ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1484/2014

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, la data de 7 iunie 2010, reclamanta SC U.R.B.R.S. SA a chemat în judecată pe pârâții SC U.R.B. SA, Brașov și O.S.I.M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se anuleze regulamentele de utilizare a mărcilor colective U.R.B., publicate în B.O.P.I. - Secțiunea mărci nr. 7/2002, ca lovite de nulitate absolută, fiind emise de persoane fără calitate; să se anuleze mențiunile privind schimbarea titularului mărcii colective U.R.B. din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA; să se dispună excluderea SC U.R.B. SA din lista societăților care au dreptul de a folosi mărcile colective U.R.B., pentru nerespectarea condițiilor Regulamentului din 1988 precum și a art. 54 din Legea nr. 84/1998, cu consecința radierii oricăror mențiuni cu privire la drepturile deținute de aceasta asupra mărcii U.R.B.

din R.N.M.; să fie obligat O.S.I.M. la înregistrarea titularilor reali ai mărcii U.R.B., societățile producătoare de rulmenți astfel cum au fost indicate în lista întreprinderilor îndreptățite să folosească marca colectivă U.R.B. ca desen, parte integrantă a singurului Regulament valabil de utilizare a acestei mărci înregistrat potrivit legii în anul 1988. La data de 17 mai 2010, SC R. SA Bârlad a formulat cerere de intervenție principală, arătând că interesul său este justificat de faptul că are calitatea de utilizator al mărcii colective. R.O.B.M.A., a formulat la data de 5 septembrie 2011 cerere de intervenție principală , justificându-și interesul prin faptul că asociația îndeplinește condițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 84/1991 și reprezintă interesele producătorilor de rulmenți cu drept de utilizare a mărcii U.R.B., solicitând obligarea O.S.I.M.

la înregistrarea R.O.B.M.A. ca titular de drept și de fapt al mărcilor colective U.R.B. De asemenea, a formulat și cerere de intervenție în interesul reclamantei, solicitând admiterea cererii introductive. La termenul de judecată din 31 ianuarie 2012, a fost respinsă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC R. SA Bârlad și au fost admise în principiu cererea de intervenție în interes propriu și cererea de intervenție accesorie formulate de R.O.B.M.A. Prin sentința civilă nr. 1101 din 05 iunie 2012, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată precum și cererea de intervenție accesorie formulată de R.O.B.M.A.; s-a constat nulitatea Regulamentului de utilizare a mărcilor colective U.R.B.

publicat în B.O.P.I., s-au respins celelalte pretenții, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de R.O.B.M.A., ca neîntemeiate, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 6.000 lei conform art. 276 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe au formulat apel R.O.B.M.A. și reclamanta SC U.R.B.R.S. SA. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 24/A din 13 februarie 2013, a admis căile de atac, a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus anularea mențiunilor O.S.I.M. privind schimbarea titularului mărcii colective U.R.B. din C.I.R.O.A. în S.C. SC U.R.B. SA; a dispus excluderea SC U.R.B.

SA din lista societăților care au dreptul de a folosi mărcile colective U.R.B. cu consecința radierii oricăror mențiuni cu privire la drepturile deținute de aceasta din R.N.M.; a obligat pe pârâta SC U.R.B. SA la plata în favoarea reclamantei a sumei de 13.500 lei, cheltuieli de judecată la prima instanță; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat pe intimata SC U.R.B. SA la plata sumei de 40,3 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel, pentru considerentele ce urmează. În urma formulării unei cereri de schimbare a denumirii titularului de către intimata SC U.R.B. SA, prin mențiunea înregistrată de O.S.I.M. în Registrul Mărcilor din data de 18 martie 1993 a fost încuviință menționarea ca titular a SC U.R.B.

SA în ceea ce privește mărcile colective U.R.B., pentru clasele de produse 6, 7, 35, 42 conform Clasificării de la Nisa, mărcile menționate având ca titular anterior, la data înregistrării 30 septembrie 1987, fosta C.I.R.O.A. Potrivit Regulamentului de utilizare a mărcilor colective U.R.B. al C.I.R.O.A. din 1987 întreprinderile producătoare de rulmenți din cadrul C.I.R.O.A., cuprinse în lista anexată, aveau dreptul și obligația de a folosi marca colectivă, aceste întreprinderi fiind la aceea dată Î.R.B., Î.R.B., Î.R.A., Î.R.G. Ploiești, Î.R.S. și Î.R.S., aceasta din urmă fiind autoarea reclamantei SC U.R.B.R. SA Suceava. Curtea a mai reținut că intimata SC U.R.B. SA a fost înființată prin efectul H.G.

nr. 1213 din 20 noiembrie 1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie, publicată în M. Of. nr. 13 bis din 21 ianuarie 1991, emisă în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat, prin reorganizarea fostei C.I.R.O.A. Societatea a fost menționată în Anexa nr. 1 la pct. 45, actul normativ prevăzând înființarea SC U.R.B. SA, desființarea C.I.R.O.A. și transmisiunea universală a patrimoniului fostei unități de stat către cea nou înființată. În acest sens, dispozițiile art. 6 alin. (2) a H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990 au prevăzut expres că „activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.” SC U.R.B.

SA a preluat patrimoniul fostei C.I.R.O.A., potrivit protocoalelor de predare primire, cu acordul tuturor fabricilor producătoare de rulmenți din componența fostei C.I.R.O.A., având menționat în nota de fundamentare a H.G. nr. 1213/1990 împrejurarea că prin înființarea noii societăți se urmărește protejarea mărcii înregistrate „U.R.B.” de concurența neloială. În ceea ce privește criticile formulate de către apelante referitoare la nelegala respingere de către prima instanță a solicitării de anulare a mențiunilor O.S.I.M. privind schimbarea titularului mărcii colective U.R.B., respectiv din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate, întrucât intimata este continuatoarea fostei C.I.R.O.A., patrimoniul acesteia făcând obiectul unei transmisiuni universale.

