ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4075/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, în data de 19 octombrie 2018, reclamanții A., B., C., D. prin SAP "E." în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, au solicitat obligarea pârâtei să stabilească și să acorde reclamanților majorarea salariului de bază lunar cu 15% pentru complexitatea muncii, începând cu data executării sentinței și să le acorde despăgubiri în consecință, constând în diferențele salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2017 până la data executării sentinței, actualizat, plus dobânda legală.

Prin Sentința nr. 67 din data de 16 ianuarie 2019 Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. PRIN SAP "E.", în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, în favoarea Tribunalului Maramureș.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Dolj a reținut că Sindicatul Administrației Publice "E.", în calitate de reprezentant legal al funcționarilor publici A., B., C., D., a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând obligarea pârâtei să stabilească și să acorde reclamanților majorarea salariului de bază lunar cu 15% pentru complexitatea muncii, începând cu data executării sentinței și să le acorde despăgubiri în consecință, constând în diferențele salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2017 până la data executării sentinței, actualizat, plus dobânda legală.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 "(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

Conform dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe", iar conform art. 117 din Legea nr. 188/1999 care reglementează statutul funcționarilor publici "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice".

La data de 2 august 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, aducând noutăți substanțiale în materia competenței teritoriale, prin modificările la art. 10 alin. (3) potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)".

Așadar, prin modificările operate, s-a urmărit renunțarea la norma de competență alternativă din vechea reglementare, în care reclamantul putea alege între instanța de la domiciliul/sediul său și instanța de la sediul autorității pârâte, care era considerată, în teorie, o normă de favoare pentru reclamant, derogatorie de la principiul competenței de la sediul pârâtului.

Noile prevederi legale referitoare la competența teritorială (cu aplicabilitate și în cazul în speță ce privește un litigiu privind raportul de serviciu al funcționarului public) tind să se apropie de reglementările în materia litigiilor referitoare la plata drepturilor salariale cuvenite salariaților cuprinse în Codul Muncii care reprezintă conflicte de muncă, așa cum sunt acestea definite de art. 231 din Codul muncii "Prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă". Astfel, potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Legea 53/2003 prevede: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Având în vedere că acțiunea pendinte a fost înregistrată pe rolul instanței în data de 19 octombrie 2018, așa cum rezultă din rezoluția aplicată pe cererea de chemare în judecată, devin incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii, competența teritorială fiind una exclusivă și ea aparține instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamanților, în speță funcționarii publici care reclamă drepturi salariale.

Ca atare, competența de soluționare a cauzei aparține secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Maramureș în a cărui rază teritorială își au domiciliul reclamanții funcționari publici, indiferent de faptul că aceștia sunt reprezentați printr-un sindicat ce are sediul în municipiul Craiova, jud. Dolj, unde reclamanții înțeleseseră să își aleagă domiciliul procesual, explicite fiind în acest sens dispozițiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 care dispune expres "Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia în proces".

Față de toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, secția CAF și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea tribunalului de la domiciliul reclamanților - Tribunalul Maramureș, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 4 februarie 2019, sub nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 430 din data de 25 martie 2019, Tribunalul Maramureș a admis excepția de necompetență teritorială ridicată de reclamantul Sindicatul Administrației Publice E. și a declinat competența teritorială pentru soluționarea cererii formulată de reclamantul Sindicatul Administrației Publice E. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Maramureș a reținut că potrivit art. 111 C. proc. civ. la care face "trimitere" art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile îndreptate împotriva autorităților și instituțiilor locale pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Reclamantul cu legitimarea procesuală a acestei calități dată de art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a formulat cerere de chemare în judecată a instituției angajatoare, Casa Județeană de Pensii Maramureș, alegând competența de la sediul său, respectiv Tribunalul Dolj.

Pe de altă parte, Legea nr. 53/2003 prin art. 269 face trimitere la instanța competentă potrivit legii, iar art. 117 din Legea nr. 188/1999 trimite la prevederile Legii nr. 53/2003.

Prin urmare, sindicatul a acționat în calitate de reclamant, reprezentarea membrilor de sindicat A., B., C., D. fiind o consecință subsecventă și implicită "competenței" legale a sindicatului de a deține calitatea procesuală activă care nu are consecințe sub aspectul competenței teritoriale.

În condițiile în care sindicatul a ales ca fiind competentă instanța de la sediul său, instanța învestită nu poate cenzura această alegere, fără a goli de conținut dreptul legal consacrat de art. 111 respectiv art. 116 C. proc. civ.

În altă ordine de idei speța este similară celei care a fundamentat "interogarea" Înaltei Curți de Casație și Justiție soldată în Decizia RIL nr. 1/2013 la care de altfel face referire instanța de trimitere dându-i o interpretare contrară sensului ei, lipsit de echivoc.

Astfel, Curtea conchide faptul că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitatea procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Reținând și prevederile art. 130, 133, 134 și 138 C. proc. civ., Tribunalul Maramureș a admis excepția de necompetență teritorială ridicată de reclamantul Sindicatul Administrației Publice E. și a declinat competența teritorială pentru soluționarea cererii formulată de reclamantul Sindicatul Administrației Publice E. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, în favoarea Tribunalului Dolj.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Maramureș să stabilească și să acorde reclamanților majorarea salariului de bază lunar cu 15% pentru complexitatea muncii, începând cu data executării sentinței și să le acorde despăgubiri în consecință, constând în diferențele salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2017 până la data executării sentinței, actualizat, plus dobânda legală.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanțe aflate în conflict negativ de competență au reținut că pentru soluționarea acestor tipuri de acțiuni competența de soluționare aparține completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcționar public.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

Însă, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30 iulie 2018, anterior sesizării primei instanțe - 27 septembrie 2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrilor de sindicat, reclamantul Sindicatul Administrației Publice E., nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat deoarece titularul dreptului pretins, precum și interesul promovării acțiunii aparține acestora.

Înalta Curte, având în vedere că reclamanții au solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că aceștia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Maramureș, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., A., C. și D., prin SAP "E.", în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - MM