ÎCCJ, Decizia nr. 50/2018

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 934 din data de 7 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 452 din 6 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, obligând-o, totodată pe contestatoare la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut următoarele:

Prin Încheierea nr. 452 din 6 iunie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul secției penale a Înaltei Curți de Casație Justiție a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționara A. împotriva adresei emisă la data de 26 mai 2016 în Lucrarea nr. 3971/848/III-7/2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciar penală, obligând petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de cameră preliminară din cadrul secției Penale a Înaltei Curți de Casație Justiție a reținut că prin Adresa nr. x/2016 din data de 6 aprilie 2016 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară, Serviciul judiciar penal, i s-a comunicat petiționarei A. faptul că plângerea sa a fost trimisă spre competentă soluționare la Serviciul de îndrumare și control din cadrul aceleiași unități de parchet. Cu Adresa nr. x/2016 din data de 26 mai 2016 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară, Serviciul judiciar penal, în referire la Adresa emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1698/1/2016 din data de 12 mai 2016, a fost înaintată acestei instanțe Lucrarea nr. 3971/848/III-7/2016 și s-a comunicat faptul că la această lucrare se află atașate și Lucrările nr. 994/C2/1166/III-7/2016, 2963/670/III-7/2016 și 1487/438/III-7/2016 .

La data de 6 iunie 2016, prin Serviciul Registratură al Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționara A. a depus un memoriu la dosar prin care a solicitat admiterea plângerii sale, "desființarea Soluției nr. 3971/848/III-7/2016, începerea judecății legale și competente cu privire la faptele și la persoanele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimiterea dosarului spre repartizare aleatorie, conform art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.".

Potrivit dispozițiilor art. 340 C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 din același cod, poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Judecătorul de cameră preliminară, interpretând per a contrario dispozițiile legale sus-menționate, a constatat că plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară, formulată împotriva unei adrese emisă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară, Serviciul judiciar penal (prin care i s-a comunicat petiționarei faptul că memoriul său a fost trimis spre competentă soluționare Serviciului de îndrumare și control de unde urmează ca aceasta să primească răspuns), precum și împotriva unei adrese prin care aceeași unitate de parchet a înaintat acestei instanțe Lucrarea nr. 3971/848/III-7/2016, este inadmisibilă, întrucât aceste acte administrative ale procurorului nu se regăsesc printre cele limitativ enumerate de art. 340 C. proc. pen.

În aceste condiții, judecătorul de cameră preliminară, reținând că prin dispozițiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul urmăririi penale, a apreciat că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.

Împotriva Încheierii nr. 452 din 6 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, contestatoarea A. a formulat o nouă contestație în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 13 iunie 2016 sub nr. x/2016.

Anterior soluționării admisibilității în principiu a acestei din urmă contestații în anulare, s-a relevat că în cauză contestatoarea A. a formulat la 23 septembrie 2016 o cerere de recuzare a domnilor judecători B. și C., care a fost respinsă ca nefondată la 26 septembrie 2016 și apoi, la 7 octombrie 2016, a reiterat aceeași solicitare, pentru aceleași motive, astfel că la aceeași dată cererea de recuzare formulată de contestatoarea A. a fost respinsă ca inadmisibilă.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea A. în raport de hotărârea contestată (Încheierea nr. 452 din 6 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), de motivele invocate (art. 426 lit. a) C. proc. pen.), dar și cu dispozițiile legale incidente, a constatat că aceasta este inadmisibilă și a respins-o ca atare.

Secția penală a Înaltei Curți a reținut că, indiferent de motivul invocat, calea extraordinară de atac a contestației în anulare, poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei printr-o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

În esență, s-a relevat că, în speță, a fost atacată cu contestație în anulare o hotărâre judecătorească (Încheierea nr. 452 din 6 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) prin care nu s-a rezolvat fondul cauzei printr-o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Or, câtă vreme legea procesual penală nu reglementează posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare împotriva hotărârilor judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei, dacă s-ar acredita ideea că o atare cale de atac este admisibilă, s-ar încălca principiul instituit de art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

S-a conchis în sensul că, în speță, contestatoarei nu îi este recunoscută calea extraordinară a contestației în anulare împotriva Încheierii nr. 452 din 06 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, întrucât prin această hotărâre nu s-a rezolvat fondul cauzei printr-o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Împotriva Încheierii penale nr. 934 din 7 octombrie 2016 a formulat apel contestatoarea A. la data de 19 octombrie 2018, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători la data de 14 februarie 2018, sub nr. x/2018, fiind fixat prim termen de judecată la data de 12 martie 2018.

La termenul fixat, apelanta contestatoare deși a fost legal citată, nu s-a prezentat pentru a-și formula apărările, dar la 7 martie 2018 a depus la dosar, prin registratură, concluzii scrise la care a atașat o serie de înscrisuri .

Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității apelului formulat, astfel cum s-a menționat în partea introductivă a prezentei decizii.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând apelul declarat de contestatoare, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, constată că este inadmisibil, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea căii de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, care reglementează hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) a aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Coroborând aceste dispoziții legale cu cele ale art. 408 alin. (3) din C. proc. pen. rezultă că încheierea care este atacată pe cale separată trebuie să fie pronunțată mai înainte de soluționarea pe fond a cauzei, iar nu și ulterior.

În cauză, contestatoarea A. a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive - Încheierea nr. 934 din 7 octombrie 2016 - (prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de aceeași contestatoare împotriva altei încheieri prin care a fost soluționată o plângere, potrivit dispozițiilor art. 340 și urm. C. proc. pen., de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți), nesusceptibilă de a mai face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul formulat de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 934 din data de 7 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelanta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 934 din data de 7 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2018.

Procesat de GGC - LM