Calitatea de titular al mărcii colective conferea acestuia un veritabil drept de proprietate asupra mărcii, inclusiv în sistemul Legii nr. 28/1967, astfel cum au reținut în mod constant jurisprudența și doctrina.

În ceea ce privește mărcile colective, dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 prevedeau că „mărcile colective pot fi folosite numai de întreprinderile care îndeplinesc condițiile stabilite în regulamente aprobate de ministerele care au în subordinea lor acele întreprinderi ori de grupările colective care reprezintă interesele acelor întreprinderi” iar art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 că ”marca colectivă poate fi depusă spre înregistrare de ministerul sau de gruparea colectivă care reprezintă interesele unor întreprinderi, chiar dacă ministerul ori gruparea colectivă care cere înregistrarea nu desfășoară o activitate industrială sau comercială.” Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 27/1967 interpretate rațional și sistematic, coroborate cu cele ale art. 18 din același act normativ în sensul dat acestora de doctrină, statuează clar în sensul că titular al dreptului de proprietate asupra mărcii colective nu putea fi, și în sistemul Legii nr. 28/1967, decât ministerul de resort sau gruparea colectivă care reprezenta interesele unor întreprinderi, chiar dacă ministerul ori gruparea colectivă care cere înregistrarea nu desfășurau o activitate industrială sau comercială.

Prevederile art. 21 din Legea nr. 28/1967 au consacrat în termeni generali transmisibilitatea dreptului titularului asupra mărcii doar cu privire la marca individuală, iar alin. (3) din acest text a statuat că „drepturile cu privire la mărcile colective nu se pot transmite de către întreprinderile care au primit aprobarea să le folosească.” Interpretate potrivit argumentului logic de interpretare per a contrario, contrar susținerilor apelantelor, dispozițiile art. 21 din Legea nr. 28/1967 permiteau și transferul dreptului titularului mărcii colective, excluzând doar posibilitatea transferului folosinței de către utilizatorul mărcii colective, deoarece ceea ce legea nu interzice expres, este permis.

În raport de aceste dispoziții interpretate corelat, Curtea a apreciat că în ceea ce privește transmisiunea dreptului de proprietate asupra mărcilor colective „U.R.B.”/respectiv a calității de titular al mărcilor colective „U.R.B.” către intimat, aceasta nu a operat în patrimoniul/persoana intimatei, deoarece noua persoană juridică creată, reorganizată ca societate comercială pe acțiuni, nu îndeplinea condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 28/1967 pentru a deveni valabil titularul acestui drept de proprietate, deoarece nu avea calitatea prevăzută de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 27/1967 nefiind o grupare colectivă.

Prin urmare în condițiile concursului dintre dispozițiile generale ale art. 21 din Legea nr. 28/1967 referitoare la transmisiunea dreptului asupra mărcilor și a dispozițiilor speciale ale aceluiași act normativ enunțate mai sus, s-a apreciat că în mod eronat a considerat prima instanță după cum cu temei susțin apelantele, că intimatei i s-ar fi transmis calitatea de titular al mărcii colective, deci însuși dreptul de proprietate asupra acesteia printr-o formă de transmisiune reglementată de Legea nr. 15/1990 și pusă în practică prin H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990, act normativ care nu poate fi lipsit de efecte juridice și care nu contravine dispozițiilor art. 21 alin. (3) ale Legii nr. 28/1967 deoarece dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 s-ar referi strict la momentul depunerii spre înregistrare a mărcii colective fără a exclude transmisiuni ulterioare posibile.

Mai mult, contrar celor reținute de prima instanță, prevederile H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990 și ale Legii nr. 15/1990 nu conțin prevederi speciale referitoare la situația mărcilor colective care să deroge de la dispozițiile Legii nr. 28/1967, iar analiza legalității schimbării titularului de marcă nu lipsește de efecte H.G. nr. 1213/1990 care a avut alt scop și obiect, respectiv înființarea unor societăți comerciale; s-a reținut, în privința transmisiunii dreptului, că dreptul titularului mărcii este un drept real deoarece reunește toate atributele unui drept clasic de proprietate (usus, fructus și abusus) însă, după cum reține și doctrina este un tip particular de drept deoarece suferă anumite limitări în timp, în spațiu, și în cazul mărcilor colective în ceea ce privește titularul lor.

În ceea ce privește susținerile prin care intimata afirmă că atunci când patrimoniul unei societăți este transmis alteia în totalitate, se transmite și dreptul cu privire la marcă, aceasta este reală însă, după cum s-a arătat mai sus, nu astfel se întâmplă în situațiile în care cel căruia i se transmite dreptul este incompatibil a îl deține, cum este în cauză; în ceea ce privește susținerile prin care intimata afirma că a dobândit drepturi asupra mărcilor colective prin continuarea drepturilor, iar nu prin transmiterea acestora, aceasta nu poate fi primită căci, după cum s-a arătat mai sus, ca urmare a reorganizării persoanei juridice operează o desființare a vechii persoane juridice, urmate de înființarea alteia, moment în care are loc, ca urmare a efectului translativ al reorganizării persoanei juridice, transmisiunea patrimoniului sau a unei fracțiuni al acestuia noii entității create.

