ÎCCJ, Decizia nr. 352/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară înregistrată sub nr. x/2018, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 303/2004) pârâtei A., judecător în cadrul Tribunalului Călărași, cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din actul normativ anterior menționat.

În motivare s-a susținut, în esență, că maniera în care s-a manifestat doamna judecător la 11 martie 2020 și la 22 mai 2020 față de personalul care își desfășura activitatea în cadrul Departamentului economico-financiar al Tribunalului Călărași încalcă obligația judecătorului de a respecta normele de conduită și morale acceptate de societate, precum și obligația magistratului de rezervă cu privire la depășirea limitelor unei atitudini civilizate și a comunicării firești cu personalul din cadrul instanței.

S-a reținut că circumstanțele situației de fapt la nivelul Tribunalul Călărași, față de apărările formulate de doamna judecător, nu pot conduce la justificarea acțiunilor acesteia sau la minimalizarea responsabilității sale cu privire la atitudinea demnă pe care trebuie să o aibă în fața colegilor, inclusiv a personalului de specialitate din cadrul D.E.FA.

Secția pentru judecători în materie disciplinară, prin încheierea din 3 martie 2021, a respins atât excepția nulității absolute invocate de pârâtă, cât și cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București.

Referitor la excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare, secția a arătat că în materia răspunderii disciplinare nu este aplicabil art. 194 din C. proc. civ. ce reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată, conținutul rezoluției prin care se exercită acțiunea disciplinară fiind reglementat expres în cuprinsul art. 47 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare; așadar, acțiunea disciplinară a fost întocmită și exercitată cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de procedura specială în materie disciplinară, iar actele administrative de numire în funcție a inspectorilor judiciari care au instrumentat lucrarea și a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare se bucură de prezumția de legalitate și nu pot face obiectul verificărilor în cadrul procedurii disciplinare de față.

În ceea ce privește motivul de nulitate absolută referitor la încălcarea dispozițiilor art. 73 alin. (1) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, s-a constatat că prezentul demers disciplinar a avut la bază o sesizare ce întrunește condițiile prevăzute de lege: este formulată de persoane interesate, este semnată, conține datele de identificare ale autorilor, conține indicii concrete cu privire la situația de fapt; lucrarea a fost repartizată, în mod aleatoriu, astfel cum rezultă din fișa de repartizare a lucrării depusă la dosarul de cercetare disciplinară și prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile cu încă 45 de zile s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale ca urmare a modificării gradului de complexitate și a desemnării unui al doilea inspector judiciar, în condițiile art. 76 din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare.

În motivarea soluției de respingere a cererii de suspendare a judecății, față de conținutul cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, secția a constatat că nu există un raport de interdependență între dreptul dedus judecății în dosarul menționat anterior și soluționarea prezentei cauze disciplinare.

De altfel, temeiul de drept al cererii de suspendare este o normă dispozitivă, ce instituie un caz de suspendare facultativă, instanța de judecată fiind cea care decide asupra oportunității măsurii în situația în care soluționarea unei alte cauze ar influența, în mod hotărâtor, soarta litigiului cu care este învestită.

Prin Hotărârea nr. 9J din 7 aprilie 2021, secția pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A., fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a aplicat sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din același act normativ și a reținut că, în baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată sancțiunea disciplinară stabilită anterior nu se mai execută, judecătorul dându-și demisia.

În motivare, sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că faptele reținute în sarcina pârâtei și confirmate de probele administrate în cauză se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnității funcției pe care aceasta o deține, fiind de natură a afecta în mod grav prestigiul justiției.

Astfel, atât prin modalitatea în care a înțeles să se manifeste în 11 martie 2020 și respectiv, în 22 mai 2020 față de personalul din cadrul Departamentului Economico Financiar și Administrativ al Tribunalului Călărași, cât și prin limbajul folosit, doamna judecător A. a depășit cadrul legal ce circumscrie conduita unui magistrat în relațiile de serviciu, făcând aprecieri neconforme poziției deținute, de natură a afecta prestigiul funcției de magistrat. Chiar și în situația în care nu era de acord cu modalitatea în care i se calculase indemnizația aferentă concediului medical și era nemulțumită de faptul necomunicării fluturașului de salariu aferent lunii martie 2020, pârâta nu trebuia să se exprime într-un mod care să pună la îndoială pregătirea profesională a persoanelor prezente, având obligația de a adopta o atitudine rezervată care să nu afecteze onoarea și demnitatea celor cu care discuta.

