ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3870/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7862/2/2012, Curtea de Apel București, secția I penală, pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călărași și inculpații V.C., V.D., V.G., C.l.C., I.I., M.P., C.V. și B.A. împotriva Sentinței penale nr. 122 din 6 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, în Dosarul nr. 2317/116/ 2011, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen., a pus în discuție legalitatea și temeinicia arestării preventive a apelanților inculpați V.C., V.D., V.G., C.I.C., I.I., M.P., C.V.

și B.A. Constatând că temeiurile de fapt și de drept (prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. pen.), avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive - în data de 15 ianuarie 2011 - față de inculpații V.C., V.D., V.G., C.l.C., I.I., M.P. și B.A. și în lipsă față de inculpatul C.V., se mențin și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acestora, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților V.C., V.D., C.l.C., I.I., M.P., C.V., V.G. și B.A. Prin aceeași încheiere s-au respins, ca nefondate, cererile formulate de apelanții-inculpați de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.

S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpata B.A., ca nefondată. În esență, s-a reținut că, în privința cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură, formulate de inculpați, față de considerentele avute în vedere la menținerea măsurii arestării preventive și constatând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de prevenție, așa cum prevăd dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., acestea nu sunt fondate. În termen legal, inculpații V.C., C.I.C., I.I., C.V. și B.A. au declarat recurs împotriva încheierii menționate. Inculpatul V.C., prin apărătorul ales, a arătat că are de executat o pedeapsă de 14 ani închisoare și consideră că o arestare preventivă nu se impune, întrucât și-a recunoscut presupusa activitate infracțională, iar cele reținute de instanță în încheierea recurată nu au suport probator.

Inculpata B.A. a susținut că instanța de fond și cea de recurs în ceea ce privește starea de arest preventiv trebuie să se aplece asupra materialului probator, arătând că a fost condamnată de instanța de fond la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar instanța de apel trebuia să analizeze probatoriul, pe baza căruia să constate dacă se mai impune sau nu menținerea măsurii arestării preventive. În aceeași ordine de idei a arătat că dispozițiile art. 148 lit. a) C. proc. pen., ca temei al arestării nu a fost reținut decât în sarcina inculpatului C.V., precizând totodată că, în anul 2007 când se presupune că s-au traficat persoanele în străinătate, respectiv în Spania, ea se afla în România, arătând că au fost depuse la dosar acte de care instanțele nu au ținut seama.

Nu în ultimul rând, a susținut că temeiurile arestării preventive și prelungirii acestei măsuri s-au schimbat și nu există probe în dosar din care să rezulte că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, arătând că nu se mai impune menținerea și prelungirea măsurii arestării preventive, învederând că are un minor în vârstă de 4 ani în întreținere și se va prezenta la toate solicitările instanței. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, arătând că scopul procesului penal se poate asigura și prin aplicarea unei măsuri mai puțin restrictive de libertate.

Inculpații C.I.C., I.I. și C.V., pe rând, au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și cercetarea în libertate, arătând că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu au apărut altele noi care să justifice menținerea acestei măsuri. Au mai arătat că instanța trebuia să motiveze concret menținerea stării de arest a fiecăruia, susținând că probele din dosar sunt neconcludente pentru convingerea că se fac vinovați de infracțiunile reținute. Inculpatul C.I.C., a mai arătat că este arestat de 2 ani, a muncit să-și întrețină familia și nu a comis nici o infracțiune și solicită judecarea, iar inculpatul C.V., a arătat că a fost extrădat din Spania în data de 17 februarie 2012 primind o condamnare de 5 ani închisoare la instanța de fond.

Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Art. 148 lit. a) C. proc. pen. prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 2 noiembrie 2012 a constatat că temeiurile de fapt și de drept (prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. pen.), avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive - în data de 15 ianuarie 2011- față de inculpații V.C., V.D., V.G., C.l.C., I.I., M.P.

și B.A. și în lipsă față de inculpatul C.V., se mențin și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acestora, iar în privința cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură, formulate de inculpați, față de considerentele avute în vedere la menținerea măsurii arestării preventive și constatând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de prevenție, așa cum prevăd dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., acestea nu sunt fondate. În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că toți inculpații au fost condamnați în primă instanță, prin Sentința penală nr. 122/F din data de 6 septembrie 2012 a Tribunalului Călărași, secția penală, la pedepse de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 329 C. pen.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpaților pronunțată pe fond de Tribunalul Călărași nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpaților nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere datele personale ale inculpaților, constatându-se că lăsarea în libertate a acestora prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, relevante fiind modalitatea concretă de săvârșire a faptelor (inculpații s-au constituit într-un grup infracțional organizat, condus de inculpatul V.C., care s-a ocupat de racolarea, transportarea, cazarea, exploatarea și dirijarea în vederea practicării prostituției de bunăvoie sau prin constrângere, a mai multor tinere printre care și minore, care se prostituau în clubul N. din orașul Toredijeho din Spania), din activitatea infracțională obținându-se aproximativ 715.000 euro, rezultând fără echivoc dezinhibiția inculpaților în săvârșirea unor fapte de natură penală.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte urmează să aibă în vedere aspecte referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora sunt învinuiți, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. În raport de toate argumentele anterior prezentate, se constată că nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în raport de stadiul procesual al cauzei, arestarea preventivă a inculpaților fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Ca atare, încheierea pronunțată la 2 noiembrie 2012 este legală. Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații V.C., C.I.C., I.I., C.V. și B.A. nefiind fondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.C., C.I.C., I.I., C.V. și B.A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 7862/2/2012. Obligă recurenții inculpați V.C. și B.A. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenții inculpați C.I.C., I.I., C.V. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AA