Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5058/2010

HOTĂRÂRE
17.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5058/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 7 aprilie 2009, reclamanta SC A.F.M. SRL Slobozia a chemat în judecată D.G.F.P. Ialomița și A.F.P. Slobozia, solicitând anularea deciziei de impunere nr. 221 din 21 iulie 2008, a raportului de inspecție fiscală din 31 iulie 2008, precum și a deciziei emise în soluționarea contestației din 8 octombrie 2008 și exonerarea societății de plata sumei de 616.060 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată suplimentară. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că debitul este nedatorat, societatea procedând în mod legal la aplicarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă sumelor reprezentând avans achiziții cereale, la data încasării avansului.

Prin sentința civilă nr. 4106 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că actele administrative atacate au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale aplicabile, art. 134 2 alin. (1) și (2) C. fisc., reclamanta exercitându-și eronat dreptul de deducere al taxei pe valoare adăugată pentru suma de 616.060 RON, aferentă avansului plătit către SC P. SRL București, întrucât livrarea cerealelor nu a avut loc, iar exigibilitatea taxei intervenind la data facturii pentru valoarea totală a mărfii. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A.F.M.

SRL Slobozia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a arătat că instanța a interpretat, în mod greșit, prevederile C. fisc., întrucât dispozițiile art. 134 2 alin. (2) lit. b) permit, prin derogare de la alin. (1), exigibilitatea taxei pe valoare adăugată la data la care se încadrează avansul pentru plățile efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. În aceste împrejurări, a precizat reclamanta, s-a procedat corect prin exercitarea dreptului de deducere aferent avansurilor achitate către SC P. SRL București. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate i de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, potrivit art. 145 alin. (1) C. fisc. dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată ia naștere la momentul exigibilității taxei care, în conformitate cu art. 134 2 alin. (1) din același act normativ, intervine la data la care are loc faptul generator. Potrivit art. 134 2 alin. (2) lit. b) C. fisc., prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei pe valoare adăugată intervine la data la care se încasează avansul, pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Instanța de fond a constatat în mod justificat că în cauză taxa pe valoare adăugată nu a devenit exigibilă, întrucât livrarea mărfurilor pe care reclamanta urma să le primească de la SC P. SRL București nu a avut loc, iar factura emisă nu se referă la întreaga valoare, suma înscrisă fiind doar un avans parțial.

Sub acest aspect, instanța a constatat legalitatea actelor administrative prin care s-au stabilit obligații fiscale de 6161.060 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată neaprobată la rambursare, în raport de dispozițiile art. 155 alin. (1) C. fisc., potrivit cărora persoana impozabilă trebuie să emită o factură pentru întreaga valoare a mărfurilor, chiar dacă livrarea nu s-a realizat. Așadar, în situația în care a fost emisă o factură de avans parțial, ca în cauză, iar livrarea nu a avut loc, taxa pe valoare adăugată nu a devenit exigibilă, societatea neavând dreptul la deducerea taxei. În consecință, sentința atacată fiind legală și temeinică, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.F.M. SRL Slobozia împotriva sentinței civile nr. 4106 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5698/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de conte
ÎCCJ 2011-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2106/2011
s petita” invocat, respectiv omisiunea instanței de a se pronunța asupra capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 340 din 10 octombrie 2008 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor - Agenția Națională de Administr
ÎCCJ 2012-09-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3675/2012
ă specială nu se prevede altfel. Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză Prin sentința civilă nr. 212 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte, acțiunea f
ÎCCJ 2015-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1420/2015
TVA pentru suma de 653.790 RON. În motivarea soluției, instanța de fond a arătat că prin raportul de inspecție fiscală înregistrat la A.N.A.F., D.G.F.P. Ialomița, A.I.F., Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice din 29 martie 2010, înt
ÎCCJ 2010-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5258/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casatei și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.N
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă