ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1561/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta SC K.U.C. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 495.561,85 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate în spațiul închiriat, precum și instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție asupra spațiului situat în București, str. Fântânica. Pârâta SC M. SA București a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând instanței respingerea acțiunii principale și obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 8 miliarde lei, reprezentând contravaloare chirie, cheltuieli cu utilități și penalități de întârziere.

Prin sentința nr. 441 din 10 octombrie 2005, Tribunalul Prahova a admis în parte cererea principală și a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 495.561,85 lei reprezentând contravaloare lucrări efectuate la spațiul comercial în litigiu, a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanta-pârâtă la plata sumei de 2.000.000 lei contravaloare chirie și penalități de întârziere, instituind totodată un drept de retenție asupra imobilului, în favoarea reclamantei. Soluția instanței de fond a fost apelată de ambele părți, iar Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 49 din 6 martie 2006, a respins apelurile ca nefondate. Împotriva deciziei pronunțate în apel, au declarat recurs atât reclamanta-pârâtă, cât și pârâta-reclamantă, iar prin decizia nr. 261 din 18 ianuarie 2007, Înalta Curte a respins, ca nefundat, recursul reclamantei SC K.U.C.

SRL București. Prin aceeași decizie, instanța a admis recursul declarat de pârâta SC M. SA București, a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a admis apelul aceleiași părți, împotriva sentinței nr. 441 din 10 octombrie 2005 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamantei. Împotriva deciziei sus menționate, a formulat contestație în anulare contestatoarea SC K.U.C. SRL, prin care a invocat prevederile art. 317 și următoarele C. proc. civ. și în temeiul cărora a solicitat admiterea contestației și implicit a recursului, cu consecința respingerii cererii reconvenționale. În argumentarea motivelor contestației în anulare, contestatoarea a susținut în esență următoarele: - Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare formulată în cadrul cererii de recurs, ceea ce a dat posibilitatea intimatei SC M.U.C.

SRL să poată pune în executare decizia recurată; - Având în vedere întreg probatoriul administrat, Înalta Curte a pronunțat o soluție greșită, dată cu încălcarea legii române și prevederilor art. 6 din C.E.D.O.: - Instanța de recurs a pronunțat decizia atacată, cu încălcarea dispozițiilor O.M.F. nr. 1670/1997, H.G. nr. 831/1997, H.G. nr. 831/1997; - Cu toate că prin cererea de recurs a indicat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte a pronunțat o soluție greșită, făcând abstracție de probele administrate în cauză. Prin contestația în anulare de față, deși contestatoarea invocă motivul prevăzut de dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., este de observat că din argumentele supuse analizei Înaltei Curți, nu rezultă nici un motiv ce ar putea fi încadrat în dispozițiile legale sus citate.

Potrivit art. 317 pct. 1 C. proc. civ., contestația în anulare poate fi formulată când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, or din redactarea motivelor prezentei contestații, Înalta Curte constată că niciuna din criticile formulate nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 317 pct. 1 C. proc. civ. Cu toate acestea, analizând criticile formulate, Înalta Curte apreciază că deși nu a indicat temeiul de drept, prin redarea în cuprinsul contestației a dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea a înțeles să invoce ipoteza prevăzută de textul legal sus citat. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., care reglementează contestația în anulare specială, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. Având în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor contestatoarei presupune a avea în vedere acele greșeli materiale care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea căreia nu se impune reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor administrate în cauză.

Față de aceste precizări prealabile, din motivele dezvoltate de către contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, contestatoarea tinzând în realitate la o reformare a soluției, printr-o rediscutare a probelor. Revenind la dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., examinând decizia atacată și sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța a reținut toate motivele de recurs invocate și le-a analizat răspunzând fiecărui motiv, punctual și expres, astfel încât, și sub acest aspect, decizia este la adăpost de orice critică. Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 318 – art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC K.U.C. SRL București prin administrator judiciar SC C.C. SPRL București, împotriva deciziei nr. 261 din 18 ianuarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 mai 2008.