ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2835/2019

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. administrator judiciar al SC B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 1 Nord -Est Iași, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 29.07.2015 privind contractul de finanțare nr. x din data de 06.05.2010 "Construcție și dotare hală pentru fabricarea elementelor din beton"- beneficiar SC B. SRL și a Deciziei nr. 36.440 din 05.10.2015 de soluționare a contestației formulată de SC B. SRL înregistrată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) sub nr. 33.036/04.09.2015, ca fiind nelegale.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 163 din data de 15 iunie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios având ca obiect "anulare act administrativ", privind pe reclamanta A. - administrator judiciar al SC B. SRL și, în consecință, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 29.07.2015 înregistrat sub nr. x/4.08.2015, emis de MADR - AFIR, Centrul Regional 1 Nord - Est Iași și Decizia nr. 36440/5.10.2015 emisă de MADR-AFIR.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței civile nr. 163 din data de 15 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de fond a încălcat dispozițiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile. Astfel, intimata avea obligația respectării, pe toată durata de implementare a proiectului și pe durata monitorizării, a criteriilor de eligibilitate EG 2 și EG 4, anume viabilitatea investiției și faptul de a nu se afla în stare de insolvență/faliment.

Insolvența este "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile." Măsura deschiderii procedurii insolvenței a intervenit ca urmare a obligațiilor fiscale acumulate de intimată, de unde reiese clar culpa beneficiarului pentru gestionarea defectuoasă a afacerii.

Insolvența nu este de plano o neregulă, întrucât intrarea beneficiarului de fonduri nerambursabile în procedura insolvenței reprezintă o încălcare a contractului de finanțare, prin faptul că beneficiarul nu poate face dovada îndeplinirii planului de afaceri pe care l-a întocmit, depus și pe care s-a obligat să-l respecte. Totodată, pierderile economice pe care acesta le înregistrează afectează întreg proiectul.

Recurenta e invocat, în susținerea argumentelor sale, prevederile art. 3 alin. (1), art. 1 alin. (4), art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare și a arătat că a fost obligată să aplice art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

A mai susținut că nu putea aplica principiul proporționalității, întrucât insolvența afectează întregul proiect al societății beneficiare, iar neregulile constatate, respectiv nerespectarea planului de afaceri, precum și starea de insolvență, sunt nereguli grave, beneficiarul fiind obligat să restituie integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata A. - administrator judiciar al SC B. SRL a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A argumentat, în esență, că, în baza art. 341 din Legea nr. 85/2014, contractul de finanțare trebuie menținut câtă vreme societatea este doar în reorganizare, funcționând, deci, normal. Obligațiile asumate prin Contractul de finanțare nr. x din data de 06.05.2010 "Construcție și dotare hală pentru fabricarea elementelor din beton"și a actelor adiționale la acesta au fost respectate integral, perioada de valabilitate a acestuia fiind încheiată la data de 06.11.2018.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În speță, intimata-reclamantă a încheiat cu recurenta-pârâtă un contract de finanțare, respectiv Contractul de finanțare x din data de 06.05.2010 "Construcție și dotare hală pentru fabricarea elementelor din beton"- beneficiar SC B. SRL în valoare de 1.213.917 RON RON, din care 1.213.917 RON RON valoare eligibilă maximă nerambursabilă.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/04.08.2015, s-a constatat că investiția realizată de reclamantă în calitate de beneficiar al proiectului a devenit neeligibilă, drept pentru care s-a dispus retragerea sprijinului financiar și s-a stabilit o creanță rezultată din nereguli de 843.288,85 RON, din care 703.475,46 RON fonduri aferente bugetului Uniunii Europene și 139.812,99 RON fonduri de la bugetul de stat.

În esență, prin procesul-verbal nr. x/04.08.2015 s-a motivat că investiția a devenit neeligibilă prin intrarea societății beneficiare în insolvență, fapt care determină încălcarea prevederilor contractuale (fiind indicate prevederile art. 1 alin. (4), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 13 alin. (2) și art. 14 alin. (2) din contract) și a dispozițiilor legale aplicabile, sens în care s-a invocat art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit căruia, prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora. De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011.

Intimata a contestat aceste acte, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 36.440 din 05.10.2015 emisă de pârât, fiind menținută suma declarată neeligibilă.

Acțiunea formulată de intimata-reclamantă a fost admisă de instanța de fond, care a concluzionat că în lipsa oricăror alte informații relative la cauzele ce au provocat insolvența, simpla deschidere a procedurii nu echivalează cu o acțiune sau inacțiune prin care să se fi încălcat obligațiile impuse de contractul de finanțare și de normele dreptului comunitar, incidente în speță și care să fi avut ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene.

Soluția instanței de fond este la adăpost de orice critică, fiind pronunțată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente, raportat la aspectele de fapt deduse judecății.

Problema de drept care se ridică în cauza de față este aceea dacă, în speță, intrarea în insolvență a beneficiarului finanțării reprezintă ca atare o încălcare a prevederilor contractuale și dacă acesta a fost sancționat exclusiv pentru declanșarea procedurii de insolvență.

Recurenta a susținut că intrarea beneficiarului de fonduri nerambursabile în procedura de insolvență reprezintă o încălcare a contractului de finanțare, prin faptul că beneficiarul nu poate face dovada îndeplinirii planului desfaceri, iar declarațiile pe proprie răspundere în sensul că nu se află sub incidența legii insolvenței și că se obligă să respecte acest criteriu de eligibilitate și selecție priveau toată durata de valabilitate a contractului de finanțare. În plus, beneficiarul avea obligația de a respecta toate criteriile de eligibilitate asumate, respectiv: Criteriul de Eligibilitate General EG 2 ("Beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiției"); Criteriul de Eligibilitate General EG 4 ("Micro-întreprinderea trebuie să nu fie în dificultate").

