ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 78/2021

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva dispoziției din Sentința penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., formulată de petentul A..

Pentru a dispune astfel, s-a constatat că în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a fost invocată în etapa soluționării cererii de strămutare formulate de petentul A. cu privire la Dosarul nr. x/2020 de pe rolul Judecătoriei Timișoara, având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva soluției de clasare emise în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, conform art. 340 din C. proc. pen.

Având în vedere aceste aspecte, s-a constatat că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate o invocă petentul nu au legătură cu soluționarea cererii de strămutare aflate pe rolul curții de apel.

Mai mult decât atât, s-a reținut că în motivarea excepției formulate, petentul nu a invocat, în fapt, neconcordanța dintre dispozițiile art. 340 din C. proc. pen. și normele constituționale, ci critică nerespectarea, în opinia sa, a celor dispuse de instanța de judecată prin Încheierea penală nr. 483 din 2 iulie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 321 din C. pen. de către B. și C., apreciind că în acest fel a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul legăturii dintre dispoziția legală criticată și cauza pendinte, astfel că, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., formulată de petentul A., nefiind îndeplinită cerința relevanței, ca expresie a utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul soluționării prezentei cereri de strămutare.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Sentinței penale nr. 303/PI din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 2 februarie 2021, sub nr. x/2020, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 2 februarie 2021.

În esență, recurentul a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., privind refuzul magistraților de a respecta Încheierea penală nr. 483 din 2 iulie 2015, definitivă, prin care s-a dispus desființarea Ordonanței nr. 313/P/2014 din data de 17 septembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, secția de Urmărire penală și Criminalistica și Ordonanței nr. 3193/114/2014 din data de 12 noiembrie 2014 a procurorului șef al secției de Urmărire penală și Criminalistica din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire penală și Criminalistică, în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., de către B. și C..

A solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată prin raportare la disp. art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3) și art. 129 din Constituția României, așa cum s-a procedat și în Deciziile Curții Constituționale nr. 186 din 18 noiembrie 1999, nr. 774 din 10 noiembrie 2015, nr. 895 din 17 decembrie 2015, nr. 24 din 20 ianuarie 2016, nr. 794 din 15 decembrie 2016.

Examinând recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției din Sentința penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele arătate în continuare:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că cererea întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia.

Astfel, excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cererii de strămutare formulată de petentul A. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Timișoara, dosar aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, de către o persoană având calitatea de petent în acea cauză, iar textul de lege criticat nu a fost declarat anterior ca fiind neconstituțional.

În ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are asupra soluției ce poate fi pronunțată în speță.

Așadar, se constată că dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale, art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., care se referă la plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată și soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară la caracterul definitiv al încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară, nu au legătură cu soluționarea cererii de strămutare formulată de petentul A. aflată pe rolul Curții de Apel Timișoara.

Prin urmare, doar în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen. s-ar putea aprecia că autorul excepției ar avea un interes legitim să o invoce și nu într-o cerere de strămutare, astfel că, hotărârea instanței de contencios constituțional nu ar putea influența soluția procesului privind cererea de strămutare, respectivele dispoziții constituind norme ce vizează plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală.

Așadar, se constată că prevederile a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură și nu puteau influența modalitatea de rezolvare a cererii de strămutare cu care a fost învestită Curtea de Apel Timișoara, situație în care excepția de neconstituționalitate ridicată apare ca lipsită de pertinență în raport cu procesul în care a fost formulată.

Ca atare, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că excepția invocată nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse anterior, constatând că soluția atacată este legală și temeinică, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției din Sentința penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 și art. 341 din C. proc. pen., iar în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției din Sentința penală nr. 303/PI din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 și art. 341 din C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM