ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 601/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 6/R din data de 26 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că obiectul cauzei înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I Penală sub nr. x/2021 și repartizată spre soluționare în mod aleatoriu unui judecător de cameră preliminară îl constituie plângerea formulată de petenții B. și A. împotriva ordonanței din data de 07.12.2020, emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, întemeiată pe prevederile art. 340 și 341 din C. proc. pen.

În această cauză, prin încheierea 23.03.2022, judecătorul de cameră preliminară investit cu plângerea petenților, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus sesizarea Curții Constituționale a României pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5)

1

din C. proc. pen., invocată de petentul A., iar în temeiul art. 64 și următoarele din C. proc. pen., a respins cererea de recuzare a procurorului de ședință, formulată oral în ședința din 21.03.2021, de către petentul A..

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocând printre alte motive, faptul că judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea recurată, nu s-a pronunțat prin aceasta și asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., ci numai asupra cererii similare vizând dispozițiile art. 341 alin. (5)

1

din C. proc. pen., solicitând ca atare casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la aceeași instanță.

Prin decizia penală nr. 4/R din 26.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a admis recursul declarat de recurentul petent A. împotriva încheierii din 23.03.2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a casat în parte încheierea atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru a se pronunța cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., formulată de petentul A., restul dispozițiilor încheierii recurate fiind menținute.

La pronunțarea acestei soluții, Curtea a avut în vedere, în esență, împrejurarea că în dispozitivul încheierii recurate, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond nu a efectuat în integralitate o judecată propriu-zisă asupra cauzei, în sensul că nu a analizat concret, punctual susținerile petentului cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., ci s-a limitat doar la a consemna în considerente că "acest text nu are legătură cu obiectul cauzei, întrucât în acest dosar de urmărire penală nu ne aflăm în ipoteza în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind evident că acest text de lege nu se poate aplica în speță, context în care nu poate forma obiect al sesizării Curții Constituționale", fără a menționa în minuta și dispozitivul încheierii pronunțate soluția cu privire la această cerere, considerându-se că aceste considerente expuse de către judecătorul de cameră preliminară al instanței de fond, care nu se regăsesc în dispozitivul încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 23.03.2021, nu corespund, atât exigențelor impuse prin legislația penală națională, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în interpretarea și aplicarea art. 6 paragraful 1 din CEDO, în privința respectării garanțiilor inerente desfășurării unui proces echitabil.

Cu ocazia rejudecării cererii formulate de petentul A. cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., respectiv la termenul de judecată din data de 27.06.2022, acesta a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului de cameră preliminară care prin considerentele încheierii din data de 23.03.2022 își exprimase părerea cu privire la una dintre condițiile necesar a fi îndeplinite pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate menționate anterior, acest incident procedural fiind invocat și în scris, prin cererea depusă la dosarul cauzei în data de 28.06.2022.

Prin intermediul aceleiași cereri de recuzare, petentul A. a invocat în mod suplimentar și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., care în opinia sa, încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la claritatea legilor, art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, referitoare la independența judecătorilor și art. 129 din Constituție, referitoare la căile de atac, în condițiile în care permit aceluiași judecător să judece într-o cauză, după ce o încheiere pronunțată de el în aceeași cauză a fost casată de instanța de control.

Cererea de recuzare formulată de către petentul A. a fost soluționată, în sensul admiterii ei, prin încheierea de ședință din data de 01.07.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, fără însă ca în minuta și dispozitivul sau măcar în considerentele aceste încheieri să fie analizată/soluționată și cererea distinctă referitoare la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.

Nemulțumit fiind de această omisiune a judecătorului de cameră preliminară care a pronunțat încheierea din data de 01.07.2022 (care atât în dispozitiv, cât și în considerente conține exclusiv mențiuni referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de recuzare formulată la data de 27.06.2022), petentul A. a formulat recurs împotriva acestei încheieri, întemeindu-și calea de atac astfel declarată pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Cauza a fost înaintată și înregistrată pe rolul Curtii de Apel București la data de 19.07.2022, iar la termenul de judecată din data de 26.07.2022, luând în considerare, pe de o parte, motivele concrete de nemulțumire care l-au determinat pe petentul A. să conteste încheierea de ședință din data de 01.07.2022 (anterior evidențiate), iar, pe de altă parte, împrejurarea că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 reglementează calea de atac a recursului numai în cazul în care aceasta este declarată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, situația care nu este incidentă în speță, în condițiile în care, prin încheierea din data de 01.07.2022, Tribunalul București nu a pronunțat nicio soluție cu privire la cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale, Curtea a pus în discuție contradictorie și a decis că se impune recalificarea cererii de recurs cu care a fost sesizată de către petent drept o reiterare a solicitării de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) C. proc. pen., care nu a fost analizată și soluționată de către instanța în fața căreia a fost ridicată.

Totodată, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (4) și (5) teza I din Legea nr. 47/1992, care stabilesc competența de examinare a admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale și de sesizare a instanței de contencios constituțional în sarcina instanței în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că prezenta cerere, astfel cum a fost recalificată conform considerentelor ce preced, este de competența Tribunalului București, care a fost investit cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen. încă din data de 27.06.2022, astfel că, în temeiul art. 50 din C. proc. pen., va dispune declinarea competenței de soluționare a acestei cereri în favoarea respectivei instanțe.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din legea nr. 47/1992, ridicată de către petentul A., oral, în fața instanței:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă doar dacă nu este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și 3 din același act normativ, în sensul că aceasta să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial și să privească o dispoziție dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății și care nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cu privire la condiția care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei, Curtea a notat că această cerință nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție în litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Existența legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune întrunirea, cumulativă, a următoarelor condiții: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014).

Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, presupune verificarea în primul rând a interesului procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din perspectiva efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 465 din 23 septembrie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014; Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, paragraful 19; Decizia nr. 189 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 397 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015).

Instanța de contencios constituțional a subliniat în jurisprudența sa constantă că, "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract.[...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

Tot astfel, Curtea Constituțională a mai reținut, într-o altă cauză, că "autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

De asemenea, prin decizia penală nr. 955 din 17 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 234 din 11 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a precizat că "din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Iar această concluzie se sprijină inclusiv pe interesul pe care justițiabilul îl are în promovarea unei asemenea cereri, respectiv ca, în raport cu situația sa specifică, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei sale, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia".

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A., prin prisma condiției de admisibilitate ante-menționate, astfel cum aceasta a fost interpretată și dezvoltată prin jurisprudența Curții Constituționale, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a constatat că în speță, deși textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, defăimat de petent ca fiind neconstituțional, a fost invocat de către Curte ca temei al constatării că petentul nu are deschisă calea unui recurs îndreptat împotriva unei încheieri prin care nu a fost pronunțată o soluție de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, totuși, dat fiind faptul că recursul declarat de petent nu a fost respins ca inadmisibil, ci prin recalificarea acestuia drept o reiterare a cererii prin care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen. și declinarea respectivei cereri către instanța competentă, a fost identificat un remediu procesual adecvat pentru satisfacerea motivelor de nemulțumire ale petentului, a rezultat că acesta nu justifică un interes concret și actual pentru a declanșa controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât o eventuală constatare a neconformității acestei norme legale cu dispozițiile legii fundamentale nu ar putea produce nicio consecință juridică efectivă asupra modului de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii din 01.07.2022 a Tribunalului București, secția I Penală.

În consecință, Curtea a constatat că, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că petentul A. nu a justificat un interes real și personal în promovarea ei, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă, fiind astfel împiedicată sesizarea Curții Constituționale potrivit art. 29 alin. (1) și (4) din aceeași lege.

Împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 formulată de petentul A., petentul B. a formulat recurs.

În esență, a solicitat admiterea căii de atac formulate, desființarea, în parte, a încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, apreciind că nu a fost îndeplinită procedura de citare cu subsemnatul, deși avea calitate de petent în dosarul nr. x/2022 format ca urmare a recursului declarat de petentul A..

Analizând cu prioritate recursul formulat de recurentul B., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, dacă excepția este inadmisibilă, (...), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Sesizarea Curții Constituționale implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Totodată, Înalta Curte amintește că în ceea ce privește exercitarea unei căi de atac, ca de altfel pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, trebuie îndeplinite anumite condiții prevăzute de lege, printre care se numără și aceea ca partea să justifice un interes, adică să urmărească pe calea demersului judiciar promovat, un anumit folos practic.

Astfel, se observă că, în cauză, recurentul B. a atacat dispoziția instanței din încheierea recurată privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 formulată de petentul A..

Or, calea de atac a fost declarată de către o persoană care nu are un interes procesual concret în declararea acesteia. Recurentul B. putea justifica un interes legitim în situația în care ar fi formulat și acesta o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, însă în condițiile concrete ale cauzei acesta nu justifică un interes.

În acest sens, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că în sens juridic, o persoană justifică un interes legitim în două situații:

- atunci când legea îi instituie un drept subiectiv propriu (...);

- atunci când legea îi recunoaște în mod expres îndreptățirea de a îndeplini o anume prerogativă (de a introduce o anume acțiune, de a încheia un anume act etc.) pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia (...).

Preocuparea pentru respectarea legalității (...) este sub aspect moral justificată și meritorie, dar insuficientă pentru a produce eo ipso (în afara celor două condiții enumerate mai sus), efecte în planul dreptului procesual." (Decizia nr. 488/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 9 judecători).

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A., cuprinsă în decizia penală nr. 6/R din data de 26 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022.

Va obliga recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A., cuprinsă în decizia penală nr. 6/R din data de 26 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2022.