ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 89 din data de 18 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 113/16.11.2020, pronunțată de Judecătoria Brad în Dosarul nr. x/2020, inculpatul A. a fost condamnat la 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 88 alin. (3) din C. pen., a fost revocată amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, stabilită în sarcina inculpatului prin Sentința penală nr. 10 din 05.02.2018 a Judecătoriei Brad, definitivă la 20.02.2018, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen. săvârșită la data de 06.08.2017, și s-a dispus aplicarea acestei pedepse inculpatului.

În temeiul art. 88 alin. (3) ultima teză, raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, spor de 4 luni, rezultând o pedeapsă finală de 1 an și 6 luni închisoare, care va fi executată în regim privativ de libertate.

Ca situație de fapt, în esență, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, la data de 01 martie 2019, în jurul orelor 21:17, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe D.N.76/E79, în timp ce avea o concentrație de alcool în sânge de 1,92 g‰, la ora 2200 și de 1,62 g‰, la ora 2300, realizează conținutul constitutiv a infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal prevăzut de art. 410 din C. proc. pen. inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 89 din 18.02.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 113/2020, pronunțată de Judecătoria Brad în Dosarul nr. x/2020.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 02.03.2021, prin apărător ales, avocat B..

Prin cererea de recurs în casație formulată, aflată la dosar recurs în casație, inculpatul A. a solicitat, în esență, admiterea recursului în casație declarat împotriva Hotărârii nr. 89/2021 a Curții de Apel Alba Iulia și a hotărârii instanței de fond, și, pe cale de consecință, instanța supremă să desființeze hotărârile recurate și să dispună achitarea în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, din același cod, pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

A considerat hotărârile atacate ca fiind netemeinice având în vedere că articolul 336 alin. (1) din C. pen. pedepsește fapta persoanei care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere și care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice", cuprinsă la art. 336 alin. (1) din C. pen., legiuitorul urmărind eliminarea posibilității unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de aceasta estimare, iar acest aspect lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităților persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecata se realizează prin conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibație peste limita legală, săvârșirea acesteia având loc în momentul deplasării și al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Având în vedere că deși s-a deplasat pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice, așa cum s-a reținut, nu a fost depistat în trafic de organele de politie și nu i s-au recoltat mostre biologice imediat după consumarea infracțiunii, analiza toxicologica a probelor recoltate la un interval lung de timp de la momentul săvârșirii faptei nu justifică tragerea la răspundere a acestuia.

Latura subiectivă a infracțiunii presupune ca activitatea infracțională să se manifeste la momentul prelevării probelor biologice, or, aceasta sintagmă este declarată neconstituțională. În atare situație, trebuie stabilită cu certitudine alcoolemia de la momentul accidentului, în cazul de față, de la momentul opririi în șanț. Astfel, în opinia sa, nu există suficiente probe care să susțină dincolo de orice dubiu rezonabil că la momentul conducerii autoturismului inculpatul avea o alcoolemie peste limita legala, iar prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată. În aceste circumstanțe și având în vedere că la momentul recoltării probei biologice aparatul a indicat 0,52 mg/l, până la momentul conducerii pe drumurile publice a trecut un interval de aproximativ 3 - 4 ore, a considerat că este imposibil să se aprecieze asupra nivelului alcoolemiei la momentul conducerii autoturismului.

A mai susținut că poziția procesuală inculpatului din faza judecății și din apelul nu echivalează cu o recunoaștere a situației de fapt, așa cum a fost descrisă prin rechizitoriu, observându-se că la descrierea faptei procurorul a reținut eroarea materială în sarcina inculpatului, că acesta a fost depistat de organele de poliție care s-au sesizat din oficiu. În realitate, nimeni, nici martorul, nici poliția nu au observat în mod direct momentul când inculpatul a pierdut controlul mașinii și s-a oprit în șanț, poliția fiind anunțată de către martor prin apelul la 112. Inculpatul, prin recunoaștere, nu și-a însușit rechizitoriul, ci actele și probele de la urmărirea penală, pe care nu le-a contestat, instanța trebuie, și în cazul recunoașterii, să facă o coroborare între probe și actul de inculpare. Parchetul a reținut o situație de fapt raportat la împrejurările descrise, dar și la dispozițiile art. 78 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002, din coroborarea situației faptice rezultate din probele administrate în cauză cu regimul juridic ce i se aplică acestei situații, rezultă faptul că inculpatul avea la momentul conducerii autoturismului o alcoolemie peste limita legală, acesta fiind lucrul pe care inculpatul, însă, l-a contestat.