În ceea ce privește susținerea intimatei potrivit căreia dacă dreptul asupra mărcilor colective nu s-ar fi transmis asupra sa, ar fi trebuit ca O.S.I.M. să radieze aceste mărci, aceasta nu a fost primită deoarece nu erau incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 28/1967 întrucât fosta C.I.R.O.A., titulara mărcilor, nu fusese lichidată ci reorganizată. Art. 16 din Hotărârea nr. 77/1968 prevedea posibilitatea modificării doar a schimbărilor intervenite în denumirea titularului și chiar dacă SC U.R.B. SA era continuatoarea fostei C.I.R.O.A., nu s-a putut aprecia, așa cum a reținut Tribunalul, că procedura de schimbare a denumirii, iar nu de schimbare a titularului, a fost corect înregistrată de O.S.I.M.

Tribunalul a reținut eronat și împrejurarea că ar avea putere de lucru judecat în cauză considerentele Deciziei civile nr. 339 din 31 octombrie 1997 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, din Dosarul nr. 4513/1996, prin care s-a menținut hotărârea O.S.I.M. nr. 14/1995 de respingere a contestației formulate de către SC R. SA Brașov împotriva înscrierii în R.N.M. ca titular al mărcii colective U.R.B. cu desen a intimatei, decizie ce a reținut că „în baza H.G. 1213/1990, SC U.R.B. SA a preluat activul și pasivul C.I.R.O.A., unitatea care a înregistrat în 1987 la O.S.I.M. marca colectivă U.R.B. cu desen. Prin urmare, marca U.R.B. cu desen a trecut de la C.I.R.O.A. la SC U.R.B. SA conform înscrierii în R.M.M.

având regimul unei mărci colective pe care au dreptul să o folosească toate unitățile producătoare de rulmenți”. Susmenționatele considerente rețin pe de-o parte că SC U.R.B. SA a preluat activul și pasivul C.I.R.O.A., unitate care a înregistrat în 1987 la O.S.I.M. marca colectivă U.R.B. cu desen, iar pe de altă parte, că marca U.R.B. cu desen a trecut de la C.I.R.O.A. la SC U.R.B. SA conform înscrierii în R.M.M. având regimul unei mărci colective pe care au dreptul să o folosească toate unitățile producătoare de rulmenți, însă tocmai acest aspect era contestat de către petiționară, astfel că motivarea practic reține lipsa de interes a petiționarei de a solicita anularea înregistrării. În sprijinul acestei concluzii sunt și considerentele ce succed acestora, și anume că „hotărârea recurată” (hotărârea O.S.I.M.

nr. 14/1995) „menționează în mod expres faptul că SC R. B. SA are dreptul de utilizare gratuită a mărcii U.R.B. cu desen, în condițiile Regulamentului mărcii colective (condiții de calitate).” În mod similar, prin hotărârea O.S.I.M. nr. 9/1995, de respingere a contestației formulate de către SC R. SA Bîrlad împotriva înscrierii în Registrul Național al mărcilor ca titular al mărcii colective U.R.B., s-a reținut că petentul nu revendică un drept al său asupra mărcii colective, că nu dovedește calitatea sa procesuală și interesul de a contesta înregistrarea, nefiind prejudiciată și persoana îndreptățită a fi titular al mărci. În condițiile în care intimata a obținut înregistrarea ca titular al mărcilor colective U.R.B.

prin formularea unei cereri de schimbare a denumirii titularului în condițiile art. 16 din Hotărârea nr. 77/1968, ocazie cu care a avut loc o veritabilă schimbare a titularului mărcilor colective din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA, societate ce nu putea însă, în raport de cerințele imperative ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, să aibă calitatea de titular al mărcilor colective, nefiind o grupare colectivă, Curtea a apreciat că este întemeiat motivul de nulitate absolută invocat și anume frauda la lege. Se socotește fraudă la lege când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor.

În cauză, dispozițiile art. 16 din Hotărârea nr. 77/1968 au fost folosite în scopul înfrângerii prevederilor imperative ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, și, prin urmare, înscrierea mențiunii contestate nu are un caracter legal de vreme ce dobândirea calității de titular al mărcii colective de o persoană juridică individuală nu era permisă de lege, așa încât orice demers deliberat cu scopul de a eluda sensul și finalitatea legii constituie o fraudă la lege sancționată cu nulitatea actului încheiat în aceste condiții.

Au fost considerate nefondate susținerile apelantelor referitoare la faptul că ar fi aplicabile prevederile art. 22 din Legea nr. 28/1967 privind lichidarea unei întreprinderi, art. 24 al Hotărârii nr. 77/1968 ce se refereau la înscrierea transmiterii voluntare a unor drepturi cu privire la mărci, art. 24, 25, 27 și 31 al hotărârii menționate, aplicabile doar în cazul dizolvării unei întreprinderi sau formulării unei cereri pentru reînnoirea înregistrării mărcilor sau înscrierea transmiterii voluntare a unei mărci, ceea ce nu este cazul în speță. În ceea ce privește criticile formulate de către apelante referitoare la nelegala respingere de către prima instanță a solicitării de excludere a SC U.R.B.

SA din lista societăților care au dreptul de a folosi mărcile colective U.R.B. cu consecința radierii oricăror mențiuni cu privire la drepturile deținute de aceasta din R.N.M., Curtea le-a apreciat ca fiind fondate. Astfel, potrivit Regulamentului de utilizare al mărcilor colective U.R.B. al C.I.R.O.A. din 1987 se prevedea la art. 1 că C.I.R.O.A. este titulara mărcilor colective; la art. 3 se menționa că întreprinderile producătoare de rulmenți din cadrul C.I.R.O.A., au dreptul și obligația de a folosi marca colectivă, aceste întreprinderi fiind la aceea dată fostele Î.R.B., Î.R.B., Î.R.A., Î.R.G. Ploiești, Î.R.S. și Î.R.S., autoarea reclamantei SC U.R.B.R. SA Suceava; la art. 10 se menționează că mărcile vor fi utilizate numai în conformitate cu Legea nr. 28/1967 și H.C.M.

nr. 77/1968. Apelanta reclamantă a invocat prin cererea introductivă nerespectarea condițiilor Regulamentului din 1987, și art. 54 din Legea nr. 84/1998 iar apelanta intervenientă a menționat prin cererea de intervenție o serie de fapte ale intimatei prin care aceasta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în calitate de titular al mărcilor colective.

