ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I - Reclamantul D.V.S. a solicitat prin acțiunea introductivă astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 5 decembrie 2002 obligarea pârâților Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, Municipiul Suceava prin primar și SC F. SA să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele construcții și teren situate în Municipiul Suceava Str. S.M. nr. 25, imobile care au aparținut autorilor săi M.S. și M.M. și care au fost preluate în mod abuziv de către Statul Român.
În primul ciclu procesual derulat în cauză, prin Sentința nr. 1633 din 12 mai 2003 Judecătoria Suceava a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, sentință ce a fost schimbată în parte de instanța de apel - Tribunalul Suceava - prin Decizia nr. 17 din 27 septembrie 2006 în sensul admiterii acțiunii în revendicare formulată față de SC F. SA și Consiliul Local Suceava. Prin Decizia nr. 288 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel Suceava, ca instanță de recurs, a admis recursurile declarate de pârâtele SC F. SA și Consiliul Local Suceava și a casat sentința și decizia pronunțate în primă instanță și în apel cu trimiterea cauzei la Tribunalul Suceava, secția comercială, ca primă instanță reținând natura comercială a litigiului dedus judecății.
II - Hotărârea pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, în rejudecare, după casare: În fața Tribunalului Suceava, secția comercială, astfel învestit, pârâta SC F. SA a formulat întâmpinare și cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii în revendicare ca inadmisibilă cu motivarea că odată cu apariția Legii nr. 10/2001 pentru toate imobilele care formează obiectul de reglementare al acestei legi speciale de reparație, acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480, 481 C. civ. nu mai poate fi promovată. Pe cale reconvențională pârâta a solicitat, în ipoteza în care s-ar admite acțiunea în revendicare formulată de reclamant, obligarea acestuia la plata contravalorii construcțiilor noi și a lucrărilor de îmbunătățire a construcțiilor preluate în anul 1961 de Statul Român de la autorii reclamantului, lucrări efectuate ulterior trecerii în proprietatea Statului a imobilelor.
Potrivit pârâtei, urmare divizării SC F.X. SA Suceava la 18 iunie 1998, a primit în patrimoniu printre altele și terenul în suprafață de 2317 mp împreună cu clădirile aferente, ce fac obiectul revendicării, societatea intabulându-și în Cartea Funciară X Suceava bunurile astfel dobândite. Susține pârâta că, deși certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de 2317 mp seria emis pe numele antecesoarei sale SC F.X. SA Suceava în baza Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 a fost anulat prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 19 martie 2008, față de dispozițiile art. 492 C. civ. reclamantul este dator să plătească proprietarilor construcțiilor valoarea de circulație a acestora.
Prin Sentința nr. 2769 din 21 decembrie 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului - excepție invocată de pârâta SC F. SA; a admis acțiunea reclamantului - așa cum a fost precizată și completată și a respins - ca nefondată - cererea reconvențională formulată de pârâta SC F. SA, și în consecință a dispus: - obligarea pârâtului Municipiul Suceava - prin primar, să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul situat în intravilanul municipiului Suceava, identic cu p.f. 1021/3, 977/3, 1055, 969/1, 968, 977/9 și 1030 înscrise în CF 94 a com. cad. Suceava. - obligarea pârâtei SC F. SA Suceava să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 2317 mp teren situat în intravilanul Municipiului Suceava, identică cu p.c.
1013, p.f. 969/2, p.f. 970 și p.f. 1030, înscrise în CF 94 a com. cad. Suceava. - obligarea pârâtei SC F. SA Suceava să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie construcția denumită "magazie II", identificată cu nr. 9 pe planul de situație anexă la raportul de expertiză construcții și construcția denumită "cabină poartă", numerotată cu 13 pe planul de situație anexă la raportul de expertiză construcții, împreună cu instalațiile tehnologice aferente acestor construcții și cu împrejmuirile. - obligarea pârâtei SC F. SA Suceava să ridice pe cheltuiala sa construcțiile denumite "șopron metalic I", rampă beton, depozit carburanți, magazie I, platformă curte, șoproane metalice II, III, IV, numerotate cu 1, 2, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 12, pe planul de situație anexă la raportul de expertiză construcții și amplasate pe suprafața de 2317 mp teren proprietatea reclamantului.
- radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Statului Român în CF 94 cu privire la p.f. 1013, 969/2, 970, 1030, 1021/3, 977/3, 1005, 969/1, 968, 977/9 precum și radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei SC F. SA Suceava în CF 94 cu privire la construcțiile amplasate pe p.c. 1013, 969/2, 970 și 1030. - obligarea pârâților Municipiul Suceava - prin primar și S.C F. SA Suceava să plătească reclamantului suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut, în esență, în fapt și în drept următoarele: Pentru terenul revendicat prin acțiunea de față, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, prin adeverința de proprietate nr. 13803/1991 emisă de Comisia municipală Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și validată prin Hotărârea nr. 4122/1991 a Comisiei Județene Suceava pentru o suprafață totală de 3,41 ha teren care a aparținut autorului său, M.C.S.
Din terenul astfel reconstituit, o suprafață de 21.680 mp teren a fost înscrisă în titlul de proprietate nr. 1752/1996, iar pentru diferența de 11.375 mp teren, identică cu p.c. 1013, p.f. 969/2, 970, 1030, 1021/3, 977/3, 1005, 969/1, 968, 977/9 din CF 94, Comisia Municipală Suceava de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligată să-l pună în posesie pe vechiul amplasament prin Sentința civilă nr. 2520/2008 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1604/2008 a Tribunalului Suceava reținându-se, în motivarea acestei sentințe, că suprafața de 11.375 mp (care este identică cu terenul revendicat în prezenta cauză) intră sub incidența art. 11 alin. (2 1 ) din legea menționată, întrucât a fost preluată în mod abuziv din patrimoniul antecesorului său și nu a fost legal atribuită altor persoane.
Cu privire la construcțiile amplasate pe terenul în litigiu, regimul juridic este reglementat de art. III alin. (3) din Legea nr. 169/1997 potrivit cărora în situația în care pe terenurile ce au făcut obiectul unor acte juridice constatate nule s-au edificat construcții de orice fel, sunt aplicabile dispozițiile art. 494 C. civ.
Pornind de la acest cadru legal și având în vedere constatările expertizei tehnice dispusă în cauză cu privire la identificarea construcțiilor existente pe terenul de 2317 mp, precum și declarațiile martorilor audiați pe acest aspect, tribunalul reține că anterior preluării imobilului de către fosta întreprindere de stat I.J.I.L., exista pe teren o construcție veche (notată cu nr. 9 în anexa la raport) care a aparținut antecesorilor reclamantului, respectiv clădirea în care a funcționat fosta moară a acestora precum și anexe respectiv cabina, poarta, împrejurările și instalații tehnologice (apă, curent, canal) aferente morii care a funcționat efectiv până în anul 1977. Cu privire la celelalte construcții existente pe teren, prima instanță constată din probele administrate că au fost edificate în perioada 1977 - 1985, în regie proprie, de salariații fostei întreprinderi de stat, prin demolarea și modificarea parțială a construcțiilor existente, iar la data divizării SC F.X.
SA toate lucrările și amenajările noi fiind în totalitate finalizate. Susținerea pârâtei SC F. SA în sensul că după anul 1998, ar fi executat la rândul său lucrări de construcții la împrejmuiri a fost înlăturată ca nedovedită în condițiile în care nu a fost prezentat niciun document contabil înregistrat în evidența societății care să ateste efectuarea unor cheltuieli legate de aceste lucrări. În acest context factual, tribunalul apreciază că antecesoarea pârâtei care a edificat construcțiile pe teren în lipsa oricărui titlu asupra acestuia și fără autorizațiile administrative obligatorii a avut calitatea de constructor de rea-credință, astfel că în temeiul art. 494 alin. (1) și (2) C. civ. proprietarul terenului, în speță reclamantul este îndreptățit să solicite obligarea pârâtei SC F. SA să ridice pe cheltuiala sa construcțiile identificate în planul de situație anexă la raportul de expertiză cu numerele 1, 2, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 12. III - Apelul.
Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal la data de 6 iulie 2010. Împotriva sentinței fondului au declarat apel pârâtele Municipiul Suceava prin primar, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava în nume propriu și în calitate de reprezentantă a Statului Român și SC F. SA, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în raport de apărările formulate în fața primei instanțe atât pe excepții cât și pe fondul cererii.
Prin Decizia nr. 59 din 6 iulie 2010, Curtea de Apel Suceava legal învestită, examinând motivele invocate a hotărât următoarele: A admis apelurile declarate de pârâtele SC F. SA și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava în nume propriu și a schimbat în parte sentința fondului în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta SC F. SA să-i lase în deplină proprietate construcția denumită magazie II nr. 9; a respins ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea societății pârâte să ridice pe cheltuiala sa construcțiile existente pe teren și să-i predea construcția devenită "cabină poartă"; a admis cererea reconvențională formulată de SC F. SA și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 595.068 RON reprezentând contravaloarea construcțiilor și lucrărilor tehnico-edilitare existente pe teren.
Apelurile declarate de Municipiul Suceava prin primar și apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice în numele Statului Român au fost respinse ca nefondate. Instanța de apel constată, sub un prim aspect că pentru întreaga suprafață de teren revendicată de 11.375 mp situată în Municipiul Suceava, reclamantului, în considerarea calității de moștenitor al autorilor săi, proprietarii de drept ai terenului, i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâri judecătorești irevocabile, în baza Legii nr. 18/1991 republicată, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de societatea pârâtă este nefondată.
Sub un al doilea aspect instanța de apel confirmă cele statuate de prima instanța în sensul că trecerea terenului în litigiu în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv și fără nici un titlu valabil, iar ulterior preluarea terenului de către antecesoarele pârâtei nu s-a fundamentat pe o decizie sau dispoziție administrativă emisă de organele competente ale statului, așa cum s-a reținut și în considerentele Deciziei nr. 1155 din 19 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea SC F.X. SA Suceava pentru 2317 mp teren. Cu privire însă la construcțiile existente pe teren la data preluării abuzive de către statul român, la cele noi edificate ulterior preluării de către fosta întreprindere de stat I.F.E.T.
Suceava precum și cu privire la calificarea de bună sau rea-credință a constructorului, Curtea constată că prima instanță a făcut o interpretare eronată a probelor administrate și implicit o aplicare greșită a dispozițiilor art. 494 C. civ. statuând că la data edificării lor, după anul 1977 constructorul a fost de rea-credință. Luând ca reper aprecierile din jurisprudență cu privire la buna sau reaua-credință, instanța de apel a conchis că, constructorul, antecesoarea pârâtei a fost de bună credință la data edificării construcțiilor și prin urmare în raport de prevederile art. 494 (3) C. civ. reclamantul, proprietarul terenului, devine proprietarul construcțiilor, fără a mai putea cere ridicarea lor, având obligația de a-l desdăuna pe constructor.
Așa fiind, Curtea constată că cererea reconvențională formulată de societatea pârâtă, având ca obiect obligarea reclamantului la desdăunări se impune a fi admisă având în vedere și faptul că reclamantul nu și-a exprimat opțiunea în raport de cele două posibilități admise de lege respectiv plata contravalorii materialelor și prețul muncii încorporate în construcție sau al sporului de valoare al fondului. Cu privire la apelul declarat de Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, curtea de apel a considerat că în condițiile în care prima instanță a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului Român, participarea procesuală a acestuia este pe deplin justificată. IV - Recursul.
Motivele de recurs. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal, reclamantul D.V.S. și Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava.
Recurentul reclamant și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. Potrivit recurentului dezlegarea dată de instanța de apel este contrară probatoriului administrat în cauză și normelor legale care reglementează prezumția de bună-credință, în condițiile în care probele administrate atestă că toate construcțiile noi au fost edificate în perioada 1977 - 1985 de către foștii salariați ai I.F.E.T. Suceava, în regie proprie prin demolarea parțială sau modificarea celor existente, fără autorizație de construcție și fără să existe un titlu asupra terenului deținut. Susține recurentul totodată că, în absența unui titlu de proprietate, chiar imperfect, care să îi confere constructorului credința că terenul pe care construiește i-ar aparține și neavând în vedere și dispozițiile art. 486 C. civ. și ale art. 1898 C. civ., concluzia instanței de apel cu privire la buna-credință a antecesoarei pârâtei nu are fundament legal. Sub un al doilea aspect, recurentul arată că cererea de acordare de despăgubiri în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză, formulată de societatea pârâtă și admisă de instanța de apel, este inadmisibilă dat fiind caracterul subsidiar al "actio de in rem verso" în sensul că ea poate fi exercitată numai în absența oricărei posibilități juridice de recuperare a prejudiciului, posibilitate pe care pârâta o are prin raportare la dispozițiile art. 32 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997 sau ale Legii nr. 137/2002. Concluzionând, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul menținerii sentinței fondului.
Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice critică decizia atacată pe aspectul soluționării excepției lipsei calității sale procesual pasive susținând că în raport de natura litigiului reprezentarea Statului Român se face prin intermediul Consiliului Local potrivit art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.
Asupra recursurilor. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de reclamantul recurent D.V.S. Chestiunea de drept pusă în discuție în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat prin cererea de recurs, vizează aplicarea dispozițiilor art. 494 (3) C. civ. în temeiul cărora instanța de apel a schimbat sentința fondului, în sensul că a admis cererea reconvențională formulată de societatea pârâtă și a dispus obligarea reclamantului proprietarul terenului la plata contravalorii construcțiilor și lucrărilor edificate pe teren de către antecesoarea acesteia reținând calitatea de constructor de bună-credință. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în cauză sub aspectul situației de fapt s-a statuat, necontestat că reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 3,41 ha care a aparținut autorilor săi, teren preluat în mod abuziv din patrimoniul acestora, în această suprafață incluzându-se și terenul de 2317 mp pe care era amplasată o moară țărănească proprietatea acelorași autori. Că, prin preluări succesive, fără niciun titlu, terenul de 2317 mp și construcțiile existente au ajuns în patrimoniul SC F.X. SA Suceava, antecesoarea pârâtă SC F. SA, care a luat ființă în urma unui proces de divizare realizat în anul 1998. S-a mai reținut în cauză că toate construcțiile noi au fost edificate după preluarea terenului de fostele întreprinderi de stat, în perioada 1977 - 1985, fără autorizație de construcție, la data divizării SC F.X. SA existând pe amplasamentul în litigiu toate construcțiile și amenajările identificate prin raportul de expertiză. Susținerile pârâtei în sensul realizării după anul 1998 a unor lucrări tehnice utilitare fiind respinse atât în fond cât și în apel, chestiune intrată în puterea lucrului judecat. În sfârșit, s-a mai reținut în cauză de ambele instanțe că prin Decizia nr. 1155/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2.317 mp teren deținut de pârâtă statuându-se irevocabil că în lipsa unui act administrativ de atribuire a terenului anterior anului 1990 antecesoarea pârâtei nu era îndreptățită să dobândească în proprietate suprafața de teren. Or, raportat la aceste circumstanțe de fapt, confirmate de instanța de apel, aplicarea dispozițiilor art. 494 alin. (3) C. civ. - este vădit greșită. Instanța de apel deși afirmă în considerentele deciziei că prima instanță a apreciat în mod eronat probele și pe cale de consecință a aplicat greșit dispozițiile art. 492 și 494 C. civ., nu ajunge la o altă concluzie sub aspectul chestiunilor de fapt relevante în soluționarea cauzei. Cu alte cuvinte, instanța de apel nu statuează în fapt o altă situație decât instanța fondului, cu excepția calificării cabinei de poartă ca o construcție nouă, aspect care în sine, nu este determinant pentru schimbarea soluției. După art. 494 C. civ., numai posesorul de bună-credință este îndreptățit să primească de la proprietarul terenului o indemnizație reprezentând valoarea materialelor și prețul muncii înglobate în lucrările sau construcțiile edificate ori o sumă egală cu creșterea valorii fondului. Este adevărat că buna-credință este o chestiune de fapt, de atributul instanței fondului sau apelului devolutiv cu condiția ca instanțele să își motiveze dezlegarea dată pe acest aspect. În cauză, instanța de apel deși schimbă soluția fondului reținând buna credință a antecesoarei pârâte nu motivează clar și explicit rațiunile care au impus o astfel de soluție prin raportare la circumstanțele relevante ale cauzei stabilite de prima instanță și confirmate în apel. Referirea la doctrina și jurisprudența în materie constituie o premisă incontestabilă în aprecierea bunei sau relei-credințe, dar ea trebuie urmată de o analiză concretă prin raportare la circumstanțele cauzei. Totodată, criteriul determinant în stabilirea bunei credințe, în ipoteza reglementată de art. 494 C. civ., nu trebuie căutat în dispozițiile art. 1898 C. civ. referitoare la uzucapiune, așa cum procedează instanțe de apel, ci, în dispozițiile art. 486 C. civ., din Titlul II - Despre proprietate - și despre dreptul de accesiune, titlu în