ÎCCJ, Decizia nr. 55/2018
ÎCCJ, Decizia nr. 55/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 456/RC din 20 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respingând, totodată, ca nefondate, recursurile în casație declarate de către inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 387/A/2017 din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin aceeași decizie fiind obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 170 din 21 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 22 noiembrie 2016, pronunțată în același dosar), printre altele, s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 39 lit. b) C. pen., s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 10 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., pe o durată de 2 ani, la care s-a adăugat un spor de 2 luni.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., ca și pedeapsă accesorie.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, conform art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul societății, în cadrul Primăriei Satu Mare.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a învederat inculpatului dispozițiile art. 96 și 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării sub supraveghere.
S-a constatat că inculpatul s-a aflat sub control judiciar de la data de 22.07.2015 până la 28.07.2016.
II. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 65 C. pen.,s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., ca și pedeapsă accesorie.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, conform art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul societății, în cadrul Primăriei Satu Mare.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 și 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării sub supraveghere.
S-a constatat că inculpatul s-a aflat sub control judiciar de la data de 22.07.2015 până la 28.07.2016.
În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligați inculpații să plătească suma de câte 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială, în vederea distrugerii, a drogurilor de risc (rezină de cannabis și cannabis) rămase în urma efectuării constatărilor tehnico-științifice, respectiv a cantității de 0,3 grame rezină de cannabis.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 100 RON.
În esență, instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A. că, în calitate de agent principal de poliție în cadrul secției 3 Poliție Rurală Satu Mare - Postul de Poliție Comunală Vetiș, în data de 28.04.2015 în jurul orelor 23:00 a primit de la numiții C. și D. suma de 100 RON și a pretins de la aceștia suma de 100 EURO pentru a nu întocmi acte de constatare cu privire la surprinderea acestora în trafic având asupra lor circa 3 grame cannabis și a deținut drogurile ridicate de la aceștia, în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic.art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În ceea ce-l privește pe inculpatul B., a reținut că fapta acestuia care, în calitate de agent principal de poliție în cadrul secției 3 Poliție Rurală Satu Mare-Postul de Poliție Comunală Vetiș, în data de 28.04.2015 în jurul orelor 23:00 a primit de la numiții C. și D. suma de 100 RON prin intermediul numitului A., pentru a nu întocmi acte de constatare cu privire la surprinderea acestora în trafic având asupra lor circa 3 grame cannabis întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Împotriva Sentinței penale nr. 170 din 21 noiembrie 2016 și a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din 22 noiembrie 2016, pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare, au exercitat calea de atac a apelului inculpații A. și B., formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 387/A din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 408 alin. (2) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 170 din 21.11.2016 și a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din 22.11.2016 ale Tribunalului Satu Mare, în sensul că a fost desființată în totalitate încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din 22.11.2016 și au fost menținute în totalitate dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casație inculpații A. și B., la data de 3 august 2017, calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 21 august 2017, termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație fiind stabilit pentru 25 septembrie 2017, fără citarea părților, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
Recurenții condamnați au solicitat admiterea căii de atac exercitate cu consecința achitării acestora, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (în ceea ce îl privește pe B.), respectiv a infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în ceea ce îl privește pe A.).
Prin încheierea din data de 25 septembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A. și a stabilit termen pentru soluționarea cauzei la data de 6 noiembrie 2017.
La termenul din data de 6 noiembrie 2017, recurentul inculpat A., prin apărător ales, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susținând că se impune sesizarea Curții Constituționale, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În acest sens a susținut că neincluderea în cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a lipsei tipicității subiective a faptei, în condițiile în are nu există reglementat un alt caz de recurs în casație pentru această situație constituie o împiedicare a liberului acces la justiție și a arătat că modul de redactare a dispozițiilor legale mai sus invocate este lipsit de claritate și previzibilitate fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție.
Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prealabil analizării pe fond a cererilor de recurs în casație, a examinat cu prioritate excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocată de recurentul A. și, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, a constatat că trebuie îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:
- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale s-a apreciat că rezultă că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru sau de soluționarea fondului cauzei.
S-a reținut că legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Ca atare, judecătorul sau instanța de judecată în fața căreia se invocă o astfel de excepție de către părți sau procuror trebuie să își limiteze analiza exclusiv la cele trei condiții expuse anterior, fără a se putea substitui instanței de control constituțional, singura îndreptățită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituționale.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a constatat că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) și (3) din Constituția României și la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții legale în vigoare și cu privire la care, până în prezent, instanța de contencios constituțional nu le-a constatat ca fiind neconstituționale, excepția fiind invocată de recurentul A., într-un dosar aflat pe rolul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a mai relevat că, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale/a corectitudinii în care excepția de neconstituționalitate - ca instrument/mijloc procedural - să poată fi folosită în scopul și cu finalitatea pentru care a fost prevăzut de lege.
Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, a apreciat că, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional și a constatat că, în speță, se tinde la modificarea textului de lege criticat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Or, s-a apreciat că instanța de contencios constituțional nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, iar competența să interpreteze dispozițiile legale îi revine Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu instanței de control constituțional.
Pentru aceste considerente s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 456/RC din data de 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015, au formulat apel recurenții condamnați A. și B..
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, la data de 28 februarie 2018, a fost înregistrată cauza sub nr. x/2018, fiind fixat prim termen de judecată la 12 martie 2018.
La termenul fixat, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 580 din 20 iulie 2017, a dispus recalificarea căii de atac exercitate în prezenta cauză, din apel în recurs, susținerile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții condamnați care au lipsit, precum și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând recursul declarat de condamnații A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 456/RC din data de 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015, apreciază neîntemeiate criticile formulate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de aceștia, pentru motivele ce se vor releva în continuare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, " (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural invocat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.
Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv, la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.
Analiza pertinenței excepției nu se poate limita însă, la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, deci să justifice un interes.
În același sens, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în rezolvarea cauzei, nu trebuie analizată în abstract și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci impune o analiză riguroasă. Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.
Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește influența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, întrucât textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea dosarului aflat pe rolul instanței de judecată.
În examinarea condițiilor enumerate anterior, prin raportare la speța dedusă controlului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că, în ceea ce îi privește pe recurenții condamnați A. și B., instanța de fond a constatat, în mod corect, că sunt îndeplinite primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, respectiv excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea extraordinară de atac a recursului în casație, de către persoane având calitatea de recurenți condamnați, vizează o dispoziție dintr-o lege aflată în vigoare care nu a fost declarată neconstituțională, deși instanța de contencios constituțional a mai fost anterior sesizată cu cereri privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., dar nu s-a pronunțat în sensul admiterii acestora.
Referitor la condiția de admisibilitate privind legătura dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se invocă cu soluționarea cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că aceasta trebuie să vizeze incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorii cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și cu efectul pe care Decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.
Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a fost ridicată în dosarul având ca obiect recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 387/A/2017 din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, întemeiat pe același caz de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din codificarea procesual penală, a cărei neconformitate cu Constituția s-a criticat, susținându-se că o persoană (A.) a fost condamnată pentru săvârșirea unei fapte care nu este prevăzută de legea penală, atât sub aspectul tipicității obiective, dar și al tipicității subiective a infracțiunii (în speță a infracțiunii de deținere de droguri de risc în scopul consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000).
Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a căror constituționalitate se contestă, hotărârea este supusă casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Or, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că decizia prin care Curtea Constituțională se pronunță asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate avea efecte asupra admisibilității recursurilor în casație formulate de condamnații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 387/A/2017 din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, etapă demult depășită (întrucât la termenul din 25 septembrie 2017 s-au admis în principiu recursurile în casație exercitate în cauză), cu atât mai mult cu cât se tinde la interpretarea textului criticat prin adăugarea la lege în sensul extinderii cazurilor de recurs în casație în sensul dorit de condamnați, situație ce contravine scopului și finalității pentru care a fost prevăzută a fi utilizată excepția de neconstituționalitate ca remediu/mijloc procedural prin care se asigură analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Această situație, în mod evident, nu are legătură cu soluționarea acestei spețe, ci implică un proces de legiferare, ce excede competențelor Curții Constituționale.
Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu privire la solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., constată că, instanța în fața căreia s-a invocat excepția a procedat în mod corect atunci când, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, printr-o încheiere motivată, a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că nu au fost îndeplinite cumulativ cerințele alin. (1), (2) și 3 din același text de lege.
Rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate ține de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce exced chiar competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că deși prezenta excepție, a fost invocată de către recurenții condamnați, în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, prin raportare la o serie de texte constituționale, iar textul criticat este în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, față de soluția adoptată cu privire la admisibilitatea în principiu a recursurilor în casație formulate, și ulterior față de soluția pronunțată pe fondul lor, cererea de sesizare a Curții Constituționale, în mod justificat, a fost respinsă ca inadmisibilă.
Or, prin modul în care excepția a fost formulată, recurenții condamnați tind la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textului de lege apreciat ca fiind neconstituțional, ceea ce este inadmisibil și ar conduce la transformarea Curții Constituționale în legiuitor pozitiv.
Totodată, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa procedurile supuse controlului.
Prin urmare, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă doar în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, nu și atunci când se tinde la modificarea și completarea acesteia, aspecte care sunt de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituția României.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnații A. și B. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 456/RC din data de 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții condamnați la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții condamnați, în sumă de câte 130 de RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnații A. și B. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în decizia penală nr. 456/RC din data de 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții condamnați la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții condamnați în sumă de câte 130 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2018.