ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2766/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Constanța, reclamanții C.B. și C.E. i-au chemat în judecată pe pârâții SC E. SA, C.L. Eforie, O. Eforie prin P. și R.A.J.A. Constanța, solicitând instanței să dispună obligarea acestora să ridice de pe terenul proprietatea lor căminul de apă și conductele de record ce alimentează cu apă centrala termică a Hotelului J., aparținând SC E. SA. La data de 30 august 2004 reclamanții au înțeles să-și completeze acțiunea prin chemarea în judecată a SC T.T. SRL Eforie Nord, iar la data de 21 martie 2005 SC E. SA a adus la cunoștință instanței că și-a schimbat denumirea în T., H., R. Marea Neagră SA.

Prin sentința civilă nr. 3657 din 11 aprilie 2005, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța și și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Constanța, secția comercială, reținând, în esență, că natura cauzei este comercială, iar acțiunea este neevaluabilă în bani. Prin sentința civilă nr. 6838/ COM din 19 octombrie 2006, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis în parte cererea completată formulată de reclamanți în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții O. Eforie prin P., C.L. Eforie și R.A.J.A. Constanța și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră SA și SC T.T.

SRL Eforie Nord ca nefondată. Au fost obligate pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră SA și SC T.T. SRL să ridice de pe terenul proprietatea reclamanților căminul de apă și conductele de racord ce alimentează cu apă centrala termică a Hotelului J.. A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâții C.L. Eforie, O. Eforie prin P. și R.A.J.A. Constanța, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta SC T.T. SRL ca nefondată, precum și cererea de intervenție a S.R. prin M.F.P. Au fost obligate pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră SA și SC T.T. SRL la plata sumei de 408,8 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, iar aceștia au fost obligați la plata sumei de 200 lei către pârâta R.A.J.A.

Constanța. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pârâtelor SC T., H., R. Marea Neagră SA și SC T.T. SRL le incumbă obligația ridicării de pe terenul proprietatea reclamanților a căminului de apă și conductelor de racord ce alimentează cu apă centrala termică a Hotelului J., întrucât au fost realizate de SC T.T. SRL, în calitate de locatară, cu acordul SC T., H., R. Marea Neagră SA, materializat în adresa nr. 1214 din 21 martie 1997, iar prin adresa nr. 4613 din 20 martie 1997 aceeași pârâtă a comunicat către R.A.J.A. Constanța acordul său pentru branșarea directă a hotelului, menționând că adresa ține loc de comandă fermă, urmând ca dosarul de branșare și instalația respectivă să fie plătite de beneficiar, SC T.T.

SRL. Prima instanță a mai reținut că lucrările nu au fost autorizate în condițiile prevăzute de Legea nr. 50/1991, potrivit adresei nr. 13177 din 2 octombrie 2002 emisă de pârâții C.L. Eforie, O. Eforie prin P., astfel că SC T.T. SRL Eforie Nord este constructor de rea credință, acesta neavând acceptul proprietarilor și nici al pârâților C.L. Eforie și O. Eforie, anterior pronunțării sentinței de retrocedare. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.L. Eforie, O. Eforie prin P., R.A.J.A. Constanța și a intervenientului forțat S.R. a fost admisă întrucât căminul și conductele de racord amplasate pe terenul reclamanților nu fac parte din rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă spre a fi administrate de R.A.J.A., ci din instalația interioară a hotelului J. și, în fine, cererea reconvențională a fost respinsă, apreciindu-se că SC T.T.

SRL nu putea dobândi un drept de superficie asupra terenului în absența unei convenții cu reclamanții-pârâți, reținându-se în același timp și calitatea acesteia de constructor de rea-credință. Prin decizia civilă nr. 123/ COM din 24 mai 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră și SC T.T. SRL împotriva sentinței mai sus menționate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a respins motivele formulate de apelantele-pârâte, ca fiind neîntemeiate și a confirmat astfel hotărârea primei instanțe, reținând în esență că în mod corect aceasta a procedat la obligarea SC T., H., R. Marea Neagră și a SC T.T.

SRL la ridicarea construcției edificate motivat de faptul că SC T.H.R. Marea Neagră este proprietara hotelului J., iar SC T.T. este constructor de rea credință și tot în mod corect prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru instituirea în favoarea pârâtei reconveniente a unui drept de superficie asupra terenului, reținând împrejurarea că aceasta este constructor de rea credință, absența unei convenții încheiate între părți în acest sens și opoziția exprimată de reclamanți. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâtele SC T.T. SRL și SC T.H.R. Marea Neagră SA (fostă SC E. SA). Recurenta-pârâtă SC T.T. SRL își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Exprimând un prim motiv de recurs, arată că instanța de apel trebuia să rețină că buna sa credință se prezumă și că prin probele administrate în fața ambelor instanțe intimații-reclamanții nu au reușit să răstoarne această prezumție legală existentă la edificarea lucrărilor așa cum este stipulată de dispozițiile art. 1899 alin. (2) C. civ., astfel că se impunea ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 494 alin. (3) teza finală C. civ., potrivit cu care dacă construcțiile au fost edificate cu bună credință, proprietarul terenului nu va putea cere ridicarea acestora. În cel de-al doilea motiv de recurs, cu privire la cererea reconvențională, arată că, pornind de la premisa cuprinsă în art. 492 C. civ.