Sub aspectul laturii subiective, maniera în care aceasta s-a manifestat duce fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a pârâtei față de acțiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, iar probele administrate nu au relevat nicio împrejurare obiectivă care să justifice comportamentul neadecvat, contrar normelor de conduită ale doamnei A.

Având în vedere că prin Decretul nr. 231 publicat în Monitorul Oficial nr. 286 din 22 martie 2021 doamna judecător A. a fost eliberată din funcție, ca urmare a demisiei, în baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, secția a reținut că sancțiunea disciplinară stabilită nu se va mai executa.

Împotriva încheierii din 3 martie 2021, precum și a Hotărârii nr. 7J din 7 aprilie 2021, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâta A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Recurenta a solicitat casarea încheierii și a hotărârii recurate, și, în baza art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., admiterea cererii de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București.

În urma rejudecării, a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității absolute a Rezoluției din 16.11.2020 prin care a fost exercitată acțiunea disciplinară și a tuturor actelor întocmite de Inspecția Judiciară pe parcursul cercetării disciplinare administrative; în subsidiar, pe fond, respingerea acțiunii disciplinare formulat de Inspecția Judiciară.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din 3 martie 2021, recurenta a susținut că este nelegală soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății, în primul rând, pentru că nu a fost motivată cu referire la circumstanțele concrete ale cauzei, în raport de care a apreciat inaplicabilitatea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., invocând generic că nu ar exista un raport de interdependentă între cele două cauze, față de conținutul acțiunii.

În al doilea rând, recurenta apreciază că motivarea cererii de suspendare a judecății și înscrisurile depuse ar fi făcut dovada existenței raportului de interdependență între cele două cauze, urmând să se observe că în Dosarul nr. x/2021 se tranșează un drept și nu un fapt, iar ceea ce va stabili instanța de contencios administrativ se impune cu autoritate de lucru judecat în procesul disciplinar. A susținut greșita respingere a excepției nulității rezoluțiilor de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare, precum și a actelor întocmite pe parcursul cercetării disciplinare.

În ceea ce privește lipsa actului de învestire al instanței disciplinare/lipsa acțiunii disciplinare și lipsa motivării acțiunii, recurenta consideră că soluția instanței de respingere a excepției este nelegală, pentru că încalcă prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia procedurii disciplinare îi sunt aplicabile toate garanțiile procesuale și procedurale prevăzute de C. proc. civ., cu referire la art. 194 C. proc. civ., caz în care susține că acțiunea disciplinară trebuie să aibă conținutul prevăzut de aceste dispoziții legale.

Cu privire la nelegalitatea ordinelor de numire în funcție a inspectorilor judiciari care au efectuat cercetarea disciplinară, instanța disciplinară a respins excepția nulității absolute, cu motivarea că aceste acte se bucură de prezumție de legalitate atât timp cât nu au fost anulate.

Recurenta susține că această motivare vine în sprijinul cererii de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București, ce avea ca obiect anularea actelor administrative de numire în funcție a inspectorului șef și a inspectorilor judiciari emise începând cu luna septembrie 2018, precum și a celor privind organizarea și funcționarea Inspecției judiciare și pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, întrucât anularea acestor ordine ar atrage nulitatea absolută a tuturor actelor întocmite în procedura de cercetare disciplinară, inclusiv a acțiunii disciplinare.

Cu privire la lipsa sesizării disciplinare la 23 iunie 2020, când a fost deschis dosarul disciplinar împotriva recurentei, a susținut că excepția a fost respinsă de instanța disciplinară, dar nu au fost prezentate argumentele pentru care instanța a considerat că poate fi deschis un dosar disciplinar împotriva recurentei, în lipsa unei sesizări disciplinare.

Referitor la conținutul sesizării disciplinare înregistrată la dosar la 10 iulie 2020, despre care recurenta a susținut că trebuia clasată pentru că nu cuprinde descrierea împrejurărilor de fapt care au justificat formularea ei, instanța disciplinară a respins excepția nulității absolute pentru că a apreciat că sesizarea petentelor corespunde exigențelor legale; cu toate acestea, secția nu indică temeiul de drept care reglementează posibilitatea motivării sesizării disciplinare printr-un alt înscris adresat unei alte persoane/alte instituții.

Recurenta consideră nelegală soluția de respingere a excepției nulității repartizării nelegale a dosarului, în lipsa verificărilor pe care le-a solicitat prin cererea de probatorii aflată la dosar și care ar fi trebuit efectuate în raport de fișa de repartizare a dosarului, din care rezultă că dosarul nu a fost repartizat în ziua înregistrării lui, ci a doua zi. Or, în condițiile în care instanța disciplinară nu a arătat motivul pentru care a apreciat că este legal repartizat dosarul a doua zi după înregistrare, dar și care a fost metoda de repartizare, apreciază că este întemeiată excepția nulității absolute invocate.

Mai arată că instanța disciplinară a respins excepția nulității absolute cu privire la prelungirea nelegală a termenului pentru efectuarea verificărilor prealabile, însă nu arată care au fost motivele temeinice care au condus la prelungirea termenului, în condițiile în care acestea nu apar indicate nici în referatul din data de 17 iulie 2020 întocmit de inspectorul judiciar B., cu precizarea că depășirea acestui termen este sancționată de lege cu decăderea din dreptul de a mai continua verificările.

Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat casarea încheierii de ședință din 3 martie 2021, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București, urmând să își mențină sau să își restrângă motivele de nulitate absolută în raport și de soluția care va fi pronunțată în dosarul indicat.

În motivarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 7J din 7 aprilie 2021, s-au arătat următoarele:

Soluția pronunțată de secție este nelegală pentru că nu au fost avute în vedere toate probele administrate la dosar și nu au fost înlăturate motivat toate apărările recurentei, care se refereau la existența unei stări de conflict între recurentă și personalul DEFA, despre care se face vorbire și în Decizia nr. 173/3.10.2018 a Completului de 5 judecători.

Recurenta consideră că acuzațiile petenților ar fi trebuit să fie confirmate și de alte probe, fiind evident subiectivismul martorilor ascultați din oficiu de Inspecția Judiciară, în condițiile în care martorii audiați la propunerea recurentei au subliniat conduita sa ireproșabilă în colectiv.

Recurenta a apreciat că hotărârea este și netemeinică, pentru că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții pentru antrenarea răspunderii disciplinare în baza art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, întrucât recurenta nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, având raportul de muncă suspendat de drept pentru motive medicale pe durata 13.10.2019 - 21.04.2020, caz în care nu se poate reține că ar fi manifestat atitudini nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, însă aceasta apărare nu a fost analizată de instanța disciplinară.

În realitate, recurenta a avut discuții pe un ton ridicat, și ferm, dar care nu au depășit limitele unei discuții rezonabile, dar a subliniat că acest demers disciplinar a fost cauzat de lămuririle pe care le-a cerut de la departamentul contabil financiar al instituției, cu privire la drepturile sale salariale, așadar nu pot constitui elementele materiale ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Motivarea hotărârii disciplinare este eronată și cu privire la împrejurarea că recurenta și-a desfășurat activitatea la Tribunalul Constanța, revenind la Tribunalul Călărași la 21 aprilie 2021, deci este greșită reținerea că ar fi fost în conflict cu personalul DEFA de la această ultimă instanță.

Apreciază că hotărârea este nelegală pentru că secția ar fi încălcat dispozițiile art. 14 și art. 16 din C. proc. civ., întrucât atât acțiunea disciplinară, cât și rezoluția nr. x/2020 descriu o situație de fapt ce reiese exclusiv din declarațiile date de angajații DEFA, fără a se corobora și cu alte probe.

Recurenta mai susține că scopul sancțiunii disciplinare care i-a fost aplicată prin hotărârea recurată nu mai poate fi atins după eliberarea sa din funcția de judecător la 22 martie 2021.

Totodată, a arătat că procedura disciplinară îndreptată împotriva sa s-a efectuat fără respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, întrucât inspectorul-șef judecător C. a fost numit interimar în baza unui act administrativ emis de Guvernul României (O.U.G. nr. 77/2018 prin care a fost completat art. 67 din Legea nr. 317/2004, a cărei neconstituționalitate recurenta a invocat-o în Dosarul nr. x/2021), iar nelegalitatea numirii a fost constatată de CJUE prin Hotărârea Marii Camere pronunțată la data de 18.05.2021.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

A invocat excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii din 3 martie 2021, cu privire la suspendarea judecății cauzei, în raport de art. 414 și art. 483 alin. (1) C. proc. civ., din care rezultă că soluția de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei nu poate fi atacată cu recurs, calea de atac exercitată de recurentă sub acest aspect, fiind inadmisibilă.

A invocat și excepția nulității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 03.03.2021 sub aspectul respingerii excepției nulității absolute și împotriva Hotărârii nr. 7J/07.04.2021, ca urmare a aplicării sancțiunii nemotivării recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. întrucât motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, cu motivarea că nici din cuprinsul prevederilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, și nici din cel al Normelor de efectuare a lucrărilor de Inspecție nu rezultă că rezoluția prin care se admite sesizarea și se exercită acțiunea disciplinară poate fi asimilată unei cereri de chemare în judecată pentru a se putea da eficiență dispozițiilor art. 49 alin. (7) din legea menționată.

A susținut că sesizarea Inspecției Judiciare s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale, iar criticile aduse pe calea recursului sunt neîntemeiate. Referatul întocmit de inspectorul judiciar prin care a solicitat prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile este motivat, de altfel conținutul acestui referat neputând conduce la o altă concluzie; în plus, prin referat au fost expuse pe larg motivele pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de verificări prealabile, simpla susținere a contrariului de către recurentă, fără vreun fundament în materialul probatoriu administrat, neputând conduce la dovedirea încălcării vreuneia dintre dispoziții legale invocate în fața instanței disciplinare.

Recurenta a depus note scrise, prin care a combătut apărările Inspecției Judiciare și a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți

Asupra recursului declarat împotriva încheierii din 3 martie 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, se rețin următoarele:

Prin această încheiere, secția pentru judecători a respins excepția nulității absolute a rezoluției nr. x/B/16.11.2020, a rezoluției cu același număr privind rezultatul cercetării disciplinare, a rezoluției nr. x/A/16.11.2020 de începere a cercetării disciplinare, a tuturor actelor întocmite în Dosarul nr. x, precum și cererea de suspendare a judecății acțiunii disciplinare până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București.

Critica recurentei privind greșita respingere a cererii de suspendare a judecății acțiunii disciplinare până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București este nefondată.

Înalta Curte reține că art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede un caz de suspendare facultativă, lăsat la aprecierea judecătorului, care implică analiza îndeplinirii în mod cumulativ a două condiții, anume: dezlegarea procesului să depindă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți și procesul în care urmează să se stabilească existența sau inexistența unui drept să fie în curs de judecată, să nu fi fost el însuși suspendat.

În speță, cerințele legale impuse de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, cum, de altfel, a motivat și secția pentru judecători în cuprinsul încheierii recurate.

Recurenta a invocat strânsa legătură dintre Dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București și cauza pendinte, apreciind că a făcut dovada existenței raportului de interdependență între cele două cauze.

Înalta Curte constată că acest susțineri sunt nefondate, întrucât dosarul invocat de recurentă are ca obiect cererea formulată de recurenta din dosarul de față, A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, prin care solicită anularea Hotărârii nr. 1074/2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Ordinele nr. 136/2018, nr. 134/2018 și nr. 131/2018, precum și a actelor subsecvente emise în baza acestui ultim ordin, inclusiv ordinele de numire în funcția de inspector judiciar a doamnelor judecător B. și D.

Ca urmare, având în vedere obiectul acestei cauze, este corectă reținerea în sensul că soluționarea acțiunii disciplinare ce o privește pe A. nu depinde de soluția ce se va pronunța în Dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Mai mult, textul de lege invocat de recurentă ca temei de drept al cererii de suspendare este o normă dispozitivă, ce instituie un caz de suspendare facultativă, cum s-a arătat anterior, iar instanța de judecată este cea care decide asupra oportunității măsurii, cu condiția ca soluționarea unei alte cauze să influențeze, în mod hotărâtor, soarta litigiului cu care este învestită, ceea ce nu se verifică în cauză.

Recurenta a formulat critici cu privire la lipsa sesizării disciplinare la 23 iunie 2020, când s-a deschis dosarul disciplinar împotriva sa, arătând, totodată, că acțiunea disciplinară nu întrunește condițiile prevăzute de art. 194 C. proc. civ.

Înalta Curte respinge aceste susțineri, în condițiile în care art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 se referă la acțiunea disciplinară și nu la rezoluția inspectorilor judiciari.

Potrivit art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată "după efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar dispune prin rezoluție, scrisă și motivată, admiterea sesizării prin exercitarea acțiunii disciplinare".

Înalta Curte reține că nu sunt aplicabile în materia răspunderii disciplinare dispozițiile art. 194 din C. proc. civ. ce reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată, întrucât sunt două acte procedurale distincte, reglementate de acte normative diferite.

Astfel, conținutul și forma unei cereri de chemare în judecată sunt pe larg expuse în art. 194 din C. proc. civ., pe când conținutul rezoluției prin care se finalizează cercetarea disciplinară, se admite sesizarea și se exercită acțiunea disciplinară este reglementat prin art. 47 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, care prevede că:

"Rezoluția emisă potrivit alin. (5) poartă data minutei prevăzute la alin. (4), se redactează în cel mult 20 de zile de la data finalizării cercetării disciplinare și cuprinde următoarele mențiuni: data și modalitatea sesizării; aspectele sesizate; data finalizării și conținutul verificărilor prealabile; data începerii și finalizării cercetării disciplinare, precum și actele de cercetare; situația de fapt reținută din verificările prealabile și din cercetarea disciplinară; apărările formulate pe parcursul verificărilor prealabile și cercetării disciplinare; fundamentarea soluției de admitere a sesizării și exercitare a acțiunii disciplinare sau, după caz, de respingere a sesizării, prin raportare la aspectele sesizate, la rezultatul verificărilor prealabile și cercetării disciplinare, la conținutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus și efectuat cercetarea disciplinară, precum și la dispozițiile legale incidente".

În speță, acțiunea disciplinară a fost întocmită și exercitată cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de procedura specială în materie disciplinară, astfel că susținerile pârâtei în sensul ca rezoluția de exercitare a acțiunii nu este motivată în fapt și în drept sunt nefondate.

Astfel, rezoluția nr. 3576/B din 16.11.2020 prin care s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de doamna judecător A. este motivată sub aspectul situației de fapt reținute și în drept prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, fiind avizată de directorul Direcției de inspecție pentru judecători și confirmată de inspectorul-șef, în condițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

În ceea ce privește sesizarea disciplinară, despre care recurenta susține că i-ar lipsi actul inițial de sesizare, Înalta Curte reține, din istoricul înregistrării înscrisurilor aflate în dosarul de cercetare disciplinară, că sesizarea Inspecției Judiciare s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, câtă vreme la data de 17 iunie 2020 au fost înregistrate cele trei adrese trimise de președintele Curții de Apel București, ca lucrări separate, cu nr. x.

Aceste lucrări și-au urmat cursul prevăzut de textele legale, ce a fost prezentat pe larg în hotărârea recurată, în raport de care Înalta Curte constată că sesizarea disciplinară a întrunit condițiile art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, întrucât a fost formulată de persoane interesate, a fost semnată și a conținut datele de identificare ale semnatarilor, cu o prezentare a situației de fapt.

Cu aceeași motivare, în raport de cronologia înscrisurilor înregistrate la Inspecția Judiciară, se vor înlătura și criticile privind greșita respingere a excepției nulității absolute a rezoluției nr. x/B/16.11.2020, a rezoluției cu același număr privind rezultatul cercetării disciplinare, a rezoluției nr. x/A/16.11.2020 de începere a cercetării disciplinare, precum și a tuturor actelor întocmite în Dosarul nr. x.

