ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2200/2019

HOTĂRÂRE

21.11.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2200/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 octombrie 2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 2700 RON reprezentând debite restante conform facturilor emise, obligarea pârâtei la plata dobânzilor contractuale în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi restante, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025 - 1032 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1337 din 11 februarie 2019, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În motivarea soluției, instanța a dat eficiență prevederilor art. 121 și 126 alin. (2) C. proc. civ., reținând că, în speță, este vorba despre o competență teritorială exclusivă, în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului. Totodată, s-a avut în vedere că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor este interzisă convenția asupra competenței înainte de a se naște dreptul la acțiune, sens în care clauza atributivă de competență stabilită prin dispozițiile art. 14.5 din contractul încheiat între părți nu a putut fi aplicată, fiind considerată nescrisă.

Prin Sentința civilă nr. 9616 din 12 septembrie 2019, Judecătoria Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că pretențiile reclamantei se întemeiază pe contractul nr. xx din data de 24 mai 2014, de calificare și prelucrare a sângelui din cordonul ombilical și stocare în condiții de criogenie a celulelor stem, în cuprinsul căruia se menționează în mod explicit executarea obligației la sediul S.C A. S.R.L., respectiv în București. În plus, contractul conține la art. 14.5 o clauză, în conformitate cu care "orice litigii apărute în timpul derulării contractului vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă aceasta nu este posibil, litigiile vor fi soluționate de judecătoria de jurisdicție conform sediului A.."

Nu sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., întrucât reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe normele de drept care interesează materia protecției consumatorului, iar pârâta, care a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, nu s-a referit, în apărările și argumentele pe fondul cauzei, la eventuala sa calitate de consumator, ci s-a apărat din perspectiva principiilor răspunderii civile contractuale. Mai mult, prima instanță aflată în conflict nu a pus în discuția părților calificarea litigiului, ca fiind unul formulat de un profesionist împotriva unui consumator.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării cererii de valoare redusă revine Judecătoriei Constanța, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de valoare redusă cu care a învestit instanța de judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 2700 RON, reprezentând debit restant în temeiul facturilor emise în baza contractului nr. xx din data de 24 mai 2014, de calificare și prelucrare a sângelui din cordonul ombilical și stocare în condiții de criogenie a celulelor stem "Separare celulară", la care se adaugă dobânda contractuală în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculată de la data scadenței facturilor fiscale.

Potrivit dispozițiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competența teritorială a cererilor de valoare redusă se stabilește potrivit dreptului comun.

Prezentul litigiu a fost inițiat de către un profesionist împotriva unui consumator, astfel cum aceste categorii sunt definite în cadrul anexei la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.

Astfel, la punctul 1 din anexa anterior menționată, operatorul economic este definit ca fiind "persoana fizică sau juridică autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii", iar la punctul 13 din aceeași anexă, se arată că este consumator "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale."

Prin urmare, în ceea ce privește raportul juridic dedus judecății, Înalta Curte reține atât calitatea de profesionist a reclamantei care acționează în cadrul activității sale de recoltare, transport, calificare și stocare în condiții de criogenie și punere la dispoziție ulterioară a componentelor sângelui și cordonului ombilical, cât și calitatea de consumator a pârâtei, fără a se menționa în contract vreun scop din sfera activității comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Calitatea părților și natura raportului juridic determină incidența normei de competență exclusivă, reglementate de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile." Totodată, scopul instituit prin reglementarea textului este de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiție.

Conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., "În litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă."

În pricina de față, se constată că părțile au stipulat, prin contractul încheiat, o clauză atributivă de competență, în favoarea instanței judecătorești de la sediul A., care se află în București (art. 14.5), însă nu se poate da eficiență acesteia, deoarece a fost convenită anticipat, la momentul încheierii contractului, înainte de a se naște dreptul la despăgubiri. În virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) teza finală C. proc. civ., clauza menționată se va considera nescrisă.

Față de cele expuse, raportat la calitatea părților, în aplicarea prevederilor art. 121 C. proc. civ., revine Judecătoriei Constanța, în a cărei rază își are domiciliul pârâta B. (Bld. Al. Lăpușneanu, nr. 73, mun. Constanța, județ Constanța), competența de soluționare a pricinii.