și făcând dovada construirii pe terenul intimaților, este îndreptățită să i se constate un drept de superficie pe terenul proprietatea reclamanților, în limitele în care sunt amplasate conductele edificate de ea. Drept urmare, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a reclamanților, ca nefondată și admiterii cererii reconvenționale prin care a solicitat constituirea unui drept de superficie asupra terenului proprietatea reclamanților, teren aferent amplasamentului conductelor de apă. Recurenta-pârâtă SC T.H.R. Marea Neagră invocă, de asemenea, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta-pârâtă reiterează cinci aspecte critice, pe care le-a exprimat și în fața curții de apel, arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, neavând relevanță calitatea sa de proprietar al hotelului, atât timp cât lucrările ce trebuie ridicate sunt exterioare hotelului și nu sunt efectuate de SC T.H.R. Marea Neagră SA, iar proprietatea asupra hotelului urmează să se transmită către SC T.T. SRL. Mai arată că instanța de apel nu a făcut diferența între proprietarul hotelului și proprietarul lucrărilor exterioare hotelului, dând o interpretare greșită art. 494 C. civ., în sensul că obligația de ridicare a construcțiilor revine celui în folosul căruia au fost ridicate, nu de către constructorul lor.

În consecință, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a SC T.H.R. Marea Neagră, cu obligarea la cheltuieli de judecată. Recursurile nu sunt fondate. În ce privește recursul pârâtei SC T.T. SRL Prima critică formulată de recurentă, în sensul că probele administrate în cauză nu au reușit să răstoarne buna sa credință prezumată de lege nu este întemeiată, întrucât din actele dosarului rezultă contrariul și anume că recurenta este constructor de rea credință. Astfel, se constată că recurenta SC T.T.

SRL a solicitat acordul proprietarului hotelului J. pentru separarea și contorizarea serviciilor de furnizare a apei curente și canalizare aferente Hotelului J. prin adresa nr. 979 din 6 martie 1997, acord ce s-a materializat prin adresa nr. 1214 din 21 martie 1997 emisă de SC E. SA, aceasta din urmă comunicând și către R.A.J.A., prin adresa nr. 4613 din 20 martie 1997 acordul său pentru branșarea directă a hotelului, menționând că adresa ține loc de comandă fermă și că dosarul de branșare și instalația respectivă urmează să fie plătite de beneficiarul lucrării, respectiv de SC T.T. SRL.

Susținerea recurentei conform căreia nu avea cum să-i consulte pe intimații-reclamanți în 1997 privind acordul pentru efectuarea lucrării pentru că aceștia nu erau proprietari la acel moment va fi înlăturată ca nerelevantă, deoarece la acel moment acordul trebuia solicitat proprietarului hotelului și, oricum, intimații-reclamanți nu au avut cunoștință despre existența acestei lucrări efectuate pe teren, decât în anul 2005, cu ocazia efectuării expertizei, în speță fiind vorba despre o lucrare subterană. De altfel, din probatoriul administrat rezultă că nu a existat nici acceptul pârâților C.L. Eforie și O. Eforie, anterior retrocedării, recurenta efectuând lucrările fără a fi autorizate în condițiile Legii nr. 50/1991.

Rezultă, prin urmare, din cele mai sus arătate, că recurenta-pârâtă a acționat cu rea-credință, astfel cum corect au stabilit ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză. În aceste condiții, la care se adaugă lipsa unei convenții valabil încheiate între părți, precum și a opoziției certe exprimate de reclamanți, devine evident că nici cea de-a doua critică, referitoare la greșita respingere a cererii reconvenționale privind constatarea unui drept de superficie în favoarea recurentei-pârâte SC T.T. SRL nu poate fi primită, fiind neîntemeiată. Privind recursul pârâtei SC T.H.R. Marea Neagră SA. Astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării recursului pârâtei SC T.T. SRL conductele de racord pentru alimentarea cu apă a hotelului au fost realizate de SC T.T.

în calitate de locatară cu acordul proprietarei recurente-pârâte SC T.H.R. Marea Neagră, în scopul creșterii productivității și atractivității hotelului. Corect s-a reținut de către ambele instanțe că este lipsit de relevanță atât faptul că lucrarea a fost executată de altă persoană, atât timp cât aceasta profită recurentei-pârâte proprietară a hotelului, cât și faptul că aceasta din urmă a fost obligată să transforme contractul de locație de gestiune în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, atât timp cât nu a operat transmiterea dreptului de proprietate.

În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte în sensul că în speță ar fi vorba despre lucrări exterioare hotelului se constată că nu este întemeiată, întrucât din probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză, rezultă că racordurile conductelor și căminul (toate lucrările) executate pe terenul reclamanților fac parte din instalația interioară a hotelului J. De asemenea, se constată că au fost aplicate judicios dispozițiile art. 494 C. civ., și tot corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC T.H.R. Marea Neagră și au fost obligate cele două pârâte, respectiv SC T.T. SRL, constructor de rea-credință care a edificat și folosește construcția și SC T.H.R.

Marea Neagră, proprietar al hotelului și beneficiar al construcției să ridice de pe terenul proprietatea reclamanților căminul de apă și conductele de racord ce alimentează cu apă centrala termică a hotelului J. Astfel fiind, reținându-se că nici una dintre recurente nu a formulat vreo critică întemeiată, care în raport de dispozițiile strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., să conducă la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și vor fi respinse, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele SC T.T. SRL Eforie Nord și SC T.H.R. MAREA NEAGRĂ SA Eforie Nord împotriva deciziei nr. 123/ COM din 24 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2008.