ÎCCJ, Decizia nr. 250/2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 6446 din 2 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de contestatorul A. și s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de această parte împotriva Deciziei nr. 1424 din 14 martie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, contestatorul A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a căii de atac. În motivarea acestei cereri, a arătat că, din motive medicale, deschide aleatoriu poșta electronică și a luat cunoștință de termenul de judecată din 2 decembrie 2020 abia la 30 noiembrie 2020, motiv pentru care a solicitat și amânarea cauzei, cu documente medicale atașate.

Recurentul a învederat că instanța nu a ținut seama de cererea sa și nici de motivele prezentate în susținerea amânării și a pronunțat decizia recurată, prin care a respins și cererea de repunere pe rol și a constatat perimarea contestației în anulare.

Or, susține recurentul, respectiva cerere de repunere pe rol nu era formulată în afara termenului legal și instanța avea obligația legală de a o admite.

A arătat că instanța a încălcat prevederile art. 89 din C. proc. civ., deoarece citația pentru termenul de judecată din 2 decembrie 2020 a fost emisă la 27 noiembrie 2020; în plus, cauza s-a judecat, deși părțile au lipsit și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut susținerile din cuprinsul întâmpinării și a solicitat admiterea cererii de repunere în termen, precum și admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, art. 421 alin. (2) raportat la art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.

În motivarea acestei cereri, a arătat că, din motive medicale, nu s-a putut prezenta la termenul la care instanța a pronunțat decizia recurată, a susținut că procedura de citare pentru acel termen a fost viciată, iar cererea sa de amânare a cauzei, dovedită cu înscrisuri medicale, a fost respinsă în mod nelegal.

Totodată, a învederat că este suferind de afecțiuni medicale incurabile și permanente, care îl pun în imposibilitatea de deplasare la instanța de judecată.

Recurentul a arătat că respectiva stare, de imposibilitate de deplasare, nu a dispărut și a fost dovedită cu înscrisurile medicale atașate, în raport de care cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac este formulată în termen de 15 zile.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate, iar cererea de repunere în termenul de declarare a recursului urmează să fie respinsă.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.".

Prin urmare, decăderea este o sancțiune legală, în scopul respectării termenelor de procedură, rațiunea și importanța decăderii fiind determinate tocmai de necesitatea stabilirii unor termene imperative de natură a disciplina activitatea procesuală.

Potrivit art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen".

Din analiza prevederilor legale enunțate, reiese că, pentru a beneficia de repunerea în termen, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să fie cauzată de motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Analizând cererea de repunere în termen, Înalta Curte constată că recurentul nu prezintă și nu dovedește instanței care au fost motivele întemeiate, în sensul legii, ce l-au împiedicat să declare calea de atac în termen.

Starea de imposibilitate de deplasare din motive medicale, pe care recurentul o invocă ca fiind motivarea temeinică pentru repunerea sa în termenul de declarare a căii de atac, nu întrunește condițiile textului de lege mai sus citat, întrucât formularea unei căi de atac se poate face și prin alte mijloace recunoscute de lege, cum ar fi expedierea memoriului de recurs prin poșta electronică sau fax, care sunt modalități de transmitere a cererilor sau înscrisurilor la distanță, în condițiile art. 149 alin. (4) C. proc. civ.

De altfel, recurentul a expediat prezenta cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac împreună cu memoriul de recurs prin poșta electronică și nu s-a prezentat personal la instanță pentru a o înregistra.

Se reține că, în susținerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, recurentul critică și măsurile dispuse de instanța care a soluționat contestația în anulare, cu privire la respingerea cererii sale de amânare a cauzei și apreciază că, la termenul de judecată din 2 decembrie 2020, procedura de citare ar fi fost nelegal îndeplinită, în raport de data emiterii citației și termenul de judecată. Acest susțineri nu pot fi avut în vedere decât în cadrul unui recurs declarat în termen, ceea ce nu este cazul în speță, și nu pot servi la fundamentarea cererii de repunere în termen.

În concluzie, Înalta Curte reține că lipsa de diligență a recurentului în conducerea procesului declanșat la inițiativa sa nu poate fi asimilată unei împrejurari mai presus de voința părții, în sensul textului de lege citat anterior, care să-l fi împiedicat pe acesta să exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege, partea având la dispoziție multiple mijloace de a înregistra, pe rolul instanței, cererea de recurs.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că aspectele invocate nu pot fi apreciate ca motive temeinice, de natură să-l fi împiedicat pe contestator să exercite recurs în termenul prevăzut de lege, sens în care se va respinge cererea de repunere în termenul căii de atac, formulată de recurentul A..

Cu privire la excepția tardivității recursului, invocată de intimat, Înalta Curte reține următoarele:

Din cuprinsul dosarului, rezultă că hotărârea atacată a fost pronunțată la 2 decembrie 2020, iar recursul a fost declarat la 19 februarie 2021 de recurentul A., după cum rezultă din e-mailul aflat la dosarul de recurs.

Prin raportare la dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că recursul declarat la 19 februarie 2021 a fost formulat cu depășirea termenului "de 5 zile de la pronunțare", prevăzut de dispozițiile legale citate.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 cu referire la art. 182 din C. proc. civ., termenul de recurs s-a împlinit la 8 decembrie 2020.

Față de aspectele prezentate și având în vedere respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, în raport de art. 496 cu referire la art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de A..

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 6446 din 02 decembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2021.