În susținerea nulității absolute, recurenta a făcut referire și la înlăturarea nelegală și abuzivă a garanțiilor procesuale prevăzute de legiuitor în favoarea magistratului cercetat disciplinar, față de împrejurarea că inspectorul-șef judecător C. a fost nelegal numit în funcție, cum a constatat și CJUE prin Hotărârea Marii Camere pronunțată la 18 mai 2021.

Înalta Curte reține că la data la care recurenta a fost cercetată disciplinar erau în vigoare acte administrative de numire în funcție a inspectorilor judiciari care au instrumentat prezenta lucrare și a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, sens în care se bucură de prezumția de legalitate, criticile recurentei pe aceste aspecte neputând fi reținute.

Critica privind repartizarea nelegală este, de asemenea, neîntemeiată.

Înalta Curte reține că lucrarea nr. x a fost repartizată, în mod aleatoriu, astfel cum rezultă din fișa de repartizare a lucrării din dosarul de cercetare disciplinară, cu respectarea dispozițiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 republicată.

Ulterior, în temeiul art. 45 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 și art. 16 alin. (1) și (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, prin referat motivat și avizat în condițiile legii, s-a dispus conexarea lucrărilor nr. x și nr. y la lucrarea nr. z, sesizările ulterioare vizând aceleași fapte și aceeași persoană.

Critica privind prelungirea nelegală a termenului pentru efectuarea verificărilor este nefondată.

Înalta Curte reține că, pentru verificarea aspectelor sesizate, a fost stabilit un termen de 45 zile, în condițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, care a curs de la data înregistrării la Inspecția Judiciară a adresei de la Președintele Curții de Apel București, respectiv 17 iunie 2020.

Înăuntrul acestui termen, la 16 iulie 2020 inspectorul judiciar desemnat în lucrarea nr. z a întocmit un referat motivat prin care a solicitat prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile cu încă 45 de zile . Acest referat a fost aprobat de inspectorul-șef la data de 17 iulie 2020, astfel fiind prelungit termenul de efectuare a verificărilor prealabile.

Prin referatul motivat din 2 septembrie 2020, inspectorul judiciar desemnat a solicitat modificarea gradului de complexitate și desemnarea unui al doilea inspector judiciar, în condițiile art. 76 din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, referatul fiind aprobat de inspectorul-șef.

La data de 15 septembrie 2020 au fost finalizate verificările prealabile, astfel cum rezultă din procesul-verbal depus la dosar, astfel că termenele mai sus indicate au fost pe deplin respectate.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 3 martie 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Asupra recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 7J din 7 aprilie 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, se rețin următoarele:

Critica privind scopul sancțiunii aplicate, ce nu ar mai putea fi atins după eliberarea judecătorului din funcția de judecător, este nefondată.

Înalta Curte reține că sancțiunea disciplinară a magistraților are un dublu scop, pe de o parte de a determina îndreptarea magistratului care a comis o faptă disciplinară și pe de altă parte de a constitui mijloc de prevenție, atât pentru magistratul sancționat, cât și pentru corpul magistraților.

Art. 521 din Legea nr. 317/2004 prevede la alin. (1) "Eliberarea din funcție a unui judecător sau procuror, în condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau numirea unui judecător în funcția de procuror ori a unui procuror în funcția de judecător nu împiedică continuarea procedurii disciplinare", iar la alin. (2) "Cu excepția situației în care judecătorul a fost numit în funcția de procuror sau procurorul a fost numit în funcția de judecător, în procedura disciplinară continuată în condițiile alin. (1), dacă se exercită acțiunea disciplinară, secția corespunzătoare, când constată că sesizarea este întemeiată, stabilește una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare și cu circumstanțele personale ale celui care a săvârșit-o. Sancțiunea disciplinară astfel stabilită nu se mai execută. În situația în care judecătorul a fost numit în funcția de procuror sau procurorul a fost numit în funcția de judecător sunt aplicabile dispozițiile art. 49 alin. (6)."

Din textul de lege mai sus enunțat, se reține că eliberarea din funcție a magistratului nu împiedică continuarea procedurii disciplinare, din care face parte și aplicarea sancțiunii, proporțional cu gravitatea abaterilor reținute.

Ca urmare, deși sancțiunea stabilită nu se execută efectiv de către magistratul care a fost eliberat din funcție, scopul său este atins, ca mijloc de prevenție, astfel încât să se evite săvârșirea pe viitor a unor fapte asemănătoare.