Legea nr. 28/1967 nu prevedea sancțiunea decăderii, iar Legea nr. 84/1998 privind mărcile a intrat în vigoare la 26 aprilie 1998, și prevedea la art. 54 că „orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului București, oricând în perioada de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă, când (…) b) titularul a folosit marca în alte condiții decât cele prevăzute de regulament sau nu a luat măsuri pentru a preveni o astfel de folosire; c) prin folosire, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare”, iar acest motiv de decădere, potrivit doctrinei poate privi atât pe titular dreptului asupra mărcii cât și pe utilizatorii autorizați de titular a folosi marca.

Curtea a constatat că pot avea relevanță în raport de solicitarea de decădere formulată, faptele de folosire a mărcii de către intimată în alte condiții decât cele prevăzute de regulament sau de omisiune a luării de măsuri pentru a preveni o astfel de folosire săvârșite sau aflate în curs de desfășurare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 84/1998. În aceste sens, în raport de coroborarea probelor administrate în cauză, apar fondate criticile apelantelor referitoare la eronata reținere de către prima instanță a inexistenței vreunui temei al excluderii intimatei. S-a reținut împrejurarea că, în raport de faptul că Regulamentul din 1987 se instituie cerința utilizării mărcilor numai în conformitate cu Legea nr. 28/1967 și H.C.M.

nr. 77/1968 însă nu se instituie sancțiuni și de principiul enunțat mai sus al activității legii, perioada analizată începe din 26 aprilie 1998 neavând relevanță faptele invocate petrecute anterior precum cererile intimatei de înregistrare în anii 1996 și 1997 a unor mărci individuale, faptul că SC U.R.B. SA ar fi încheiat în 1997 convenții nelegale fără acordul producătorilor și ar fi cedat dreptul de folosire a mărcii către SC T. SA. Curtea a reținut însă că pot constitui fapte de natura celor menționate de prevederile art. 54 lit. b) ale Legii nr. 84/1998 următoarele: în anul 2002 intimata a chemat în judecată utilizatorul SC R. SA Bîrlad pentru a-l obliga să respecte Regulamentul stabilit unilateral de „titular", adică să plătească franciza, susținând că acesta folosește abuziv marca „U.R.B." și a modificat unilateral în condiții de nelegalitate Regulamentul, acesta fiind anulat definitiv de prima instanță.

Totodată, în anul 2008 intimata a solicitat O.S.I.M. prin adresa din 21 ianuarie 2008 să se constate că mărcile U.R.B. și-au pierdut caracterul de marcă colectivă și au devenit mărci individuale și a solicitat modificarea situației juridice în marcă individuală, așa cum rezultă din răspunsul O.S.I.M. din 13 feb 2008 depus la dosar de O.S.I.M. Intimata, deși avea calitatea de titular al mărcilor, nu a întreprins acțiuni de protejare a mărcilor colective U.R.B. deși a fost înștiințată de reclamantă astfel că au fost înregistrate marca U.R.B. comunitară și marca internațională U.R.B. având ca titular pe numitul H.A., administratorul SC R. SA din Bârlad, neprotejarea mărcii U.R.B. pe plan intern sau comunitar față de alte terțe persoane (M.V., SC U.R.B.

SRL, S.I. în anul 2008, ) prin neformularea de opoziții la cererile de înregistrare depuse la O.S.I.M. în anii 2009, 2010, 2011 și nesusținerea apelantei reclamante în opozițiile formulate, neformularea acțiunilor de contrafacere împotriva persoanelor care folosesc fără drept marca URB; nesusținerea societății din Suceava în demersurile făcute de protejare a mărcii pe plan extern. Potrivit deciziei O.H.I.M. Divizia de Opoziții din Dosarul nr. 000004573/C rezultă că s-a dispus respingerea opoziției reclamantei formulată la înregistrarea mărcii comunitare, proprietatea H.A. ca urmare a neformulării opoziției de către „titularul SC U.R.B. SA". Potrivit deciziei O.H.I.M. Divizia de Opoziții asupra opoziției rezultă că s-a dispus respingerea opoziției apelantei reclamante formulate la înregistrarea mărcii comunitare ca urmare a neformulării opoziției de către titularul SC U.R.B.

SA. Totodată mărcile internaționale ale U.R.B., apar înregistrate ca având ca titular pe intimată, acesta fiind și motivul respingerii prin decizia O.H.I.M. Divizia de Opoziții a opoziției apelantei reclamante opoziției apelantei reclamante formulate la înregistrarea mărcii comunitare. Prevederile art. 54 lit. c) din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente în cauză în condițiile în care reclamanta invocă faptul că mărcile individuale U.R.B. sunt cele de natură să inducă publicul în eroare cu privire la persoana de la care provin produsele respective, cât și cu privire la calitatea acestora, iar nu mărcile colective referitor la care se solicită decăderea.

