ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3254/2008

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 1866 de la 22 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, s-a disjuns judecata cererii formulate de reclamantul B.C. și s-a

fixat termen la 30 mai 2003 în vederea discutării cererii de conexat cu cauza nr.

14412/2003.

A fost repusă

reclamanta B.R. în termenul de prescripție.

Au fost admise în

parte acțiunile formulate de următorii reclamanți și au fost obligate în

solidar pârâtele SC S.I. SA și A.V.A.S. să plătească acestora contravaloarea

unităților de fond deținute la F.N.I., trecute în dreptul fiecăruia, în cuantum

de 103.720 lei pentru o unitate, actualizată cu indicele de evoluție a

inflației pentru perioada 30 mai 2000 și până la plata efectivă, precum și

cheltuielile de judecată trecute în dreptul fiecărui reclamant, conform

dispozitivului sentinței atacate.

Au fost respinse

acțiunile formulate în contradictoriu cu pârâții SC S.I. SA, A.V.A.S. și F.N.I.

de către următorii reclamanți: A.Șt., B.I., B.A.L., B.N., B.E., D.G., D.E., L.M.M.,

N.A.A., P.N., P.A., S.J.E., D.M., F.M. și M.E.

Prin decizia

comercială nr. 193 din 10 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-pârâtă A.V.A.S., de

apelanta-reclamantă G.E., ca fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală

activă, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-reclamant S.I.D., a

obligat pe apelantul-reclamant S.I.D. la plata sumei de 21.078.00 lei

reprezentând taxă de timbru pentru instanța de fond și la 50.000 lei timbru

judiciar pentru aceeași instanță, a respins, ca nefondată, cererea de aderare

la apel formulată de apelantul-reclamant E.E., a obligat pe apelanta-pârâtă A.V.A.S.

la câte 1000 lei RON (10.000.000 lei ROL) cheltuieli de judecată reprezentând

onorariu de avocat către intimații-reclamanți A.E. și N.A.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 193 din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, au declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat reclamanții

C.E., D.G., N.A.A., N.C.C., O.I., P.A., P.V.M., S.I.D., T.A. și pârâta A.V.A.S.

București.

Prin decizia nr. 1734

din 9 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 25729/2/2005 (dos. vechi nr. 4446/2005),

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr.

193 din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

A respins, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții: N.A.A., D.G., S.I.D., M.I.E.,

P.A., P.V.M., T.A., O.I., N.C. și C.E. împotriva deciziei comerciale nr. 193

din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

În motivarea acestei

soluții, referitor la recursul declarat de reclamantul D.G., care a arătat că

decizia atacată este greșită, întrucât eronat instanța a reținut că nu a făcut

dovada calității de investitor și a răscumpărării celor 400 de unități fond F.N.I.,

solicitând modificarea deciziei curții de apel și despăgubirea cu 41488000 lei

contravaloarea celor 400 de unități de fond în valoare de 103720 lei/unitate,

Înalta Curte a reținut următoarele:

Din examinarea

actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs a rezultat că în mod

corect ambele instanțe au apreciat că investitorul D.G. nu a făcut dovada

răscumpărării celor 400 unității de fond F.N.I. întrucât, într-adevăr

achiziționarea unităților de fond este dovedită prin carnetele de investitor

dar prețul de 103.720 lei/unitate nu a fost confirmat de SC S.I. SA ca fiind

real și legal.

Împotriva deciziei nr.

1734 din 9 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

D.G. a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia,

schimbarea deciziei Înaltei Curți în ceea ce-l privește, admiterea recursului

și schimbarea hotărârilor pronunțate, în sensul admiterii acțiunii sale și

obligării pârâtei A.V.A.S. la plata contravalorii a 400 de unități de fond F.N.I.,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

contestației în anulare, contestatorul susține în esență că: 1) nu a fost citat

în mod legal pentru judecarea apelului și recursului, astfel încât sunt

îndeplinite cerințele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și 2) deși în

decizia atacată, Înalta Curte a reținut că are calitatea de investitor, este de

neînțeles și incorect ca instanța să-i respingă recursul pe motiv că nu a făcut

dovada răscumpărării celor 400 unități de fond F.N.I., întrucât este imposibil

să facă această dovadă dacă unitățile nu au fost răscumpărate de către Fond sau

A.V.A.S. Astfel, instanța de recurs a săvârșit o eroare judiciară gravă, în

ceea ce-l privește, eroare ce se impune a fi îndreptată.

Contestația în

anulare nu este fondată.

Din examinarea

actelor dosarului se constată următoarele:

În ceea ce privește

primul motiv de contestație, întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ., privind nelegala citare pentru ziua în care s-a judecat pricina,

se constată că nu este întemeiat, întrucât recurentul D.G. (prezentul

contestator) a fost legal citat pentru termenul din 18 aprilie 2007, dată la

care instanța de recurs a rămas în pronunțare, iar la datele de 25 aprilie

2007, 2 mai 2007 și 9 mai 2007 instanța a amânat pronunțarea și, respectiv, s-a

pronunțat și recurentul-reclamant nu mai trebuia citat.

Nici cel de-al doilea

motiv de contestație nu este întemeiat.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ., hotărârile

instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când

dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale.

Textul mai sus

menționat are în vedere greșeli materiale, cu caracter procedural și în

evidentă legătură cu aspecte ale judecății, a căror verificare să nu presupună

reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor pentru că în caz contrar, s-ar

ajunge ca, prin contestația în anulare, să se deschidă calea unui recurs la

recurs, soluționat de aceeași instanță, sub motiv că situația de fapt a fost

eronat stabilită, ceea ce legiuitorul cu siguranță nu a urmărit.

În aceeași ordine de

idei, în accepțiunea dispozițiilor art. 318 teza 1 C. proc. civ., greșeli

materiale nu pot fi considerate nici rezultatul modului în care instanța a

interpretat un text de lege și nici criticile de fond aduse soluției pronunțate

de instanța de recurs.

Or, în speță, se

reține că nu sunt invocate erori materiale ce ar fi fost săvârșite de instanța

de recurs, ci critici de fond formulate împotriva hotărârii instanței de

recurs, respectiv o eroare judiciară gravă ce ar fi fost săvârșită în ce-l

privește pe recurentul-contestator și examinarea acesteia ar echivala cu o

rejudecare a recursului, ceea ce nu este posibil în conformitate cu

dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ., mai sus menționate.

Pe de altă parte,

instanța de recurs nu putea săvârși o eroare în sensul menționat de

contestator, atât timp cât, în raport de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 1-9

C. proc. civ., nu se putea pronunța decât asupra motivelor de nelegalitate, nu

și de netemeinicie a hotărârilor pronunțate în cauză.

În consecință, având

în vedere cele mai sus arătate, contestația în anulare formulată de D.G. se va

respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul D.G. împotriva deciziei nr. 1734 din 9

mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2008.