Decizia nr. 7/2022 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 40/1/2022 — recurs în interesul legii

Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 33 alin. (1) coroborat cu art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie din cadrul Serviciului judiciar penal al Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent Florin Nicușor Mihalache, desemnat conform art. 35 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

După prezentarea referatului cauzei, președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a supus discuției solicitarea doamnei judecător Lavinia Valeria Lefterache de amânare a cauzei pentru imposibilitatea obiectivă de prezentare a judecătorului-raportor.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a considerat că nu este impietată soluționarea pe fond a cauzei de lipsa judecătorului-raportor, având în vedere că raportul a fost întocmit și depus în termen, iar înlocuirea judecătoruluiraportor a fost asigurată potrivit dispozițiilor legale.

După deliberare, Completul competent să judece recursul în interesul legii a apreciat că nu se impune amânarea cauzei.

Președintele completului, constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a învederat că recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a constatării unei practici neunitare vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 488 6 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 285 din același cod și art. 154 din Codul penal, în cauzele având ca obiect contestații privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificați (sau identificabili), deși organele de urmărire penală au depus diligențele necesare în acest scop.

De asemenea, a învederat că au fost identificate două orientări.

O primă orientare jurisprudențială este în sensul că judecătorul de drepturi și libertăți, fiind învestit cu o contestație privind durata procesului penal într-o cauză în care cercetările se efectuează cu privire la autori necunoscuți, evaluează caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare în raport cu criteriile prevăzute de art. 488 5 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe care le adaptează la particularitatea cauzelor, făcând o analiză in concreto a consecințelor pe care desfășurarea urmăririi penale in rem le produce asupra ritmicității și celerității procedurii judiciare și apreciază dacă prelungirea urmăririi penale dincolo de o durată rezonabilă este sau nu imputabilă organelor de urmărire penală.

O a doua orientare jurisprudențială este în sensul că judecătorul de drepturi și libertăți, fiind învestit cu o contestație privind durata procesului penal într-o cauză în care cercetările se efectuează in rem, evaluează caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare prin aplicarea formală a criteriilor prevăzute de art. 488 5 alin. (2) din Codul de procedură penală, fără a verifica dacă organul de urmărire penală a efectuat actele de urmărire penală necesare identificării autorului și fără a stabili dacă prelungirea duratei procedurii judiciare este sau nu imputabilă organului de urmărire penală.

Punctul de vedere al procurorului general este în sensul că în cauzele cu autori necunoscuți nu se pot stabili termene pentru finalizarea urmăririi penale, deoarece, dacă până la împlinirea termenelor nu sunt identificați autorii, organele de urmărire penală trebuie să dispună clasarea cauzelor.

Unul dintre membrii completului a adresat două întrebări reprezentantului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv: - câte cauze cu autori necunoscuți sunt și care este impactul social al soluției propuse de Ministerul Public? - dacă s-ar statua că în cauzele cu autori necunoscuți nu este admisibilă contestația privind durata procesului și nu se pot stabili termene în vederea finalizării urmăririi penale nu s-ar crea un dezechilibru față de faza judecății, în care această contestație este admisibilă, inclusiv în ceea ce privește procedura de cameră preliminară? Nu ar fi încălcat principiul egalității în fața legii?

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a precizat că în ceea ce privește numărul persoanelor care ar fi afectate de decizia ce ar urma să fie pronunțată în cauză, potrivit datelor statistice, în evidența dosarelor cu autori neidentificați sunt 212.176 de cauze înregistrate în baza Ordinului comun nr. 56/12/C din 10 aprilie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Ministerului Afacerilor Interne, iar în evidența Ministerului Public, la sfârșitul anului 2021, erau înregistrate 522.407 de cauze nesoluționate cu autori necunoscuți.

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că dacă s-ar statua în sensul că nu se poate stabili un termen pentru finalizarea urmăririi penale în cauzele cu autori necunoscuți nu poate reprezenta o problemă referitoare la drepturile omului atât timp cât se stabilește obiectiv că organele de urmărire penală au depus toate diligențele necesare pentru identificarea autorilor, diligențe care subzistă până la intervenirea termenului de prescripție.

Președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reținut dosarul în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU SOLUȚIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Obiectul și titularul sesizării

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1.797/C/2.258/III-5/2021, ca urmare a constatării unei practici judiciare neunitare la nivelul instanțelor naționale vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 488 6 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 285 din același cod și art. 154 din Codul penal, în cauzele având ca obiect contestații privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificați (sau identificabili), deși organele de urmărire penală au depus diligențele necesare în acest scop, în temeiul prevederilor art. 471 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a lămuri dacă se poate dispune stabilirea unui termen în care procurorul să rezolve cauza, în condițiile în care obligațiile organelor de urmărire penală subzistă până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. II. Dispoziții legale relevante în lămurirea problemei de drept

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale Art. 6. - Dreptul la un proces echitabil 1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. (...)

Codul de procedură penală Art. 5. - Aflarea adevărului (1) Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. (...) Art. 285. - Obiectul urmăririi penale (1) Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. (...) Art. 306. - Obligațiile organelor de urmărire penală (1) Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, organele de cercetare penală au obligația ca, după sesizare, să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acestora, să strângă și să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 și 101. (2) Organele de cercetare penală au obligația de a efectua actele de cercetare care nu suferă amânare, chiar dacă privesc o cauză pentru care nu au competența de a efectua urmărirea penală. (3) După începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng și administrează probele, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului ori inculpatului. (4) Organul de urmărire penală se pronunță, prin ordonanță motivată, în condițiile art. 100 alin. (3) și (4), asupra cererilor de administrare a probelor, în limita competenței sale. (...) Art. 488 1 . - Introducerea contestației (1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplinește într-o durată rezonabilă, se poate face contestație, solicitându-se accelerarea procedurii. (2) Contestația poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente. În cursul judecății, contestația poate fi introdusă și de către procuror. (3) Contestația poate fi formulată după cum urmează: a) după cel puțin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale; (...) Art. 488 4 . - Procedura de soluționare a contestației (1) Judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța, în vederea soluționării contestației, dispune următoarele măsuri: a) informarea procurorului, respectiv instanței pe rolul căreia se află cauza, cu privire la contestația formulată, cu mențiunea posibilității de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta; b) transmiterea în cel mult 5 zile a dosarului sau a unei copii certificate a dosarului cauzei de către procuror, respectiv de către instanța pe rolul căreia se află cauza; c) informarea celorlalte părți din proces și, după caz, a celorlalte persoane prevăzute la art. 4881 alin. (2) cu privire la contestația formulată și la dreptul de a-și exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanță. (...) Art. 488 5 . - Soluționarea contestației (1) Judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța, soluționând contestația, verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a punctelor de vedere prezentate și se pronunță prin încheiere. (2) Judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare următoarele elemente: a) natura și obiectul cauzei; b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanți și a dificultăților de administrare a probelor; c) elementele de extraneitate ale cauzei; d) faza procesuală în care se află cauza și durata fazelor procesuale anterioare; e) comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale și procedurale și din perspectiva îndeplinirii obligațiilor sale în cadrul procesului; f) comportamentul celorlalți participanți în cauză, inclusiv al autorităților implicate; g) intervenția unor modificări legislative aplicabile cauzei; h) alte elemente de natură să influențeze durata procedurii. Art. 488 6 . - Soluții (1) Când apreciază contestația ca fiind întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța admite contestația și stabilește termenul în care procurorul să rezolve cauza potrivit art. 327, respectiv instanța de judecată să soluționeze cauza, precum și termenul în care o nouă contestație nu poate fi formulată. (2) În toate cazurile, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța care soluționează contestația nu va putea da îndrumări și nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluționare a procesului ori care să aducă atingere libertății judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluția ce trebuie dată procesului, ori, după caz, libertății procurorului de a pronunța soluția pe care o consideră legală și temeinică. (3) Dacă s-a constatat depășirea duratei rezonabile, o nouă contestație în aceeași cauză se va soluționa cu luarea în considerare exclusiv a motivelor ivite ulterior contestației anterioare. (...)

Codul penal Art. 154. - Termenele de prescripție a răspunderii penale (1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani; e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda. (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. (...)

