ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2621/2014

Prin acțiunea înregistrată

la data de 25 ianuarie 2011, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta SC C. SA

a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Craiova prin primar, solicitând să se

constate dobândirea dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii de lungă durată,

asupra terenului în suprafață de 5000 m.p. situat în Craiova, cartierul Bariera

Vîlcii-Aleea 2 Simic.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că s-a constituit în anul 1991, în baza Legii nr. 31/1990, prin

transformarea A. Craiova, întregul activ și pasiv al acesteia fiind preluat de către

societatea nou înființată, iar terenul a fost preluat în 1981 de la CAP Craiova

și folosit ca depozit de ambalaje. De la data intrării în posesia terenului, acesta

nu a făcut obiectul unei cereri de restituire în baza legilor fondului funciar și

nu a fost revendicat de nicio altă persoană.

Prin sentința comercială

nr. 18017 din 23 noiembrie 2011, Judecătoria Craiova și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentința nr. 750

din 4 octombrie 2012, Tribunalul Dolj a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a Municipiului Craiova, prin primar și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 173

din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a anulat ca netimbrat apelul declarat

de reclamanta SC C. SA.

Prin decizia nr. 3164

din 6 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de reclamanta SC C. SA, a casat decizia nr. 173 din 4 decembrie 2012 și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 109

din 5 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a admis apelul

reclamantei SC C. SA, a anulat sentința nr. 750 din 4 decembrie 2012 a Tribunalului

Dolj și a reținut cauza pentru soluționarea acțiunii.

În motivarea deciziei

s-a reținut că instanța de fond pe de o parte a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului, dar pe de altă parte a respins acțiunea pe motivul

că acesta nu este adevăratul proprietar, în contradictoriu cu care reclamanta a

cerut să se constate dobândirea dreptului de proprietate, urmare a uzucapiunii îndelungate.

Deși instanța a reținut

că acțiunea este neîntemeiată pe fond, de fapt a respins-o pentru lipsa calității

procesuale a pârâtului, fără a intra în analiza condițiilor prevăzute de lege în

legătură cu dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, respectiv art.

1890 coroborat cu art. 1843 și următoarele C. civ.

A reținut instanța că

pârâtul Municipiul Craiova, prin primar este singurul ce ar putea pretinde vreun

drept asupra terenului, raportat la dispozițiile Legii nr. 213/1998

Prin decizia nr. 135

din 3 decembrie 2013, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC C. SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova, prin primar; a constatat

că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 ani

asupra terenului în suprafață de 5000 m.p. situat în cartierul Bariera Vîlcii -

Aleea 2 Șimnic Craiova și identificat în raportul de expertiză tehnică, întocmit

de expertul M.I., cu suprafață reală de 4.992 m.p. amplasat în Craiova tarla 4,

parcela 64 actuală strada Rozelor, învecinat la N cu SC F.I. SRL și G.I., Est și

Sud -domeniu public, Vest - Stație reciclare deșeuri.

În motivarea deciziei

s-a reținut că din probele administrate rezultă că terenul în litigiu a aparținut

A. Craiova ce s-a transformat în anul 1981 în actuala societate reclamantă, iar

terenul a fost tot timpul în posesia reclamantei, fiind folosit ca spațiu de depozitare,

împrejmuit cu gard și posedat fără nici o tulburare iar această situație datează

dinaintea anului 1997.

Terenul a fost preluat

de la CAP Craiova în anul 1981 de către A. Craiova, transformată ulterior în SC

C. SA, care a exercitat o posesie utilă de peste 30 de ani, astfel că sunt incidente

dispozițiile art. 1890 C. civ.

Împotriva deciziei

nr. 135 din 3 decembrie 2013 a declarat recurs, în termen legal, Municipiul Craiova,

prin Primar, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului

motiv de recurs s-a invocat, în esență, că în mod greșit instanța a reținut calitatea

procesuală pasivă a Municipiului Craiova, prin primar, având în vedere că uzucapiunea

este o sancțiune împotriva proprietarului care, dând dovadă de lipsă de diligență,

a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, astfel că acțiunea pentru

constatarea uzucapiunii trebuie îndreptată împotriva adevăratului proprietar.

