ÎCCJ, Decizia nr. 209/2021

Asupra contestațiilor de față, reține următoarele:

I. Cercetarea disciplinară

Prin rezoluția din 16 februarie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare împotriva doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Călărași, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), h), i), m) și t) din Legea nr. 303/2004 și împotriva doamnei B., judecător în cadrul aceluiași tribunal, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) și m) din aceeași lege.

II. Hotărârea atacată

Prin Hotărârea nr. 5J din 22 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis sesizarea din oficiu și, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, a dispus suspendarea din funcție a doamnelor judecător A. și B., până la finalizarea procedurii disciplinare ce formează obiectul lucrării Inspecției Judiciare nr. 21-484.

Pentru a hotărî astfel, secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut, în esență, că faptele pentru care s-a început cercetarea disciplinară au generat un impact negativ la nivelul relaționării interumane și o atmosferă tensionată în cadrul Tribunalului Călărași.

În acest context, a apreciat că menținerea în funcție a doamnelor judecător A. și B., până la finalizarea procedurii disciplinare, ar aduce atingere gravă prestigiului justiției.

III. Calea de atac exercitată

Hotărârea de suspendare din funcție a fost contestată atât de A., cât și de B., care au formulat motive comune în cuprinsul contestațiilor completate ulterior.

În motivarea contestațiilor, au susținut, în esență, că excepția lipsei calității procesuale active a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii a fost greșit soluționată, întrucât propunerea de suspendare din funcție a fost formulată de acesta în nume propriu.

Contestatoarele au mai arătat că trebuia admisă excepția inadmisibilității sesizării, afirmând că, la momentul sesizării pentru suspendarea din funcția de judecător, lucrarea disciplinară se afla în etapa verificărilor prealabile, nefiind începută cercetarea disciplinară.

În acest sens, au învederat că etapele verificărilor prealabile și cercetării disciplinare au caracter administrativ. Or, măsura de suspendare din funcție a magistratului nu poate fi fundamentată exclusiv pe o procedură administrativă care nu întrunește cerința unui proces echitabil.

În continuare, au subliniat că excepția nulității sesizării a fost greșit respinsă, arătând că simpla convocare a secției pentru judecători în materie disciplinară nu suplinește cerința de a exista o propunere motivată de suspendare din funcția de judecător, care asigură respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Au mai învederat că nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, întrucât stadiul în care se află dosarul disciplinar nu permite cunoașterea cu exactitate a împrejurărilor de fapt reținute în sarcina lor, ceea ce conduce la imposibilitatea stabilirii unei identități între pârâte și persoanele vinovate de săvârșirea pretinselor abateri disciplinare.

În plus, au arătat că rezoluția de începere a cercetării disciplinare nu era motivată la momentul convocării secției pentru judecători în materie disciplinară și nici la momentul pronunțării soluției contestate, fiind întocmită de inspectorul judiciar doar o minută la data 16 februarie 2021. Or, în lipsa unor date minimale cu privire la anumite fapte ce ar putea fi reținute în sarcina lor, nu se poate stabili dacă exercitarea în continuare a funcției de judecător era de natură sa aducă atingere prestigiului justiției.

Totodată, au învederat că numai rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare asigură un grad de certitudine și un suport probator care să permită verificarea incidenței uneia dintre ipotezele reglementate de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

În schimb, rezoluția de începere a cercetării disciplinare poate conține doar indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare, care au la baza simple aparențe și probabilități.

Ca atare, abia la momentul exercitării acțiunii disciplinare, instanța de disciplină putea deține datele necesare pentru a decide asupra măsurii suspendării.

De asemenea, au precizat că majoritatea înscrisurilor depuse în dosarul disciplinar au vizat fapte pentru care au fost pronunțate soluții de clasare sau respingere a sesizărilor ce au format obiectul altor lucrări disciplinare, fiind astfel irelevante în prezenta cauză.

Au mai arătat că măsura de suspendare din funcția de judecător nu este proporțională cu scopul urmărit, deoarece aceasta durează până la soluționarea acțiunii disciplinare, astfel încât s-ar putea ajunge ca această măsură să fie mai severă decât aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

De asemenea, au subliniat că o asemenea măsură aduce atingere atât dreptului la muncă, cât și principiului independenței judecătorilor.

În plus față de motivele comune, contestatoarea B. a subliniat că nu putea fi dispusă măsura suspendării din funcție împotriva sa având în vedere că demisa sa din funcția de judecător a devenit efectivă la data de 1 februarie 2021, iar lucrarea disciplinară a fost deschisă ulterior. A mai arătat că cererea de amânare a cauzei a fost respinsă în mod greșit, deoarece nu i-a fost comunicată o copie a propunerii privind suspendarea din funcția de judecător și s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la termenele din 17 și 22 februarie 2021, fiind astfel încălcat dreptul său la apărare.

Pentru aceste motive, contestatoarele au solicitat desființarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării, respingerea sesizării din oficiu privind suspendarea lor din funcția de judecător.

IV. Apărările intimatei

Intimata a depus întâmpinări prin care a solicitat respingerea contestațiilor, ca nefondate.

În apărare, a susținut că, la data convocării instanței de disciplină, era începută o procedură disciplinară, aflată la acel moment în etapa verificărilor prealabile; aceste verificări au fost finalizate la data de 16 februarie 2021, când a fost întocmită rezoluția de începere a cercetării disciplinare, motivată ulterior la data de 24 februarie 2021.

Totodată, a apreciat că art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 impune numai existența unei proceduri disciplinare aflate în curs de soluționare, fără să facă vreo distincție între sesizarea Inspecției Judiciare și sesizarea instanței de disciplină.

Intimata a menționat că B. a fost eliberată din funcția de judecător la data de 22 martie 2021, când a fost publicat decretul prezidențial, această dată fiind ulterioară celei la care s-a dispus măsura suspendării din funcție.

A mai arătat că atingerea gravă ce ar putea fi adusă justiției este conturată de faptele pentru care contestatoarele sunt cercetate disciplinar și circumstanțele în care au fost săvârșite.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Contestatoarea B. a susținut că respingerea cererii sale de amânare a condus la încălcarea dreptului său la apărare, în condițiile în care nu i-a fost comunicată o copie a propunerii privind suspendarea din funcția de judecător și, totodată, s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la termenele din 17 și 22 februarie 2021.

Potrivit art. 222 alin. (1) din C. proc. civ., amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.

Acest text de lege permite amânarea judecății numai pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.

Înalta Curte reține că motivul privind necomunicarea copiei de pe propunerea de suspendare din funcție nu poate fi primit de vreme ce contestatoarei i-au fost comunicate pe suport electronic atât dosarul nr. x/2021, cât și dosarul Inspecției Judiciare nr. 21-484, deci inclusiv propunerea privind suspendarea din funcția de judecător.

Cu privire la motivul privind imposibilitatea de prezentare la termenele din 17 și 22 februarie 2021, se constată că secția pentru judecători în materie disciplinară a amânat cauza la primul termen de judecată tocmai pentru pregătirea apărării de către contestatoare.

Faptul că doamna judecător B. nu s-a putut prezenta nici la termenul din 22 februarie 2021, din motive medicale, nu conduce însă la încălcarea dreptului său la apărare, de vreme ce aceasta era reprezentată de un avocat.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare ca urmare a respingerii cererii de amânare a cauzei de către secția pentru judecători în materie disciplinară.

Contestatoarele au mai susținut că trebuia admisă excepția inadmisibilității sesizării, afirmând că, la momentul sesizării pentru suspendarea din funcția de judecător, lucrarea disciplinară se afla în etapa verificărilor prealabile, nefiind începută cercetarea disciplinară.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte reține că începerea cercetării disciplinare se face prin rezoluție, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia "în cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare."

Legiuitorul nu condiționează începerea cercetării disciplinare de existența unei rezoluții scrise și motivate, așa cum specifică, spre exemplu în alte situații cum ar fi cea de la art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia "dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor."

Ca atare, faptul că rezoluția din 16 februarie 2021 prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare împotriva contestatoarelor, a fost motivată ulterior, la data de 24 februarie 2021 nu are ca efect stabilirea unei alte date de începere a cercetării judecătorești, aceasta rămânând data de 16 februarie 2021, când s-a luat măsura începerii cercetării disciplinare.

În consecință, chiar dacă la momentul convocării secției pentru judecători în materie disciplinară nu era începută cercetarea disciplinară, aceasta din urmă era în curs de desfășurare la data soluționării sesizării, astfel încât nu poate fi reținută inadmisibilitatea sesizării.

Contestatoarele au susținut că excepția lipsei calității procesuale active a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii a fost greșit soluționată, întrucât propunerea de suspendare din funcție a fost formulată de acesta în nume propriu.

Contrar acestei susțineri, Înalta Curte constată că președintele Consiliului Superior al Magistraturii doar a convocat secția pentru judecători în materie disciplinară pentru data de 17 februarie 2021, pentru a se aprecia asupra incidenței art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Relevantă în acest sens este rezoluția din 9 februarie 2021, în care se menționează că se va convoca secția pentru judecători (...) pentru a aprecia asupra incidenței art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

În consecință, președintele Consiliului Superior al Magistraturii nu a formulat sesizarea de suspendare din funcție a contestatoarelor, ci doar a exercitat atribuția de convocare secției pentru judecători în materie disciplinară, reglementată de art. 47 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, conform căruia, "Secția pentru judecători se întrunește ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a majorității membrilor secției."

Prin urmare, soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii este legală.

A fost criticată și soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, contestatoarea B. susținând că nu putea fi dispusă măsura suspendării din funcție împotriva sa având în vedere că demisia sa din funcția de judecător a devenit efectivă la data de 1 februarie 2021, iar lucrarea disciplinară a fost deschisă ulterior.

Conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, "eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea secției pentru judecători sau, după caz, a secției pentru procurori".

Analiza acestui text de lege relevă că secția pentru judecători poate doar să propună eliberarea din funcție a judecătorilor, urmând ca această măsură să fie dispusă numai de către Președintelui României, prin emiterea unui decret, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Conform art. 65 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, "în cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcție prin demisie, secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care demisia să devină efectivă, dacă prezența judecătorului sau procurorului este necesară."

Astfel, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale evocate anterior rezultă că eliberarea din funcție prin demisie a judecătorilor devine efectivă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție, în lipsa unei alte date menționate în decret. Dacă însă în cuprinsul decretului Președintelui României este menționată o dată ulterioară de eliberare din funcție, ca urmare a stabilirii unui termen de cel mult 30 de zile de la care demisia să devină efectivă, eliberarea din funcție prin demisie va deveni efectivă la data ulterioară prevăzută în decret.

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că, prin hotărârea nr. 300 din 4 martie 2021, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcția de judecător prin demisie a doamnei B..

Decretul de eliberare din funcție prin demisie a doamnei judecător B. a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 22 martie 2021.

În cuprinsul decretului respectiv nu este menționată data de la care doamna judecător B. este eliberată din funcție prin demisie. Or, în lipsa unei asemenea mențiuni, eliberarea sa din funcție prin demisie a devenit efectivă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție.

Ca atare, eliberarea din funcție prin demisie a doamnei judecător B. a devenit efectivă la data de 22 martie 2021, deci ulterior datei la care a fost dispusă măsura suspendării (22 februarie 2021).

Celelalte susțineri ale contestatoarelor în sensul că nu au calitate procesuală pasivă ca urmare a imposibilității stabilirii unei identități între ele și persoanele vinovate de săvârșirea pretinselor abateri disciplinare prin raportare la stadiul în care se afla dosarul disciplinar se circumscriu, în realitate, unor apărări ce vizează fondul pricinii, ce vor fi analizate în continuare.

Contestatoarele au mai susținut că rezoluția de începere a cercetării disciplinare nu era motivată la momentul convocării secției pentru judecători în materie disciplinară și nici la momentul pronunțării soluției contestate, astfel încât nu se putea stabili dacă exercitarea în continuare a funcției de judecător era de natură sa aducă atingere prestigiului justiției.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că lucrarea disciplinară a fost înregistrată pe rolul Inspecției Judiciare la data de 5 februarie 2021, sub nr. x, fiind repartizată inspectorului judiciar la data de 8 februarie 2021.

Prin rezoluția din 9 februarie 2021, a fost convocată secția pentru judecători în materie disciplinară pentru a se aprecia asupra incidenței art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Ulterior, prin rezoluția din 16 februarie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare împotriva contestatoarelor, rezoluția fiind motivată la data de 24 februarie 2021.

Soluția de suspendare din funcția de judecător a fost dispusă de secția pentru judecători în materie disciplinară la data de 22 februarie 2021.

În acest context, se poate observa cu ușurință că rezoluția de începere a cercetării disciplinare nu era motivată la momentul convocării secției pentru judecători în materie disciplinară și nici la momentul pronunțării soluției de suspendare din funcția de judecător.

Aceste aspecte prezintă relevanță în cauză întrucât, potrivit art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, motivarea rezoluției de începere a cercetării disciplinare trebuie să cuprindă, printre altele: conținutul verificărilor prealabile efectuate, situația de fapt reținută, fundamentarea soluției de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, rezultatul verificărilor, conținutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus începerea cercetării și dispozițiile legale aplicabile.

Or, în lipsa acestor elemente integrate în motivarea rezoluției de începere a cercetării disciplinare, nu puteau fi determinate faptele ce formează obiectul prezentei sesizări, astfel încât nu se putea verifica dacă acestea coincid sau nu cu faptele ce au format obiectul unor sesizări deja soluționate.

În consecință, la momentele respective nu se putea stabili dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției.

De altfel, prin decizia nr. 679 din 31 octombrie 2019, Curtea Constituțională a reținut în considerente că:

"scopul urmărit de legiuitor prin măsura suspendării magistratului din funcție pe durata cercetării disciplinare este asigurarea desfășurării cu imparțialitate a procedurilor disciplinare și asigurarea prestigiului justiției, măsura suspendării din funcție fiind justificată de necesitatea protejării intereselor autorității/instituției publice implicate, scop circumscris atât stabilirii obiective a vinovăției magistratului implicat, cât și prevenirii unei conduite a magistratului, de natură a influența desfășurarea procedurii disciplinare." (paragraful 27).

Ca atare, în absența unei rezoluții motivate de începere a cercetării disciplinare, nu puteau fi decelate elementele factuale necesare pentru a se stabili dacă suspendarea din funcția de judecător conducea la atingerea scopului urmărit de legiuitor prin edictarea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Dat fiind că aceste critici sunt fondate și ele conduc la desființarea integrală a hotărârii atacate, devine inutilă examinarea celorlalte critici.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 52 alin. (1

4

) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestațiile formulate de contestatoarele A. și B. împotriva Hotărârii nr. 5J din 22 februarie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021, pe care o va desființa și va respinge sesizarea din oficiu privind suspendarea din funcția de judecător a contestatoarelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestațiile formulate de contestatoarele A. și B. împotriva Hotărârii nr. 5J din 22 februarie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021.

Desființează hotărârea atacată și respinge sesizarea din oficiu privind suspendarea din funcția de judecător a contestatoarelor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2021.