Normele metodologice privind înregistrarea, evidența unitară, circuitul sesizărilor penale și coordonarea administrativă a activităților dispuse organelor de poliție de către procuror - anexă la Ordinul Ministerului Afacerilor Interne și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 56/12/C/2014 Art. 12. - (1) Activitățile și verificările necesare identificării autorului se efectuează în termen de 60 de zile de la data întocmirii planului potrivit art. 10 alin. (3). (2) Când termenul prevăzut în alin. (1) nu poate fi respectat din motive obiective sau dacă pe parcursul cercetărilor apar date noi, care impun verificări suplimentare, organele de cercetare penală ale poliției judiciare vor continua activitățile, până la finalizarea acestora, dar nu mai mult de un an de la data începerii urmăririi penale față de faptă, cu informarea în scris a procurorului. Art. 13. - (1) Dacă până la împlinirea termenelor prevăzute la art. 12 ori la finalizarea activităților și verificărilor stabilite, autorii infracțiunii nu au fost descoperiți, organele de cercetare penală ale poliției judiciare care au instrumentat cauza întocmesc un referat în care prezintă, pe scurt, rezultatul cercetărilor și propun trecerea dosarului în evidențele dosarelor cu autori neidentificați, precizând data împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. (2) Referatul, întocmit în două exemplare, este vizat de șeful ierarhic al polițistului ce are calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare și aprobat de procurorul de caz. Un exemplar al referatului rămâne la unitatea de parchet. (3) În cazul în care procurorul constată că nu au fost finalizate activitățile și verificările stabilite, dispune completarea acestora, stabilind un termen de finalizare de cel mult 60 de zile. (4) După aprobarea de către procuror a trecerii dosarului cauzei în evidențele dosarelor cu autori neidentificați, organele de cercetare penală ale poliției judiciare predau dosarul penal, însoțit de referatul prevăzut la alin. (2), compartimentului de evidență operativă al unității de poliție respective. Art. 15. - (1) Trecerea dosarului în evidențele dosarelor cu autori neidentificați se comunică de către unitatea de poliție părții vătămate sau reprezentantului acesteia, dacă acestea există, menționându-se că au fost efectuate toate verificările care se impun, dar nu au fost descoperiți autorii și că se vor relua cercetările în cazul apariției unor elemente noi. (...) Art. 16. - (1) Dacă până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale apar probe, indicii temeinice sau elemente noi, dosarele penale în cauză vor fi preluate de organele de cercetare penală ale poliției judiciare de la compartimentele de evidență operativă pentru efectuarea verificărilor necesare, ulterior procedându-se în funcție de rezultatul acestor activități. (2) Preluarea dosarului penal se realizează pe baza unui referat întocmit, avizat și aprobat în condițiile prevăzute la art. 13 alin. (2). (3) Constituie elemente noi: a) informațiile pertinente care pot conduce la identificarea autorilor, inclusiv cele cuprinse în denunțuri sau autodenunțuri; b) date obținute prin mijloace criminalistice; c) identificarea unor bunuri provenite din infracțiune care au fost date în urmărire; d) săvârșirea unor infracțiuni cu același mod de operare, în condiții similare și când există date care conduc la bănuiala că infracțiunile au fost săvârșite de aceeași persoană sau grup de persoane. (4) În termen de 5 zile de la data identificării autorului, organul de cercetare penală al poliției judiciare întocmește un plan de cercetare cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 10. Art. 17. - (1) În cazul în care nu intervine niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 16 dosarul penal rămâne în evidențele dosarelor cu autori neidentificați până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. (2) La împlinirea acestui termen, compartimentele de evidență operativă trimit dosarele organelor de cercetare penală ale poliției judiciare care vor întocmi un referat cu propuneri de clasare a cauzei, înaintându-l procurorului de caz. (3) O copie a ordonanței prin care s-a dispus clasarea se comunică, prin grija prim-grefierului/grefierului-șef/grefierului desemnat, unității de poliție corespunzătoare, care va opera scăderea din evidențele dosarelor cu autori neidentificați.

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare Art. 4. - Ierarhia actelor normative (1) Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. III. Examenul jurisprudenței naționale

Examenul jurisprudenței naționale în cauzele cu autori necunoscuți evidențiază, potrivit sesizării, două orientări.

Premisa comună vizează situația în care judecătorul de drepturi și libertăți este învestit cu o contestație privind durata procesului penal într-o cauză în care cercetările se efectuează in rem, autorii fiind necunoscuți, dar și aceea că aprecierea duratei rezonabile a procedurilor impune o analiză complexă în temeiul mai multor criterii ori elemente.

Într-o primă orientare jurisprudențială se consideră că judecătorul de drepturi și libertăți va evalua caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare în raport cu criteriile prevăzute de art. 488 5 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe care le adaptează la particularitatea cauzelor cu autori necunoscuți, făcând o analiză in concreto a consecințelor pe care desfășurarea urmăririi penale in rem le produce asupra ritmicității și celerității procedurii judiciare (anexele 1-9, curțile de apel Suceava, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, lași).

Prin acest demers judecătorul de drepturi și libertăți evaluează obiectiv în ce măsură stabilirea unui termen de soluționare a cauzei are aptitudinea de a conduce la accelerarea procedurii.

Încheierile ce exemplifică această orientare jurisprudențială sunt de respingere a contestațiilor privind durata procesului penal, iar în motivare sunt menționate dispozițiile art. 488 5 alin. (2) din Codul de procedură penală și se arată că, față de împrejurarea că organele de urmărire penală au făcut toate demersurile necesare identificării autorului, nu se poate reține că nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil este cauzată de inactivitatea acestora ori de nesocotirea obligațiilor procesuale ce le revin (anexele 1-3, 5, 6, 8, 9).

În cea de-a doua orientare jurisprudențială se consideră că judecătorul de drepturi și libertăți, fiind învestit cu o contestație privind durata procesului penal într-o cauză în care cercetările se efectuează in rem, evaluează caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare prin aplicarea aparent sau așa-zis formală a criteriilor prevăzute de art. 488 5 alin. (2) din Codul de procedură penală, bazată pe argumentul de principiu al perioadei de inactivitate după introducerea dosarului în evidența pasivă (anexele 10-17, curțile de apel Pitești, Oradea, București, Craiova, Iași).

Contestațiile privind durata procesului penal sunt evaluate pe baza constatării existenței unei perioade de inactivitate după introducerea dosarului în evidența pasivă (anexa 10), ca urmare a înghețării probatoriului, consecință a introducerii în evidența pasivă, ceea ce exclude ori îngreunează reevaluarea epuizării și completării sale (anexele 10-12, 15) ori contestațiile sunt evaluate fără a se verifica dacă lipsa identificării autorului este imputabilă organului de urmărire penală (anexele 13, 14, 17). IV. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, ori a deciziilor de speță nu au fost identificate hotărâri judecătorești relevante prin care să fi fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii. V. Jurisprudența Curții Constituționale a României

Relevantă pentru problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii este Decizia Curții Constituționale a României nr. 423 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 20 iulie 2015, prin care s-a reținut că "instituția contestației privind durata procesului penal a fost reglementată de legiuitor în îndeplinirea obligațiilor ce decurg în sarcina statului din prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv de a crea un sistem judiciar eficient, capabil să soluționeze cauzele penale într-un termen rezonabil și de a asigura, la nivelul legislației naționale, un remediu efectiv care să permită valorificarea drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție" (paragraful 19). "(...) contestația privind durata procesului penal constituie un remediu acceleratoriu" (paragraful 20). VI. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat repetat hotărâri prin care a explicitat conținutul noțiunii de anchetă efectivă și rigorile sale și a deslușit noțiunea de durată rezonabilă a procedurii penale, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea a evaluat, preponderent, cele două noțiuni în cauze ce vizau încălcări ale dreptului la viață (art. 2), interzicerea torturii (art. 3), mai rar în ipoteza dreptului de proprietate (Protocol 1): - în Cauza Mocanu și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că autoritățile nu au efectuat o anchetă efectivă și a constatat încălcarea art. 2 și 3 din Convenție sub aspect procedural (Hotărârea din 17.09.2014 - cererile nr. 10.865/09, 45.886/07 și 32.431/08, paragrafele 319-323, 325-326); - în Cauza Vereș împotriva României, Curtea a reținut că autoritățile nu au efectuat o anchetă aprofundată și efectivă și a constatat încălcarea art. 3 din Convenție sub aspect procedural (Hotărârea din 24.06.2015 - Cererea nr. 47.615/11, paragrafele 58-60 și 64); - în Cauza Rupa împotriva României, Curtea a considerat că ancheta desfășurată de autorități a fost insuficientă, reținând încălcarea art. 3 din Convenție sub aspect procedural (Hotărârea din 16 decembrie 2008 - Cererea nr. 58.478/00, paragraful 64); - în Cauza Archip împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că ancheta nu a fost amănunțită, adecvată sau efectivă (Hotărârea din 27 septembrie 2011 - Cererea nr. 49608/08, paragrafele 61-62, 65); - în Cauza Anamaria-Loredana Orășanu și alții împotriva României, Curtea a stabilit că există o încălcare a art. 2 din Convenție față de lipsa unei anchete efective (Hotărârea din 7 noiembrie 2017 - Cererea nr. 43.629/13 și alte 74 de cereri, paragraful 48). - în Cauza X și alții împotriva Bulgariei, Curtea a considerat că ancheta nu a îndeplinit exigențele de eficiență întrucât autoritățile nu au făcut uz de toate mijloacele de anchetă, nu au luat toate măsurile rezonabile și nu au întreprins o analiză completă și atentă a probelor (Hotărârea din 2.02.2021 - Cererea nr. 22.457/16, paragrafele 227-228); - în Cauza Blumberga împotriva Letoniei, Curtea a statuat că statul nu își îndeplinește obligațiile pozitive care îi revin în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în cazul în care lipsa perspectivelor de reușită a procedurii civile este consecința directă a unor deficiențe extrem de grave și flagrante în desfășurarea procedurii penale care rezultă din același set de fapte (Hotărârea din 14.10.2008 - Cererea nr. 70.930/01, paragrafele 67-68). VII. Punctul de vedere al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție exprimat prin sesizarea formulată

Prin sesizarea formulată, procurorul general a opinat în sensul că prima orientare jurisprudențială reprezintă soluția legală, considerând că judecătorul de drepturi și libertăți, fiind învestit cu o contestație privind durata procesului penal, într-o cauză în care cercetările se efectuează cu privire la autori necunoscuți, evaluează caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare în raport cu criteriile prevăzute de art. 4885 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe care le adaptează la particularitatea cauzelor cu autori necunoscuți, făcând o analiză in concreto a consecințelor pe care desfășurarea urmăririi penale in rem le produce asupra ritmicității și celerității procedurii judiciare.

De asemenea, prin Adresa nr. 1.797/C/2.258/III-5/2021 din 21 ianuarie 2022, ca urmare a solicitării formulate de judecătorul-raportor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, potrivit datelor statistice, în evidența dosarelor cu autori neidentificați sunt 212.176 de cauze înregistrate în baza Ordinului nr. 56/12/C din 10 aprilie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Ministerului Afacerilor Interne, iar în evidența Ministerului Public, la sfârșitul anului 2021, erau înregistrate 522.407 de cauze nesoluționate cu autori necunoscuți. VIII. Opiniile specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Centrul de Cercetări în Științe Penale din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a opinat în sensul că s-ar impune soluția de respingere a recursului în interesul legii, întrucât, pe de o parte, interpretarea propusă nu ține seama de logica textelor legale în discuție, în baza cărora stabilirea unui termen de rezolvare a cauzei este o consecință a admiterii contestației, iar, pe de altă parte, pentru că poate induce ideea unei excepții în care judecătorului de drepturi și libertăți să i se limiteze prerogativa de admitere a unei contestații privind durata procesului penal, în ipoteza în care autorul faptei este neidentificat sau neidentificabil.

De asemenea, s-a apreciat că, pe calea recursului în interesul legii, se încearcă conturarea unei lex tertia, respectiv acreditarea unei soluții terțe, și anume admiterea contestației fără stabilirea unui termen de rezolvare a cauzei pentru procuror, ceea ce nu poate fi acceptat. Astfel, dacă există motive de admitere a contestației, implicit, motive de constatare a depășirii duratei rezonabile de soluționare a urmăririi penale, atunci rămâne fără sens absența termenului de rezolvare a cauzei. Scopul procedurii de contestare a duratei este reprezentat tocmai de existența unui remediu concret de sancționare a tergiversării soluționării cauzei.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași - Facultatea de Drept a apreciat că sesizarea ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii este inadmisibilă, deoarece problema de drept nu poate primi o rezolvare de principiu, întrucât presupune o analiză in concreto.

Asupra fondului problemei de drept a opinat în sensul că în soluționarea contestației privind durata procesului penal în cauzele în care nu au fost identificați (sau identificabili) autorii faptelor, deși organele de urmărire penală au depus toate diligențele necesare în acest scop (apreciere pe care o va realiza judecătorul de drepturi și libertăți, indiferent de înscrierea dosarului în registrul dosarelor cu autor necunoscut), judecătorul de drepturi și libertăți nu poate dispune stabilirea unui termen în care procurorul să rezolve cauza. IX. Punctul de vedere al Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică

Prin punctul de vedere exprimat s-a apreciat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 4886 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 285 din același cod și art. 154 din Codul penal, în cauzele având ca obiect contestații privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificați (sau identificabili), deși organele de urmărire penală au depus diligențele necesare în acest scop, se poate dispune stabilirea unui termen în care procurorul să rezolve cauza, chiar și în condițiile în care obligațiile organelor de urmărire penală subzistă până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, precum și a unui termen pentru formularea unei noi contestații. X. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor a apreciat că, în cauzele având ca obiect contestații privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificați (sau identificabili), deși organele de urmărire penală au depus diligențele necesare în acest scop, interpretarea și aplicarea unitară ale dispozițiilor art. 488 6 alin. (1) raportat la art. 285 din Codul de procedură penală și art. 154 din Codul penal trebuie să fie în sensul stabilirii unor termene în vederea finalizării urmăririi penale (ce implică și identificarea făptuitorilor) și pentru formularea unei noi contestații. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: XI.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii

Potrivit dispozițiilor art. 471 din Codul de procedură penală, recursul în interesul legii, formulat de titularul îndrituit, învestește Înalta Curte de Casație și Justiție asupra unei chestiuni de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și argumentele acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile relevante exprimate în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii. Sub sancțiunea respingerii cererii de recurs, ca inadmisibilă, aceasta trebuie să fie însoțită de copii ale hotărârilor judecătorești definitive, din care să rezulte că problema de drept care formează obiectul judecății a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești [art. 471 alin. (3) din Codul de procedură penală].

Potrivit dispozițiilor art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se regăsește printre subiecții de drept ce pot promova recurs în interesul legii, astfel încât condiția referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită.

Deopotrivă, se reține că în cuprinsul cererii de recurs în interesul legii sunt indicate cele două orientări jurisprudențiale diferite în soluționarea aceleiași probleme de drept a cărei dezlegare se solicită, cu argumentele acestora, fiind atașate copii ale hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele naționale.

Ca urmare, se constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale prezentului recurs în interesul legii. XI.2. Pe fondul recursului în interesul legii

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 423 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 20 iulie 2015, s-a reținut că "instituția contestației privind durata procesului penal a fost reglementată de legiuitor în îndeplinirea obligațiilor ce decurg în sarcina statului din prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv de a crea un sistem judiciar eficient, capabil să soluționeze cauzele penale într-un termen rezonabil și de a asigura, la nivelul legislației naționale, un remediu efectiv care să permită valorificarea drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție" (paragraful 19).

Instituția reglementată de dispozițiile art. 488 1 -488 6 din Codul de procedură penală constituie un remediu acceleratoriu, pus la dispoziția părților cu scopul valorificării în fața autorității judiciare naționale a interesului legitim legat de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil (paragraful 20).

Obiectul urmăririi penale este reglementat de dispozițiile art. 5 și art. 285 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora urmărirea penală, ca fază a procesului penal, are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au comis infracțiuni și la stabilirea răspunderii penale a acestora. Ulterior începerii urmăririi penale in rem, organul de urmărire penală, în realizarea obiectului urmăririi penale, procedează la administrarea probatoriului specific etapei de investigare a faptei în scopul identificării făptuitorilor și al formulării acuzațiilor.

Contestația privind durata procesului penal, în ipoteza rămânerii în faza de urmărire penală, aduce în discuție două noțiuni interdependente: ancheta efectivă și durata rezonabilă.

