ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1685/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin decizia nr. 1913/24.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 27.10.2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat contestație în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., solicitând anularea și judecarea recursului.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că instanța inversând ordinea încheierilor din 27.10.2017, criticate în recurs, din eroare materială a reținut că cererile de recuzare au fost soluționate, prin admiterea declarației de abținere formulată de domnul judecător B. și, pe cale de consecință solicitările de recuzare au fost respinse ca rămase fără obiect (pag. 7 alin. ultim din decizie).

În realitate, a arătat că numai una din cererile de recuzare a fost soluționată prin admiterea declarației de abținere, nu ambele cereri de recuzare formulate de petentă, și de care s-a luat act prin încheierea din 28.06.2016, cu un an și trei luni în urmă, respectiv cea care îl privește pe autorul abținerii.

Cu această formulare neechivocă, dată fiind și ordinea inversată a încheierilor criticate, apreciază contestatoarea că din eroare materială s-a reținut că și cererea de recuzare privind pe celălalt judecător, formulată la aceeași dată și de care s-a luat act prin aceeași încheiere din 28.06.2016, ar fi fost soluționată în modalitatea reținută în motivarea deciziei, deoarece, cu privire la cealaltă cerere de recuzare nu există nicio soluționare, în nicio modalitate, și, în consecință, dezlegarea dată recursului este rezultatul acestei erori materiale.

Cu privire la motivul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că instanța de recurs, respingând recursul a omis să cerceteze motivele de casare invocate.

Sub acest aspect, a relevat că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind considerentul care referă la cererea de recuzare a doamnei judecător C., întemeiat pe neîndeplinirea cerințelor de la art. 51 alin. (5) C. proc. civ.

Totodată, a omis să cerceteze și motivul de casare privind lipsa de incidență a art. 46 C. proc. civ., pe care încheierea îl evocă pentru a reține lipsa de obiect a cererii de recuzare raportat la art. 47 alin. (4), cât și critica constând în faptul că admisibilitatea recuzării în baza art. 46 C. proc. civ. a fost stabilită conform art. 47 alin. (4) C. proc. civ., prin încheierea de dezînvestire din 28.06.2016, paragrafele 10, 11 din cererea de recurs.

Contestatoarea a mai susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind necompetența completului din apel de a reține vreo situație de fapt cu privire la cererea de recuzare a d-nei judecător C., față de dezînvestirea lui prin trimiterea cererilor de recuzare pentru soluționare la completul următor prin dispozitivul încheierii de ședință din 28.06.2016.

Referitor la încheierea din 27.10.2017, prin care completul a respins ca rămasă fără obiect cererea de recuzare a judecătorului care s-a abținut, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind necompetența completului 5 apel de a soluționa prin încheierea din 27.10.2017 cererea de recuzare înregistrată la 27.06.2016, întrucât acest complet s-a dezînvestit prin trimiterea cererilor de recuzare pentru soluționare la completul următor, prin dispozitivul încheierii de ședință din 28.06.2016, competența de soluționare a lor fiind câștigată acestuia în baza art. 50 alin. (1) C. proc. civ. (paragrafele 15, 17 din cererea de recurs).

A mai relevat că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind încălcarea, prin încheierea recurată, procedurii de declarare a recuzării și abținerii, în mod concomitent, raportat la dispozițiile art. 48, art. 51 alin. (1) și (2), cu trimitere la art. 47 alin. (4), respectiv art. 37 alin. (2) și art. 48 alin. (2) și (3) C. proc. civ., paragrafele 16-18 din recurs.

În final, a mai arătat că, deși îl evocă, instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare privind nulitatea absolută a dispoziției încheierii recurate de soluționare a cererii de recuzare în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ., neexistând nicio motivare de înlăturare a lor în raport de obiectul reglementării și de dispozițiile la a căror încălcare au fost raportate (paragraf 19 din recurs).

Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Obiectul contestației în anulare deduse judecății este reprezentat de decizia nr. 1913/24.10.2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 27.10.2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Demersul procesual este întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., contestatoarea susținând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și că instanța respingând recursul a omis cerceteze mai multe motive de recurs.

