ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

I - Reclamantul D.V.S. a solicitat prin acțiunea

introductivă astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Judecătoriei

Suceava la data de 5 decembrie 2002 obligarea pârâților Statul Român -

Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Suceava, Municipiul Suceava prin primar și SC F. SA să-i lase în deplină

proprietate și posesie imobilele construcții și teren situate în Municipiul

Suceava Str. S.M. nr. 25, imobile care au aparținut autorilor săi M.S. și M.M.

și care au fost preluate în mod abuziv de către Statul Român.

În primul ciclu procesual derulat în

cauză, prin Sentința nr. 1633 din 12 mai 2003 Judecătoria Suceava a respins

acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, sentință ce a fost schimbată în parte

de instanța de apel - Tribunalul Suceava - prin Decizia nr. 17 din 27

septembrie 2006 în sensul admiterii acțiunii în revendicare formulată față de

SC F. SA și Consiliul Local Suceava.

Prin Decizia nr. 288 din 20

februarie 2008, Curtea de Apel Suceava, ca instanță de recurs, a admis recursurile

declarate de pârâtele SC F. SA și Consiliul Local Suceava și a casat sentința

și decizia pronunțate în primă instanță și în apel cu trimiterea cauzei la

Tribunalul Suceava, secția comercială, ca primă instanță reținând natura

comercială a litigiului dedus judecății.

II - Hotărârea pronunțată de

Tribunalul Suceava, secția comercială, în rejudecare, după casare:

În fața Tribunalului Suceava, secția

comercială, astfel învestit, pârâta SC F. SA a formulat întâmpinare și cererea

reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii în revendicare ca

inadmisibilă cu motivarea că odată cu apariția Legii nr. 10/2001 pentru toate

imobilele care formează obiectul de reglementare al acestei legi speciale de

reparație, acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480, 481 C.

civ. nu mai poate fi promovată.

Pe cale reconvențională pârâta a

solicitat, în ipoteza în care s-ar admite acțiunea în revendicare formulată de

reclamant, obligarea acestuia la plata contravalorii construcțiilor noi și a

lucrărilor de îmbunătățire a construcțiilor preluate în anul 1961 de Statul

Român de la autorii reclamantului, lucrări efectuate ulterior trecerii în

proprietatea Statului a imobilelor.

Potrivit pârâtei, urmare divizării

SC F.X. SA Suceava la 18 iunie 1998, a primit în patrimoniu printre altele și

terenul în suprafață de 2317 mp împreună cu clădirile aferente, ce fac obiectul

revendicării, societatea intabulându-și în Cartea Funciară X Suceava bunurile

astfel dobândite. Susține pârâta că, deși certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenului de 2317 mp seria emis pe numele antecesoarei

sale SC F.X. SA Suceava în baza Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 a fost anulat

prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 19 martie 2008, față

de dispozițiile art. 492 C. civ. reclamantul este dator să plătească

proprietarilor construcțiilor valoarea de circulație a acestora.

Prin Sentința nr. 2769 din 21

decembrie 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii

reclamantului - excepție invocată de pârâta SC F. SA; a admis acțiunea

reclamantului - așa cum a fost precizată și completată și a respins - ca

nefondată - cererea reconvențională formulată de pârâta SC F. SA, și în

consecință a dispus:

- obligarea pârâtului Municipiul

Suceava - prin primar, să-i lase reclamantului în deplină proprietate și

posesie terenul situat în intravilanul municipiului Suceava, identic cu p.f.

1021/3, 977/3, 1055, 969/1, 968, 977/9 și 1030 înscrise în CF 94 a com. cad.

Suceava.

- obligarea pârâtei SC F. SA Suceava

să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 2317 mp

teren situat în intravilanul Municipiului Suceava, identică cu p.c. 1013, p.f.

969/2, p.f. 970 și p.f. 1030, înscrise în CF 94 a com. cad. Suceava.

