ÎCCJ, Decizia nr. 13/2017

Decizia penală nr. 13/2017

Asupra cererii de apel de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1447 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2015 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta A.

Totodată, prin aceeași încheiere a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta A. împotriva Încheierii nr. 606/C din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

I. Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte, secția penală, a reținut următoarele:

Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, judecătorul de cameră preliminară a constatat că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a) excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b) excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c) excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior instanța de fond a constatat că excepția a fost invocată de petentă, prin reprezentant legal într-un dosar aflat pe rolul Secției penale a Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 356, art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 alin. (1), art. 11 și art. 81 alin. (1) lit. b), e), f) C. proc. pen., respectiv art. 3, art. 4, art. 6, art. 12, art. 13, art. 20, art. 22 alin. (2) și 7, art. 522, art. 524, art. 525, art. 638 și art. 639 C. proc. civ., fără ca textele criticate să fie declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții, nefiind, însă, îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, în analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 instanța de fond a reținut că contestatoarea-petentă A., prin reprezentant legal a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 356, art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 alin. (1), art. 11 și art. 81 alin. (1) lit. b), e), f) C. proc. pen., respectiv art. 3, art. 4, art. 6, art. 12, art. 13, art. 20, art. 22 alin. (2) și 7, art. 522, art. 524, art. 525, art. 638 și art. 639 C. proc. civ., fără a invoca motive care să implice aplicarea dispozițiilor legale a căror constituționalitate a fost contestată, așa încât, în mod evident, excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza.

În acest context, instanța de fond a reținut că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Astfel, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În speță, urmărind un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, petenta A. a făcut trimitere în mod generic la dispozițiile constituționale, respectiv art. 11 pct. 1 și 2, art. 20 pct. 1, art. 148 pct. 1, 2 și 4, art. 129 din Constituția României, fără a fi expuse neconcordanțele dintre dispozițiile art. 356, art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 alin. (1), art. 11 și art. 81 alin. (1) lit. b), e), f) C. proc. pen., respectiv art. 3, art. 4, art. 6, art. 12, art. 13, art. 20, art. 22 alin. (2) și 7, art. 522, art. 524, art. 525, art. 638 și art. 639 C. proc. civ. și prevederile constituționale.

În concluzie, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate

II. Asupra contestației formulate de petenta A., Înalta Curte, secția penală, a reținut, în esență, că în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu contestația formulată de petenta A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Încheierea nr. 606/C din 26 mai 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

Prin urmare, în privința încheierii penale atacate, care este definitivă, legea nu prevede exercitarea vreunei căi ordinare sau extraordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. contestația formulată de petenta A. împotriva Încheierii nr. 606/C pronunțată de nr. 606/C din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, la data de 2 decembrie 2015, a formulat recurs (recalificat apel) petenta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 judecători, la data de 9 decembrie 2016, sub numărul x/1/2016, fiind fixat termen la data de 30 ianuarie 2017.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a apreciat că, în prezenta cauză, calea de atac promovată este cea a apelului, în considerarea următoarelor argumente:

Pornind de la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.", dispoziții care nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că asemenea încheieri pot fi atacate cu apel, în condițiile în care noile reglementări - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, nu mai prevăd calea de atac a recursului, iar potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013, "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă." (situație existentă în cauza de față).

În plus, aceeași Lege nr. 255/2013 prevede, la art. 24, că "Dispozițiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale Codului de procedură penală.", împrejurare ce impune o corelare, sub aspectul căii de atac, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale cu cele privind căile ordinare de atac din norma procesual penală care se aplică începând cu data de 01 februarie 2014.

În acest context, se reține, totodată, soluția dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006, în dispozitivul acestei decizii instanța supremă statuând că "(...) În aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, (...) Încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului. (...)", iar calificarea ca apel a căii de atac care poate fi exercitată împotriva încheierilor la care face referire art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale decurge, în afară de dispozițiile legale enunțate anterior, inclusiv din dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care, la alin. (1), prevede că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.", iar la alin. (2), prevede că "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

În aceste condiții, în considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a apreciat că, în cauză, instanța de control judiciar a fost învestită cu soluționarea căii de atac a apelului împotriva Încheierii nr. 1447 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2015.

Examinând apelul promovat de petenta A., împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Încheierea nr. 1447 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2015 cu prioritate în ceea ce privește tardivitatea acestuia, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 - privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare."

Examinând Încheierea nr. 1447 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2015, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că petenta A., prin reprezentant B. a fost prezent la dezbaterile ce au avut loc la data de 29 octombrie 2015 când instanța a rămas în pronunțare și cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale vizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 356, art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 alin. (1), art. 11 și art. 81 alin. (1) lit. b), e), f) C. proc. pen., respectiv art. 3, art. 4, art. 6, art. 12, art. 13, art. 20, art. 22 alin. (2) și 7, art. 522, art. 524, art. 525, art. 638 și art. 639 C. proc. civ.

Totodată, din mențiunea cuprinsă în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu privire la termenul de declarare a căii de atac ce poate fi exercitat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale rezultă că acesta curge de la pronunțarea hotărârii.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reține că, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată la data de 29 octombrie 2015, iar calea de atac a apelului a fost exercitată la data de 2 decembrie 2015.

Prin urmare, constatând ca apelul promovat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în baza art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. urmează a-l respinge ca tardiv formulat.

Examinând apelul promovat de A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a contestației formulate împotriva Încheierii nr. 606/C din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că este inadmisibil, urmând a fi respins pentru următoarele considerentele:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea căii de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, care reglementează hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) a aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În cauză, petenta a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, apelanta A. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Completul de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta A. împotriva dispoziției privind respingerea ca inadmisibilă a contestației formulate împotriva Încheierii nr. 606/C din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, dispoziție cuprinsă în Încheierea nr. 1447 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2015.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelanta A. va fi obligată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv apelul formulat de petenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Încheierea nr. 1447 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2015.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta A. împotriva celorlalte dispoziții cuprinse în Încheierea nr. 1447 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV