ÎCCJ, Decizia nr. 261/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 261/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin Decizia nr. 175 din 5 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 605 din 5 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Împotriva Deciziei nr. 175 din 5 octombrie 2020, recurenta a formulat contestație în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei sus-menționate, ca nelegală și netemeinică, invocând nelegala compunere a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a pronunțat Decizia nr. 175 din 5 octombrie 2020, în soluționarea dosarului nr. x/2020, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 41 și art. 43 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. de către doamna judecător B., prezentă atât în Completul de 5 judecători- care a soluționat recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 605 din 5 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal -, cât și în completul de 3 judecători ce a pronunțat Decizia nr. 605 din 5 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Sunt aduse critici cu privire la admiterea unei cereri de abținere formulate, în dosarul nr. x/2020, la data de 02.10.2020, judecată fără citarea părților, după ședința publică, și apărută inopinat pe portalul instanțelor de judecată.
În cuprinsul cererii formulate, contestatoarea a mai arătat că a fost denigrată și izolată de societate, a fost victimă a aplicării "mobbing-ului" la locul de muncă, invocând internarea forțată și săvârșirea unei fapte penale împotriva acesteia în anul 2003.
A reluat apărările din cererea de recurs cu privire la admiterea excepției tardivității formulării cererii de revizuire ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2019, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 605 din 5 februarie 2020. De asemenea, a criticat declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată, inițial introduse, de către secția conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.
Intimata Administrația Națională a Penitenciarelor - prin Penitenciarul București-Rahova nu a depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curți
Cu titlu prealabil, se constată că apărările formulate de contestatoare în cuprinsul cererii introduse se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, califică cererea depusă de A. drept contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.
Cercetând motivul de contestație în anulare invocat de contestatoare, respectiv nelegala compunere a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție care a pronunțat Decizia nr. 175 din 5 octombrie 2020, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, alcătuirea Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție ce a pronunțat decizia civilă sus-menționată, realizându-se cu respectarea, întru totul, a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, la data de 02.10.2020, doamna judecător B., membru al Completului de 5 judecători - Civil 1- 2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce a fost învestit, în urma repartizării aleatorii, cu soluționarea dosarului nr. x/2020, a formulat cerere de abținere de la judecarea acestui dosar, în considerarea faptului că acesta are ca obiect o cale extraordinară de atac exercitată împotriva Deciziei nr. 605 din 5 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată de un complet de judecată din care a făcut parte și doamna judecător B..
Cererea de abținere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., art. 11 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin HPCSM nr. 328/2005, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 5 din Carta Universală a Judecătorului și a constituit obiectul dosarului nr. x/2020 înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.
Soluționarea cererii de abținere formulate de doamna judecător B. s-a realizat anterior cercetării în fond a dosarului nr. x/2020, cu respectarea reglementărilor incidente ale art. 50 alin. (1) C. proc. civ. și art. 46 alin. (1) și (2) și art. 47 lit. B) pct. 3 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de către un alt complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de 5 judecători, în compunerea căruia nu a intrat judecătorul care a declarat că se abține.
În aplicarea prevederilor art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., cererea a fost soluționată în camera de consiliu, fără prezența părților, fiind admisă prin încheierea de ședință din 5 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020.
Decizia atacată prin prezenta contestație a fost pronunțată de un complet în compunerea căruia nu a intrat și doamna judecător B., caz în care nu sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.
Celelalte motive invocate de contestatoare nu se circumscriu dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., în temeiul art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 175 din 5 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2020.