Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3219/2014

HOTĂRÂRE
19.11.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3219/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1788 din 30 iunie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 2764/CIV/2005, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva Deciziei nr. 16A din 25 ianuarie 2005 a Tribunalului Mehedinți pronunțată în Dosarul nr. 50/2004 și Sentinței civile nr. 2204 din 20 noiembrie 2002 a Judecătoriei Strehaia pronunțată în Dosarul nr. 3492/2002. La data de 12 august 2014, M.C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1788 din 30 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 27 647CIV72005 de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 29617112014, fiind fixat termen pentru soluționare la 19 noiembrie 2014, Înalta Curte, astfel învestită, la termenul din 19 noiembrie 2014, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în soluționarea contestației în anulare, pe care o va analiza cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Conform art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, context în care va fi analizată excepția competenței materiale de soluționare a cauzei.

Potrivit prevederilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ., care consacră caracterul de cale de atac de retractare al contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, "Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă". Or, în speță, instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită - respectiv Decizia nr. 1788 din 30 iunie 2005 - este Curtea de Apel Craiova, instanță care, în raport de textul legal menționat, este competentă să soluționeze contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii. Dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ. cuprind norme de competență materială imperative, de la care nu se poate deroga, astfel încât Înalta Curte va declina competența soluționării contestației în anulare în favoarea Curții de Apel Craiova.

D E C I D E Declină în favoarea Curții de Apel Craiova competența de soluționare a contestației în anulare formulată de M.C. împotriva Deciziei nr. 1788 din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă în dosarul nr. 2764/CIV/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 588/2015
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 405/R din 15 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 572/44/2014, Curtea de Apel Galați a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de cont
ÎCCJ 2014-05-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1310/2014
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 874 din 17 septembrie 2013 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6808/117/2013 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire for
ÎCCJ 2014-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2014
, secția I civilă s-au descoperit înscrisuri noi, în sensul dispozițiilor legale invocate. Totodată, la data de 13 martie 2014 revizuenta a depus o nouă completare a motivelor de revizuire, prin care a arătat că invocarea motivului de reviz
ÎCCJ 2014-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2781/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 34/R din 27 ianuarie 2014 a Tribunalului Mehedinți, secția I civilă, a fost admis recursul civil formulat de recurentul-pârât C.V. împotriva Sentinței civile nr. 459 din 0
ÎCCJ 2013-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1119/2014
. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 9 august 2013, reclamantul M.C., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 6840 din 19 iunie 2013 pron
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă