ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 975/2021

Asupra cauzei penale de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 503/CP din data de 27.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) cu referire la dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Analizând excepția invocată, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că aceasta nu are legătură, în concret, cu soluționarea cauzei.

Astfel, prin încheierea de ședință din Camera de consiliu din data de 13.10.2021, Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București, secția penală, a admis în parte cererea Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică de luare a măsurilor asigurătorii și, atât în baza art. 249 din C. proc. pen., cât și în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a dispus luarea măsurii asigurătorii - până la concurența sumei de 3.021.956 RON - asupra imobilului situat în localitatea Snagov, înscris în cărțile funciare nr. x, având numerele cadastrale x, compus din teren intravilan în suprafață de 8.085,00 mp și construcțiile existente pe acesta, aparținând inculpatului A.

În concret, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București a analizat în mod amănunțit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 249 din C. proc. pen., dispoziții care reglementează îndeplinirea condițiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii asigurătorii și, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul și valoarea care urmează a fi garantată în acest fel.

Practic, chiar dacă judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București a indicat în cuprinsul încheierii și disp. art. 11 din Legea nr. 241/2005, motivele care au stat la baza luării măsurii asigurătorii au fost analizate prin prisma art. 249 din C. proc. pen.

De asemenea, și judecătorii de la Curte, în calea contestației la încheierea de ședință din Camera de consiliu din data de 13.10.2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București în prezentul dosar, au analizat criticile inculpatului la această încheiere tot raportat la art. 249 din C. proc. pen., astfel încât disp. art. 11 din Legea nr. 241/2005 invocate a fi neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, recurentul A. a declarat recurs.

Criticile invocate de recurent.

În argumentarea recursului declarat, s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, și anume excepția privește neconstituționalitatea unei legi sau dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare, Curtea Constituțională nu a constatat anterior neconstituționalitatea acestora și dispoziția criticată drept neconstituțională are legătură cu soluționarea cauzei.

În esență, se critică sintagma din textul de lege care prevede că "în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune din prezenta lege luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie".

Or, a menționat că, prin acest text, legea instituie o situație premisă, respectiv constatarea faptului că s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru a deveni incidentă obligativitatea luării măsurilor asigurătorii.

În aceste condiții, a arătat că, din interpretarea normelor de procedură penală prevăzute la art. art. 4 alin. (1), art. 391, art. 393, art. 396 din C. proc. pen. se constată că singurul cadru în care instanța de judecată are capacitatea de a se pronunța cu privire la existența faptei este ulterioară închiderii cercetării judecătorești, cu ocazia deliberării, ocazie cu care instanța hotărăște asupra existenței faptei, asupra incriminării penale a acesteia și asupra persoanei care a săvârșit-o.

Astfel că, orice altă statuare a instanței de judecată, ori a judecătorului de cameră preliminară, cu privire la existența faptei, anterior rezolvării acțiunii penale aduce atingere prezumției de nevinovăție prevăzută de art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală și art. 4 alin. (1) din C. proc. pen. și naște inclusiv suspiciunea rezonabilă de lipsă de imparțialitate a judecătorului care se pronunță asupra existenței faptei, aspect ce generează și o încălcare a art. 21 alin. (3) din Constituția României, din perspectiva dreptului la un proces echitabil și art. 20 din Constituția României prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în aceste condiții acceptarea situației premisă prevăzută de art. 11 din Legea nr. 241/2005, respectiv "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege " în alte condiții decât cu ocazia soluționării acțiunii penale echivalează cu o antepronunțare asupra existenței faptei, generând o afectare a garanției imparțialității judecătorului.

Astfel, se constată că luarea măsurilor asigurătorii, în condițiile Legii nr. 241/2005 se raportează la cadrul special în materie care reglementează aceste măsuri în cursul procesului penal, respectiv art. 249 - 254 din C. proc. pen., cât și la cadrul general de desfășurare a procesului penal, reglementat de ansamblul normelor de procedură ce compun C. proc. pen.

În aceste condiții, se constată că obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cauzele în care se cercetează infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 în alte condiții decât prin hotărârea prin care instanța de judecată rezolvă acțiunea penală, urmare a deliberării, ocazie cu care se pronunță asupra existenței faptei ce intră în conflict inclusiv cu normele generale de desfășurare a procesului penal, afectând astfel principiul legalității măsurii, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Constituția României, cât și a art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Astfel, văzând că măsurile asigurătorii reprezintă măsuri procesuale care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, afectarea legalității măsurii presupune o încălcare implicită a art. 53 alin. (2) din Constituția României.

Concluzionând asupra excepției de neconstituționalitate invocate, a arătat că art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale este constituțional, prin trimitere la art. din Constituție arătate supra, doar în măsura în care luarea măsurilor asigurătorii pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 este obligatorie exclusiv ca urmare a rezolvării acțiunii penale, conform art. 396 din C. proc. pen., când instanța de judecată hotărăște asupra existenței faptei.