Critica privind netemeinicia hotărârii, în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile privind antrenarea răspunderii disciplinare în baza art. 99 lit. c) este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată constituie abatere disciplinară "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții".

Prin urmare, pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de textul de lege anterior citat este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să fi avut o atitudine nedemnă față de unul dintre subiecții pasivi expres enumerați de textul de lege, iar atitudinea respectivă să fie manifestată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

O atitudine nedemnă reprezintă o conduită care lasă de dorit, dezonorantă, în condițiile în care chiar trimiterea textului legal la noțiunea de nedemnitate are conotații negative în cadrul relațiilor interumane ce se conturează din perspectiva acestei abateri disciplinare.

Sub aspectul laturii subiective, pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 republicată este necesar ca atitudinile astfel caracterizate să fie asumate de judecător în mod conștient și voit sau acceptat.

În doctrină, s-a conturat ideea că "atitudinea nedemnă" constituie acele manifestări comportamentale de o anumită gravitate contrare standardelor de conduită stabilite prin legi și regulamente în sarcina magistraților.

O conduită nedemnă este contrară și dispozițiilor art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora judecătorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și societate.

Mai mult, art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești instituie în sarcina judecătorilor obligația de a respecta normele Codului deontologic, iar art. 5 alin. (2) lit. d) din același regulament prevede că judecătorii au îndatorirea de a avea "un comportament decent și civilizat în relațiile de serviciu".

Înalta Curte apreciază că faptele recurentei reținute în cuprinsul acțiunii disciplinare nu pot fi caracterizate ca nedemne, în sensul textului de lege și a interpretării date acestuia în doctrină.

Înalta Curte reține că sunt întemeiate susținerile recurentei pe acest aspect, prin care a învederat că incidentele din 11 martie 2020 și 22 mai 2020 au fost determinate pe de o parte, de situația tensionată care s-a conturat în cadrul Tribunalului Călărași, iar pe de altă parte de o ineficientă comunicare la nivel interuman.

S-a reținut, ca situație de fapt, că doamna judecător A. s-a deplasat la Departamentul Economic Financiar și Administrativ din cadrul Tribunalului Călărași pentru a solicita lămuriri cu privire la următoarele aspecte: în 11 martie 2020 cu scopul de a afla modalitatea de calcul a salariului aferent perioadei în care s-a aflat în concediu medical, iar în 22 mai 2020 pentru a solicita comunicarea fluturașului de salariu.

Din probele administrate, s-a reținut că doamna judecător a avut discuții cu persoanele care își desfășurau activitatea în cadrul compartimentului DEFA.

Înalta Curte apreciază că deși în cadrul acestor întâlniri s-a folosit un ton ferm sau ridicat, cuvintele și expresiile folosite de doamna judecător nu au depășit limitele unei discuții rezonabile, în contextul unor nemulțumiri legate de modalitatea de calcul a indemnizației de concediu medical și respectiv de lipsa fluturașului de salariu aferent lunii martie 2020.

Pe acest aspect, Înalta Curte apreciază fondată critica recurentei, care susține că percepția subiectivă a interlocutorului nu este suficientă și concludentă pentru a reține în mod automat o încălcare a normelor disciplinare din partea magistratului.

În același sens, se reține că reproșurile și insistențele doamnei judecător în obținerea unor informații privind modalitatea de calcul a drepturilor sale salariale nu reprezintă o faptă de natură a atrage răspunderea disciplinară, cum este reglementată de textul de lege.

De altfel, situația de fapt reținută de Inspecția Judiciară este confirmată chiar de către persoanele care au întocmit notele de informare ce au stat la baza sesizării în prezenta cauză, acestea fiind ascultate ca martori în cadrul cercetării disciplinare, de unde se poate reține și subiectivismul acestor declarații în contextul formulării sesizărilor care au declanșat prezenta procedura disciplinară, fiind fondate criticile recurentei pe aceste aspecte.

