ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 105/2016

Asupra cauzei de fața constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 02 martie 2011, reclamanta SC E.T.A.B.P. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții O.S.I.M. și SC P. SRL, să se constate

că mărfurile comercializate aduc atingere drepturilor reclamantei asupra mărcii

combinate „M.", să se dispună, în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr.

84/1998, republicată, interzicerea: aplicării semnului „M."' pe produse

sau pe ambalaje; oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în

acest scop, oferirea sau prestarea serviciilor sub marca M."; punerea în

liberă circulație, exportul, importul, precum și acordarea oricărei aite

destinații vamale, așa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, a

produselor sub marca „M."; utilizarea mărcii pe documente sau pentru

publicitate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civila nr. 1825 din 26

octombrie 2011, Tribunalul București, secția a lV-a civilă, a admis excepția

tardivității cererii de anulare a mărcii M., a respins ca tardiv formulată

cererea privind anularea înregistrării mărcii și a disjuns soluționarea cererii

de anulare a mărcii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel reclamanta, susținând greșita soluționare a excepției tardivității

acțiunii în anularea înregistrării mărcii, termenul de 5 ani fiind calculat de

reclamantă de ia data publicării înregistrării în B.O.P.I.

Prin Decizia civilă nr. 6/A din 17

ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a

admis excepția tardivității declarării apelului, invocată de intimata-pârâtă

prin întâmpinare, și, în consecință, a respins, ca tardiv declarată această

cale de atac.

Prin Decizia nr. 4858 din 29 octombrie

2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul

declarat de reclamanta SC E.T.A.B.P. SRL împotriva Deciziei nr. 6/A din 17

ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale, și constatând că, în mod greșii, a fost admisă excepția tardivității

declarării apelului, a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru

rejudecare la aceeași curte de apei.

Prin Decizia civilă nr. 72/A din 11

februarie 201.5 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis

apelul declarat de reclamanta SC E.T.A.B.P. SRL împotriva sentinței civile nr.

1825 din data de 26 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, sentința apelată a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre

rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

ape! a reținut următoarele:

Potrivit art. 47 alin. (3) din Legea

nr. 84/ 1998, termenul in care poate fi cerută anularea înregistrării mărcii

pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e) este de 5 ani și

curge de la data înregistrării mărcii.

În cauză, marca a fost publicată în

B.O.P.I. Ia data de 28 februarie 2006, aceasta fiind data la care este adusă la

cunoștință înregistrarea mărcii care a rămas definitivă, așa cum rezultă din

conținutul art. 26 din Legea nr. 84/1998 și art. 21 din H.G. nr. 1134/2010.

Dacă sunt îndeplinite condițiile legale. O.S.I.M. decide înregistrarea mărcii,

care se publică în B.O.P.I. în termen de două luni, dacă nu a fost înregistrată

nîcio opoziție.

Întrucât acțiunea a fost expediată prin

poștă la data de 28 februarie 2011, față de dispozițiile art. 101 alin. (3) C.

proc. civ. (termenele statornicite pe ani se sfârșesc în ziua, luna

corespunzătoare zilei de plecare) și art. 104 C. proc. civ., ce prevede că

actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc

îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat înainte de împlinirea

lui, instanța de apel a reținut că în cauză nu a fost depășit termenul de 5 ani

prevăzut de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 84/1998.

În mod eronat a reținut prima instanță

că marca a fost înregistrată Ia data de 06 mai 2005, aceasta fiind data

depozitului reglementar, dată de la care își produce efectele înregistrarea,

conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, ceea ce presupune că de la

data respectivă, titularul mărcii poate invoca dreptul exclusiv asupra mărcii.

Având in vedere dispozițiile art. 297

alin. (1) C. proc. civ., reținând că prima instanță a soluționat cauza Iară a

intra în judecata fondului, instanța de apel a anulat hotărârea atacată și a

trimis cauza spre rejudecare Ia aceeași instanță, reclamanta solicitând luarea

acestei măsuri prin cererea de apel.

Împotriva Deciziei nr. 72/A din 11

februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat

recurs pârâta SC P. SRL, invocând în drept art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, pârâta

susține, în esență, că a solicitat O.S.I.M. înregistrarea mărcii „M." La

data de 16 februarie 2006, în urma cererii de înregistrare a mărcii „M."'

formulată de către pârâtă. O.S.I.M. a emis decizia de admitere îa înregistrarea

mărcii, marca fiind publicată în B.O.P.I. la data de 28 februarie 2006, conform

înscrisurilor de la dosarul cauzei.

În mod eronat, instanța a interpretat

prevederile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice și înscrisurile de la dosar, întrucât a asimilat

publicarea mărcii „M." din data de 28 februarie 2006 în B.O.P.I. și

implicit aducerea acesteia la cunoștința terților, cu momentul înregistrării de

către O.S.I.M. a mărcii „M.", acest moment fiind diferii de cel reținut de

instanța de apel - 28 februarie 2006.

Conform art. 4? alin. (3) din Legea

nr, 84/1998, „termenul în care poate fî cerută anularea înregistrării mărcii

pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a), b)

s

d) și e) este de

5 ani și curge de la data înregistrării mărcii.

Data înregistrării mărcii în litigiu

este data de 16 februarie 2006: dată deciziei de admitere la înregistrare a

mărcii, iar nu data de 28 februarie 2006, data publicării în B.O.P.I., conform

prevederilor legale enunțate anterior.

Intimata-reclamantă a depus

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte la termenul din 22

ianuarie 2016 a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului,

invocata din oficiu, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care

succed:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de netegalitate pe care se întemeiază recursul și.

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse prmtr-un

memoriu separat.

Conform prevederilor art. 303 C. proc.

civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, motivele de recurs fiind enumerate limitativ de art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ.

Totodată, în lumina prevederilor art,

306 alia (1) din același cod, recursul este nul dacă nu a rost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute Ia alin. (2), care se referă la

motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior

menționate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în

termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, recurentul să prezinte criticile

sale cu privire la hotărârea atacată, astfel încât acestea să se circumscrie

motivelor de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ.

Așadar, a motiva recursul înseamnă, pe

de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia din motivele

prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar pe de alia parte, dezvoltarea acestuia

în sensul formulării unor critici privind modul de judecată ai instanței de

apel, raportat la motivul de recurs invocat.

În atare situație, în cauza de față,

motivarea concretă a recursului ar fi presupus existența unor critici efective

ale hotărârii atacate referitoare îa împrejurări de natură a conduce la

concluzia câ argumentele reținute de către instanța de apel nu ar fi fost

conforme cu legea și ar fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Prin urmare, recurenta-reeiamantă avea

obligația de a motiva calea de atac pe care a promovat-o împotriva Deciziei

civile nr. 72/A din 11 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Însă, așa cum se poate observa din

lecturarea cererii de recurs, în speță, nu sunt prezentate critici propriu-zise

ale deciziei civile atacate, recurenta mărginîndu-se numai la indicarea

prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și reluarea susținerilor din

întâmpinarea depusă în faza apelului referitoare la data de Ia care ar curge,

în opinia sa, termenul de 5 ani de zile prevăzut de art. 42 alin. (3) din Legea

nr. 84/1998, reproducând integral și conținutul acestui articol legal invocat.

Înalta Curte reține că pentru „a

motiva" recursul, recurenta a procedat la reproducerea apărărilor invocate

prin întâmpinarea depusă în apel deși trebuia să dezvolte în mod concret

motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către

instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate.

În atare situație, cererea de recurs

nu permite identificarea motivelor de nelegaiitate concrete ale recurentei

privitoare Ia considerentele deciziei atacate. respectiv în ce au constat, în

mod efectiv, greșelile instanței de apel pentru a putea fi eventual, încadrate

în motivul de nelegaiitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așadar, simpla nemulțumire a

reclamantei față de hotărârea reeurată, sub aspectul aplicabilității art. 47

alin. (3) din Legea nr, 84/1998 (fost art. 48 alin. (3) din Legea nr. 84/1998,

forma anterioară, în vigoare la data înregistrării mărcii a cărei nulitate s-a

solicitat), iar pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin

reluarea conținutului întâmpinării depuse în faza apelului, nu sunt suficiente

pentru a se tinde la casarea/modificarea hotărârii recurate.

Astfel, din considerentele deciziei

recurate, rezultă că instanța de apel a reținut că marca a fost publicată în

B.O.P.I. la data de 28 februarie 2006, aceasta fiind data la care este adusă la

cunoștință înregistrarea mărcii care a rămas definitivă, așa cum rezultă din

conținutul art. 26 din Legea nr. 84/1998 (fost art. 22 alin. (1) din forma

anterioară a legii) și art. 21 din H.G. nr. 1134/2010 (corespunzător art.

Regulii nr. 17.2 din H.G. nr. 833/1998 de aprobare a Regulamentului de aplicare

a Legii nr. 84/1998, în vigoare ia data înregistrării mărcii atacate).

Pârâta, în cuprinsul memoriului de

recurs, după redarea prevederilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 84/1998,

arată că momentul de la care ar putea fi cerută anularea mărcii ar curge de la

data deciziei de admitere la înregistrare a mărcii, care, potrivii

înscrisurilor de la dosar este 16 februarie 2006, și nu de la data publicării

înregistrării mărcii în B.O.P.I., respectiv 28 februarie 2006, fără să

precizeze. în schimb, temeiul legal în virtutea căreia ar putea fi primită

această opinie și fără să menționeze care ar fi nelegalitatea săvârșită de

instanța de apel,

În acest context, în ipoteza în care

se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în

cuprinsul acestui text legal - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - recurenta era

datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată este

lipsită de femei legal și să indice în mod. expres care sunt dispozițiile

legale încălcate sau aplicate în mod greșit de instanța de apei.

Înalta Curte mai constată că indicarea

ca temei ai recursului și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este

pur formală, întrucât, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta nu dezvoltă

critici concrete de natură a se circumscrie acestei teze de nelegaiitate, ci,

în esență, invocă o interpretare greșită a înscrisurilor de la dosarul cauzei;

or. aceste susțineri prin care tinde a demonstra netemeinicia deciziei

recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de

recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. au

fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Ca atare, în speță, se constată că recurenta-pârâtă

nu a formulat și alte critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în

vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de

recurs, nu se regăsesc veritabile critici Ia adresa deciziei pronunțate în apel

și nici nu se arată în ce consta nelegaliatea deciziei atacate, prin raportare

la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în

fundamentarea acesteia, în acest fel, recurenta nesocotind existența judecății

anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a

recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, această cale extraordinară

de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C.

proc. civ. prin dispoziții speciale, de strica interpretare.

Condiția legalii a dezvoltării

motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și

încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 din

C. proc. civ. ori a unor critici susceptibiie de o astfel de încadrare

juridică.

Față de cele expuse mai sus,

conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat

de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată mii recursul declarat de

pârâta SC P. SRL împotriva Deciziei nr. 72/A din 11 februarie 2015 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

22 ianuarie 2016.