- obligarea pârâtei SC F. SA Suceava

să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie construcția denumită

"magazie II", identificată cu nr. 9 pe planul de situație anexă la

raportul de expertiză construcții și construcția denumită "cabină

poartă", numerotată cu 13 pe planul de situație anexă la raportul de

expertiză construcții, împreună cu instalațiile tehnologice aferente acestor

construcții și cu împrejmuirile.

- obligarea pârâtei SC F. SA Suceava

să ridice pe cheltuiala sa construcțiile denumite "șopron metalic I",

rampă beton, depozit carburanți, magazie I, platformă curte, șoproane metalice

II, III, IV, numerotate cu 1, 2, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 12, pe planul de situație

anexă la raportul de expertiză construcții și amplasate pe suprafața de 2317 mp

teren proprietatea reclamantului.

- radierea dreptului de proprietate

înscris în favoarea Statului Român în CF 94 cu privire la p.f. 1013, 969/2,

970, 1030, 1021/3, 977/3, 1005, 969/1, 968, 977/9 precum și radierea dreptului

de proprietate înscris în favoarea pârâtei SC F. SA Suceava în CF 94 cu privire

la construcțiile amplasate pe p.c. 1013, 969/2, 970 și 1030.

- obligarea pârâților Municipiul

Suceava - prin primar și S.C F. SA Suceava să plătească reclamantului suma de

2.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel prima

instanță a reținut, în esență, în fapt și în drept următoarele:

Pentru terenul revendicat prin

acțiunea de față, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în

temeiul Legii nr. 18/1991, prin adeverința de proprietate nr. 13803/1991 emisă

de Comisia municipală Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și validată

prin Hotărârea nr. 4122/1991 a Comisiei Județene Suceava pentru o suprafață

totală de 3,41 ha teren care a aparținut autorului său, M.C.S. Din terenul

astfel reconstituit, o suprafață de 21.680 mp teren a fost înscrisă în titlul

de proprietate nr. 1752/1996, iar pentru diferența de 11.375 mp teren, identică

cu p.c. 1013, p.f. 969/2, 970, 1030, 1021/3, 977/3, 1005, 969/1, 968, 977/9 din

CF 94, Comisia Municipală Suceava de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost

obligată să-l pună în posesie pe vechiul amplasament prin Sentința civilă nr.

2520/2008 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1604/2008

a Tribunalului Suceava reținându-se, în motivarea acestei sentințe, că

suprafața de 11.375 mp (care este identică cu terenul revendicat în prezenta

cauză) intră sub incidența art. 11 alin. (2

1

) din legea menționată,

întrucât a fost preluată în mod abuziv din patrimoniul antecesorului său și nu

a fost legal atribuită altor persoane.

Cu privire la construcțiile

amplasate pe terenul în litigiu, regimul juridic este reglementat de art. III

alin. (3) din Legea nr. 169/1997 potrivit cărora în situația în care pe

terenurile ce au făcut obiectul unor acte juridice constatate nule s-au

edificat construcții de orice fel, sunt aplicabile dispozițiile art. 494 C.

civ.

Pornind de la acest cadru legal și

având în vedere constatările expertizei tehnice dispusă în cauză cu privire la

identificarea construcțiilor existente pe terenul de 2317 mp, precum și

declarațiile martorilor audiați pe acest aspect, tribunalul reține că anterior

preluării imobilului de către fosta întreprindere de stat I.J.I.L., exista pe

teren o construcție veche (notată cu nr. 9 în anexa la raport) care a aparținut

antecesorilor reclamantului, respectiv clădirea în care a funcționat fosta

moară a acestora precum și anexe respectiv cabina, poarta, împrejurările și

instalații tehnologice (apă, curent, canal) aferente morii care a funcționat

efectiv până în anul 1977.

Cu privire la celelalte construcții

existente pe teren, prima instanță constată din probele administrate că au fost

edificate în perioada 1977 - 1985, în regie proprie, de salariații fostei

întreprinderi de stat, prin demolarea și modificarea parțială a construcțiilor

existente, iar la data divizării SC F.X. SA toate lucrările și amenajările noi

fiind în totalitate finalizate.

Susținerea pârâtei SC F. SA în

sensul că după anul 1998, ar fi executat la rândul său lucrări de construcții

la împrejmuiri a fost înlăturată ca nedovedită în condițiile în care nu a fost

prezentat niciun document contabil înregistrat în evidența societății care să

ateste efectuarea unor cheltuieli legate de aceste lucrări.

În acest context factual, tribunalul

apreciază că antecesoarea pârâtei care a edificat construcțiile pe teren în

lipsa oricărui titlu asupra acestuia și fără autorizațiile administrative

obligatorii a avut calitatea de constructor de rea-credință, astfel că în

temeiul art. 494 alin. (1) și (2) C. civ. proprietarul terenului, în speță

reclamantul este îndreptățit să solicite obligarea pârâtei SC F. SA să ridice

pe cheltuiala sa construcțiile identificate în planul de situație anexă la raportul

de expertiză cu numerele 1, 2, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 12.

III - Apelul. Decizia pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal

la data de 6 iulie 2010.

Împotriva sentinței fondului au

declarat apel pârâtele Municipiul Suceava prin primar, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Suceava în nume propriu și în calitate de reprezentantă a

Statului Român și SC F. SA, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în

raport de apărările formulate în fața primei instanțe atât pe excepții cât și

pe fondul cererii.

Prin Decizia nr. 59 din 6 iulie

2010, Curtea de Apel Suceava legal învestită, examinând motivele invocate a

hotărât următoarele:

A admis apelurile declarate de

pârâtele SC F. SA și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava în nume

propriu și a schimbat în parte sentința fondului în sensul că a admis în parte

acțiunea reclamantului și a obligat pârâta SC F. SA să-i lase în deplină

proprietate construcția denumită magazie II nr. 9; a respins ca nefondată cererea

reclamantului privind obligarea societății pârâte să ridice pe cheltuiala sa

construcțiile existente pe teren și să-i predea construcția devenită

"cabină poartă"; a admis cererea reconvențională formulată de SC F.

SA și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 595.068 RON

reprezentând contravaloarea construcțiilor și lucrărilor tehnico-edilitare

existente pe teren.

Apelurile declarate de Municipiul

Suceava prin primar și apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice în numele Statului Român au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel constată, sub un

prim aspect că pentru întreaga suprafață de teren revendicată de 11.375 mp

situată în Municipiul Suceava, reclamantului, în considerarea calității de

moștenitor al autorilor săi, proprietarii de drept ai terenului, i s-a

reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâri judecătorești irevocabile, în

baza Legii nr. 18/1991 republicată, astfel că excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de societatea pârâtă este nefondată.

Sub un al doilea aspect instanța de

apel confirmă cele statuate de prima instanța în sensul că trecerea terenului

în litigiu în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv și fără nici un

titlu valabil, iar ulterior preluarea terenului de către antecesoarele pârâtei

nu s-a fundamentat pe o decizie sau dispoziție administrativă emisă de organele

competente ale statului, așa cum s-a reținut și în considerentele Deciziei nr.

1155 din 19 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a

dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului emis în favoarea SC F.X. SA Suceava pentru 2317 mp teren.

Cu privire însă la construcțiile

existente pe teren la data preluării abuzive de către statul român, la cele noi

edificate ulterior preluării de către fosta întreprindere de stat I.F.E.T.

Suceava precum și cu privire la calificarea de bună sau rea-credință a

constructorului, Curtea constată că prima instanță a făcut o interpretare

eronată a probelor administrate și implicit o aplicare greșită a dispozițiilor

art. 494 C. civ. statuând că la data edificării lor, după anul 1977

constructorul a fost de rea-credință.