Caracterul efectiv al anchetei presupune o investigație eficientă, care să deslușească făptuitorul și elementele utile acuzației; temeinică, bazată pe probe; desfășurată cu celeritate, deci într-o durată rezonabilă ce exclude intervenția prescripției răspunderii penale.

Ancheta efectivă constituie o obligație de diligență pentru organul judiciar, evaluată în contestația privind durata procesului penal. Obligația de diligență este incompatibilă cu lăsarea dosarului în nelucrare prin introducerea sa în evidența pasivă a autorilor necunoscuți, după un efort investigativ de un an. Această concluzie este mai evidentă în ipoteza în care dosarul rămâne astfel arhivat pe durata termenului prescripției răspunderii penale.

În cazul urmăririi penale in rem, scopul imediat este identificarea făptuitorului și emiterea acuzațiilor, pentru asigurarea dezideratului final, tragerea la răspundere penală, scop ce nu se estompează și nu poate fi împiedicat ori îngreunat de normele metodologice anexă la Ordinul Ministerului Afacerilor Interne și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 56/12/C/2014.

Rolul judecătorului de drepturi și libertăți în cadrul fazei urmăririi penale, reglementat prin normele procesual penale, nu poate fi limitat de acte cu forță juridică inferioară legii organice, cum sunt ordinele și normele metodologice, ori de o interpretare restrictivă a textului analizat.

Astfel, normele metodologice menționate impun soluția trecerii în evidența pasivă după un an de cercetări rămase fără identificarea făptuitorului, fără a reglementa o procedură asumată de reevaluare reală, permanentă.

Dată fiind forța juridică determinabilă prin ierarhia actelor normative și reținând poziționarea inferioară a ordinului (normelor metodologice) în raport cu normele procesual penale reglementate prin lege organică, se constată că ordinul anterior menționat nu poate avea, de plano, nicio eficiență ori consecințe asupra exercițiului competențelor funcționale și rolului judecătorului de drepturi și libertăți, nici chiar asupra atribuțiilor și competențelor funcționale ale organului de urmărire penală.

În ceea ce privește interpretarea gramaticală facilă ori în spiritul normei (teleologică), contestația poate fi exercitată indiferent de faza ori etapa în care s-ar afla urmărirea penală, de la momentul declanșării procesului penal (ubi idem ratio eadem solutio). Nu se poate distinge, în aplicarea sa, în funcție de fazele urmăririi penale (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), astfel că, de la momentul declanșării procesului penal prin începerea urmării penale in rem, instituția devine operabilă. A limita aplicabilitatea sa la faze subsecvente ale urmăririi penale (efectuarea în continuare față de persoană, punerea în mișcare a acțiunii penale ș.a.) echivalează cu o restrângere nejustificată a rolului instituției, cu negarea, cel puțin parțială, a competențelor funcționale ale judecătorului de drepturi și libertăți și, cel mai grav, cu nesocotirea scopului pentru care s-a reglementat intervenția acestuia din urmă asupra fazei inițiale a procesului penal.

Stabilirea termenului în vederea finalizării urmăririi penale și data de la care se poate formula o nouă contestație constituie un mecanism eficient în cadrul instituției, cu efecte asupra asigurării eficienței anchetei. Soluția clasării nu va fi oportună însă până la identificarea incidenței unuia dintre cazurile enumerate de art. 16 din Codul de procedură penală (cazuri care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale).

Ca urmare, judecătorul de drepturi și libertăți are competența funcțională de a evalua periodic stadiul anchetei, indiferent de faza urmăririi penale, și de a stabili termenul pentru epuizarea cercetărilor și data de la care se poate formula o nouă contestație, până la finalizarea urmăririi penale, ori constatarea incidenței unuia dintre cazurile enumerate de art. 16 din Codul de procedură penală.

În raport cu aceste considerente, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 6 alin. (1) raportat la art. 285 din Codul de procedură penală și art. 154 din Codul penal, în cauzele având ca obiect contestații privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificați (sau identificabili), deși organele de urmărire penală au depus diligențele necesare în acest scop, se impune stabilirea unor termene în vederea finalizării urmăririi penale (ce implică și identificarea făptuitorilor) și, respectiv, în care o nouă contestație nu poate fi formulată. Pentru aceste motive,