ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2849/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2849/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 10.12.2018, reclamantul Sindicatul Administrației Publice "A." pentru membrii de sindicat B., C., D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, obligarea pârâtei să stabilească și să acorde reclamanților majorarea salariului de bază lunar cu 15% pentru complexitatea muncii, începând cu data executării sentinței și să le acorde despăgubiri în consecință, constând în diferențele salariale, începând cu data de 1 iulie 2017 până la data executării sentinței, actualizate, plus dobânda legală.
Hotărârile care au declanșat conflictul negativ de competență
2.1. Prin Sentința civilă nr. 2503 din 10 decembrie 2018, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dolj a reținut că, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin art. I, pct. 10 din Legea nr. 212/2018, reclamantul, persoana fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. De asemenea art. 10 alin. (4) din aceeași lege, în actuala redactare stabilește că se va respecta competența de soluționare a cauzei și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia în proces.
Dispozițiile legal mai sus citate reglementează competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamanților, indiferent dacă cererea introductivă este promovată personal sau prin reprezentant.
2.2. Prin Sentința civilă nr. 382 din 14 martie 2019, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, a admis excepția privind necompetența sa teritorială, invocată de reclamant și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
A constatat conflictul negativ de competență și, în baza art. 135 din C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.
În motivarea acestei soluții, Tribunalul Maramureș a reținut că sindicatul a acționat în calitate de reclamant, reprezentarea membrilor de sindicat B., C. și D. fiind o consecință subsecventă și implicită a "competenței" legale a sindicatului de a deține calitatea procesuală activă care nu are consecințe sub aspectul competenței teritoriale.
În condițiile în care sindicatul a ales ca fiind competentă instanța de la sediul său, instanța învestită nu poate cenzura această alegere, fără a goli de conținut dreptul legal consacrat de art. 111 respectiv art. 116 C. proc. civ.
În altă ordine de idei speța este similară celei care a fundamentat "interogarea" Înaltei Curți de Casație și Justiție soldată în Decizia RIL nr. 1/2013 la care de altfel face referire instanța de trimitere dându-i o interpretare contrară sensului ei, lipsit de echivoc.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la acordarea unor drepturi salariale către reclamanți, prin raportare la prevederile Legii nr. 153/2017.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 10.12.2018), care statuează în mod expres că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)".
Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.
De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:
"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".
Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul Administrației Publice "A." nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat, deoarece au calitatea de titulari dreptului pretins, precum și interesul promovării acțiunii.
În cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.
Înalta Curte, având în vedere că reclamanții au solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că aceștia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Maramureș, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Administrației Publice "A." pentru membri de sindicat B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2019.