În ceea ce privește criticile formulate de către apelante referitoare la nelegala respingere de către prima instanță a solicitării apelantelor, reclamanta și intervenienta în interes propriu, de atribuire către societățile producătoare de rulmenți, a calității de titular al mărcilor colective, Curtea le-a apreciat ca nefiind fondate. Curtea a reținut că potrivit prevederilor imperative ale art. 51 și următoarele din Legea nr. 84/1998 în forma în vigoare la data formulării acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu, interpretate rațional și sistematic, pentru înregistrarea unei mărci colective, respectiv a calității de titular a unei mărci colective, Asociațiile de fabricanți, de producători, de comercianți, de prestatori de servicii au obligația a solicita la O.S.I.M.

înregistrarea, ocazie cu care solicitantul depune un regulament de folosire a mărcii colective, cererea este examinată de O.S.I.M. sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege, iar dacă acestea sunt îndeplinite, O.S.I.M. dispune înregistrarea mărcii și publicarea ei în B.O.P.I. și marca se înscrie în Registru Mărcilor. Instanțele judecătorești, potrivit prevederilor art. 80 și următoarele din Legea nr. 84/1998 pot soluționa doar contestațiile formulate împotriva Hotărârii Comisiei de Contestații a O.S.I.M., iar nu să dispună înregistrarea calității de titular a unei mărci colective mărci colective în favoarea unor persoane juridice sau asociații. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta SC U.R.B.R.S.

SA, pârâta SC U.R.B. SA și intervenienta A.R.O.B.M.A. 1. Reclamanta, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii capătului de cerere privitor la atribuirea către societățile producătoare de rulmenți, astfel cum au fost indicate în lista întreprinderilor să folosească mărcile colective U.R.B., respectiv către A.R.O.B.M.A. a calității de titular al mărcilor colective, precum și a capătului de cerere privitor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.610,3 lei în loc de 40,3 lei. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin cererile depuse la dosarul cauzei s-a arătat că există o entitate care îndeplinește cerințele speciale ale Legii nr. 84/1998 pentru a deține calitatea de titular al mărcilor colective U.R.B., aceasta fiind A.R.O.B.M.A.

Motivul pentru care această asociație nu a depus spre înregistrare o nouă marcă colectivă URB este acela că fondatorii acestei entități doresc să poată folosi în continuare mărcile colective înregistrate în anul 1987. Utilizatorii doresc să beneficieze în continuare de notorietatea mărcii colective U.R.B. În acest domeniu ceea ce contează este anterioritatea. Potrivit dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 84/1998, pentru înregistrarea unei mărci colective, respectiv a calității de titular a unei mărci colective, asociațiile de fabricanți, de producători, de comercianți, de prestatori de servicii au obligația de a solicita O.S.I.M. înregistrarea, ocazie cu care solicitantul depune un regulament de folosire a mărcii colective.

Raportându-se la dispozițiile art. 274 coroborate cu cele prevăzute de art. 276 C. proc. civ., instanța a stabilit în mod neîntemeiat că suma la care trebuie să fie obligată intimata SC U.R.B. SA, este de doar 40,3 iei, dintr-un total de 12.610,3 lei. Raționamentul instanței prin care a dispus reducerea drastica a onorariului este inexistent. Având în vedere că întreaga culpă procesuală aparține doar intimatei, soluția instanței de apel este injustă, motiv pentru care solicită încuviințarea întregii sume, astfel cum a fost solicitată. 2. Pârâta, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 și art. 312 C. proc. civ., solicită înlăturarea mențiunilor privind: anularea mențiunilor O.S.I.M. referitoare la schimbarea titularului mărcii colective U.R.B.

din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA; excluderea SC U.R.B. SA din lista societăților care au dreptul de a folosi mărcile colective precum și obligarea recurentei de a plăti către SC U.R.B.R.S. SA cheltuieli de judecată de 13.500 lei pentru prima instanță și 40,3 cheltuieli de judecată în apel. Dezvoltând motivele de recurs se arată că decizia a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii deoarece conform Legii nr. 28/1967 lege în vigoare la data la care s-a făcut înscrierea SC U.R.B. SA ca nou titular al mărcii U.R.B.-18 martie 1993, mijlocul procedural prin care se putea cere anularea mențiunilor O.S.I.M. privind schimbarea titularului mărcii U.R.B. era, conform art. 26 alin. (1), contestația care se putea face de către părți în termen de 3 luni de la comunicare și de terții interesați în termen de 6 luni de la publicare.

Hotărârile privind soluționarea contestațiilor puteau fi, conform art. 29 din Legea nr. 28/1967, atacate cu recurs în termen de doua luni de la comunicare la „Tribunalul capitalei R.S.R.” Având în vedere că la data de 18 martie 1993 la care O.S.I.M. a decis înscrierea SC U.R.B. SA ca noul titular al mărcilor colective U.R.B., intimata SC U.R.B.R.S. SA nu a formulat contestație în termenul legal de 6 luni de la publicarea deciziei O.S.I.M. privind înscrierea SC U.R.B. SA ca titular al mărcii U.R.B. conform art. 26 din Legea nr. 28/1967 și nici nu a solicitat repunerea în termenul legal de formulare a contestației conform art. 31 din Legea nr. 28/1967, formularea unei acțiuni în anulare a respectivelor mențiuni, pe cale separată, direct în instanță este tardivă, cu atât mai mult cu cât, mențiunea de schimbare a titularului în SC U.R.B.

SA a respectat principiul publicității prin publicarea în buletinul oficial. Astfel, toate aspectele de drept material menționate de instanța de apel în motivare privind calitatea de titular al unei mărci colective, grupare colectivă sau societate pe acțiuni, efectul transmiterii drepturilor la marca colectivă U.R.B., chestiunea fraudei la lege puteau fi dezbătute în procedura specială prevăzută de Legea nr. 28/1967 adică se puteau invoca în contestație și respectiv în calea recursului prevăzut de art. 29. Decizia O.S.I.M. de înscriere a recurentei SC U.R.B.

SA ca titular al mărcii colective U.R.B., a fost atacată conform procedurii speciale impuse de Legea nr. 28/1967, pe de o parte de SC R. SA Brașov, care a depus contestație ce a fost respinsă de O.S.I.M., respingerea contestației fiind confirmată și în calea de atac în fața Tribunalului București prin Decizia nr. 339 din 31 octombrie 1997, iar pe de altă parte de către SC R. SA Bârlad care a depus și la această contestație, respinsă de asemenea, conform hotărârii O.S.I.M. nr. 9/1995. Raportat la speța dedusă judecății, problema nu este puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 339 din 31 octombrie 1997 prin care s-a respins solicitarea anularii înscrierilor mențiunilor privind noul titular SC U.R.B.

SA, ci faptul că la data înscrierii acestei mențiuni, care a îndeplinit cerințele de publicitate impuse de lege, intimata SC U.R.B.R.S. SA, nu a urmat calea procesuală impusă în mod expres de legea specială privind o asemenea acțiune. Pe de altă parte, mențiunile privind calitatea de titular al unei mărci înscrise în registrul mărcilor, în speță SC U.R.B. SA, pot fi radiate și nu anulate. Instanța de apel, interpretând în mod greșit legea, a reținut în mod eronat faptul că transmisiunea dreptului la marca colectivă U.R.B. nu a operat în favoarea recurentei SC U.R.B. SA. Conform art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990, activul și pasivul fostului titular C.I.R.O.A. al mărcilor colective, a fost preluat de noua societate SC U.R.B.

SA, fapt care a fost reținut și de către instanța de apel. Această transmisiune universală a activului și a pasivului către SC U.R.B. SA, are ca obiect și transmiterea dreptului la marca U.R.B., deoarece, această marcă se afla la acea dată în activul patrimonial al C.I.R.O.A. Pe de alta parte, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, exceptând întreprinderile care îndeplinesc condițiile stabilite în regulamente aprobate de ministerele care au în subordinea lor acele întreprinderi pentru folosirea unei mărci colective, o marcă colectivă se poate folosi și de către „gruparea colectivă” care reprezintă interesele acelor întreprinderi. SC U.R.B. SA avea calitatea conferită de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Mai mult, având în vedere că în Legea nr. 28/1967 nu există o definiție juridică a termenului „grupare colectivă” și totodată nu există o normă juridică care să interzică în mod expres societăților pe acțiuni să fie titulare de mărci colective, o societate pe acțiuni poate avea calitatea de „grupare colectivă” respectiv de titular al unei mărci colective. Reținerile instanței de apel privind prevederile art. 54 lit. b) și c) din Legea mărcilor nr. 84/1998 ca putând avea relevanță în cauză privind excluderea SC U.R.B. SA din lista societăților care au dreptul de a folosi marca colectivă U.R.B., sunt contrare legii deoarece terții interesați trebuiau să depună o acțiune în decădere. Pe rolul instanțelor române nu a fost înregistrată nicio acțiune în decăderea SC U.R.B.

SA din drepturile conferite de marca colectivă U.R.B., astfel încât toată argumentația instanței de apel privind diversele acțiunile SC U.R.B. SA îndreptate împotriva SC R. SA Bârlad, adresa O.S.I.M. din 21 ianuarie 2008 precum și opoziția depusă împotriva mărcii comunitare, nu justifică efectele decăderii în procesul dedus judecății, deoarece, decăderea trebuia constatată de instanță printr-o decizie definitivă. Se mai arată că decizia conține motive străine de natura pricinii întrucât dispozițiile art. 54 lit. b) din Legea nr. 84/1998 nu au legătură cu pricina dedusă judecații deoarece prin cererea de chemare în judecată SC U.R.B. SA. Rulmenți Suceava nu a solicitat decăderea U.R.B. din drepturile conferite de marca colectivă U.R.B., ci a solicitat excluderea U.R.B.

din lista societăților îndreptățite să folosească marca, o acțiune care are natură juridică diferită. Este adevărat că un motiv privind excluderea din listă poate fi și decăderea din drepturi, dar nicio instanță nu a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se constate decăderea SC U.R.B. SA din drepturile conferite de marca colectivă U.R.B. 3. Intervenienta R.O.B.M.A., prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicită, în esență, admiterea cererii de intervenție principală, atribuirea/transmiterea calității de titular al mărcilor colective notorii U.R.B., asociației R.O.B.M.A., singurul reprezentant al producătorilor de rulmenți cu drept de utilizare a mărcilor U.R.B.

înregistrată la O.S.I.M.; obligarea O.S.I.M. să ia act de faptul că titularul legal al mărcilor colective U.R.B., este asociația R.O.B.M.A. precum și obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată. În motivele de recurs se arată că instanța de apel a respins nelegal cererea R.O.B.M.A. cu motivarea că cererea nu se încadrează în prevederile art. 80 și următoarele din Legea nr. 84/1998 care ar învesti instanța, asociația R.O.B.M.A. nedepunând o cerere de înregistrare marcă la O.S.I.M. Astfel, cadrul legal conferit de Legea specială nr. 84/1998 se completează cu dreptul comun, respectiv C. civ. și legea asociațiilor și fundațiilor, O.G. nr. 26/2000, iar în lipsa reglementarilor exprese, de principiile de drept.

