ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2020

HOTĂRÂRE

03.11.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 23.04.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 900 RON reprezentând debit restant, cu dobândă de 0,1% conform art. 9.4 din contact și cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat în valoare de 400 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat că la data de 08.08.2017 a fost aleasa de către pârâta mai sus menționată în vederea încheierii unui contract de calificare și prelucrare a sângelui din cordon ombilical și stocare în condiții de criogenie a celulelor stern, fiind încheiet contractul nr. xx din 08.08.2017.

Serviciile medicale solicitate au fost prestate în cel mai scurt timp posibil și în conformitate cu standardele de calitate în vigoare în materie, sens în carea au fost emise facturile fiscale aferente, în conformitate cu art. 8.1 și Anexa nr. 1 din contract, acestea fiind comunicate în timp util și pârâtei.

Pârâta nu și-a respectat însă obligațiile asumate în privința plății, în sensul că nu a achitat ultimele facturi fiscale emise, rămânând neachitată ultima factură fiscală. A mai arătat că sumele cuprinse în facturile fiscale au fost necontestate în termenul contractual de la primirea facturilor, respectiv 10 zile de la emiterea facturii, iar potrivit dispozițiilor art. 9.4 din contract prin care părțile au convenit ca în cazul in care facturile nu vor fi achitate până la termenul scadent, clientul va putea fi obligat la penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întarziere până la achitarea integrală a debitului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5016 din 24 august 2020, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenâei sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea soluției de declinare, instanța a reținut că din coroborarea din art. 126 alin. (2) C. proc. civ. cu art. 129 alin. (2) pct. 3 din același cod rezultă că, în materia protecției drepturilor consumatorilor, în situația în care părțile nu au convenit alegerea instanței competente, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, având un caracter absolut.

În concluzie, s-a reținut că în ceea ce privește soluționarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competență, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 4385 din 7 septembrie 2020, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile împotriva pârâtei pe baza contractului de calificare și prelucrare a sângelui din cordonul ombilical și stocare în condiții de criogenie a celulelor stem nr. x/08.08.2017.

S-a reținut că așa cum rezultă din art. 126 alin. (2) C. proc. civ. în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni alegerea instanței competente, numai după nașterea dreptului la despăgubire, iar orice convenție contrară este considerată nescrisă.

Instanța a reținut că în cauză potrivit contractului, părțile au convenit, la art. 14.5, ca în situația unor litigii, adică după nașterea dreptului la despăgubire, competența de soluționare a cererii să revină instanței de la sediul reclamantei, adică Judecătoria Sectorului 2 București.

Asupra conflict negativ de competență, cu a cărui soluționare a fost legal învestită conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de valoare redusă cu care a învestit instanța de judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 900 RON reprezentând debit restant, cu dobândă de 0,1% conform art. 9.4 din contact și cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat în valoare de 400 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cererilor de valoare redusă se stabilește potrivit dreptului comun.

Prezentul litigiu a fost inițiat de către un profesionist împotriva unui consumator, astfel cum aceste categorii sunt definite în cadrul anexei la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată.

Calitatea părților și natura raportului juridic determină incidența normei de competență exclusivă, prevăzute de dispozițiile art. 121 C. proc. civ. potrivit cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

În prezenta cauză, instanța constată că părțile nu au încheiat o convenție de alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire.

În acest sens, este de reținut că dreptul la despagubire al reclamantei s-a născut la scadența facturilor, respectiv după expirarea termenului de 10 zile de la emiterea facturilor, termen în care pârâta avea posibilitatea să conteste sumele din facturi, astfel cum s-a prevăzut în contractul nr. xx din 08.08.2017 încheiet între reclamantă și pârâtă.

Clauza atributivă de competență prevăzută la art. 14.5 din contractul nr. xx din 08.08.2017 care prevede că în situația unor litigii, competența de soluționare a cererii să revină instanței de la sediul reclamantei, este inoperabilă în cauză, fiind anterioară nașterii dreptului la despăgubiri.

Raportat la dispozițiile art. 121 C. proc. civ., derogatorii de la dreptul comun, precum și la prevederile art. 129 alin. (2) pct. (3) din același cod, norma de competență teritorială incidentă în prezenta cauză este una exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura.

Așadar, în ceea ce privește soluționarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competență după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Prin urmare, cum domiciliul pârâtei din cauza de față este în municipiul Cluj Napoca, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 121 din același cod, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtei (consumatorului).