Erorile materiale în înțelesul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. se referă la greșelile săvârșite în legătură cu dezlegarea dată recursului, acestea trebuie să fie evidente și involuntare, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, de apreciere a datelor cauzei, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

În argumentarea acestui motiv, contestatoarea a susținut că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece inversând ordinea încheierilor din 27.10.2017, împotriva cărora a promovat recursul, în cuprinsul hotărârii s-a reținut că au fost soluționate ambele cereri de recuzare formulate împotriva celor doi judecători de la curtea de apel, în condițiile în care numai una dintre cereri a fost soluționată prin prisma dispoziției de admitere a declarației de abținere.

Prin urmare, contestatoarea impută o eroare de judecată instanței care a soluționat recursul, în măsura în care afirmă că această inversiune a determinat o apreciere greșită cu privire la o a doua cerere de recuzare.

Din lecturarea considerentelor deciziei rezultă că instanța de recurs a analizat modalitatea în care s-au finalizat ambele cereri de recuzare, răspunzând recurentei cu privire la aspectele criticate prin recurs.

Înalta Curte constată că nu se evocă o greșeală materială, evidentă, în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care să fie legată de aspectele formale ale recursului, argumentele contestatoarei fiind legate de modul în care instanța de recurs a expus circumstanțele privitoare la cererea de recuzare rămasă nesoluționată de curtea de apel, față de modificarea intervenită asupra componenței completului de judecată C5 și înlocuirea judecătorului recuzat.

Aceste aspecte relevate de contestatoare nu pot fi analizate în cadrul unei contestației în anulare, deoarece cale extraordinară de atac a contestației în anulare nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost soluționată conform opiniei contestatoarei.

De asemenea, nu poate fi reținută nici incidența art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin prisma căruia contestatoarea susține că instanța de recurs a omis să cerceteze criticile referitoare la neîndeplinirea cerințelor de la art. 51 alin. (5) C. proc. civ., lipsa incidenței în cauză a art. 46 C. proc. civ. și necompetența completului de judecată C5.

Privitor la cealaltă încheiere recurată din 27.10.2017, prin care a fost soluționată cererea de recuzare a judecătorului a cărui declarație de abținere a fost admisă, contestatoarea a invocat omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivele referitoare la necompetența completului de a o soluționa, încălcarea procedurii concomitentei de declarare a recuzării și abținerii, în raport cu art. 48, art. 51 alin. (1) și (2), cu trimitere la art. 47 alin. (4), respectiv art. 37 alin. (2) și art. 48 alin. (2) și (3) C. proc. civ., precum și motivul referitor la nulitatea absolută, în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Din considerentele deciziei contestate rezultă incontestabil că instanța de recurs a cercetat pricina sub toate aspectele invocate de către contestatoare, cu privire la criticile expuse în legătură cu cele două cereri de recuzare formulate împotriva judecătorilor aflați în componența completului de judecată C5 din cadrul curții de apel, în raport cu normele legale incidente în cauză.

Astfel, în analiza cauzei, instanța de recurs a explicat raționamentul pentru care completul de judecată învestit a continuat să judece pricina, chiar dacă cererea de recuzare a doamnei judecător C. nu a mai fost soluționată, față de împrejurarea că aceasta a fost înlocuită cu un alt judecător în urma modificării intervenite în componența completului de judecată, iar recuzarea domnului judecător B. a rămas fără obiect, dată fiind dispoziția de admitere a declarației acestuia de abținere.

În realitate, sub pretextul omisiunii instanței de a examina și a se pronunța asupra unor motive de recurs, contestatoarea tinde să repună în discuție aspectele care în opinia sa soluția din recurs ar fi fost alta, reiterând, în fapt motivele de recurs.

Or, a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluționată pricina, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în sistemul C. proc. civ., în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost "bine făcută", ci pentru motivele excepționale prevăzute de lege.

Tot astfel, pe calea contestației în anulare instanței de recurs nu i s-ar putea imputa că a făcut o analiză superficială a cauzei, în măsura în care s-a răspuns tuturor motivelor de casare în mod sistematic.

Față de aceste considerente, întrucât eroarea la care se referă contestatoarea nu este de natura celor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar motivul prevăzut de la pct. 3 din aceeași normă, referitor la omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul din motivele de recurs, nu este incident, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1913/24.10.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2020.