U.R.B.

având ca titular pe numitul H.A., administratorul SC R. SA din Bârlad, neprotejarea

mărcii U.R.B. pe plan intern sau comunitar față de alte terțe persoane (M.V., SC

U.R.B. SRL, S.I. în anul 2008, ) prin neformularea de opoziții la cererile de

înregistrare depuse la O.S.I.M. în anii 2009, 2010, 2011 și nesusținerea

apelantei reclamante în opozițiile formulate, neformularea acțiunilor de

contrafacere împotriva persoanelor care folosesc fără drept marca URB;

nesusținerea societății din Suceava în demersurile făcute de protejare a mărcii

pe plan extern.

Potrivit deciziei O.H.I.M.

Divizia de Opoziții din Dosarul nr. 000004573/C rezultă că s-a dispus

respingerea opoziției reclamantei formulată la înregistrarea mărcii comunitare,

proprietatea H.A. ca urmare a neformulării opoziției de către „titularul SC

U.R.B. SA". Potrivit deciziei O.H.I.M. Divizia de Opoziții asupra opoziției

rezultă că s-a dispus respingerea opoziției apelantei reclamante formulate la

înregistrarea mărcii comunitare ca urmare a neformulării opoziției de către

titularul SC U.R.B. SA.

Totodată mărcile

internaționale ale U.R.B., apar înregistrate ca având ca titular pe intimată,

acesta fiind și motivul respingerii prin decizia O.H.I.M. Divizia de Opoziții a

opoziției apelantei reclamante opoziției apelantei reclamante formulate la

înregistrarea mărcii comunitare.

Prevederile art. 54 lit.

c) din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente în cauză în condițiile în care

reclamanta invocă faptul că mărcile individuale U.R.B. sunt cele de natură să

inducă publicul în eroare cu privire la persoana de la care provin produsele

respective, cât și cu privire la calitatea acestora, iar nu mărcile colective

referitor la care se solicită decăderea.

În ceea ce privește

criticile formulate de către apelante referitoare la nelegala respingere de

către prima instanță a solicitării apelantelor, reclamanta și intervenienta în

interes propriu, de atribuire către societățile producătoare de rulmenți, a calității

de titular al mărcilor colective, Curtea le-a apreciat ca nefiind fondate.

Curtea a reținut că

potrivit prevederilor imperative ale art. 51 și următoarele din Legea nr. 84/1998

în forma în vigoare la data formulării acțiunii și a cererii de intervenție în

interes propriu, interpretate rațional și sistematic, pentru înregistrarea unei

mărci colective, respectiv a calității de titular a unei mărci colective,

Asociațiile de fabricanți, de producători, de comercianți, de prestatori de

servicii au obligația a solicita la O.S.I.M. înregistrarea, ocazie cu care

solicitantul depune un regulament de folosire a mărcii colective, cererea este

examinată de O.S.I.M. sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege,

iar dacă acestea sunt îndeplinite, O.S.I.M. dispune înregistrarea mărcii și

publicarea ei în B.O.P.I. și marca se înscrie în Registru Mărcilor.

Instanțele

judecătorești, potrivit prevederilor art. 80 și următoarele din Legea nr. 84/1998

pot soluționa doar contestațiile formulate împotriva Hotărârii Comisiei de

Contestații a O.S.I.M., iar nu să dispună înregistrarea calității de titular a

unei mărci colective mărci colective în favoarea unor persoane juridice sau

asociații.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanta SC U.R.B.R.S. SA, pârâta SC U.R.B. SA și

intervenienta A.R.O.B.M.A.

recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită

modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii capătului de

cerere privitor la atribuirea către societățile producătoare de rulmenți,

astfel cum au fost indicate în lista întreprinderilor să folosească mărcile

colective U.R.B., respectiv către A.R.O.B.M.A. a calității de titular al mărcilor

colective, precum și a capătului de cerere privitor la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 12.610,3 lei în loc de 40,3 lei.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că

prin

cererile depuse la dosarul cauzei s-a arătat că există o entitate care

îndeplinește cerințele speciale ale Legii nr. 84/1998 pentru a deține calitatea

de titular al mărcilor colective U.R.B., aceasta fiind A.R.O.B.M.A.

