ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2015

Asupra conflictului

negativ de competență, de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 14 februarie 2014, SC B. SRL a solicitat instanței,

pe calea procedurii „cu privire la cererile cu valoare redusă” prevăzută de

Titlul X C. proc. civ. - în contradictoriu cu

pârâții P.M. și P.C.D. - să dispună obligarea

pârâților la plata sumei de 2490, 06 lei, reprezentând debit restant și

penalități contractuale de 0,1%, conform art. 8.2 din contractul încheiat între

părți și pct. 3 din „Formularul de cerere” aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției

nr. 359/2013.

În motivarea cererii,

reclamanta creditoare a arătat în esență că a semnat cu pârâții, la 20 aprilie 2011,

un contract de „calificare și prelucrare” a sângelui din cordonul ombilical și

stocare în condiții de criogenie a celulelor stem.

Deși, se arată, după

executarea obligațiilor asumate, reclamanta a emis facturile fiscale aferente,

conform art. 8.1 din Contract, pârâții nu și-au respectat obligațiile

contractuale, în condițiile în care modalitatea de plată fusese aleasă chiar de

ei, la data semnării contractului.

Sesizată cu

soluționarea acestei cereri, Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă,

prin sentința nr. 8619 din 24 iulie 2014 a admis excepția necompetenței sale

teritoriale exclusive, invocată din oficiu și în consecință a declinat

judecarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Constanța.

În motivarea acestei

soluții, prima instanță sesizată a reținut că în cauză sunt aplicabile

prevederile Legii nr. 193/2000 „privind clauzele abuzive din contractele

încheiate între comercianți și consumatori”, potrivit căreia, prin

„consumator”, se înțelege orice persoană fizică ce, în temeiul unui contract (care

intră sub incidența acestui act normativ) acționează în scopuri din afara

activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau

liberale.

Cum, se arată, în

cauză, pârâții sunt consumatori în înțelesul Legii nr. 193/2000, reclamanta

urmărind realizarea unei creanțe ce intră sub incidența art. 1 alin. (1) din

acest act normativ, s-a apreciat ca fiind aplicabile prevederile art. 121 C.

proc. civ. conform cărora, cererile formulate de un profesionist împotriva unui

consumator, pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

La rândul său,

Judecătoria Constanța, secția civilă, s-a declarat necompetentă teritorial să

soluționeze cauza de față, prin sentința civilă nr. 12178 din 13 noiembrie

2014, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București,

astfel că ivindu-se conflictul negativ de competență dintre două instanțe care

nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, cauza a fost

înaintată, conform dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă.

Se constată că prima

instanță sesizată, respectiv Judecătoria sectorului 2 București, este

competentă să soluționeze cererea de față, în considerarea argumentelor ce

succed.

C. proc. civ., în

redactarea actuală, instituie - în Titlul X - o procedură specială cu privire

la cererile de valoare redusă, atunci când valoarea cererii, fără a se lua în

considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu

depășește suma de 10.000 lei, la data sesizării instanței.

Potrivit art. 1026 C.

proc. civ., ce instituie caracterul alternativ al competenței, reclamantul are

alegerea între procedura specială reglementată de Titlul X și procedura de

drept comun.

În speță, reclamanta

a declanșat procedura vizând soluționarea cererii cu valoare redusă, prin

completarea formularului prevăzut de art. 1028 C. proc. civ. și indicarea, în

mod expres a faptului că demersul judiciar este întemeiat pe dispozițiile art. 1025-1032

din același cod.

Nu a fost invocată,

ca temei de drept, Legea nr. 193/2000 „privind clauzele abuzive din contractele

încheiate între comercianți și consumatori”, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 161/2010 și nici nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților

- așa cum corect reține cea de a doua instanță sesizată - aplicabilitatea în

speță, a respectivului act normativ.

Este de observat de

altfel că nici în cererea de sesizare a instanței și în niciun înscris depus

ulterior, nu se reclamă caracterul abuziv al vreuneia din clauzele contractului

încheiat între părți, ci nerespectarea obligației asumate de către pârâți, în

privința plății serviciilor prestate de reclamantă, vizând prelucrarea sângelui

din cordonul ombilical și stocarea în condiții de criogenie, a celulelor stem.

Ca atare, în lipsa

invocării reglementării speciale, privind clauzele abuzive din contractele

încheiate între comercianți și consumatori - Legea nr. 193/2000, republicată -

litigiul este supus normelor competenței teritoriale alternative, reglementată

prin art. 113 C. proc. civ.

Potrivit alin. (1) pct.

3 din textul mai sus citat, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112,

mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea,

fie chiar în parte a obligației, în cazul cererilor vizând executarea,

anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Or, prin chiar pct.

14.5 al Contractului în discuție, se prevede că „orice litigii apărute în

timpul derulării contractului, vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă

aceasta nu este posibil, litigiile vor fi soluționate de judecătoria de

jurisdicție, conform sediului B.” (a se vedea filele 26-30 - Dosar nr. 3228/300/2014

al Judecătoriei sectorului 2 București).

Așa fiind, față de

cele ce preced, competența de soluționare a cererii va fi stabilită în favoarea

Judecătoriei sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2015.