ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3254/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1866 de la 22 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, s-a disjuns judecata cererii formulate de reclamantul B.C. și s-a fixat termen la 30 mai 2003 în vederea discutării cererii de conexat cu cauza nr. 14412/2003. A fost repusă reclamanta B.R. în termenul de prescripție. Au fost admise în parte acțiunile formulate de următorii reclamanți și au fost obligate în solidar pârâtele SC S.I. SA și A.V.A.S. să plătească acestora contravaloarea unităților de fond deținute la F.N.I., trecute în dreptul fiecăruia, în cuantum de 103.720 lei pentru o unitate, actualizată cu indicele de evoluție a inflației pentru perioada 30 mai 2000 și până la plata efectivă, precum și cheltuielile de judecată trecute în dreptul fiecărui reclamant, conform dispozitivului sentinței atacate.

Au fost respinse acțiunile formulate în contradictoriu cu pârâții SC S.I. SA, A.V.A.S. și F.N.I. de către următorii reclamanți: A.Șt., B.I., B.A.L., B.N., B.E., D.G., D.E., L.M.M., N.A.A., P.N., P.A., S.J.E., D.M., F.M. și M.E. Prin decizia comercială nr. 193 din 10 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-pârâtă A.V.A.S., de apelanta-reclamantă G.E., ca fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală activă, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-reclamant S.I.D., a obligat pe apelantul-reclamant S.I.D. la plata sumei de 21.078.00 lei reprezentând taxă de timbru pentru instanța de fond și la 50.000 lei timbru judiciar pentru aceeași instanță, a respins, ca nefondată, cererea de aderare la apel formulată de apelantul-reclamant E.E., a obligat pe apelanta-pârâtă A.V.A.S.

la câte 1000 lei RON (10.000.000 lei ROL) cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat către intimații-reclamanți A.E. și N.A. Împotriva deciziei comerciale nr. 193 din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, au declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat reclamanții C.E., D.G., N.A.A., N.C.C., O.I., P.A., P.V.M., S.I.D., T.A. și pârâta A.V.A.S. București. Prin decizia nr. 1734 din 9 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 25729/2/2005 (dos. vechi nr. 4446/2005), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 193 din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

A respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții: N.A.A., D.G., S.I.D., M.I.E., P.A., P.V.M., T.A., O.I., N.C. și C.E. împotriva deciziei comerciale nr. 193 din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. În motivarea acestei soluții, referitor la recursul declarat de reclamantul D.G., care a arătat că decizia atacată este greșită, întrucât eronat instanța a reținut că nu a făcut dovada calității de investitor și a răscumpărării celor 400 de unități fond F.N.I., solicitând modificarea deciziei curții de apel și despăgubirea cu 41488000 lei contravaloarea celor 400 de unități de fond în valoare de 103720 lei/unitate, Înalta Curte a reținut următoarele: Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs a rezultat că în mod corect ambele instanțe au apreciat că investitorul D.G.

nu a făcut dovada răscumpărării celor 400 unității de fond F.N.I. întrucât, într-adevăr achiziționarea unităților de fond este dovedită prin carnetele de investitor dar prețul de 103.720 lei/unitate nu a fost confirmat de SC S.I. SA ca fiind real și legal. Împotriva deciziei nr. 1734 din 9 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, D.G. a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia, schimbarea deciziei Înaltei Curți în ceea ce-l privește, admiterea recursului și schimbarea hotărârilor pronunțate, în sensul admiterii acțiunii sale și obligării pârâtei A.V.A.S. la plata contravalorii a 400 de unități de fond F.N.I., cu cheltuieli de judecată. În motivarea contestației în anulare, contestatorul susține în esență că: 1) nu a fost citat în mod legal pentru judecarea apelului și recursului, astfel încât sunt îndeplinite cerințele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. și 2) deși în decizia atacată, Înalta Curte a reținut că are calitatea de investitor, este de neînțeles și incorect ca instanța să-i respingă recursul pe motiv că nu a făcut dovada răscumpărării celor 400 unități de fond F.N.I., întrucât este imposibil să facă această dovadă dacă unitățile nu au fost răscumpărate de către Fond sau A.V.A.S. Astfel, instanța de recurs a săvârșit o eroare judiciară gravă, în ceea ce-l privește, eroare ce se impune a fi îndreptată. Contestația în anulare nu este fondată. Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele: În ceea ce privește primul motiv de contestație, întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., privind nelegala citare pentru ziua în care s-a judecat pricina, se constată că nu este întemeiat, întrucât recurentul D.G.

(prezentul contestator) a fost legal citat pentru termenul din 18 aprilie 2007, dată la care instanța de recurs a rămas în pronunțare, iar la datele de 25 aprilie 2007, 2 mai 2007 și 9 mai 2007 instanța a amânat pronunțarea și, respectiv, s-a pronunțat și recurentul-reclamant nu mai trebuia citat. Nici cel de-al doilea motiv de contestație nu este întemeiat. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale.

Textul mai sus menționat are în vedere greșeli materiale, cu caracter procedural și în evidentă legătură cu aspecte ale judecății, a căror verificare să nu presupună reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor pentru că în caz contrar, s-ar ajunge ca, prin contestația în anulare, să se deschidă calea unui recurs la recurs, soluționat de aceeași instanță, sub motiv că situația de fapt a fost eronat stabilită, ceea ce legiuitorul cu siguranță nu a urmărit. În aceeași ordine de idei, în accepțiunea dispozițiilor art. 318 teza 1 C. proc. civ., greșeli materiale nu pot fi considerate nici rezultatul modului în care instanța a interpretat un text de lege și nici criticile de fond aduse soluției pronunțate de instanța de recurs.

Or, în speță, se reține că nu sunt invocate erori materiale ce ar fi fost săvârșite de instanța de recurs, ci critici de fond formulate împotriva hotărârii instanței de recurs, respectiv o eroare judiciară gravă ce ar fi fost săvârșită în ce-l privește pe recurentul-contestator și examinarea acesteia ar echivala cu o rejudecare a recursului, ceea ce nu este posibil în conformitate cu dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ., mai sus menționate. Pe de altă parte, instanța de recurs nu putea săvârși o eroare în sensul menționat de contestator, atât timp cât, în raport de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ., nu se putea pronunța decât asupra motivelor de nelegalitate, nu și de netemeinicie a hotărârilor pronunțate în cauză.

În consecință, având în vedere cele mai sus arătate, contestația în anulare formulată de D.G. se va respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul D.G. împotriva deciziei nr. 1734 din 9 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2008.