ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 905/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. pen. formulată de inculpatul A. prin apărător.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a arătat că, în cauză, inculpatul A., prin apărătorul ales, a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale pentru a constata că dispozițiile art. 263 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "unei persoane" din cuprinsul acestora se înțelege "unei persoane care nu este cetățean sau rezident permanent al României sau, alternativ, țării limitrofe în care are scopul de a intra", prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituție. Inculpatul, prin apărător, a susținut că redactarea acestui articol este imprecisă, ambiguă și contradictorie având în vedere denumirea marginală a acestuia, dispozițiile criticate contravenind art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 3 lit. a) din Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, iar în ceea privește cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 s-a considerat că acestea sunt întrunite.

Analizând cererea formulată, Curtea a arătat că, în momentul sesizării cu o cerere de trimitere la Curtea Constituțională a unei excepții de neconstituționalitate a unei dispoziții legale, judecătorul trebuie să examineze trei condiții impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată.

Astfel, a reținut că prima condiție se referă la aceea că textul de lege care este criticat din punct de vedere al neconstituționalității, să fie un text de lege aflat în vigoare; o a doua condiție este aceea ca, Curtea Constituțională să nu fi pronunțat o hotărâre de admitere a unei excepții de neconstituționalitate identice, iar a treia condiție se referă la faptul că între excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei trebuie să existe o strânsă legătură.

Referindu-se în concret la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. pen. în raport cu disp. art. 1 alin. (3) și (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 3 lit. a) din Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, Curtea a constatat că această cerere nu apare ca fiind admisibilă în raport cu cele trei condiții enumerate mai sus, întrucât acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

În acest sens, a arătat că primele două condiții enumerate mai sus sunt îndeplinite, însă a apreciat că nu este întrunită o a treia condiție esențială, și anume legătura strânsă dintre conținutul excepției de neconstituționalitate și soluționarea dosarului, aspect care conduce la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, instanței a precizat că cererea vizează interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale. În acest sens, s-a arătat că, în spiritul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a stabilit, prin jurisprudența sa, două condiții pentru stabilirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, condiții care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, respectiv aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014).

Or, excepția vizând faptul că dispozițiile art. 263 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "unei persoane" din cuprinsul acestora se înțelege "unei persoane care nu este cetățean sau rezident permanent al României sau, alternativ, țării limitrofe în care are scopul de a intra", a fost apreciată de Curtea de Apel Timișoara ca fiind o problemă de interpretare și aplicare a legii în funcție de materialul probator aflat la dosarul cauzei, iar nu una de neconstituționalitate.

S-a mai precizat că înțelesul noțiunii de persoană din textul de lege invocat este acela din limbajul comun potrivit DEX, în condițiile în care legiuitorul nu a înțeles să dea noțiunii o altă explicație, întrucât în această situație ar fi explicat în mod distinct, așa cum este cazul altor termeni din C. pen.

Astfel, pornind de la rolul decizional conferit instanțelor, care urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, Curtea a reținut că stabilirea situației de fapt, a împrejurărilor și a modului concret de comitere a infracțiunii, precum și a calității celor implicați nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci intră în atribuțiile organelor de urmărire penală și sunt supuse, în final, aprecierii instanței de judecată.

De asemenea, în opinia instanței de fond, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate (admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă) să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al mersului dosarului în mod obiectiv.

Ca atare, s-a arătat că, în cauză, cererea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, din perspectiva faptului că interpretarea legii se efectuează de către instanța de judecată și, prin urmare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, toate condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. pen., din cuprinsul încheierii din 7 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat recurs inculpatul A., la data 07.10.2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală, la data de 27.10.2021, sub nr. x/2021, fiind fixat termen de judecată la 03.11.2021, cu citarea recurentului și asigurarea apărării obligatorii.

Examinând recursul declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se precizează că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul A., în calitate de inculpat într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. pen., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

Înalta Curte constată că, prin demersul efectuat, recurentul A. nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate. Criticile aduse de inculpat dispoziției legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse contradicții sau lipsei de precizie a acesteia în raport cu conținutul propriu-zis în abstracto.

Practic, susținând că dispozițiile art. 263 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "unei persoane" din cuprinsul acestora se înțelege "unei persoane care nu este cetățean sau rezident permanent al României sau, alternativ, țării limitrofe în care are scopul de a intra", recurentul urmărește, în realitate, o anumită interpretare a textului legal menționat, atribut ce aparține instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei, iar nu a Curții Constituționale.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Spre exemplu, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 941/22 decembrie 2014, parag. 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, iar prin Decizia nr. 444 din 24 iunie 2021, publicată în M. Of. nr. 1154/6 decembrie 2021, s-a reținut, că interpretarea și aplicarea normelor la litigiul dedus judecății reprezintă atribuția instanțelor de judecată, iar pentru determinarea înțelesului acestora există instituția recursului în interesul legii sau instituția hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (parag. 20).

Pe de altă parte, premisa sesizării instanței constituționale o constituie, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește să obțină, în mod real și efectiv, concursul instanței de contencios constituțional în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă, însă, nu este realizată în speță la acest moment, având în vedere că recurentul A., autorul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. pen. a fost achitat, în mod definitiv, prin Decizia nr. 1058/A din 20.10.2021 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de trafic de migrați, prev. de art. 47 rap. la art. 263 alin. (1) C. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. pen., din cuprinsul încheierii din 7 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. pen., din cuprinsul încheierii din 7 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2021.

GGC - ED