Motivul pentru care

această asociație nu a depus spre înregistrare o nouă marcă colectivă URB este

acela că fondatorii acestei entități doresc să poată folosi în continuare

mărcile colective înregistrate în anul 1987. Utilizatorii doresc să beneficieze

în continuare de notorietatea mărcii colective U.R.B. În acest domeniu ceea ce

contează este anterioritatea.

Potrivit

dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 84/1998, pentru înregistrarea unei mărci

colective, respectiv a calității de titular a unei mărci colective, asociațiile

de fabricanți, de producători, de comercianți, de prestatori de servicii au

obligația de a solicita O.S.I.M. înregistrarea, ocazie cu care solicitantul

depune un regulament de folosire a mărcii colective.

Raportându-se la

dispozițiile art. 274 coroborate cu cele prevăzute de art. 276 C. proc. civ.,

instanța a stabilit în mod neîntemeiat că suma la care trebuie să fie obligată intimata

SC U.R.B. SA, este de doar 40,3 iei, dintr-un total de 12.610,3 lei. Raționamentul

instanței prin care a dispus reducerea drastica a onorariului este inexistent.

Având în vedere că

întreaga culpă procesuală aparține doar intimatei, soluția instanței de apel

este injustă, motiv pentru care solicită încuviințarea întregii sume, astfel

cum a fost solicitată.

recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 și art. 312 C. proc. civ., solicită

înlăturarea mențiunilor privind: anularea mențiunilor O.S.I.M. referitoare la

schimbarea titularului mărcii colective U.R.B. din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA;

excluderea SC U.R.B. SA din lista societăților care au dreptul de a folosi

mărcile colective precum și obligarea recurentei de a plăti către SC U.R.B.R.S.

SA cheltuieli de judecată de 13.500 lei pentru prima instanță și 40,3

cheltuieli de judecată în apel.

Dezvoltând motivele

de recurs se arată că decizia a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a

legii deoarece conform Legii nr. 28/1967 lege în vigoare la data la care s-a

făcut înscrierea SC U.R.B. SA ca nou titular al mărcii U.R.B.-18 martie 1993,

mijlocul procedural prin care se putea cere anularea mențiunilor O.S.I.M.

privind schimbarea titularului mărcii U.R.B. era, conform art. 26 alin. (1),

contestația care se putea face de către părți în termen de 3 luni de la

comunicare și de terții interesați în termen de 6 luni de la publicare.

Hotărârile privind

soluționarea contestațiilor puteau fi, conform art. 29 din Legea nr. 28/1967,

atacate cu recurs în termen de doua luni de la comunicare la „Tribunalul capitalei

R.S.R.”

Având în vedere că la

data de 18 martie 1993 la care O.S.I.M. a decis înscrierea SC U.R.B. SA ca noul

titular al mărcilor colective U.R.B., intimata SC U.R.B.R.S. SA nu a formulat

contestație în termenul legal de 6 luni de la publicarea deciziei O.S.I.M. privind

înscrierea SC U.R.B. SA ca titular al mărcii U.R.B. conform art. 26 din Legea

nr. 28/1967 și nici nu a solicitat repunerea în termenul legal de formulare a

contestației conform art. 31 din Legea nr. 28/1967, formularea unei acțiuni în

anulare a respectivelor mențiuni, pe cale separată, direct în instanță este tardivă,

cu atât mai mult cu cât, mențiunea de schimbare a titularului în SC U.R.B. SA a

respectat principiul publicității prin publicarea în buletinul oficial.

Astfel, toate

aspectele de drept material menționate de instanța de apel în motivare privind

calitatea de titular al unei mărci colective, grupare colectivă sau societate

pe acțiuni, efectul transmiterii drepturilor la marca colectivă U.R.B.,

chestiunea fraudei la lege puteau fi dezbătute în procedura specială prevăzută

de Legea nr. 28/1967 adică se puteau invoca în contestație și respectiv în

calea recursului prevăzut de art. 29.

Decizia O.S.I.M. de

înscriere a recurentei SC U.R.B. SA ca titular al mărcii colective U.R.B., a

fost atacată conform procedurii speciale impuse de Legea nr. 28/1967, pe de o

parte de SC R. SA Brașov, care a depus contestație ce a fost respinsă de O.S.I.M.,

respingerea contestației fiind confirmată și în calea de atac în fața

Tribunalului București prin Decizia nr. 339 din 31 octombrie 1997, iar pe de

altă parte de către SC R. SA Bârlad care a depus și la această contestație,

respinsă de asemenea, conform hotărârii O.S.I.M. nr. 9/1995.

Raportat la speța

dedusă judecății, problema nu este puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 339

din 31 octombrie 1997 prin care s-a respins solicitarea anularii înscrierilor

mențiunilor privind noul titular SC U.R.B. SA, ci faptul că la data înscrierii

acestei mențiuni, care a îndeplinit cerințele de publicitate impuse de lege,

intimata SC U.R.B.R.S. SA, nu a urmat calea procesuală impusă în mod expres de

legea specială privind o asemenea acțiune.

Pe de altă parte,

mențiunile privind calitatea de titular al unei mărci înscrise în registrul

mărcilor, în speță SC U.R.B. SA, pot fi radiate și nu anulate.

Instanța de apel,

interpretând în mod greșit legea, a reținut în mod eronat faptul că

transmisiunea dreptului la marca colectivă U.R.B. nu a operat în favoarea

recurentei SC U.R.B. SA.

Conform art. 6 alin.

(2) din H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990, activul și pasivul fostului

titular C.I.R.O.A. al mărcilor colective, a fost preluat de noua societate SC

U.R.B. SA, fapt care a fost reținut și de către instanța de apel. Această

transmisiune universală a activului și a pasivului către SC U.R.B. SA, are ca

obiect și transmiterea dreptului la marca U.R.B., deoarece, această marcă se

afla la acea dată în activul patrimonial al C.I.R.O.A.

Pe de alta parte,

conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, exceptând întreprinderile care

îndeplinesc condițiile stabilite în regulamente aprobate de ministerele care au

în subordinea lor acele întreprinderi pentru folosirea unei mărci colective, o

marcă colectivă se poate folosi și de către „gruparea colectivă” care

reprezintă interesele acelor întreprinderi.

SC U.R.B. SA avea

calitatea conferită de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 astfel cum în

mod corect a reținut instanța de fond. Mai mult, având în vedere că în Legea nr.

28/1967 nu există o definiție juridică a termenului „grupare colectivă” și

totodată nu există o normă juridică care să interzică în mod expres

societăților pe acțiuni să fie titulare de mărci colective, o societate pe acțiuni

poate avea calitatea de „grupare colectivă” respectiv de titular al unei mărci

colective.

Reținerile instanței

de apel privind prevederile art. 54 lit. b) și c) din Legea mărcilor nr. 84/1998

ca putând avea relevanță în cauză privind excluderea SC U.R.B. SA din lista

societăților care au dreptul de a folosi marca colectivă U.R.B., sunt contrare

legii deoarece terții interesați trebuiau să depună o acțiune în decădere.

Pe rolul instanțelor

române nu a fost înregistrată nicio acțiune în decăderea SC U.R.B. SA din

drepturile conferite de marca colectivă U.R.B., astfel încât toată argumentația

instanței de apel privind diversele acțiunile SC U.R.B. SA îndreptate împotriva

SC R. SA Bârlad, adresa O.S.I.M. din 21 ianuarie 2008 precum și opoziția depusă

împotriva mărcii comunitare, nu justifică efectele decăderii în procesul dedus

judecății, deoarece, decăderea trebuia constatată de instanță printr-o decizie

definitivă.

Se mai arată că

decizia conține motive străine de natura pricinii întrucât dispozițiile art. 54

lit. b) din Legea nr. 84/1998 nu au legătură cu pricina dedusă judecații

deoarece prin cererea de chemare în judecată SC U.R.B. SA. Rulmenți

Suceava nu a solicitat decăderea U.R.B. din drepturile conferite de marca

colectivă U.R.B., ci a solicitat excluderea U.R.B. din lista societăților îndreptățite

să folosească marca, o acțiune care are natură juridică diferită. Este adevărat

că un motiv privind excluderea din listă poate fi și decăderea din drepturi,

dar nicio instanță nu a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă prin

care să se constate decăderea SC U.R.B. SA din drepturile conferite de marca

colectivă U.R.B.

prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

solicită, în esență, admiterea cererii de intervenție principală,

atribuirea/transmiterea calității de titular al mărcilor colective notorii U.R.B.,

asociației R.O.B.M.A., singurul reprezentant al producătorilor de rulmenți cu

drept de utilizare a mărcilor U.R.B. înregistrată la O.S.I.M.; obligarea O.S.I.M.

să ia act de faptul că titularul legal al mărcilor colective U.R.B., este asociația

R.O.B.M.A. precum și obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivele de recurs

se arată că instanța de apel a respins nelegal cererea R.O.B.M.A. cu motivarea

că cererea nu se încadrează în prevederile art. 80 și următoarele din Legea nr.

84/1998 care ar învesti instanța, asociația R.O.B.M.A. nedepunând o cerere de

înregistrare marcă la O.S.I.M.

Astfel, cadrul legal

conferit de Legea specială nr. 84/1998 se completează cu dreptul comun,

respectiv C. civ. și legea asociațiilor și fundațiilor, O.G. nr. 26/2000, iar

în lipsa reglementarilor exprese, de principiile de drept.

Așadar, în lipsa

prevederilor exprese ale legii, instanța trebuia să analizeze cererea prin

regulile dreptului comun și în lipsa lor prin drepturile consacrate potrivit

principiilor de drept.

În urma adoptării Legii

nr. 15/1990 și modificărilor legislative, marca colectivă ce a fost înregistrată

la O.S.I.M. pe numele unui minister ori unei centrale care nu mai există ca

atare, a fost înlocuită teoretic cu un fascicul de mărci individuale aparținând

întreprinderilor ce aveau dreptul să le folosească anterior, fiecare utilizator

fiind în fapt proprietarul mărcii folosite timp de peste 40 de ani.

Cum caracterul de

marcă colectivă nu poate fi schimbat, atunci înțelegerea utilizatorilor și înființarea

propriei asociații cu scopul de a administra marca lor, este soluția legală în cazul

de față.

Instanța de apel,

aplicând greșit legea specială, a ignorat drepturile utilizatorilor de marcă

înregistrați la O.S.I.M.

Drepturile anterior

dobândite de producătorii români de rulmenți prin folosirea mărcilor colective

U.R.B. timp de peste 50 de ani înregistrate la O.S.I.M. în anul 1987 de fosta C.I.R.O.A.,

împreună cu lista întreprinderilor care aveau dreptul să o folosească, nu pot

fi pierdute ca urmare a situației atipice la care s-a ajuns prin vidul

legislativ și neregularitățile din anii de după Revoluția din 1989,

modificărilor, lipsei reglementarilor legale și lipsei vigilenței autorității

de stat.

Totodată caracterul

de notorietate al mărcilor le asigură protecția și fără existența unei cereri de

înregistrare. Marca colectivă U.R.B., a fost înființată, dezvoltată de producătorii

români de rulmenți și este notorie, iar conform art. 50 alin. (1) din Legea nr.

84/1998 trebuie să fie reprezentată de Asociația producătorilor.

Deși instanța de apel

a constatat fraudarea legii atunci când SC U.R.B. SA a încercat și reușit

temporar să-și însușească titulatura mărcilor colective, anulând aceste

înregistrări, nu a apreciat corect legalitatea și temeinicia cererii R.O.B.M.A.

ca mandatară a producătorilor de rulmenți înregistrați la O.S.I.M., care au

revendicat atribuirea/transferul calitatea de titular pentru asociația

împuternicită de proprietarii de fapt ai mărcilor, ca singura entitate care

îndeplinește condițiile art. 50 din Legea nr. 84/1998.

Notorietatea mărcii U.R.B.

a fost recunoscută prin H.G. nr. 1329 din 27 decembrie 2001 pentru aprobarea

Strategiei pe termen mediu și lung (2001-2005 și 2005-2010) pentru fabricația

de rulmenți din România.

Cererea R.O.B.M.A. trebuie

analizată prin raportare la dispozițiile legale referitoare la mărcile

colective care pot fi folosite numai de producătorii bunurilor protejate prin

marcă iar titulatura mărcilor colective aparține numai asociației

utilizatorilor.

În ce privește

condiția depunerii unui regulament, acesta poate fi depus de asociație în termen

de 3 luni de la înregistrarea titularului legal la O.S.I.M.

Potrivit principiului

respectării dreptului anterior câștigat, producătorii de rulmenți înregistrați

la O.S.I.M. au dreptul să folosească și să protejeze marca lor notorie, dat

fiind faptul că posesia de bună-credință a bunurilor mobile.

Potrivit O.G. nr. 26/2000

asociația are la bază un statut și act constitutiv care stabilesc organele sale

decizionale, drepturile și obligațiile membrilor săi, organul decizional suprem

fiind adunarea generală.

Condiția impusă de Legea

nr. 84/1998 ca titularul mărcii colective să fie o asociație, conduce fără echivoc

la concluzia că utilizatorii sunt cei care hotărăsc cu privire la marca lor,

iar aceasta va fi administrată în conformitate cu deciziile asociației, decizii

luate de membrii săi în condițiile și limitele statutului asociației și legii.

Prin întâmpinările

formulate, s-a invocat nulitatea recursurilor precum și inadmisibilitatea

recursului declarat de pârâtă.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține cele ce urmează.

- Prioritar, față de

dispozițiile art. 137 C. proc. civ. vor fi analizate excepțiile invocate.

Reclamanta invocă

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 84/1998 și ale art. 276

C. proc. civ., care reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei, urmând a

fi analizate, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâta invocă

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și art. 31 din Legea nr. 28/1967,

critici ce se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Intervenienta critică

decizia cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 51 alin. (1) și art.

80 din Legea nr. 84/1998, a O.G. nr. 26/2000, a principiului de drept referitor

la drepturile câștigate precum și a unor dispoziții din C. civ. referitoare la

posesia bunurilor mobile. Aceste critici vor fi analizate cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte,

recursurile îndeplinesc condiția cerută de art. 302

1

alin. (1) lit.

c), respectiv de a fi indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază,

nefiind incidente dispozițiile art. 306 C. proc. civ.

Cât privește excepția

inadmisibilității recursului cu referire la împrejurarea că tardivitatea

cererii de chemare în judecată a fost invocată prima dată în recurs, se

constată că se invocă exercitare căii de atac omisso medio.

Recurenta invocă și

greșita aplicare a dispozițiilor art. 54 lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998, art.

3 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1213/1990.

Cu alte cuvinte,

recursul formulat nu este inadmisibil, câtă vreme sunt invocate și alte motive

de nelegalitate urmând ca invocarea regulii omisso medio, să fie analizată prin

prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Reclamanta și

intervenienta reproșează instanței superioare de fond faptul că au fost

încălcate dispozițiile art. 50 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice, menționând totodată că argumentele folosite sunt

străine cauzei, deoarece instanța avea obligația de a analiza solicitarea prin

raportare la dispozițiile C. civ., iar în lipsa acestora, să aplice principiile

de drept.

Contrar opiniei

recurentelor, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legii incidente în

cauză, cu precizarea că se aplică forma în vigoare a legii mărcilor la data

formulării cererii de intervenție, 5 septembrie 2011.

Art. 51 (în prezent

50) din Legea nr. 84/1998 stabilește procedura de urmat de către asociațiile de

fabricanți, de producători, de comercianți, de prestatori de servicii, pentru

înregistrarea unei mărci colective.

Astfel, R.O.B.M.A.

avea obligația de a solicita Oficiului înregistrarea mărcii colective, ocazie

cu care se verifică îndeplinirea condițiilor cerute de lege.

În ipoteza publicării

mărcii și a regulamentului de folosire a mărcii colective, conform art. 51 alin.

(2) din lege, orice persoană interesată (fiind avuți în vedere și titularii

unei mărci anterioare) poate formula, în termenul prevăzut de art. 19 alin. (1),

opoziție la înregistrarea mărcii colective, decizia O.S.I.M. privind cererile

de înregistrarea a mărcilor putând fi contestată potrivit dispozițiilor art. 81

din lege, la Tribunalul București, potrivit dispozițiilor art. 88 din același

act normativ.

Câtă vreme legea

specială ce reglementează regimul juridic al mărcilor și indicațiilor

geografice prevede mijloace procedurale exprese de dobândire și protejare

a mărcilor, susținerile recurenților că aplicabile în cauză sunt dispozițiile

C. civ. ori a principiilor de drept sunt vădit nefondate, față de împrejurarea

că o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială

(specialia generalibus derogant).

Argumentele aduse de

părți în favoarea solicitării de înregistrare a R.O.B.M.A. ca titular de drept

a mărcilor colective U.R.B., notorietatea mărcilor, pierderea dreptului de

anterioritate, încurajarea efectuării de acte de contrafacere prin intermediul

înregistrării de mărci comunitare U.R.B., posibilitatea radierii mărcilor

colective pentru lipsa titularului, calitatea R.O.B.M.A. de reprezentantă a

producătorilor de rulmenți, efectele posesiei mărcii colective sunt străine

problemei de drept pusă în dezbatere și anume procedura legală de urmat de

către intervenientă pentru înregistrarea sa ca titular al mărcilor colective.

Rezultă astfel și că

susținerile referitoare la existența în corpul hotărârii a unor argumente

străine cauzei sunt, de asemenea nefondate, câtă vreme, așa cum rezultă din

expozeul deciziei, instanța și-a prezentat argumentat motivele de fapt și de

drept ce au determinat-o să respingă acest capăt de cerere.

- Recursul declarat

de pârâtă se vădește a fi fondat pentru argumentele ce succed.

Prioritar, Înalta

Curte, reține, asemenea instanței de apel, că dispoziția primei instanțe prin

care s-a constatat nulitatea Regulamentului de utilizare a mărcilor colective U.R.B.,

publicat în B.O.P.I din 2002 a intrat în puterea de lucru judecat.

De asemene, urmare a

neexercitării căii de atac devolutive de către pârâtă, a intrat în puterea

lucrului judecat și faptul că SC U.R.B. SA „nu îndeplinește cerința de „grupare

colectivă”, potrivit legii în vigoare la momentul modificării titularului sau

cerința prevăzută în prezent de asociația de producători”.

Situația atipică în

care se află pârâta este rezultatul modificărilor economice și politice, concretizate

din punct de vedere legislativ de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea

unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale precum

și a H.G. nr. 1213/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni

în industrie.

Drept urmare, pârâta,

în temeiul acestor dispoziții legale s-a reorganizat în SC U.R.B. SA având obiect

principal de activitate, conform pct. 45 din lista societăților comerciale,

prestarea de servicii în domeniul rulmenților și organelor de asamblare, efectuarea

de studii de marketing și comercializarea produselor la interne și export,

asistența tehnică de specialitate privind retehnologizarea, asistență și

consultații financiare și juridice.

Urmare a

reorganizării, pârâta a solicitat O.S.I.M. înregistrarea noului nume al

titularului mărcilor colective, din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA și nu, așa cum

se susține de reclamanta că s-a înregistrat, nelegal, o schimbare a titularului

mărcilor colective.

Și aceasta pentru că

activul necorporal s-a înregistrat ca atare în patrimoniul titularului mărcii

colective în temeiul legii.

La data schimbării

denumirii, 18 martie 1993, legea aplicabilă era Legea nr. 28/1967 privind

mărcile de fabrică de comerț și de serviciu, care la art. 26 prevedea că „împotriva

deciziilor D.G.M.S.I. privind depozitul reglementat al cererilor, publicarea și

înregistrarea mărcilor, reînnoirea înregistrării mărcilor, radierea mărcilor,

înscrierea transmiterii mărcilor și restrângerea listei produselor, lucrărilor

sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, se pot face contestații:

a) de părți, în

termen de 3 luni de la comunicare;

b) de orice alte

persoane interesate, în termen de 6 luni de la publicare în publicația oficială

privind mărcile”, iar hotărârile privind soluționarea puteau fi atacate cu

recurs, potrivit art. 29, în termen de două luni de la comunicare la Tribunalul

capitalei R.S.R.”

Fiind vorba de

dispoziții de ordine publică, nesoluționate în etapele procesuale anterioare,

pot fi invocate în calea extraordinară de atac, nefiind incidente dispozițiile

regulii omisso medio.

Instanța de apel

dispune excluderea pârâtei din lista societăților care au dreptul de a folosi

marca colectivă U.R.B. în temeiul dispozițiilor art. 54 lit. b) și c) din legea

mărcilor, fără a stabili în prealabil dacă noțiunea de excludere, folosită de

reclamantă, semnifică decăderea din dreptul protejat, cu referire la

Regulamentul de utilizare a mărcilor colective al C.I.R.O.A. din 1987.

Cum instanța de fond

nu a stabilit pe deplin situația de fapt, și pentru a nu priva părțile de

dublul grad de jurisdicție cu privire la excepția invocată, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 314 C. proc. civ. va fi admis recursul

pârâtei, iar cauza casată și trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de

apel.

În mod formal va fi

admis și recursul reclamantei doar în partea referitoare la cuantumul

cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. referitoare la culpa procesuală.

Față de argumentele

arătate în precedent, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins

recursul intervenientei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanta SC U.R.B.R.S. SA și de pârâta SC U.R.B. SA împotriva Deciziei

nr. 24/A din data de 13 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de intervenienta R.O.B.M.A. împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2014.