ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 976/2021

Asupra cauzei penale de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 70 din data de 8 octombrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 597 și urm. din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 115 din data de 11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că prin Sentința penală nr. 115 din data de 11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2018 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate A., la respectivul moment deținut într-un penitenciar din Marea Britanie.

În temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. x pronunțată în Dosarul nr. x al Tribunalului Coroanei Snaresbrook - Regatul Unit, definitivă la data de 20.10.2015, de condamnare a numitului A. la o pedeapsă totală de 12 (doisprezece) ani închisoare - echivalent în zile 4383 (patru mii trei sute optzeci și trei) zile închisoare, infracțiunile și pedepsele pentru care s-a dispus condamnarea fiind următoarele:

"evaziune frauduloasă a unei interdicții, contrar secțiunii 170 (2)" din Legea Vamală și de Gestionare a Accizelor din 1979 - pedeapsa de 12 ani închisoare, infracțiune ce are corespondent în legislația română în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (introducerea de droguri de mare risc) și "furnizarea unui drog controlat de clasă A unei alte persoane, contrar secțiunii 4(3)" din Legea referitoare la Abuzul de Droguri din 1971 - pedeapsa de 12 ani închisoare, infracțiune ce are corespondent în legislația română în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (trafic de droguri de mare risc). S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicată prin sentința penală mai sus menționată.

În temeiul art. 73 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada detenției preventive și a detenție în executarea pedepsei aplicate din străinătate, respectiv: 23.06.2015 - 20.08.2018 (1155 zile) și în continuare, până la zi.

În temeiul art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 555 din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei transferabile A. la data rămânerii definitive a sentinței.

Împotriva Sentinței penale nr. 115 din data de 11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2018, contestatorul A. a formulat contestație la executare, invocând, în esență, că potrivit legii statului emitent al hotărârilor străine ce au fost recunoscute și în executarea cărora se află momentan avea dreptul la liberare condiționată după executarea a jumătate din pedeapsa la care a fost condamnat, termen apreciat ca împlinit în cauză.

Analizând cererea contestatorului, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a reținut următoarele:

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât aceasta nu are natura unei căi de atac. Deopotrivă, contestația la executare este o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor corelative la executarea pedepsei, respectiv a incidentelor ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Practic, prin intermediul acestei instituții de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării și, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Normele procedurale au prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive.

Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În ceea ce privește nelămuririle cu privire la hotărârea penală s-a arătat că acestea trebuie să vizeze înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori posibile dispoziții contradictorii din cuprinsul acestuia. Nelămurirea ivită vizează limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privința textelor de lege și a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii și lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestații la executare în baza acestui temei (de exemplu, existența nelămuririi în privința perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă, sau mențiunea generică de confiscare a bunurilor utilizate în vederea comiterii infracțiunii, fără ca acestea să fie identificate).

Prima instanță a reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 302/2004 - Legea care guvernează executarea (1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, nr. de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent. (2) Amnistia sau grațierea poate fi aplicată atât de statul român, cât și de statul emitent. (3) Atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare, este guvernată de legea statului de executare. Amnistia sau grațierea poate fi aplicată atât de statul român, cât și de statul de executare. (4) Dispozițiile art. 139 alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător.

S-a menționat că, față de dispozițiile legale amintite, pe de-o parte, motivul invocat de către contestator nu se încadrează în cazul reglementat de lit. c) pentru a fi calificată cererea sa ca o veritabilă contestație la titlu - nelămurire dispozitiv iar, pe de altă parte, motivul invocat nu are fundament în dispozițiile legale interne privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prin care a fost transpusă Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

S-a precizat că liberarea condiționată este o instituție separată reglementată detaliat de normele interne, instanța de judecată care a dispus recunoașterea hotărârii penale de condamnare și executarea pedepsei în continuare în România neavând nici o obligație în a preciza, în dispozitivul sentinței penale de recunoaștere, data liberării la termen a condamnatului. Din punct de vedere juridic liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării. Pentru a beneficia de liberarea condiționată condamnatul trebuie să facă o cerere în acest sens sau să fie propus spre eliberare de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului. În ambele cazuri această comisie va constata îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de lege: împlinirea fracției de pedeapsă și executarea în regim semideschis sau deschis a închisorii. Competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere. Acordarea acestui beneficiu este lăsată de legiuitor la aprecierea instanței de judecată, care va analiza, conform prevederilor art. 587 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) din C. pen. și, respectiv, ale art. 100 alin. (1) din C. pen., precum și potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea penală pentru dispunerea acesteia. Așa fiind, simpla împlinire a termenului reprezentând fracția de pedeapsă ce trebuie executată (în concret legislației din România - legea statului de executare) pentru acordarea liberării condiționate nu conferă persoanei condamnate dreptul de a fi pusă în libertate.

Împotriva Sentinței penale nr. 70 din data de 8 octombrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat contestație în termenul prevăzut de lege.

Examinând sentința atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

I. Referitor la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu următoarea problemă de drept:

"Dacă în aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internațională în materie penală, care stabilește că lit. a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent; se are în vedere doar cuantumul pedepsei sau întreaga hotărâre judecătorească, unde se regăsesc dispozițiile cu privire la eliberarea condiționată sau înainte de termen?"

Potrivit dispozițiilor art. 475 din C. proc. pen. "dacă în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Cu privire la chestiunile de drept în raport cu care contestatorul A. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte apreciază că formal, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate, respectiv solicitarea a fost făcută în fața Înaltei Curți, care este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar Înalta Curte nu a mai statuat printr-o hotărâre prealabilă cu privire la chestiunea de drept în cauză.

Însă, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe:

- existența unei chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

- soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării,

- existența unei cauze aflate în cursul judecății în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de art. anterior menționat.

În cauză, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile privind existența unei veritabile chestiuni de drept și, respectiv, de soluționarea pe fond a cauzei să depindă lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

În Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în M. Of. nr. 912 din 9 decembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că, în ipoteza aprecierii ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluționarea propriu-zisă a unor chestiuni ce țin de fondul cauzei există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o "procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii".

Pe cale de consecință, este admisibilă întrebarea, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, doar în cazul unei dificultăți reale de interpretare a textelor de lege, care este de natură a naște o îndoială rezonabilă asupra conținutului acestora.

În același timp, condiția de admisibilitate, respectiv ca de soluționarea pe fond a cauzei să depindă lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării nu este îndeplinită, având în vedere că întrebarea formulată nu ar avea vreo înrâurire asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Ca atare, Înalta Curte urmează a respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală formulată de contestatorul A.

II. Cu privire la contestația formulată de contestator, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația la executare este o cale jurisdicțională prin intermediul căreia se soluționează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea, însă, modifica soluția pronunțată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Așadar, prin contestația la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

În cauză, critica contestatorului A. a vizat faptul că, potrivit legii statului emitent al hotărârilor străine ce au fost recunoscute și în executarea cărora se află, ar fi trebuit să beneficieze de liberarea condiționată după executarea a jumătate din pedeapsa la care a fost condamnat, apreciind termenul împlinit în cauză.

În acest sens, se reține, că prin Sentința penală nr. 115 din data de 11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2018 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate A. și în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. x pronunțată în Dosarul nr. x al Tribunalului Coroanei Snaresbrook - Regatul Unit, definitivă la data de 20.10.2015, de condamnare a acestuia la o pedeapsă totală de 12 (doisprezece) ani închisoare - echivalent în zile 4383 (patru mii trei sute optzeci și trei) zile închisoare. Totodată, s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada detenției preventive și a detenției în executarea pedepsei aplicate din străinătate, respectiv: 23.06.2015 - 20.08.2018 (1155 zile) și în continuare, până la zi.

Totodată, Înalta Curte reține că prin recunoașterea hotărârii de condamnare de către autoritățile judiciare române nu poate fi adusă atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești străine, căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română.

În același timp, după transferarea în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, pedeapsa se va executa potrivit legii române, inclusiv sub aspectul regimului de acordare a liberării condiționate în România.

În acest context, Înalta Curte menționează că acordarea liberării condiționate este o instituție separată ce urmează o altă procedură, diferită de cea de recunoaștere a unei hotărâri străine și care nu poate fi solicitată pe calea contestației la executare.

Prin urmare, având în vedere că motivul invocat de către contestator nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 70 din data de 8 octombrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 70 din data de 8 octombrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 noiembrie 2021.

GGC - ED