Decizia nr. 216/2017 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 18489/2014 a Judecătoriei Sectorului 1

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței, pe calea procedurii cererii de valoare redusă, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 572,66 RON, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, și a sumei reprezentând penalități de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul nr. x din 20 martie 2013, în temeiul căruia a prestat servicii de curierat, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 18489 din 28 octombrie 2014 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut în esență că, nu sunt aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel că în raport cu art. 107 C. proc. civ., normă care instituie regula de drept comun în materia competenței teritoriale, instanța competentă teritorial este cea în a cărei circumscripție își are sediul pârâta, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, sub nr. x/2014. Prin sentința civilă nr. 13405/CC/2016 din 31 octombrie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că, părțile au inserat în cuprinsul contractului încheiat între acestea o clauză atributivă de competență, în sensul dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea instanțelor competente din Municipiul București, reclamantul având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2014.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București pentru următoarele considerente: Obiectul cererii de chemare în judecată are la bază acțiunea în pretenții întemeiată pe nerespectarea obligației privind plata prețului din contractul nr. x din 20 martie 2013 încheiat între părțile litigante, cerere ce a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1025-1032 C. proc. civ. Potrivit convenției părților, prin cap. X, pct. 1, s-a stabilit că "orice dispute care apar din prezentul contract vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă aceasta nu este posibilă se va apela la instanțe competente din Municipiul București". Dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că, părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. Din cuprinsul art. 126 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că instanța competentă, ratione loci, să se pronunțe asupra cererilor privitoare la bunuri mobile, ori la alte drepturi asupra cărora părțile pot dispune, poate fi determinată în mod convențional, prin acordul de voință al părților litigante, acord de voință realizat fie anterior sesizării instanței, fie ulterior, în fața instanței. Părțile pot determina o altă instanță pentru soluționarea în fond a eventualelor litigii, printr-o cauză atributivă de competență sau prin acord verbal în fața instanței sesizate, numai atunci când normele de competență care ar fi incidente în lipsa clauzei sau a acordului, au o natură dispozitivă. În cauză, prevederea contractuală menționată în cap. X, pct. 1 din contractul nr. x din 20 martie 2013 are natura juridică a unei clauze atributive de competență și este conformă cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., fiind stabilită în scris, competența teritorială din raza Municipiului București. Se reține că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective. Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanțe. Opțiunea reclamantei S.C. A. S.A. a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Sectorului 1 București, justificată de clauza atributivă stabilită prin contract, opțiune asupra căreia nu se mai poate reveni, conform dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. În acest context, Înalta Curte constată că Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., competența soluționării cauzei aparținând Judecătoriei Sectorului 1 București.