Înalta Curte reține că, pentru a atrage răspunderea disciplinară a magistratului, atitudinea nedemnă a acestuia trebuie reliefată pe parcursul exercitării atribuțiilor de serviciu și trebuie să rezulte în mod cert din coroborarea probelor administrate cu ocazia verificării aspectelor invocate în susținerea sesizării. Or, așa cum se susține și prin memoriul de recurs, comportamentul doamnei judecător A. nu a fost de natură a crea unor observatori rezonabili, externi relației interumane configurate în cauză, percepția unei depășiri a puterii conferite de lege.

În același sens, trebuie menționat faptul că la nivelul Tribunalului Călărași a existat o atmosferă tensionată, aspect ce reiese chiar din considerentele Deciziei nr. 173 din 3 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul de 5 judecători într-o cauză având ca obiect o altă acțiune disciplinară exercitată împotriva doamnei judecător A.

În motivarea acestei hotărâri judecătorești s-a reținut "Nu se poate face abstracție de realitatea că atmosfera tensionată existentă în cadrul unei colectivități umane, cum este, în speță, o instanță judecătorească, generează frecvent conduite neconforme standardelor de comportament reglementate care sunt circumscrise răspunderii disciplinare. Este necontestat faptul că asemenea situații tensionate ori conduite neconforme nu sunt de dorit la nivelul unei instanțe, iar gestionarea relațiilor inter-umane este ideal a fi realizată cu succes la nivelul colectivului, prin comunicare eficientă și conduită constructivă, caracterizate de echilibru și sobrietate. Evaluarea și remedierea acestor aspecte excedează prezentei procedurii disciplinare în cadrul căreia este necesar a fi observat potențialul unor asemenea elemente de circumstanțiere în procesul de individualizare a sancțiunii disciplinare".

Având în vedere existența unei asemenea atmosfere tensionate la nivelul Tribunalului Călărași, nu se poate reține exclusiv în sarcina doamnei judecător culpa în gestionarea incidentelor apărute în lunile martie și mai 2020, ci trebuie avut în vedere contextul mai larg generator de conflict. Dată fiind natura și complexitatea activităților desfășurate în cadrul instanței, un mediu de lucru pozitiv, bazat pe colaborare și comunicare colegială asigură nu doar o mai bună desfășurare a muncii, ci și un raport net superior calitate/timp, determinat de înlăturarea unor tensiuni interumane inerente.

În speță, recurenta ar fi trebuit să identifice căi de comunicare adecvate pentru un dialog constructiv cu interlocutorul, cu atât mai mult cu cât o exprimare imperativă poate escalada o atitudine conflictuală. Cu toate acestea, nu poate fi omis din vedere faptul că doamna judecător A. era îndreptățită să solicite și să primească explicații cu privire la propria situație salarială care fusese tratată diferit în luna respectivă comparativ cu lunile anterioare, deși se aflase în situații identice.

Prin urmare, atitudinea doamnei judecător poate fi ușor explicată din această perspectivă, fără însă a întruni elementele abaterii disciplinare prevăzute de lit. c) a art. 99 din Legea nr. 304/2004.

Totodată, Înalta Curte reține că cele două incidente nu au potențialul de a atrage răspunderea disciplinară, cu atât mai mult cu cât solicitările erau legitime, judecătorul în cauză fiind îndreptățit să primească toate explicațiile corespunzătoare întinderii drepturilor salariale ce i se cuveneau, precum și de a i se înmâna copii ale fluturașului de salariu.

Din această perspectivă, nu se poate reține că doamna judecător A. a avut o atitudine ce poate fi caracterizată ca nedemnă, răspunderea disciplinară intervenind atunci când faptele săvârșite prezintă un element de gravitate, de natură a impune sancționarea judecătorului.

Față de cele anterior prezentate, se constată că faptele reținute de Inspecția Judiciară în sarcina pârâtei A. nu se circumscriu unei atitudini nedemne, în sensul abaterii disciplinare reglementate prin dispozițiile art. 99 lit. c) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, astfel că acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară se impune a fi respinsă, ca atare.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători va admite recursul declarat împotriva hotărârii prin care doamna judecător A. a fost sancționată disciplinar, va casa hotărârea atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva recurentei A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 3 martie 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2020.

Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 7J din 7 aprilie 2021 a aceleiași secții.

Casează hotărârea recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva recurentei A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - ED