Prin încheierea din 25 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 89/2021 din data de 18 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

S-a stabilit termen la data de 21 septembrie 2021, pentru judecarea recursului în casație pe fond și s-a dispus citarea recurentului inculpat A. și încunoștințarea apărătorului ales al acestuia.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată îndeplinește condițiile de admisibilitate, a fost formulată în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază, motivarea acestuia, precum și semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, cererea de recurs în casație respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 438 C. proc. pen.

Astfel, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile legale, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus admiterea cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 89/2021 din data de 18 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 89 din data de 18 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil, având în vedere cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că este nefondată.

Potrivit art. 441 din C. proc. pen., instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2). În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligațiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casație, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei. Aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărârii și supravegherea respectării obligațiilor impuse se fac prin instanța de executare.

Analizând textul de lege invocat, Înalta Curte constată că suspendarea executării hotărârii nu reprezintă o dispoziție imperativă ce trebuie aplicată în cauză, ci rămâne la libera apreciere a instanței oportunitatea admiterii unei astfel de solicitări.

În raport cu motivele formulate de către inculpatul A., Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu se impune suspendarea executării hotărârii, întrucât argumentele invocate nu sunt de natură a justifica o astfel de măsură.

Așadar, constatând că, în cauză, nu există motive care să atragă aplicarea măsurii suspendării executării hotărârii, Înalta Curte apreciază, ca nefondată, cererea formulată de suspendare a executării hotărârii atacate și față de aceste considerente, va respinge cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de inculpatul A..

Înalta Curte reține că inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea decizie și, în rejudecare, achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., susținând că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, or, prin motivele invocate recurentul A. tinde la stabilirea unei alte situații de fapt. Contrar susținerilor recurentului, fapta reținută în sarcina sa, astfel cum a fost reținută, întrunește condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Potrivit art. 336 alin. (1) C. pen., infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Latura obiectivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., elementul material constă în acțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în condiții ilicite, respectiv de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Urmarea imediată a infracțiunii o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, respectiv siguranța circulației pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea activității desfășurate de inculpat.

În raport de argumentele invocate în cauză de inculpatul A., respectiv că nu a fost depistat în trafic, precum și criticile formulate privind imposibilitatea aprecierii asupra nivelului alcoolemiei față de momentul conducerii și cel al recoltării probei biologice, se constată că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci inculpatul contestă situația de fapt stabilită de către instanța de fond și confirmată de instanța de apel. Astfel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație pornesc de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpatului A., acesta solicitând implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Susținerile inculpatului ce vizează momentul stabilirii alcoolemiei reprezintă o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influențe asupra situației faptice constatate și reținute de instanța de fond și de instanța de control judiciar, iar analiză acestora ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casație, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 732/16.12.2014 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională, se observă că inculpatul solicită reținerea unei alte situații de fapt în ceea ce privește momentul producerii evenimentului și momentul recoltării. Or, în sarcina inculpatului A., s-a reținut de instanța de fond, confirmat și de instanța de apel, că acesta la data de 01 martie 2019, în jurul orelor 21:17, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe D.N.76/E79, în timp ce avea o concentrație de alcool în sânge de 1,92 g‰, la ora 2200 și de 1,62 g‰, la ora 2300. Fapta astfel cum a fost reținută realizează elementele de tipicitate ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce privește susținerea inculpatului referitoare la incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. b) și art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (obligații în caz de accident), Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 577 din 09 iulie 2020, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002. În considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

"Astfel, Curtea a reținut că prevederile art. 78 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 instituie pentru conducătorul de autovehicul sau tramvai, instructorul auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obținerea permisului de conducere, precum și pentru examinatorul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicați într-un accident de circulație, interdicția consumului de alcool sau de substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea evenimentului și până la testarea concentrației alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. Sancțiunea nerespectării acestei dispoziții legale este prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol care instituie prezumția că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului. 13. Instituirea unei astfel de prezumții se întemeiază pe importanța și semnificația obligației stabilite în art. 78 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, legiuitorul apreciind că este absolut necesar să interzică orice consum de alcool sau substanțe cu efecte similare după producerea unui accident de circulație, în vederea stabilirii în condiții de maximă operativitate și cu exactitate a condițiilor producerii accidentului, respectiv a stării conducătorului auto la acel moment."

Mai mult, deși admisibil relativ la uzarea privind procedura simplificată conform deciziei Curții Constituționale nr. 651 din 17 octombrie 2017, scopul recursului în casație este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpatul A. nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme, iar situația de fapt reținută de cele două instanțe în hotărârile pronunțate, precum și față de poziția procesuală a inculpatului care a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte subliniază că, criticile inculpatului A. nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanța de fond și de apel au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 din C. pen. Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 89 din data de 18 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de inculpatul A..

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 89 din data de 18 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 septembrie 2021.

GGC - GV