Ori, în cauză, reclamanta

nu a făcut dovada că pârâtul este titularul dreptului de proprietate asupra terenului

în litigiu, terenul fiind preluat de la fostul CAP Bariera Vîlcii de către Comisia

locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Craiova, fiind la dispoziția acestei comisii

pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Având în vedere că procedurile

de aplicare a legilor fondului funciar nu au fost finalizate, este evident că terenul

este la dispoziția Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar, nefiind

trecut în domeniul privat al unității administrativ teritoriale prin efectul legii.

O altă critică a vizat

greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materia prescripției

achizitive.

A arătat recurenta-pârâtă

că nu este succesorul Statului Român pentru a sta în judecată în calitate de pârât,

avându-se în vedere că se invocă și joncțiunea posesiilor exercitate atât de reclamantă

cât și de către A. Craiova.

Posesia invocată de către

reclamantă ca temei al acțiunii nu a fost una utilă, neîntreruptă, netulburată,

publică și exercitată sub nume de proprietar și nu a avut o durată de peste 30 de

ani.

Până la data intrării

în vigoare a Legii nr. 18/1991, proprietar al terenului a fost Statul român, A.

Craiova fiind doar un detentor precar astfel că în cauză nu poate să opereze joncțiunea

posesiilor.

Mai mult, reclamanta nu

a făcut dovada deplină a unei posesii utile asupra terenului, declarațiile martorilor

fiind apreciate în mod greșit sub acest aspect, în condițiile în care nu s-a făcut

dovada că a achitat taxe și impozite pentru teren, respectiv că a exercitat posesie

sub nume de proprietar, posesia exercitată fiind una precară.

Potrivit deciziilor de

impunere fiscală rezultă că reclamanta nu a declarat public posesia terenului în

litigiu și nici nu a solicitat alocarea unui număr poștal.

S-a susținut că, în cauză,

nu s-a împlinit nici termenul de 30 de ani pentru a opera prescripția achizitivă,

întrucât terenurile care au aparținut fostelor CAP-uri au trecut în proprietatea

unităților administrativ-teritoriale numai odată cu apariția Legii nr. 18/1991.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente.

Critica privind greșita

reținere a calității procesuale pasive a Municipiului Craiova prin Primar,

urmează a fi respinsă, având în vedere că prin decizia nr. 109 din 5 noiembrie 2013

s-a statuat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, fiind singurul ce ar putea

pretinde vreun drept asupra terenului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998,

iar împotriva acestei decizii pârâtul nu a declarat recurs, în cauză fiind atacată

cu recurs numai decizia nr. 135/2013 prin care a fost soluționată cauza pe fond.

Potrivit deciziei nr.

XXXIII/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în

interesul legii, deciziile intermediare pot fi atacate cu recurs numai odată cu

deciziile pronunțate asupra fondului, după judecarea cauzelor în apel.

Nefiind declarat recurs

și împotriva deciziei intermediare, cele statuate prin aceasta, privind calitatea

procesuală a pârâtului au dobândit autoritate de lucru judecat.

În cauză este fondată

însă critica privind greșita reținere a îndeplinirii condițiilor legale privind

dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă de lungă durată.

Terenul în litigiu a aparținut

C.A.P. Craiova și a constituit contribuția la constituirea Asociației Economice

Intercooperatiste de Valorificarea Produselor Agricole și Neagricole A.

Potrivit art. 9 alin.

(3) din Statutul Asociației economice intercooperatiste, aprobat prin Decretul

nr. 93/1983, terenurile evaluate potrivit reglementărilor în vigoare la momentul

predării reprezintă părți sociale ale unității economice însă acestea rămân în proprietatea

cooperativei agricole de producție.

Raportat la această normă

legală este evident că Asociația „A.” nu a fost proprietara terenului în litigiu,

fiind doar un detentor precar.