Contrar susținerilor recurentei și în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că pârâta a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât simpla deschidere a procedurii insolvenței în privința reclamantei nu reprezintă în sine o neregulă, care determină automat restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat societății.

Conform prev. art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011: "Prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006*) privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora."

Așa cum a reținut Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 342 din 24 septembrie 2013, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, textul legal enunțat instituie în sarcina autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene ca o primă obligație demararea activității de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului de finanțare, în ipoteza deschiderii procedurii de insolvență a beneficiarului, și subsecvent, declanșarea activității de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli, dacă au fost descoperite astfel de nereguli. Aplicarea acestor dispoziții procedurale trebuie să aibă loc fără a se prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă, care prejudiciază bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora.

Totodată, în considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a mai reținut că "orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia", iar "instanța de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenței, și care, eventual, au condus la intrarea în insolvență, precum și să facă aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011".

Astfel, activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli urmărește să stabilească dacă există astfel de nereguli, raportat la clauzele contractului de finanțare, produse ca urmare a intrării în insolvență, iar această activitate se realizează, astfel cum a arătat și Curtea Constituțională, cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și implicațiile financiare ale acesteia.

Conținutul activității de constatare a neregulilor, astfel cum acest termen este definit de art. 2 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 66/2011, nu poate fi redus la activitatea desfășurată în speță de către recurenta-pârâtă, care, în urma consultării Buletinului Insolvenței de pe portalul de servicii online al Oficiului Național al Registrului Comerțului, din data de 06.07.2015, constatând că reclamanta se află sub incidența Legii nr. 85/2006, a demarat procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil.

În raport cu probele administrate în cauză, se constată că procedura generală de insolvență a fost deschisă la cererea unui creditor, iar intimata și-a continuat activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, aflându-se în reorganizare începând cu data de 05.04.2018, conform Sentinței nr. 197/05.04.2018 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2015, definitivă.

Recurenta a susținut că înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul proiectului finanțat reprezintă nereguli, dar nu au fost depuse dovezi din care să reiasă că a avut loc o asemenea înstrăinare; dimpotrivă, intimata-reclamantă a dovedit că bunurile achiziționate prin contractul de finanțare sunt înregistrate în contabilitate, există fizic în patrimoniul societății debitoare și sunt în stare de funcționare (conform registrului stoc și procesului-verbal de inventariere nr. x/17.09.2015, dosarul de recurs).

Teoretic, intrarea societății în insolvență ar putea reprezenta un risc de înstrăinare a acestor bunuri, dar ceea ce a statuat decizia Curții Constituționale, tocmai pentru ca simpla intrare în insolvență să nu fie considerată neregulă ca atare, este că trebuie dovedite în concret alte împrejurări - distincte de admiterea cererii de insolvență - care duc la concluzia existenței unei nereguli.

Din motivarea actelor administrative atacate în prezenta cauză, se constată că aceeași împrejurare a intrării în insolvență a fost considerată de recurenta-pârâtă ca și încălcare a celor două criterii de eligibilitate asumate, respectiv: Criteriul de Eligibilitate General EG 2 ("Beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiției"); Criteriul de Eligibilitate General EG 4 ("Micro-întreprinderea trebuie să nu fie în dificultate").

Prin viabilitate economică se înțelege obținerea de performanțe financiare eficiente și abilitatea de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operațională. Beneficiarul trebuie să demonstreze că își poate plătii obligațiile și datoriile în mod regulat, fără să supună la nici un risc desfășurarea normală a activității agentului economic și că generează un venit net semnificativ.

Or, recurenta nu a demonstrat faptul că a fost afectată desfășurarea normală a activității agentului economic, aceasta fiind o dovadă ce îi incumba.

În ceea ce privește condiția de a nu se afla în dificultate, Înalta Curte reține că o societate se află în dificultate atunci când nu este capabilă, fie prin resurse financiare proprii, fie prin resursele pe care poate să le obțină de la proprietari/acționari sau creditori, să acopere pierderile și care, în absența unei intervenții din exterior din partea autorităților publice, vor conduce, pe termen scurt sau mediu, aproape sigur la ieșirea din circuitul economic a acesteia.

Și în această situație, Înalta Curte constată că recurenta trebuia să facă dovada concretă a imposibilității beneficiarului de a-și acoperi pierderile, dovadă care nu a fost făcută.

Practic, recurenta-pârâtă s-a mărginit la a prezuma atât lipsa de viabilitate a societății reclamante, cât și starea de dificultate a acesteia, prin prisma declanșării procedurii de insolvență. Or, intimata-reclamantă a dovedit că proiectul a fost finalizat, investiția este funcțională și este utilizată de intimată în procesul de producție, împrejurare în care dificultățile financiare temporare întâmpinate de societatea reclamantă nu justifică retragerea ajutorului financiar nerambursabil, ce ar reprezenta o măsură disproporționată, de natură să afecteze scopul finanțării.

Prin urmare, din analiza concretă a activității beneficiarului contractului de finanțare, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenței, se constată că ajungerea intimatei în această situație financiară nu s-a datorat unor încălcări ale obligațiilor asumate prin contractul de finanțare, nefiind incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 14 (2) din Anexa I la contract, sancționate cu neeligibilitatea proiectului.

În contextul prezentat, reținându-se că deschiderea procedurii de insolvență nu reprezintă prin ea însăși o neregulă, în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, iar în cazul intimatei-reclamante nu s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, se constată că demersul recurentei-pârâte de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare este nelegal, având drept consecință anularea actelor administrative contestate.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 163 din 15 iunie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2019.

GGC - GV