ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2766/2008

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Constanța, reclamanții C.B. și C.E. i-au chemat în judecată pe

pârâții SC E. SA, C.L. Eforie, O. Eforie prin P. și R.A.J.A. Constanța,

solicitând instanței să dispună obligarea acestora să ridice de pe terenul

proprietatea lor căminul de apă și conductele de record ce alimentează cu apă

centrala termică a Hotelului J., aparținând SC E. SA.

La data de 30 august 2004 reclamanții

au înțeles să-și completeze acțiunea prin chemarea în judecată a SC T.T. SRL

Eforie Nord, iar la data de 21 martie 2005 SC E. SA a adus la cunoștință

instanței că și-a schimbat denumirea în T., H., R. Marea Neagră SA.

Prin sentința civilă nr. 3657 din 11

aprilie 2005, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Constanța și și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în

favoarea Tribunalului Constanța, secția comercială, reținând, în esență, că

natura cauzei este comercială, iar acțiunea este neevaluabilă în bani.

Prin sentința civilă nr. 6838/ COM din

19 octombrie 2006, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis în parte

cererea completată formulată de reclamanți în sensul că a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții O. Eforie prin P., C.L. Eforie

și R.A.J.A. Constanța și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale

pasive invocate de pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră SA și SC T.T. SRL Eforie

Nord ca nefondată. Au fost obligate pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră SA și

SC T.T. SRL să ridice de pe terenul proprietatea reclamanților căminul de apă

și conductele de racord ce alimentează cu apă centrala termică a Hotelului J..

A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâții C.L. Eforie, O. Eforie

prin P. și R.A.J.A. Constanța, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără

calitate procesuală. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de

pârâta SC T.T. SRL ca nefondată, precum și cererea de intervenție a S.R. prin M.F.P.

Au fost obligate pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră SA și SC T.T. SRL la plata

sumei de 408,8 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, iar aceștia au fost

obligați la plata sumei de 200 lei către pârâta R.A.J.A. Constanța.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că pârâtelor SC T., H., R. Marea Neagră SA și SC T.T. SRL

le incumbă obligația ridicării de pe terenul proprietatea reclamanților a

căminului de apă și conductelor de racord ce alimentează cu apă centrala

termică a Hotelului J., întrucât au fost realizate de SC T.T. SRL, în calitate

de locatară, cu acordul SC T., H., R. Marea Neagră SA, materializat în adresa nr.

1214 din 21 martie 1997, iar prin adresa nr. 4613 din 20 martie 1997 aceeași

pârâtă a comunicat către R.A.J.A. Constanța acordul său pentru branșarea

directă a hotelului, menționând că adresa ține loc de comandă fermă, urmând ca

dosarul de branșare și instalația respectivă să fie plătite de beneficiar, SC T.T.

SRL.

Prima instanță a mai reținut că

lucrările nu au fost autorizate în condițiile prevăzute de Legea nr. 50/1991,

potrivit adresei nr. 13177 din 2 octombrie 2002 emisă de pârâții C.L. Eforie, O.

Eforie prin P., astfel că SC T.T. SRL Eforie Nord este constructor de rea

credință, acesta neavând acceptul proprietarilor și nici al pârâților C.L. Eforie

și O. Eforie, anterior pronunțării sentinței de retrocedare.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților C.L. Eforie, O. Eforie prin P., R.A.J.A. Constanța și a

intervenientului forțat S.R. a fost admisă întrucât căminul și conductele de

racord amplasate pe terenul reclamanților nu fac parte din rețeaua publică de

alimentare cu apă potabilă spre a fi administrate de R.A.J.A., ci din

instalația interioară a hotelului J. și, în fine, cererea reconvențională a

fost respinsă, apreciindu-se că SC T.T. SRL nu putea dobândi un drept de superficie

asupra terenului în absența unei convenții cu reclamanții-pârâți, reținându-se

în același timp și calitatea acesteia de constructor de rea-credință.