Potrivit art. 30 din Legea

nr. 18/1991 Asociațiile intercooperatiste aveau posibilitatea de a se reorganiza

în societăți comerciale pe acțiuni, în termen de 90 de zile de la publicarea în

M. Of. al României a legii.

Conform art. 9 din Legea

nr. 31/1990 contractul de societate și statutul societății pe acțiuni trebuie să

cuprindă, capitalul social subscris și capitalul vărsat precum și natura bunurilor

aduse ca aport în natură, modul de evaluare și numărul acțiunilor acordate. Aportul

fiecărui acționar la capitalul total social, numerar sau în natură, trebuie să fie

proprietatea privată a acestuia.

În scopul respectării

acestei condiții, Legea nr. 31/1990 prevede obligația prezentării actelor de proprietate

asupra bunurilor aduse în societate.

Din analiza actelor dosarului,

nu rezultă însă, modul de lichidare și împărțire a patrimoniului Asociației economice

„A.”, înființată în anul 1981, între unitățile componente, precum și stabilirea

acțiunilor ce revin foștilor salariați sau membri ai cooperativelor de producție,

nefiind depus bilanțul de lichidare al comisiei de lichidare al asociației intercooperatiste.

Din faptul că terenul

în litigiu nu a fost inclus în capitalul social al societății nou înființate, rezultă

că acesta a rămas la dispoziția comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar,

nefiind înscris în anexa 14 din H.G. nr. 131/1991.

La expirarea termenului

de 90 de zile, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, până la care Asociația

economică intercooperatistă a avut posibilitatea de a se reorganiza în societate

pe acțiuni și de a-și stabili capitalul social, terenul a devenit teren la dispoziția

comisiei locale.

Numai de la acest moment

se poate analiza curgerea termenului de dobândire a proprietății prin prescripția

achizitivă de lungă durată, bineînțeles dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții

impuse de lege.

Raportat la termenul de

30 de ani se constată că acesta nu este împlinit.

În cauză nu se poate reține

împlinit termenul de 30 de ani nici prin raportare la „posesia” exercitată de Asociația

A., autoarea reclamantei, întrucât așa cum s-a arătat Asociația A. nu a exercitat

o veritabilă posesie fiind doar un detentor precar.

Joncțiunea posesiilor

presupune în mod necesar existența a două posesii, care au același bun și care se

disting în primul rând prin aceea că sunt exercitate de două persoane diferite între

care s-a născut un raport juridic.

În plus, cele două posesii

se pot distinge în funcție de buna-credință, de calitățile și viciul lor, precum

și de durată.

Joncțiunea posesiunilor

este posibilă ori de câte ori între posesorul actual și posesorul anterior există

un raport juridic născut dintr-un fapt juridic în sens restrâns (moștenire legală)

sau dintr-un act juridic translativ de proprietate.

Ori, în cauză, reclamanta

nu a dobândit posesia invocată de la autoarea sa în baza vreunui fapt sau act juridic.

Reclamanta a devenit posesor

al bunului începând cu momentul la care terenul a rămas la dispoziția comisiei locale,

prin efectul Legii nr. 18/1991, pentru momentele anterioare, atât autoarea sa cât

și aceasta exercitând o posesie precară.

În ce privește posesia

exercitată de reclamantă, după apariția Legii nr. 18/1991 aceasta a fost greșit

caracterizată ca fiind una utilă adică continuă, neîntreruptă, netulburată, publică

și exercitată sub nume de proprietar.

Posesia care nu îndeplinește

una sau mai multe din aceste cerințe prevăzute de lege este una viciată și nu poate

constitui temei pentru dobândirea proprietății prin uzucapiune.

Posesia exercitată de

reclamantă nu poate fi caracterizată ca fiind una publică atâta timp cât nu a fost

exercitată în văzul tuturor, fiind cunoscută de toți și nici exercitată sub nume

de proprietar, în calitate de care ar fi fost obligată să achite taxe și impozite.

Constatând că în cauză

una nu s-a făcut dovada unei posesii utile și nici a împlinirii termenului de prescripție,

acțiunea este nefondată.

Având în vedere aceste

considerente, urmează a se admite recursul a se modifica decizia și a respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Municipiul Craiova prin Primar împotriva deciziei civile nr. 135 din

3 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, maritimă

și fluvială.

Modifică decizia recurată

în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA

în contradictoriu cu pârâta Municipiul Craiova prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie

2014.