Luând ca reper aprecierile din

jurisprudență cu privire la buna sau reaua-credință, instanța de apel a conchis

că, constructorul, antecesoarea pârâtei a fost de bună credință la data

edificării construcțiilor și prin urmare în raport de prevederile art. 494 (3)

C. civ. reclamantul, proprietarul terenului, devine proprietarul

construcțiilor, fără a mai putea cere ridicarea lor, având obligația de a-l

desdăuna pe constructor.

Așa fiind, Curtea constată că

cererea reconvențională formulată de societatea pârâtă, având ca obiect

obligarea reclamantului la desdăunări se impune a fi admisă având în vedere și

faptul că reclamantul nu și-a exprimat opțiunea în raport de cele două

posibilități admise de lege respectiv plata contravalorii materialelor și

prețul muncii încorporate în construcție sau al sporului de valoare al

fondului.

Cu privire la apelul declarat de

Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, curtea de

apel a considerat că în condițiile în care prima instanță a dispus radierea

dreptului de proprietate al Statului Român, participarea procesuală a acestuia

este pe deplin justificată.

IV - Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs în termen legal, reclamantul D.V.S. și Statul Român -

Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Suceava.

întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 alin. (1), (2)

și (3) C. proc. civ.

Potrivit recurentului dezlegarea

dată de instanța de apel este contrară probatoriului administrat în cauză și

normelor legale care reglementează prezumția de bună-credință, în condițiile în

care probele administrate atestă că toate construcțiile noi au fost edificate

în perioada 1977 - 1985 de către foștii salariați ai I.F.E.T. Suceava, în regie

proprie prin demolarea parțială sau modificarea celor existente, fără

autorizație de construcție și fără să existe un titlu asupra terenului deținut.

Susține recurentul totodată că, în

absența unui titlu de proprietate, chiar imperfect, care să îi confere

constructorului credința că terenul pe care construiește i-ar aparține și

neavând în vedere și dispozițiile art. 486 C. civ. și ale art. 1898 C. civ.,

concluzia instanței de apel cu privire la buna-credință a antecesoarei pârâtei

nu are fundament legal.

Sub un al doilea aspect, recurentul

arată că cererea de acordare de despăgubiri în baza principiului îmbogățirii

fără justă cauză, formulată de societatea pârâtă și admisă de instanța de apel,

este inadmisibilă dat fiind caracterul subsidiar al "actio de in rem

verso" în sensul că ea poate fi exercitată numai în absența oricărei

posibilități juridice de recuperare a prejudiciului, posibilitate pe care

pârâta o are prin raportare la dispozițiile art. 32

4

alin. (2) din

O.U.G. nr. 88/1997 sau ale Legii nr. 137/2002.

Concluzionând, recurenta solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul menținerii

sentinței fondului.

Ministerul Finanțelor Publice critică decizia atacată pe aspectul soluționării

excepției lipsei calității sale procesual pasive susținând că în raport de

natura litigiului reprezentarea Statului Român se face prin intermediul

Consiliului Local potrivit art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001 a

administrației publice locale.

Înalta Curte, verificând în cadrul

controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate,

constată următoarele:

de reclamantul recurent D.V.S.

Chestiunea de drept pusă în discuție

în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocat prin cererea de recurs, vizează aplicarea dispozițiilor art. 494 (3) C.

civ. în temeiul cărora instanța de apel a schimbat sentința fondului, în sensul

că a admis cererea reconvențională formulată de societatea pârâtă și a dispus

obligarea reclamantului proprietarul terenului la plata contravalorii

construcțiilor și lucrărilor edificate pe teren de către antecesoarea acesteia

reținând calitatea de constructor de bună-credință.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte

constată că în cauză sub aspectul situației de fapt s-a statuat, necontestat că

reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr.

