ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor, reține următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1754 din data de 10.07.2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria sectorului 4 București, în temeiul art. 386 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul A., prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În temeiul art. 386 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B., prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunile de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și abuz în serviciu prin care s-a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen. în infracțiunile de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969 și abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 33 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (faptă săvârșită la data de 22.09.2008, persoană vătămată C.).
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului A. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului A., de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomița, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existența.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Ialomița sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere a impus inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public, Slobozia, jud. Ialomița sau în cadrul Centrului de Plasament nr. 3 (DGASPC Ialomița), Slobozia, jud. Ialomița, pe o perioadă de 60 de zile, în condițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A făcut aplicarea art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. în privința executării pedepsei complementare aplicate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (faptă săvârșită la data de 22.09.2008, persoană vătămată C.).
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului B. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului B., de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. rap.la art. 308 C. pen. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prin care s-a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului B. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului B., de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare și 2 ani închisoare, stabilite anterior și a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 8 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Ilfov sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Orașului Voluntari, jud. Ilfov sau în cadrul Direcției Educație Cultural-Sportivă și Îngrijiri Comunitare, Voluntari, jud. Ilfov, pe o perioadă de 60 de zile, în condițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a făcut aplicarea art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. în privința executării pedepsei complementare aplicate.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1357 rap. la art. 1381 din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă D. și au fost obligați inculpații A. și B. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - prin lichidator judiciar F., la plata către aceasta a sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: autorizație de legător de sarcină privind pe lucrătorul C.; testul pentru lucrul la înălțime și testul de legător de sarcină privind pe lucrătorul C. .
În temeiul art. 273 alin. (1) și (5) C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de martorul G. de restituire a cheltuielilor prilejuite de chemarea sa în fața instanței și s-a dispus plata către acesta a sumei de 2.856 RON, sumă avansată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
În temeiul art. 273 alin. (1) și (5) C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de martorul H. de restituire a cheltuielilor prilejuite de chemarea sa în fața instanței și s-a dispus plata către acesta a sumei de 134 RON, sumă avansată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - prin lichidator judiciar F., la plata sumei de 14.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 10.000 RON cheltuieli stabilite prin rechizitoriu.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A. și B..
Prin Decizia penală nr. 1220/A din 12 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de apelanții inculpați A. și B., împotriva Sentinței nr. 1754 din 10.07.2020 a Judecătoriei sectorului 4 București, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.
A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în totalitate, încheierea de ședință din data de 23.03.2020, prin care s-a constatat suspendată de drept judecata cauzei.
Rejudecând, în fond, s-a constatat că pentru de inculpații A. și B., legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969.
În baza art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale la data de 21.09.2020.
În baza art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale la data de 21.09.2020.
În baza art. 396 alin. (5) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. - pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prin care s-a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 248 C. pen. 1969 raportat la art. 258 C. pen. 1969 și art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală.
În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) și (5) C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă D..
A fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - prin lichidator judiciar F., la plata către partea civilă D., a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.
A fost obligat inculpatul B. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - prin lichidator judiciar F., la plata către partea civilă D. a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.
A fost înlăturată dispoziția privind desființarea înscrisurilor, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., respectiv a autorizației de legător de sarcină privind pe lucrătorul C., a testului pentru lucrul la înălțime și a testului de legător de sarcină privind pe lucrătorul C..
S-a dispus înlăturarea dispoziției privind obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
În temeiul art. 275 alin. (3) și (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apelul inculpaților au rămas în sarcina statului, iar onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnați pentru inculpați, în cuantum de 400 de RON fiecare, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București.
Referitor la soluția de încetare a procesului penal, instanța de apel a arătat, în esență că, făcând aplicarea C. pen. din 1968, ca lege penală mai favorabilă, în cauză s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale a inculpaților pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
S-a reținut că inculpații ar fi săvârșit infracțiunea de ucidere din culpă la data de 22.09.2008, acestora fiindu-le aplicată legea penală mai favorabilă, iar instituția prescripției a suferit modificări semnificative în anul 2012, prin noul C. pen., în sensul că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție este depășit cu încă o dată.
Așadar, s-a arătat că art. 124 C. pen. din 1968, anterior modificării intervenite în anul 2012, reprezintă legea penală mai favorabilă pentru inculpați, pentru că prevedea că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu încă jumătate.
S-a precizat că, în cazul inculpaților trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1968, care se pedepsea cu închisoarea de la 2 la 7 ani, termenul de prescripție prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968 era de 8 ani, iar termenul de prescripție specială de 12 ani.
Având în vedere că la calculul timpului potrivit art. 154 din C. pen. din 1968 (art. 186 C. pen.), luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă și luând în considerare că termenele de prescripție încep să curgă de la data comiterii infracțiunii, s-a constatat că în cazul inculpaților, la data de 21.09.2020, s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale.
Curtea a constatat că instanța de fond, prin încheierea de ședință din data de 23.03.2020, a constatat suspendată de drept judecata cauzei față de dispozițiile art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și a mai reținut că, în opinia parchetului, termenul prescripției speciale se prelungește cu perioada stării de urgență.
Contrar opiniei instanței de fond, Curtea a apreciat că în cauză nu se impunea suspendarea de drept a cauzei.
Pe de o parte, s-a arătat că art. 43 alin. (3) din Decretul Președintelui României prevedea o serie de excepții, printre acestea fiind și dosarele în care se judecau infracțiunile flagrante, fiind fără dubiu că infracțiunea de ucidere din culpă în cazul de față a fost una flagrantă în sensul art. 293 C. proc. pen. (descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire).
Deopotrivă, s-a precizat că, prin art. 43 alin. (3) din Decretul Președintelui României erau exceptate de la suspendarea de drept alte cauze urgente, apreciate ca atare de către judecător sau de instanța de judecată, așa încât un dosar penal în care termenul special al prescripției răspunderii penale se împlinea în doar câteva luni era, fără putință de tăgadă, o cauză urgentă.
În aceste condiții, Curtea a reținut că, în cauză, nu era aplicabil art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020, motiv pentru care a desființat, în totalitate, încheierea de ședință din data de 23.03.2020, prin care s-a constatat suspendată de drept judecata cauzei.
Împotriva acestei decizii penale, a formulat cerere de recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 04 februarie 2021, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 21.04.2021, sub numărul de dosar x/2018.
Prin cererea de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Recursul în casație s-a întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul susținând, în esență, că instanța de apel a dispus, în mod greșit, încetarea procesului penal față de inculpații A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, apreciind, în mod eronat, că nu a intervenit suspendarea prescripției răspunderii penale.
În cuprinsul motivelor de recurs în casație s-a arătat că, potrivit art. 43 alin. (8) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă, iar potrivit art. 64 alin. (13) din Decretul Președintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă. Suspendarea operează de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanțe sau a unei încheieri în acest scop.
Procurorul a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020, întrucât potrivit acestora, procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția celor de la alin. (1) lit. c) (cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală) apreciate ca atare de judecător sau instanța de judecată, precum și a următoarelor cauze: cele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor.
De asemenea, s-a considerat că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 64 alin. (5) din Decretul Președintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, care prevăd că procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția cauzelor în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național, a altor cauze urgente apreciate ca atare de către judecător sau instanța de judecată, precum și a următoarelor cauze: cele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele privind contestații la executare, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor.
Deopotrivă, în cadrul cererii de recurs în casație s-a mai menționat că prezenta cauză nu are ca obiect o infracțiune flagrantă, iar aprecierea judecătorului fondului cu privire la caracterul urgent al cauzei nu poate fi cenzurată de către instanța de control judiciar. Astfel, s-a susținut că judecătorul fondului a fost unica autoritate judiciară competentă să evalueze în mod corespunzător în ce măsură continuarea judecării cauzei ar fi putut afecta judecarea în condiții de siguranță sanitară a proceselor penale considerate ca fiind urgente prin decretele prezidențiale.
S-a mai arătat că, potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. pen., este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire, iar conform art. 293 alin. (2) C. proc. pen., este considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță națională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme, care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune.
S-a precizat că actuala reglementare din C. proc. pen. a preluat noțiunea de infracțiune flagrantă, așa cum aceasta a fost consacrată de către art. 465 și următoarele din vechiul C. proc. pen.
În opinia Parchetului, nu se poate reține infracțiunea flagrantă dacă persoana acuzată nu este identificată la momentul constatării infracțiunii flagrante, întrucât finalitatea urmărită de către legiuitor prin instituirea infracțiunii flagrante a fost de a facilita soluționarea rapidă a cauzei atunci când este evident că o anumită persoană a comis o anumită infracțiune și există deja material probator suficient de natură să conducă la condamnarea acesteia. S-a mai arătat că, reglementarea procedurii speciale a urmăririi și judecării unor infracțiuni flagrante a avut ca premisă existența unui învinuit, persoana care dobândește calitatea de învinuit prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
În aceeași ordine de idei s-a mai menționat că, potrivit art. 298 alin. (1) C. proc. pen., în caz de infracțiune flagrantă, organul de cercetare penală este obligat să constate săvârșirea acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile, iar conform art. 298 alin. (2) C. proc. pen., după constatarea infracțiunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată și, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, începe urmărirea penală.
Or, în prezenta cauză, parchetul a subliniat că sesizarea din oficiu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 292 C. proc. pen., în urma informării cu privire la producerea unui accident de muncă.
Astfel, s-a considerat că informarea, respectiv sesizarea organelor de urmărire penală după 10 minute de la producerea unui accident de muncă nu transformă infracțiunea sesizată într-o infracțiune flagrantă. S-a mai menționat că practica judiciară constantă în materia procedurii speciale a infracțiunilor flagrante, prevăzută de art. 465 și urm. din vechiul C. proc. pen., a plecat întotdeauna de la premisa că învinuitul a fost identificat imediat după comiterea faptei penale, iar în prezenta cauză, în mod justificat și obiectiv, identificarea persoanelor vinovate pentru decesul persoanei vătămate prin precipitare, nu a putut fi realizată imediat după deplasarea organelor de cercetare penală la fața locului.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că extinderea sferei infracțiunilor flagrante, dincolo de practica judiciară constantă, în baza unor criterii subiective de apreciere a conceptului de infracțiune flagrantă, cu o consecință directă asupra prescripției răspunderii penale, reprezintă un element de impredictibilitate de natură să afecteze substanțial dreptul la un proces echitabil al părților civile în procesul penal.
S-a mai arătat că este nelegal ca răspunderea penală a unor inculpați să fie considerată prescrisă în raport cu o perioadă de timp în care procesul penal a fost suspendat prin hotărârea legală a unei instanțe de judecată. Drept urmare, s-a arătat că în aceasta situație, nu se poate vorbi despre greșita aplicare a prevederilor legale în materia prescripției răspunderii penale (cum ar fi calculul greșit al termenului de prescripție a răspunderii penale), ci despre interpretarea unor prevederi legale extraordinare împotriva literei și spiritului acestor norme.
În cuprinsul motivelor de recurs în casație s-a mai învederat că scopul suspendării cauzelor penale pe durata stării de urgență a fost acela de a limita răspândirea virusului SARS-COV-2 cu prilejul instrumentării și al judecării tuturor cauzelor penale. Astfel, doar dosarele penale apreciate urgente de "legiuitor" au făcut obiectul procedurilor judiciare, din motive ce țin de starea de detenție a inculpatului, de natura unor cauze deosebite indicate de norma juridică, de necesitatea asigurării unor măsuri de protecție a persoanelor sau bunurilor. De asemenea, au fost judecate în continuare și cauze apreciate ca urgente de instanța de judecată, însă, exclusiv în limita și în scopul instituirii celor două decrete prezidențiale prin care, ca regulă, au fost suspendate majoritatea cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Or, în opinia acuzării, judecarea unei presupuse fapte de ucidere din culpa, comisă cu mulți ani în urmă, suspendată de prima instanță de judecată, nu poate fi considerată ulterior o cauză urgentă de instanța de apel, o asemenea soluție fiind nelegală, dar și profund netemeinică față de celelalte părți din dosar.
Prin încheierea din 26 mai 2021, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, constatând că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen., iar motivele de recurs în casație prin care, în esență, se critică soluția de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpaților A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Examinând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1220/A din 12 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte, cu majoritate, constată următoarele:
În conformitate cu art. 434 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Potrivit art. 433 C. proc. pen., recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 447 C. proc. pen., instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal, pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În jurisprudența Înaltei Curți s-a menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate, analiza fiind strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de prescripție, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport de încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, însă, având în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului acestui termen (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 39/RC din 02 februarie 2017; Decizia nr. 286/RC din 22 septembrie 2015; www.x.ro).
Analizând motivele de recurs în casație, se reține că Parchetul a criticat, ca nelegală, soluția de încetare a procesului penal pentru împlinirea termenului de prescripției a răspunderii penale, dispusă de Curtea de Apel București.
Verificând termenul de prescripție a răspunderii penale pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. 1969, reținută în sarcina inculpaților B. și A. - în raport de încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel - se constată că termenul de 12 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 124 C. pen. anterior, calculat de la data comiterii faptei, 22.09.2008, s-a împlinit la data de 21.09.2020, după cum corect a constatat instanța de apel.
În cauză, problema de drept privind suspendarea cursului prescripției răspunderii penale, în raport de Decretul prezidențial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, este strâns legată de posibilitatea instanței de apel de a exercita un control jurisdicțional asupra încheierii primei instanțe pronunțate la 23 martie 2020 prin care a constatat suspendată de drept judecarea cauzei pe durata stării de urgență cu consecințe asupra cursului prescripției răspunderii penale, potrivit art. 43 alin. (8) din decret (pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă).
Din interpretarea dispozițiilor art. 408 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că, odată cu sentința pot fi atacate și, implicit, cenzurate de instanța de control judiciar și celelalte încheieri dispuse de prima instanță, ceea ce înseamnă că, instanța de apel avea posibilitatea să exercite un control asupra încheierii din 23 martie 2021 a Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care s-a constatat suspendată de drept judecata cauzei. În decretul prezidențial amintit nu există nicio derogare de la această regulă a exercitării căii de atac a apelului în procesul penal.
Astfel, în exercitarea acestui control judiciar, Curtea de Apel București a arătat, în esență, că nu se impunea suspendarea de drept a cauzei, pe de-o parte, pentru că în art. 43 alin. (3) din Decretul Președintelui României se prevedeau o serie de excepții printre care se aflau și dosarele între care se judecau infracțiunile flagrante, fiind fără dubiu că infracțiunea de ucidere din culpă în cazul de față a fost una flagrantă în sensul art. 293 C. proc. pen. (descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire), iar, pe de altă parte, același articol din decretul menționat excepta de la suspendarea de drept alte cauze urgente, apreciate ca atare de judecător, sau de instanța de judecată, or, un dosar penal în care termenul special al prescripției răspunderii penale se împlinea în doar câteva luni era fără putință de tăgadă, o cauză urgentă.
Criticile parchetului dezvoltate prin motivele de recurs în casație izvorăsc din modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor referitoare la suspendarea judecării proceselor penale și suspendarea prescripției pe durata stării de urgență, prevăzute de art. 43 din Anexa 1 a Decretului prezidențial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Potrivit art. 43 alin. (2) din decret, procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedura de cameră preliminară se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția celor de la alin. (1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanța de judecată, precum și a următoarelor cauze: cele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asiguratorii, cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele care cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare de bani.
În conformitate cu art. 43 alin. (1) lit. c) din același decret, activitatea de urmărire penală și cea a judecătorilor de drepturi și libertăți se desfășoară numai cu privire la cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează efectuează urmărirea penală.
Se mai notează că, în conformitate cu art. 293 alin. (1) și (2) C. proc. pen., este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire; este de asemene considerată infracțiune flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță naționale, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune.
În acest context, se remarcă faptul că dispozițiile art. 43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul nr. 195/2020 impuneau/presupuneau realizarea unei activități de judecată din moment ce dădeau posibilitatea instanței să verifice, spre exemplu, dacă în cauză se judecă o infracțiune flagrantă și să aprecieze asupra caracterului urgent al unei cauze și să dispună, în funcție de concluzia la care ajungea, suspendarea sau nu a judecării procesului penal.
Față de toate acestea, în opinie majoritară se consideră că, suspendarea procesului penal (cu consecințe asupra cursului termenului de prescripție a răspunderii penale), în baza art. 43 alin. (2) din Anexa 1 a Decretului prezidențial nr. 195/2020, intervenea de drept dacă erau întrunite anumite condiții, verificate în contextul particular al fiecărei cauze în parte, proces de analiză parcurs și de instanța de apel, în prezenta cauză, care a realizat o evaluare în raport de datele concrete ale cauzei.
Or, reexaminarea întrunirii acelor cerințe ține de activitatea de judecată și interpretarea datelor specifice cauzei, ce excedează obiectului judecății în calea extraordinară a recursului în casație, pentru că, așa cum s-a arătat, s-ar depăși limitele de analiză în drept a hotărârii instanței de apel.
Ca atare, nu se poate considera că Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României privind instituirea stării de urgență conducea automat la suspendarea judecății și a cursului prescripției.
Reținând că aspectele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin motivele de recurs în casație nu vizează chestiuni de legalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, cu majoritate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1220/A din 12 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații B. și A..
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) și alin. (6) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1220/A din 12 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații B. și A..
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B. în sumă de 627 RON, precum și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2021.