ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7603/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1866 din 3

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă, a

fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Educației Cercetării și Inovării și Municipiul Craiova prin Primar

și în consecință:

A anulat ordinul din 21 august 2009

emis de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării;

A constatat că reclamantul este

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul

expropriat situat în Craiova, respectiv parțial pe str. I.M. potrivit Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Pârâții au fost obligați să plătească

reclamantului suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a reținut, în esență, următoarele considerente:

Prin notificările înregistrate, reclamantul

a solicitat Primăriei Craiova să acorde despăgubirile ce i se cuvin în baza

Legii nr. 10/2001 sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc pentru

imobilul expropriat situat în Craiova.

Prin dispoziția din 19 iulie 2007

emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a înaintat spre competentă soluționare

notificarea reclamantului către Inspectoratul Școlar Dolj ca unitate deținătoare

a imobilului.

S-a statuat că își încetează efectele

dispoziția anterioară din 9 martie 2002 prin care dosarul se înaintase

Prefecturii Județului Dolj.

Prin ordinul din 21 august 2009 emis

de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării au fost respinse cererile de

acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilul în litigiu întrucât nu există

identitate între adresa din str. M.D. și fosta str. M.G., actualul sediu al

Inspectoratului Școlar Județean care se află pe str. I.M. nu se identifică cu

imobilul solicitat de notificator; toate actele existente la dosar în dovedirea

pretențiilor notificatorului au fost depuse în copie.

Sub aspectul dovedirii dreptului de

proprietate asupra imobilului în cauză și a dovedirii raportului de succesiune

a contestatorului față de fostul proprietar, prima instanță a reținut

următoarele:

Prin contractul de vânzare - cumpărare

din 17 decembrie 1937 numiții B.S. și M. au dobândit cota de 1/3 din imobilul

situat în Craiova, str. M.D. compus din mai multe construcții și terenul

aferent de 295,80 m.p.

Potrivit certificatului de moștenitor,

B.S. devine proprietara întregului imobil după decesul soțului său B.M. în

calitate de legatară universală.

În urma decesului numitei B.S.

potrivit certificatului de moștenitor din 28 august 1964 au rămas ca

moștenitori L.G. și L.D.

Ulterior, prin certificatul de

moștenitor după L.G. a rămas L.A., soție supraviețuitoare.

Imobilul în cauză, format din

construcție 217,40 m.p., și teren 154 m.p. situat în str. M.G. a fost

expropriat prin Decretul nr. 33/1988.

Din certificatul de calitate de

moștenitor din 6 martie 2003 emis de B.N.P. C.E. rezultă că reclamantul este

succesorul numitei L.A. în calitate de fiu.

În ceea ce privește identitatea dintre

imobilul inițial aflat la adresa din Craiova, și actualul sediu al

Inspectoratului Județean Dolj prin expertiza administrată s-a constatat că

datorită unor modificări succesive a nomenclaturii urbane a Municipiului

Craiova, inclusiv a renumerotării proprietăților, imobilul în litigiu figurează

la mai multe adrese, deși este vorba despre același imobil, mai ales având în

vedere planurile imobiliare, forma și caracteristicile imobilului.

Sub aspectul amplasării actuale a

acestui imobil, expertul a constatat că în prezent terenul este ocupat de către

Inspectoratul Școlar Județean Dolj (226 m.p. în partea de nord) și de

Municipiul Craiova -domeniu public, trotuar (90 m.p. în partea de sud).

Față de concluziile expertizei tehnice

efectuate în cauză, coroborate cu istoricul de număr poștal al imobilului în

cauză, prima instanță a dispus anularea ordinului din 21 august 2009 emis de

Ministerul Educației Cercetării și Inovării.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Spațiului

criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât reclamantul nu a depus la

dosarul de notificare actele originale sau copiile legalizate ale actelor doveditoare

privind dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și nu s-a avut în

vedere adresa din 21 iulie 2003 a Primăriei Municipiului Craiova potrivit

căreia, între adresele str. M.D. și M.G., nu există identitate.

Prin decizia civilă nr. 152 A din 5

aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV

- a civilă a fost respins ca nefondat

apelul formulat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului.

Pentru a decide astfel, Curtea a

reținut că, din actele aflate la dosarul notificării formulate în anul 2001,

reclamantul și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar acte originale sau

în copie legalizată ori acte certificate de către funcționarul public învestit

cu soluționarea notificării.

A înlăturat ca nesinceră și critica

vizând faptul că reclamantul nu ar fi depus la dosar actul de proprietate al

imobilului în litigiu, acesta fiind reprezentat de contractul de vânzare -

cumpărare din 1936.

Curtea a mai reținut că adresa Primăriei

Craiova, are în vedere faptul că str. M.D. a devenit str. Madona Dudu nr. X abia

în anul 2001, astfel că nu contrazice concluziile raportului de expertiză.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat

recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia

a reiterat criticile formulate în apel, respectiv: la dosarul de notificare reclamantul

nu a depus actele originale sau copii legalizate de-ale actelor doveditoare și nici

actul de proprietate al imobilului aflat în litigiu; instanța de apel nu a ținut

seama de adresa Primăriei Craiova din 21 iulie 2009 din care rezultă că între adresele

str. M.D. și M.G. nu există identitate; reclamantul nu a făcut dovada proprietății

imobilului din str. M.D. sau a imobilului situat în str. I.M. și că între aceste

imobile există identitate.

Față de cele expuse, recurentul - pârât

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii

ca neîntemeiată.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat urmând a

fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Conform art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după

caz, de la depunerea actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare

este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată

asupra cererii de restituire în natură.

În aplicarea datei depunerii actelor doveditoare,

pct. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, precizează

că termenul de a se pronunța asupra notificării de restituire se poate deroga cu

acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare comunică

acesteia, în intervalul de 60 de zile,

faptul

că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Ca atare, pentru a invoca faptul că reclamanta

nu ar fi depus actele doveditoare de drepturi de proprietate, este necesar ca unitatea

deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite acest lucru.

În

speță, o astfel de dovadă a comunicării către reclamant a

insuficienței documentației nu s-a făcut așa încât, critica referitoare la neîndeplinirea

actelor doveditoare va fi respinsă.

De altfel, ambele instanțe au constatat,

că la dosarul notificării, reclamantul a depus întreaga documentație cu privire

la dreptul său de proprietate și la calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

Nefondată este și critica referitoare la

neluarea în considerare a adresei nr. 85723/2009, emisă de Primăria Municipiului

Craiova de către instanța de apel, întrucât din considerentele deciziei atacate

rezultă cu prisosință că o astfel de adresă nu contrazice concluziile raportului

de expertiză cu privire la identitatea imobilului în litigiu.

În

raport cu cele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI

împotriva deciziei civile nr. 152 A din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.