Prin decizia civilă nr. 123/ COM din 24

mai 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră și SC T.T. SRL împotriva

sentinței mai sus menționate.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a respins motivele formulate de apelantele-pârâte, ca fiind

neîntemeiate și a confirmat astfel hotărârea primei instanțe, reținând în

esență că în mod corect aceasta a procedat la obligarea SC T., H., R. Marea

Neagră și a SC T.T. SRL la ridicarea construcției edificate motivat de faptul

că SC T.H.R. Marea Neagră este proprietara hotelului J., iar SC T.T. este

constructor de rea credință și tot în mod corect prima instanță a apreciat că

nu sunt întrunite condițiile pentru instituirea în favoarea pârâtei

reconveniente a unui drept de superficie asupra terenului, reținând

împrejurarea că aceasta este constructor de rea credință, absența unei

convenții încheiate între părți în acest sens și opoziția exprimată de

reclamanți.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs pârâtele SC T.T. SRL și SC T.H.R. Marea Neagră SA (fostă SC E. SA).

Recurenta-pârâtă SC T.T. SRL își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Exprimând un prim motiv de recurs,

arată că instanța de apel trebuia să rețină că buna sa credință se prezumă și

că prin probele administrate în fața ambelor instanțe intimații-reclamanții nu

au reușit să răstoarne această prezumție legală existentă la edificarea

lucrărilor așa cum este stipulată de dispozițiile art. 1899 alin. (2) C. civ.,

astfel că se impunea ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 494 alin.

(3) teza finală C. civ., potrivit cu care dacă construcțiile au fost edificate

cu bună credință, proprietarul terenului nu va putea cere ridicarea acestora.

În cel de-al doilea motiv de recurs,

cu privire la cererea reconvențională, arată că, pornind de la premisa cuprinsă

în art. 492 C. civ. și făcând dovada construirii pe terenul intimaților, este

îndreptățită să i se constate un drept de superficie pe terenul proprietatea

reclamanților, în limitele în care sunt amplasate conductele edificate de ea.

Drept urmare, solicită admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii

cererii de chemare în judecată a reclamanților, ca nefondată și admiterii

cererii reconvenționale prin care a solicitat constituirea unui drept de

superficie asupra terenului proprietatea reclamanților, teren aferent amplasamentului

conductelor de apă.

Recurenta-pârâtă SC T.H.R. Marea

Neagră invocă, de asemenea, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta-pârâtă reiterează cinci

aspecte critice, pe care le-a exprimat și în fața curții de apel, arătând că în

mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

neavând relevanță calitatea sa de proprietar al hotelului, atât timp cât

lucrările ce trebuie ridicate sunt exterioare hotelului și nu sunt efectuate de

SC T.H.R. Marea Neagră SA, iar proprietatea asupra hotelului urmează să se

transmită către SC T.T. SRL.

Mai arată că instanța de apel nu a

făcut diferența între proprietarul hotelului și proprietarul lucrărilor

exterioare hotelului, dând o interpretare greșită art. 494 C. civ., în sensul

că obligația de ridicare a construcțiilor revine celui în folosul căruia au

fost ridicate, nu de către constructorul lor.

În consecință, solicită admiterea

recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul constatării

lipsei calității procesuale pasive a SC T.H.R. Marea Neagră, cu obligarea la

cheltuieli de judecată.

Recursurile nu sunt fondate.

În ce privește recursul pârâtei SC T.T.

SRL

Prima critică formulată de recurentă,

în sensul că probele administrate în cauză nu au reușit să răstoarne buna sa

credință prezumată de lege nu este întemeiată, întrucât din actele dosarului

rezultă contrariul și anume că recurenta este constructor de rea credință.

Astfel, se constată că recurenta SC T.T.

SRL a solicitat acordul proprietarului hotelului J. pentru separarea și

contorizarea serviciilor de furnizare a apei curente și canalizare aferente

Hotelului J. prin adresa nr. 979 din 6 martie 1997, acord ce s-a materializat

prin adresa nr. 1214 din 21 martie 1997 emisă de SC E. SA, aceasta din urmă

comunicând și către R.A.J.A., prin adresa nr. 4613 din 20 martie 1997 acordul

său pentru branșarea directă a hotelului, menționând că adresa ține loc de

comandă fermă și că dosarul de branșare și instalația respectivă urmează să fie

plătite de beneficiarul lucrării, respectiv de SC T.T. SRL.

Susținerea recurentei conform căreia

nu avea cum să-i consulte pe intimații-reclamanți în 1997 privind acordul

pentru efectuarea lucrării pentru că aceștia nu erau proprietari la acel moment

va fi înlăturată ca nerelevantă, deoarece la acel moment acordul trebuia

solicitat proprietarului hotelului și, oricum, intimații-reclamanți nu au avut

cunoștință despre existența acestei lucrări efectuate pe teren, decât în anul

2005, cu ocazia efectuării expertizei, în speță fiind vorba despre o lucrare

subterană.

De altfel, din probatoriul administrat

rezultă că nu a existat nici acceptul pârâților C.L. Eforie și O. Eforie,

anterior retrocedării, recurenta efectuând lucrările fără a fi autorizate în

condițiile Legii nr. 50/1991.

Rezultă, prin urmare, din cele mai sus

arătate, că recurenta-pârâtă a acționat cu rea-credință, astfel cum corect au

stabilit ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză.

În aceste condiții, la care se adaugă

lipsa unei convenții valabil încheiate între părți, precum și a opoziției certe

exprimate de reclamanți, devine evident că nici cea de-a doua critică,

referitoare la greșita respingere a cererii reconvenționale privind constatarea

unui drept de superficie în favoarea recurentei-pârâte SC T.T. SRL nu poate fi

primită, fiind neîntemeiată.

Privind recursul pârâtei SC T.H.R.

Marea Neagră SA.

Astfel cum s-a arătat cu ocazia

examinării recursului pârâtei SC T.T. SRL conductele de racord pentru

alimentarea cu apă a hotelului au fost realizate de SC T.T. în calitate de

locatară cu acordul proprietarei recurente-pârâte SC T.H.R. Marea Neagră, în

scopul creșterii productivității și atractivității hotelului.

Corect s-a reținut de către ambele

instanțe că este lipsit de relevanță atât faptul că lucrarea a fost executată

de altă persoană, atât timp cât aceasta profită recurentei-pârâte proprietară a

hotelului, cât și faptul că aceasta din urmă a fost obligată să transforme

contractul de locație de gestiune în contract de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare, atât timp cât nu a operat transmiterea dreptului de

proprietate.

În ceea ce privește susținerea

recurentei-pârâte în sensul că în speță ar fi vorba despre lucrări exterioare

hotelului se constată că nu este întemeiată, întrucât din probele administrate

în cauză, inclusiv raportul de expertiză, rezultă că racordurile conductelor și

căminul (toate lucrările) executate pe terenul reclamanților fac parte din

instalația interioară a hotelului J.

De asemenea, se constată că au fost

aplicate judicios dispozițiile art. 494 C. civ., și tot corect a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC T.H.R. Marea Neagră și au fost

obligate cele două pârâte, respectiv SC T.T. SRL, constructor de rea-credință

care a edificat și folosește construcția și SC T.H.R. Marea Neagră, proprietar

al hotelului și beneficiar al construcției să ridice de pe terenul proprietatea

reclamanților căminul de apă și conductele de racord ce alimentează cu apă

centrala termică a hotelului J.

Astfel fiind, reținându-se că nici una

dintre recurente nu a formulat vreo critică întemeiată, care în raport de

dispozițiile strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., să

conducă la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca

fiind legală și vor fi respinse, ca nefondate, ambele recursuri declarate în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de pârâtele SC T.T. SRL Eforie Nord și SC T.H.R. MAREA

NEAGRĂ SA Eforie Nord împotriva deciziei nr. 123/ COM din 24 mai 2007

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2008.