Așadar, în lipsa prevederilor exprese ale legii, instanța trebuia să analizeze cererea prin regulile dreptului comun și în lipsa lor prin drepturile consacrate potrivit principiilor de drept. În urma adoptării Legii nr. 15/1990 și modificărilor legislative, marca colectivă ce a fost înregistrată la O.S.I.M. pe numele unui minister ori unei centrale care nu mai există ca atare, a fost înlocuită teoretic cu un fascicul de mărci individuale aparținând întreprinderilor ce aveau dreptul să le folosească anterior, fiecare utilizator fiind în fapt proprietarul mărcii folosite timp de peste 40 de ani. Cum caracterul de marcă colectivă nu poate fi schimbat, atunci înțelegerea utilizatorilor și înființarea propriei asociații cu scopul de a administra marca lor, este soluția legală în cazul de față.

Instanța de apel, aplicând greșit legea specială, a ignorat drepturile utilizatorilor de marcă înregistrați la O.S.I.M. Drepturile anterior dobândite de producătorii români de rulmenți prin folosirea mărcilor colective U.R.B. timp de peste 50 de ani înregistrate la O.S.I.M. în anul 1987 de fosta C.I.R.O.A., împreună cu lista întreprinderilor care aveau dreptul să o folosească, nu pot fi pierdute ca urmare a situației atipice la care s-a ajuns prin vidul legislativ și neregularitățile din anii de după Revoluția din 1989, modificărilor, lipsei reglementarilor legale și lipsei vigilenței autorității de stat. Totodată caracterul de notorietate al mărcilor le asigură protecția și fără existența unei cereri de înregistrare.

Marca colectivă U.R.B., a fost înființată, dezvoltată de producătorii români de rulmenți și este notorie, iar conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 trebuie să fie reprezentată de Asociația producătorilor. Deși instanța de apel a constatat fraudarea legii atunci când SC U.R.B. SA a încercat și reușit temporar să-și însușească titulatura mărcilor colective, anulând aceste înregistrări, nu a apreciat corect legalitatea și temeinicia cererii R.O.B.M.A. ca mandatară a producătorilor de rulmenți înregistrați la O.S.I.M., care au revendicat atribuirea/transferul calitatea de titular pentru asociația împuternicită de proprietarii de fapt ai mărcilor, ca singura entitate care îndeplinește condițiile art. 50 din Legea nr. 84/1998.

Notorietatea mărcii U.R.B. a fost recunoscută prin H.G. nr. 1329 din 27 decembrie 2001 pentru aprobarea Strategiei pe termen mediu și lung (2001-2005 și 2005-2010) pentru fabricația de rulmenți din România. Cererea R.O.B.M.A. trebuie analizată prin raportare la dispozițiile legale referitoare la mărcile colective care pot fi folosite numai de producătorii bunurilor protejate prin marcă iar titulatura mărcilor colective aparține numai asociației utilizatorilor. În ce privește condiția depunerii unui regulament, acesta poate fi depus de asociație în termen de 3 luni de la înregistrarea titularului legal la O.S.I.M. Potrivit principiului respectării dreptului anterior câștigat, producătorii de rulmenți înregistrați la O.S.I.M.

au dreptul să folosească și să protejeze marca lor notorie, dat fiind faptul că posesia de bună-credință a bunurilor mobile. Potrivit O.G. nr. 26/2000 asociația are la bază un statut și act constitutiv care stabilesc organele sale decizionale, drepturile și obligațiile membrilor săi, organul decizional suprem fiind adunarea generală. Condiția impusă de Legea nr. 84/1998 ca titularul mărcii colective să fie o asociație, conduce fără echivoc la concluzia că utilizatorii sunt cei care hotărăsc cu privire la marca lor, iar aceasta va fi administrată în conformitate cu deciziile asociației, decizii luate de membrii săi în condițiile și limitele statutului asociației și legii. Prin întâmpinările formulate, s-a invocat nulitatea recursurilor precum și inadmisibilitatea recursului declarat de pârâtă.

Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține cele ce urmează. - Prioritar, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. vor fi analizate excepțiile invocate. Reclamanta invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 84/1998 și ale art. 276 C. proc. civ., care reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei, urmând a fi analizate, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâta invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și art. 31 din Legea nr. 28/1967, critici ce se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intervenienta critică decizia cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 51 alin. (1) și art. 80 din Legea nr. 84/1998, a O.G.

nr. 26/2000, a principiului de drept referitor la drepturile câștigate precum și a unor dispoziții din C. civ. referitoare la posesia bunurilor mobile. Aceste critici vor fi analizate cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, recursurile îndeplinesc condiția cerută de art. 302 1 alin. (1) lit. c), respectiv de a fi indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, nefiind incidente dispozițiile art. 306 C. proc. civ. Cât privește excepția inadmisibilității recursului cu referire la împrejurarea că tardivitatea cererii de chemare în judecată a fost invocată prima dată în recurs, se constată că se invocă exercitare căii de atac omisso medio. Recurenta invocă și greșita aplicare a dispozițiilor art. 54 lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, art. 6 alin. (2) din H.G.

nr. 1213/1990. Cu alte cuvinte, recursul formulat nu este inadmisibil, câtă vreme sunt invocate și alte motive de nelegalitate urmând ca invocarea regulii omisso medio, să fie analizată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - Reclamanta și intervenienta reproșează instanței superioare de fond faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 50 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, menționând totodată că argumentele folosite sunt străine cauzei, deoarece instanța avea obligația de a analiza solicitarea prin raportare la dispozițiile C. civ., iar în lipsa acestora, să aplice principiile de drept.

Contrar opiniei recurentelor, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legii incidente în cauză, cu precizarea că se aplică forma în vigoare a legii mărcilor la data formulării cererii de intervenție, 5 septembrie 2011. Art. 51 (în prezent 50) din Legea nr. 84/1998 stabilește procedura de urmat de către asociațiile de fabricanți, de producători, de comercianți, de prestatori de servicii, pentru înregistrarea unei mărci colective. Astfel, R.O.B.M.A. avea obligația de a solicita Oficiului înregistrarea mărcii colective, ocazie cu care se verifică îndeplinirea condițiilor cerute de lege. În ipoteza publicării mărcii și a regulamentului de folosire a mărcii colective, conform art. 51 alin. (2) din lege, orice persoană interesată (fiind avuți în vedere și titularii unei mărci anterioare) poate formula, în termenul prevăzut de art. 19 alin. (1), opoziție la înregistrarea mărcii colective, decizia O.S.I.M.

privind cererile de înregistrarea a mărcilor putând fi contestată potrivit dispozițiilor art. 81 din lege, la Tribunalul București, potrivit dispozițiilor art. 88 din același act normativ. Câtă vreme legea specială ce reglementează regimul juridic al mărcilor și indicațiilor geografice prevede mijloace procedurale exprese de dobândire și protejare a mărcilor, susținerile recurenților că aplicabile în cauză sunt dispozițiile C. civ. ori a principiilor de drept sunt vădit nefondate, față de împrejurarea că o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială (specialia generalibus derogant). Argumentele aduse de părți în favoarea solicitării de înregistrare a R.O.B.M.A.

ca titular de drept a mărcilor colective U.R.B., notorietatea mărcilor, pierderea dreptului de anterioritate, încurajarea efectuării de acte de contrafacere prin intermediul înregistrării de mărci comunitare U.R.B., posibilitatea radierii mărcilor colective pentru lipsa titularului, calitatea R.O.B.M.A. de reprezentantă a producătorilor de rulmenți, efectele posesiei mărcii colective sunt străine problemei de drept pusă în dezbatere și anume procedura legală de urmat de către intervenientă pentru înregistrarea sa ca titular al mărcilor colective. Rezultă astfel și că susținerile referitoare la existența în corpul hotărârii a unor argumente străine cauzei sunt, de asemenea nefondate, câtă vreme, așa cum rezultă din expozeul deciziei, instanța și-a prezentat argumentat motivele de fapt și de drept ce au determinat-o să respingă acest capăt de cerere.

- Recursul declarat de pârâtă se vădește a fi fondat pentru argumentele ce succed. Prioritar, Înalta Curte, reține, asemenea instanței de apel, că dispoziția primei instanțe prin care s-a constatat nulitatea Regulamentului de utilizare a mărcilor colective U.R.B., publicat în B.O.P.I din 2002 a intrat în puterea de lucru judecat. De asemene, urmare a neexercitării căii de atac devolutive de către pârâtă, a intrat în puterea lucrului judecat și faptul că SC U.R.B. SA „nu îndeplinește cerința de „grupare colectivă”, potrivit legii în vigoare la momentul modificării titularului sau cerința prevăzută în prezent de asociația de producători”. Situația atipică în care se află pârâta este rezultatul modificărilor economice și politice, concretizate din punct de vedere legislativ de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale precum și a H.G.

nr. 1213/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie. Drept urmare, pârâta, în temeiul acestor dispoziții legale s-a reorganizat în SC U.R.B. SA având obiect principal de activitate, conform pct. 45 din lista societăților comerciale, prestarea de servicii în domeniul rulmenților și organelor de asamblare, efectuarea de studii de marketing și comercializarea produselor la interne și export, asistența tehnică de specialitate privind retehnologizarea, asistență și consultații financiare și juridice. Urmare a reorganizării, pârâta a solicitat O.S.I.M. înregistrarea noului nume al titularului mărcilor colective, din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA și nu, așa cum se susține de reclamanta că s-a înregistrat, nelegal, o schimbare a titularului mărcilor colective.

Și aceasta pentru că activul necorporal s-a înregistrat ca atare în patrimoniul titularului mărcii colective în temeiul legii. La data schimbării denumirii, 18 martie 1993, legea aplicabilă era Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrică de comerț și de serviciu, care la art. 26 prevedea că „împotriva deciziilor D.G.M.S.I.

privind depozitul reglementat al cererilor, publicarea și înregistrarea mărcilor, reînnoirea înregistrării mărcilor, radierea mărcilor, înscrierea transmiterii mărcilor și restrângerea listei produselor, lucrărilor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, se pot face contestații: a) de părți, în termen de 3 luni de la comunicare; b) de orice alte persoane interesate, în termen de 6 luni de la publicare în publicația oficială privind mărcile”, iar hotărârile privind soluționarea puteau fi atacate cu recurs, potrivit art. 29, în termen de două luni de la comunicare la Tribunalul capitalei R.S.R.” Fiind vorba de dispoziții de ordine publică, nesoluționate în etapele procesuale anterioare, pot fi invocate în calea extraordinară de atac, nefiind incidente dispozițiile regulii omisso medio.

Instanța de apel dispune excluderea pârâtei din lista societăților care au dreptul de a folosi marca colectivă U.R.B. în temeiul dispozițiilor art. 54 lit. b) și c) din legea mărcilor, fără a stabili în prealabil dacă noțiunea de excludere, folosită de reclamantă, semnifică decăderea din dreptul protejat, cu referire la Regulamentul de utilizare a mărcilor colective al C.I.R.O.A. din 1987. Cum instanța de fond nu a stabilit pe deplin situația de fapt, și pentru a nu priva părțile de dublul grad de jurisdicție cu privire la excepția invocată, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 314 C. proc. civ. va fi admis recursul pârâtei, iar cauza casată și trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În mod formal va fi admis și recursul reclamantei doar în partea referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la culpa procesuală. Față de argumentele arătate în precedent, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins recursul intervenientei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC U.R.B.R.S. SA și de pârâta SC U.R.B. SA împotriva Deciziei nr. 24/A din data de 13 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta R.O.B.M.A. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2014.