ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2015

Asupra conflictului negativ de competență, de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 14 februarie 2014, SC B. SRL a solicitat instanței, pe calea procedurii „cu privire la cererile cu valoare redusă” prevăzută de Titlul X C. proc. civ. - în contradictoriu cu pârâții P.M. și P.C.D. - să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2490, 06 lei, reprezentând debit restant și penalități contractuale de 0,1%, conform art. 8.2 din contractul încheiat între părți și pct. 3 din „Formularul de cerere” aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 359/2013. În motivarea cererii, reclamanta creditoare a arătat în esență că a semnat cu pârâții, la 20 aprilie 2011, un contract de „calificare și prelucrare” a sângelui din cordonul ombilical și stocare în condiții de criogenie a celulelor stem.

Deși, se arată, după executarea obligațiilor asumate, reclamanta a emis facturile fiscale aferente, conform art. 8.1 din Contract, pârâții nu și-au respectat obligațiile contractuale, în condițiile în care modalitatea de plată fusese aleasă chiar de ei, la data semnării contractului. Sesizată cu soluționarea acestei cereri, Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă, prin sentința nr. 8619 din 24 iulie 2014 a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu și în consecință a declinat judecarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Constanța.

În motivarea acestei soluții, prima instanță sesizată a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 193/2000 „privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori”, potrivit căreia, prin „consumator”, se înțelege orice persoană fizică ce, în temeiul unui contract (care intră sub incidența acestui act normativ) acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale. Cum, se arată, în cauză, pârâții sunt consumatori în înțelesul Legii nr. 193/2000, reclamanta urmărind realizarea unei creanțe ce intră sub incidența art. 1 alin. (1) din acest act normativ, s-a apreciat ca fiind aplicabile prevederile art. 121 C. proc.

civ. conform cărora, cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator, pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. La rândul său, Judecătoria Constanța, secția civilă, s-a declarat necompetentă teritorial să soluționeze cauza de față, prin sentința civilă nr. 12178 din 13 noiembrie 2014, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competență dintre două instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintată, conform dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă. Se constată că prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria sectorului 2 București, este competentă să soluționeze cererea de față, în considerarea argumentelor ce succed.

C. proc. civ., în redactarea actuală, instituie - în Titlul X - o procedură specială cu privire la cererile de valoare redusă, atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei, la data sesizării instanței. Potrivit art. 1026 C. proc. civ., ce instituie caracterul alternativ al competenței, reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de Titlul X și procedura de drept comun. În speță, reclamanta a declanșat procedura vizând soluționarea cererii cu valoare redusă, prin completarea formularului prevăzut de art. 1028 C. proc. civ. și indicarea, în mod expres a faptului că demersul judiciar este întemeiat pe dispozițiile art. 1025-1032 din același cod.

Nu a fost invocată, ca temei de drept, Legea nr. 193/2000 „privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori”, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2010 și nici nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților - așa cum corect reține cea de a doua instanță sesizată - aplicabilitatea în speță, a respectivului act normativ. Este de observat de altfel că nici în cererea de sesizare a instanței și în niciun înscris depus ulterior, nu se reclamă caracterul abuziv al vreuneia din clauzele contractului încheiat între părți, ci nerespectarea obligației asumate de către pârâți, în privința plății serviciilor prestate de reclamantă, vizând prelucrarea sângelui din cordonul ombilical și stocarea în condiții de criogenie, a celulelor stem.

Ca atare, în lipsa invocării reglementării speciale, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori - Legea nr. 193/2000, republicată - litigiul este supus normelor competenței teritoriale alternative, reglementată prin art. 113 C. proc. civ. Potrivit alin. (1) pct. 3 din textul mai sus citat, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației, în cazul cererilor vizând executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. Or, prin chiar pct. 14.5 al Contractului în discuție, se prevede că „orice litigii apărute în timpul derulării contractului, vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă aceasta nu este posibil, litigiile vor fi soluționate de judecătoria de jurisdicție, conform sediului B.” (a se vedea filele 26-30 - Dosar nr. 3228/300/2014 al Judecătoriei sectorului 2 București).

Așa fiind, față de cele ce preced, competența de soluționare a cererii va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.