care sunt cuprinse și dispozițiile art. 494. Or, după art. 486 C. civ., posesorul este de bună-credință când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii de fond sau de formă nu-i sunt cunoscute. Prin urmare, buna-credință presupune existența unui titlu de proprietate sau de folosință, chiar și un titlu putativ, ca o condiție intrinsecă a existenței ei. În cauză, la epoca realizării construcțiilor noi și îmbunătățirilor de către antecesoarea pârâtei, respectiv în perioada 1977 - 1985, aceasta nu deținea vreun titlu de proprietate sau act administrativ cu privire la folosința terenului, toate lucrările fiind realizate fără autorizație de construcție. Faptul că titlul de proprietate, certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenului emis în anul 1997 pe numele antecesoarei pârâtei, SC F.X. SA, a fost anulat pentru vicii de fond, constituie o dovadă în plus că la epoca la care au fost realizate lucrările, aceasta nu putea avea certitudinea că are un drept legal asupra terenului. În alți termeni, buna sau reaua-credință a constructorului pe terenul altuia, trebuie raportată și la împrejurări ulterioare edificării construcțiilor, în măsura în care acestea sunt relevante, iar în cauză cele statuate irevocabil prin Decizia nr. 1155/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, exclud indubitabil posibilitatea reținerii bunei-credințe. În al doilea rând, admițând cererea reconvențională formulată de societatea SC F. SA întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, instanța de apel trebuia să analizeze dacă acțiunea de in rem verso poate fi exercitată dat fiind caracterul său subsidiar și în condițiile în care toate lucrările noi de construcții și îmbunătățiri au fost realizate de antecesoarea sa, din care s-a desprins în urma unei divizări realizate în anul 1998. Subsidiaritatea acțiunii de in rem verso semnifică faptul că ea nu poate fi exercitată, atunci când cel sărăcit, dispune de o altă acțiune, contra unui terț, sau garant pentru repararea pierderii. În măsura în care divizarea a avut loc în cadrul procesului de privatizare a SC F.X. SA, devin aplicabile dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 modificate. În alte cuvinte acțiunea de in rem verso nu se poate substitui celorlalte acțiuni pe care, dat fiind circumstanțele cauzei, pârâta le are la dispoziție contra instituției implicate în privatizare sau societății din care s-a desprins. În sfârșit, actio de in rem verso nu poate împiedica autoritatea de lucru judecat atașată Deciziei nr. 1155/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit lipsa oricărui titlu legal al antecesoarei pârâte asupra terenului de 2.317 mp pe care a realizat lucrările noi de construcții și amenajări. Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte găsind întemeiate criticile formulate de recurent va admite prezentul recurs în temeiul art. 312 (1) și (3) C. proc. civ. și va modifica în parte decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC F. SA și menținerii ca legală a sentinței fondului în ce privește soluția adoptată în raport cu pârâta SC F. SA.
Recursul declarat de Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava cu privire la excepția lipsei calității sale procesual pasive, se vădește nefondat, în condițiile în care, prin acțiunea în revendicare astfel cum a fost pronunțată s-a solicitat și restabilirea situației de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român. Așa fiind, în raport de obiectul acțiunii și de circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, îndreptățirea reclamantului de a chema în judecată alături de ceilalți pârâți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este justificată sub acest aspect dezlegarea dată de instanța de apel nefiind susceptibilă de critică. În temeiul art. 274 C. proc. civ. intimata SC F. SA Suceava va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de recurent reprezentând plata onorariului de avocat pentru această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul D.V.S. împotriva Deciziei nr. 59 din 6 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge apelul pârâtei SC F. SA Suceava declarat împotriva Sentinței nr. 2769 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava împotriva aceleiași decizii. Obligă intimata-pârâtă SC F. SA Suceava la 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant D.V.S.
Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.