ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1578/2017

HOTĂRÂRE

26.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1578/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2 august 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Civilă, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Neagu Claudia-Valentina și B., obligarea acestora la plata sumei de 1.544 RON, reprezentând debit restant conform facturilor emise și la plata penalităților de întârziere în procent de 0, 1% pe zi de întârziere conform contractului încheiat între părți, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, autoarea a arătat că la 16 octombrie 2015, a încheiat cu pârâții contractul nr. xx, având ca obiect calificarea și prelucrarea sângelui din cordonul ombilical și stocarea în condiții de criogenie a celulelor stem; că, a prestat serviciile medicale solicitate în cel mai scurt timp și în conformitate cu standardele de calitate în materie; că, a emis facturi fiscale necontestate de pârâți și că aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile de plată decât parțial.

În drept, au fost invocate art. 1025-1032 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2165 din 27 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța inițial sesizată, constatând că pârâții domiciliază în municipiul Craiova, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar pe rolul Judecătoriei Craiova, secția Civilă, care la termenul de judecată din 26 iunie 2017, a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 8067/2017 din 26 iunie 2017, instanța de declinare a admis excepția propriei necompetențe teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî în acest sens, Judecătoria Craiova, secția Civilă a notat că prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula generală în materia competenței teritoriale, fiind o normă de ordine privată, care nu poate fi invocată decât de cel în interesul căruia a fost instituită regula, respectiv de pârât prin întâmpinare sau, în litigiile în care întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată la care este legal citat, sub sancțiunea decăderii.

Față de aceste considerente, a conchis că Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă nu putea invoca în mod legal excepția necompetenței sale teritoriale, rămânând legal învestită cu cererea, câtă vreme pârâții nu au invocat excepția pe calea pusă la îndemâna lor de legiuitor.

În considerarea acestor argumente, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței inițial învestite.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru considerentele ce succed:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, reclamanta-creditoare S.C. A. S.R.L., cu sediul în București, a învestit Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă cu o cerere în pretenții, formulată pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de dispozițiile art. 1025-1032 C. proc. civ., îndreptată împotriva pârâților-debitori Neagu Claudia-Valentina și B., domiciliați în Craiova, județul Dolj, solicitând obligarea acestora la plata sumei de sumele de 745,48 RON, reprezentând contravaloarea parțială a serviciilor prestate și a penalităților de 1% pe zi de întârziere, conform contractului nr. xx, încheiat între părți.

La primul termen de judecată din 21 aprilie 2016, judecătoria inițial sesizată, verificându-și competența potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția propriei necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare către Judecătoria Cornetu.

Potrivit art. 1028 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cererile de valoare redusă se introduc la judecătorie, iar competența teritorială de soluționare a acestora se stabilește potrivit dreptului comun.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este enunțată de art. 107 C. proc. civ., în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Față de cele anterior expuse, instanța supremă reține că norma menționată este de ordine privată, având în vedere că art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevede cazurile de competență de ordine publică, între care nu se regăsește competența teritorială relativă, așa cum este cazul celei reglementate de art. 107 din același Cod.

În această situație, Înalta Curte impune concluzia că într-adevăr verificarea de către Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a propriei competențe teritoriale în baza art. 131 alin. (1) raportat la art. 107 C. proc. civ., nu justifică declinarea competenței sale în favoarea Judecătoriei Craiova, în condițiile în care prevederile art. 130 alin. (3) din același Cod statuează expres invocarea excepției necompetenței teritoriale relative exclusiv de către pârât și limitativ, doar prin întâmpinare sau, în cazul în care aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Din interpretarea normei legale menționate, rezultă explicit că, abilitând exclusiv pârâtul în formularea acestei excepții, legiuitorul a urmărit să protejeze interesul acestei părți, singura care ar putea fi prejudiciată prin învestirea altei instanțe și în același timp, să asigure celeritatea desfășurării proceselor civile, prin înlăturarea tergiversării soluționării litigiilor generată de declinarea competenței teritoriale între diferite instanțe.

În acest context, Înalta Curte reține că verificarea propriei competențe de către instanța învestită cu soluționarea unei pricini trebuie făcută cu respectarea regimului juridic specific competenței generale, materiale și teritoriale și a limitelor în care poate fi invocată excepția de necompetență în raport de natura sa și de persoanele care o pot invoca.

Cu toate acestea, instanța supremă constată că în speță este atrasă competența teritorială absolută a Judecătoriei Craiova în baza dispozițiilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "cererile formulate de un profesionist impotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului".

Or, având în vedere calitatea părților în proces și raportul juridic litigios dedus judecății, născut dintr-un contract de prestări de servicii medicale, încheiat între reclamanta societate comercială, deci un profesionist, și pârâții persoane fizice, în calitate de consumatori, precum și promovarea cererii introductive de către profesionist, instanța supremă impune concluzia că raporturile de drept material dintre cele două părți se înscriu în sfera raporturilor juridice dintre consumatori și profesioniști.

Pe cale de consecință, textul legal precitat, care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă și reprezintă o normă de ordine publică, este aplicabil în speță pentru argumentele anterior expuse.

Față de considerentele reținute, având în vedere că în speță este vorba de o necompetență de ordine publică, văzând și dispozițiile dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să stabilească competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.