În acest sens, a precizat că sunt încălcate dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituția României, referitoare la statul de drept în componența sa privind garantarea drepturilor cetățenilor, art. 1 alin. (5) din Constituția României, care consacră principiul legalității, art. 21 alin. (3) din Constituția României, care consacră dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) din Constituția României, care consacră prezumția de nevinovăție, art. 53 din Constituția României, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Analizarea condițiilor de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.

Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, instanța constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, respectiv a textului:

"În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune din prezenta lege luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie", pentru motivele prezentate mai sus.

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată cu prilejul soluționării contestației formulate de contestatorul A. împotriva încheierii din 13.10.2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București în Dosarul nr. x/2021.1 prin care s-a admis, în parte, cererea Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică de luare a măsurilor asigurătorii și în baza art. 249 din C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a dispus luarea măsurii asigurătorii - până la concurența sumei de 3.021.956 RON - asupra imobilului situat în localitatea Snagov, înscris în cărțile funciare nr. x, având numerele cadastrale x, compus din teren intravilan în suprafață de 8.085,00 mp și construcțiile existente pe acesta, aparținând inculpatului A.

Sub aspectul condițiilor necesare pentru sesizarea Curții Constituționale, Înalta Curte constată că primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de contestatorul A. în fața unei instanțe judecătorești, respectiv Curtea de Apel București, secția I penală, cu ocazia soluționării cauzei nr. x aflată în contestație împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, iar acesta a declarat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 din cuprinsul încheierii penale nr. 503/CP din data de 27 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, care instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește condiția prevăzută la art. 29 lit. d) din Legea nr. 47/1992, respectiv ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se constată că excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, respectiv Curtea de Apel București, secția I penală, cu ocazia soluționării cauzei nr. x aflată în contestație împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuind să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

În acest sens, se reține că excepția vizează neconstituționalitatea art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, lege aflată în vigoare și care are directă legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere că art. 11 din Legea nr. 241/2005 a fost invocat drept temei de luare a măsurilor asigurătorii prin încheierea din 13.10.2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București în Dosarul nr. x/2021.1, prin încheierea penală nr. 503/CP din data de 27.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, fiind respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul A. și menținută soluția dată de Tribunalul București.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, astfel, excepția a fost invocată în fața instanței de judecată, la cererea părții din dosar, că dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și au legătură cu soluționarea cauzei, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005, prevăd că: "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Raportat la jurisprudența constantă și neechivocă a Curții Constituționale în materia criticilor ce au vizat încălcarea accesului la justiție, a dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale menționate de apărătorul ales al recurentului, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituția României, referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenilor, art. 1 alin. (5) din Constituția României, care consacră principiul legalității, art. 21 alin. (3) din Constituția României, care consacră dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) din Constituția României, care consacră prezumția de nevinovăție, art. 53 din Constituția României, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ce aparțin suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3) - (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părții civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-și efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal.

Privitor la indisponibilizarea instituită prin sechestru, Înalta Curte constată că nu este afectată substanța dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse sechestrului, până la dovedirea vinovăției în materie penală.

Cu privire la luarea obligatorie a măsurilor asigurătorii prevăzută de art. 11 din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte reține că reglementarea acestor situații de excepție a fost determinată de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate.

Astfel, prin prisma particularităților infracțiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată, datorită pericolului social ridicat al acestor infracțiuni, luarea măsurilor asigurătorii asigurând posibilitatea acoperirii parțiale sau totale a pagubelor provocate prin săvârșirea infracțiunilor ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari.

Totodată, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în M. Of. nr. 248 din 4 aprilie 2016, Curtea Constituțională a constatat că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În același timp, prin Decizia nr. 303 din 09 iunie 2020, publicată în M. Of. nr. 1013 din 30 octombrie 2020, Curtea Constituțională a statuat referitor la sensul sintagmei "s-a săvârșit o infracțiune" din cuprinsul textului criticat, că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în ansamblul prevederilor legale ce reglementează măsurile asigurătorii, noțiunea de "infracțiune" este folosită de legiuitor în sens larg, prin aceasta înțelegându-se "faptă prevăzută de legea penală". Acest din urmă sens rezultă, în mod direct, din natura și modalitatea de reglementare a măsurilor asigurătorii, care, potrivit art. 249 și următoarele din C. proc. pen., sunt măsuri ce pot fi dispuse de organele judiciare pe parcursul procesului penal, anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești de condamnare. Așa fiind, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 nu pot avea în vedere decât constatarea de către organele judiciare a săvârșirii unei fapte dintre cele incriminate prin actul normativ anterior menționat, anterior pronunțării unei hotărâri de condamnare. Prin urmare, sintagma "s-a săvârșit o infracțiune" din cuprinsul textului criticat este clară, precisă și previzibilă, întrunind exigențele impuse de principiul legalității incriminării, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție.

În aceste condiții, constatând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 din cuprinsul încheierii penale nr. 503/CP din data de 27 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.1.

Va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 din cuprinsul încheierii penale nr. 503/CP din data de 27 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.1.

Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 noiembrie 2021.

GGC - ED