18/1991 pentru suprafața de 3,41 ha care a aparținut autorilor săi, teren

preluat în mod abuziv din patrimoniul acestora, în această suprafață

incluzându-se și terenul de 2317 mp pe care era amplasată o moară țărănească

proprietatea acelorași autori.

Că, prin preluări succesive, fără

niciun titlu, terenul de 2317 mp și construcțiile existente au ajuns în

patrimoniul SC F.X. SA Suceava, antecesoarea pârâtă SC F. SA, care a luat

ființă în urma unui proces de divizare realizat în anul 1998.

S-a mai reținut în cauză că toate

construcțiile noi au fost edificate după preluarea terenului de fostele

întreprinderi de stat, în perioada 1977 - 1985, fără autorizație de

construcție, la data divizării SC F.X. SA existând pe amplasamentul în litigiu

toate construcțiile și amenajările identificate prin raportul de expertiză.

Susținerile pârâtei în sensul realizării după anul 1998 a unor lucrări tehnice

utilitare fiind respinse atât în fond cât și în apel, chestiune intrată în

puterea lucrului judecat.

În sfârșit, s-a mai reținut în cauză

de ambele instanțe că prin Decizia nr. 1155/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate pentru suprafața de 2.317 mp teren deținut de pârâtă statuându-se

irevocabil că în lipsa unui act administrativ de atribuire a terenului anterior

anului 1990 antecesoarea pârâtei nu era îndreptățită să dobândească în

proprietate suprafața de teren.

Or, raportat la aceste circumstanțe

de fapt, confirmate de instanța de apel, aplicarea dispozițiilor art. 494 alin.

(3) C. civ. - este vădit greșită.

Instanța de apel deși afirmă în

considerentele deciziei că prima instanță a apreciat în mod eronat probele și

pe cale de consecință a aplicat greșit dispozițiile art. 492 și 494 C. civ., nu

ajunge la o altă concluzie sub aspectul chestiunilor de fapt relevante în

soluționarea cauzei.

Cu alte cuvinte, instanța de apel nu

statuează în fapt o altă situație decât instanța fondului, cu excepția

calificării cabinei de poartă ca o construcție nouă, aspect care în sine, nu

este determinant pentru schimbarea soluției.

După art. 494 C. civ., numai

posesorul de bună-credință este îndreptățit să primească de la proprietarul

terenului o indemnizație reprezentând valoarea materialelor și prețul muncii

înglobate în lucrările sau construcțiile edificate ori o sumă egală cu creșterea

valorii fondului.

Este adevărat că buna-credință este

o chestiune de fapt, de atributul instanței fondului sau apelului devolutiv cu

condiția ca instanțele să își motiveze dezlegarea dată pe acest aspect.

În cauză, instanța de apel deși

schimbă soluția fondului reținând buna credință a antecesoarei pârâte nu

motivează clar și explicit rațiunile care au impus o astfel de soluție prin

raportare la circumstanțele relevante ale cauzei stabilite de prima instanță și

confirmate în apel.

Referirea la doctrina și

jurisprudența în materie constituie o premisă incontestabilă în aprecierea

bunei sau relei-credințe, dar ea trebuie urmată de o analiză concretă prin

raportare la circumstanțele cauzei.

Totodată, criteriul determinant în

stabilirea bunei credințe, în ipoteza reglementată de art. 494 C. civ., nu

trebuie căutat în dispozițiile art. 1898 C. civ. referitoare la uzucapiune, așa

cum procedează instanțe de apel, ci, în dispozițiile art. 486 C. civ., din

Titlul II - Despre proprietate - și despre dreptul de accesiune, titlu în care

sunt cuprinse și dispozițiile art. 494.

Or, după art. 486 C. civ., posesorul

este de bună-credință când posedă ca proprietar în puterea unui titlu

translativ de proprietate, ale cărui vicii de fond sau de formă nu-i sunt

cunoscute.

Prin urmare, buna-credință presupune

existența unui titlu de proprietate sau de folosință, chiar și un titlu

putativ, ca o condiție intrinsecă a existenței ei.

