ÎCCJ, decizie (scj.ro #82590)

Căi de atac.Încheiere de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.Inadmisibilitatea recursului Încheierea interlocutorie prin care instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a unei părți poate fi atacată cu recurs numai odată cu decizia de soluționare cauzei. Secția civilă, decizia nr.518 din 12 februarie 2003 Prin sentința civilă nr.787/7.XII.2001 Tribunalul Constanța, secția civilă, rejudecînd pricina, după mai multe casări, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții B.N. și B.M., în contradictoriu cu R.A.- A.P.P.S. și Consiliul local Eforie, de revendicare a unui imobil situat în Eforie Nord, pârâții fiind obligați să lase în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de suprafața de 288,80 mp.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța. Împotriva acestei sentințe au declarat apel S.C. Neptun Olimp S.A., succesor de drept al R.A. A.P.P.S. – D.R.P. Neptun și Consiliul local Eforie. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin Încheierea din 23 aprilie 2002, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a apelantei S.C. Neptun Olimp S.A. și a stabilit termen pentru judecarea pe fond a cererilor de apel la 21.V.2002. În contra acestei încheieri au declarat recurs reclamanții invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.10 C.proc.civ.. S-a susținut, în esență, că S.C. Neptun Olimp S.A.

nu avea calitate procesuală în cauză întrucât nu a figurat ca parte în proces inițial și nici în ciclurile procesuale anterioare, iar invocarea H.G. nr.1033/18.X.2001 prin care s-a transmis cu plata, din domeniul public al statului și administrarea R.A. A.P.P.S. – S.R.P. Neptun, în patrimoniul S.C. Neptun Olimp S.A. a unor imobile nu-i conferea o atare calitate. Recursul este inadmisibil. Potrivit C.proc.civ., toate încheierile care preced hotărârea și au ca scop să pregătească soluționarea pricinii sunt încheieri premergătoare (art.147 și 268 C. proc.civ.). Unele dintre acestea pot conține dispoziții pur premergătoare (încheierii preparatorii) care nu leagă instanța (art.268 alin.2 C.proc.civ.) sau dimpotrivă pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte (art.268 alin.3 C.proc.civ.) cum este cazul în speță.

Consecința practică a unei astfel de reglementări constă, printre altele, în aceea că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul. Recursul declarat împotriva hotărârii se socotește că a fost făcut și împotriva încheierilor premergătoare (art.299 C.proc.civ.). Rezultă că, în sistemul C.proc.civ., încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală și prin urmare vor fi supuse recursului numai odată cu aceasta. Or, în speță s-a declarat recurs împotriva încheierii din 23 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, care însă, așa cum deja s-a relevat, constituie o încheiere premergătoare și, prin urmare, nu putea fi atacată separat cu recurs.

Recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil și urmează a fi respins.