În cauză, la epoca realizării

construcțiilor noi și îmbunătățirilor de către antecesoarea pârâtei, respectiv

în perioada 1977 - 1985, aceasta nu deținea vreun titlu de proprietate sau act

administrativ cu privire la folosința terenului, toate lucrările fiind

realizate fără autorizație de construcție.

Faptul că titlul de proprietate,

certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenului emis în

anul 1997 pe numele antecesoarei pârâtei, SC F.X. SA, a fost anulat pentru

vicii de fond, constituie o dovadă în plus că la epoca la care au fost

realizate lucrările, aceasta nu putea avea certitudinea că are un drept legal

asupra terenului.

În alți termeni, buna sau

reaua-credință a constructorului pe terenul altuia, trebuie raportată și la

împrejurări ulterioare edificării construcțiilor, în măsura în care acestea

sunt relevante, iar în cauză cele statuate irevocabil prin Decizia nr.

1155/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, exclud indubitabil

posibilitatea reținerii bunei-credințe.

În al doilea rând, admițând cererea

reconvențională formulată de societatea SC F. SA întemeiată pe îmbogățirea fără

justă cauză, instanța de apel trebuia să analizeze dacă acțiunea de in rem

verso poate fi exercitată dat fiind caracterul său subsidiar și în condițiile

în care toate lucrările noi de construcții și îmbunătățiri au fost realizate de

antecesoarea sa, din care s-a desprins în urma unei divizări realizate în anul

1998.

Subsidiaritatea acțiunii de in rem

verso semnifică faptul că ea nu poate fi exercitată, atunci când cel sărăcit,

dispune de o altă acțiune, contra unui terț, sau garant pentru repararea

pierderii.

În măsura în care divizarea a avut

loc în cadrul procesului de privatizare a SC F.X. SA, devin aplicabile

dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 modificate.

În alte cuvinte acțiunea de in rem

verso nu se poate substitui celorlalte acțiuni pe care, dat fiind

circumstanțele cauzei, pârâta le are la dispoziție contra instituției implicate

în privatizare sau societății din care s-a desprins.

În sfârșit, actio de in rem verso nu

poate împiedica autoritatea de lucru judecat atașată Deciziei nr. 1155/2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit lipsa oricărui titlu legal

al antecesoarei pârâte asupra terenului de 2.317 mp pe care a realizat

lucrările noi de construcții și amenajări.

Pentru considerentele mai sus

înfățișate, Înalta Curte găsind întemeiate criticile formulate de recurent va

admite prezentul recurs în temeiul art. 312 (1) și (3) C. proc. civ. și va

modifica în parte decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de

pârâta SC F. SA și menținerii ca legală a sentinței fondului în ce privește

soluția adoptată în raport cu pârâta SC F. SA.

- reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Suceava cu privire la excepția lipsei calității

sale procesual pasive, se vădește nefondat, în condițiile în care, prin

acțiunea în revendicare astfel cum a fost pronunțată s-a solicitat și

restabilirea situației de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate

al Statului Român.

Așa fiind, în raport de obiectul

acțiunii și de circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, îndreptățirea

reclamantului de a chema în judecată alături de ceilalți pârâți și Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice este justificată sub acest aspect dezlegarea

dată de instanța de apel nefiind susceptibilă de critică.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.

intimata SC F. SA Suceava va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

solicitate de recurent reprezentând plata onorariului de avocat pentru această fază

procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul D.V.S. împotriva Deciziei nr. 59 din 6 iulie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

pe care o modifică în parte, în sensul că respinge apelul pârâtei SC F. SA

Suceava declarat împotriva Sentinței nr. 2769 din 21 decembrie 2009 a

Tribunalului Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava împotriva aceleiași decizii.

Obligă intimata-pârâtă SC F. SA

Suceava la 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant D.V.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iunie 2011.