ÎCCJ, Decizia nr. 180/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 07 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017 s-a dispus, în baza art. 250

2

C. proc. pen., menținerea măsurii asigurătorii dispuse față de inculpatul A. prin ordonanța nr. 234/P/2016 din data de 25 octombrie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, până la concurența sumei de 700.000 euro.

Pentru a dispune astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen., secția penală a instanței supreme a procedat la verificarea măsurii asigurătorii dispuse față de inculpatul A., sens în care a reținut următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., infracțiune ce intră sub incidența dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 care instituie obligativitatea luării măsurii asigurătorii.

În acest context, s-a reținut că analiza instanței este limitată la evaluarea proporționalității dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate și, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situația patrimonială a inculpatului.

În limitele anterior menționate și notând și lipsa unor eventuale modificări asupra situației patrimoniale a inculpatului, s-a reținut că măsura asigurătorie dispusă față de acesta prin ordonanța nr. 234/P/2016 din data de 25 octombrie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, este proporțională cu scopul urmărit prin dispunerea sa, însă numai până la concurența sumei de 700.000 euro, aceasta fiind valoarea probabilă a obiectului infracțiunii de corupție imputate inculpatului, respectiv că temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă.

Împotriva dispoziției de menținere a măsurii asigurătorii cuprinse în încheierea penală din data de 07 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2021 sub nr. x/2021, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 7 iunie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului ales al contestatorului, respectiv ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând contestația promovată de inculpatul A., în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța reține că la data de 28 februarie 2021 a intrat în vigoare Legea nr. 6/2021, prin care a fost introdus, în C. proc. pen., art. 250

2

, potrivit căruia, "în tot cursul procesului penal, (...) instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de (...) un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit dispozițiilor art. 249 din C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse (...).

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate."

Analizând aceste dispoziții legale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată, sub un prim aspect, ca regulă generală, că luarea măsurii asigurătorii în procesul penal este facultativă, dispunerea sa fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurii asigurătorii este obligatorie. O astfel de situație este regăsită în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dipunerii măsurii asigurătorii, categorie căreia i se subsumează și Legea nr. 78/2000, art. 20 din acest act normativ dispunând că "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

În cauza de față, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.. Prin ordonanța nr. 234/P/2016 din 25 octombrie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Seriviciul Teritorial Ploiești a dispus, luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea unor bunuri imobile aparținând inculpatului A., prin instituirea sechestrului asigurător asupra acestora.

Așadar, în cazul acestei categorii de infracțiuni imputate inculpatului, spre deosebire de regula dispunerii facultative a măsurii procesuale analizate, recunoscută cu valoare de principiu de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., dispozițiile art. 20 din legea specială consacră expres, așa cum s-a arătat în precedent, caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii. Norma legală are caracter special și derogator în raport de regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., ceea ce înseamnă că riscul de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale este prezumat de legiuitor în cazul faptelor expres reglementate de Legea nr. 78/2000.

Astfel cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale nr. 548/2019, "reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanță în considerarea art. 250

2

C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În acest sens este și Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

În practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017) s-a apreciat că atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, "trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, (...), valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăției, dacă se apreciază că se impune această măsură."

Așadar, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii, respectiv valoarea sechestrată este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale).

Se constată că, în cauza de față, exigențele referitoare la respectarea proporționalității au fost respectate de către secția penală a instanței supreme, care a dispus menținerea măsurii asigurătorii numai până la concurența sumei de 700.000 euro ce constituie valoarea probabilă a obiectului infracțiunii de corupție imputate inculpatului.

Așadar, nu discutăm despre o măsură sau sarcină excesivă care să justifice soluția ridicării sale, ci aceasta a fost limitată exact la cuantumul sumei de bani ce a făcut obiectul infracțiunii de corupție, respectiv 700.000 euro, valoarea indisponibilizată nedepășind valoarea sumei probabile ce ar putea fi confiscate. Pentru aceste motive, cerința proporționalității este pe deplin respectată.

În privința temeiurilor la care se referă art. 250

2

din C. proc. pen., se reține că potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsura asigurătorie a fost luată în cursul urmăririi penale în considerarea obligativității instituirii și în vederea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot fi supuse confiscării speciale cu privire la sumele de bani - obiect al infracțiunilor de corupție cercetate în cauză, aspecte ce în continuare justifică menținerea măsurii.

În ce priveste susținerile apărării referitoare la faptul că în cadrul dosarului de fond reprezentantul Ministerului Public a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice din calitatea de autor în calitatea de complice la săvârșirea infracțiunii, împrejurare ce relevă o altă stare de fapt și vine în susținerea faptului că temeiurile ce au justificat luarea măsurii asigurătorii nu mai subzistă, acestea nu pot fi primite.

În acest sens, Completul de 5 Judecatori al instanței supreme reține că simpla formulare sau discutare a unei cereri în cadrul dosarului de fond nu echivalează cu însăși schimbarea circumstanțelor faptice, în cauză continuând cercetarea judecătorească prin administrarea de probe pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. De altfel, faptul că s-ar putea reține o participație penală nu ar exclude luarea de măsuri asigurătorii, în considerarea faptei unice la care au contribuit și din care decurge posibilitatea dispunerii măsurii confiscării speciale, astfel că, această schimbare nu ar putea fi relevantă prin raportare la măsura asigurătorie în discuție.

Și susținerile referitoare la antepronunțarea instanței prin menținerea măsurii asigurătorii sau la respectarea prezumției de nevinovăție sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu și implică o indisponibilizare temporară a unor bunuri până la stabilirea vinovăției persoanelor cercetate.

Prin menținerea unor astfel de măsuri instanța nu se pronunță asupra faptului că fapta există sau că a fost săvârșită de o anumită persoană, ci pronunță doar o indisponibilizare temporară a bunurilor inculpatului pentru ca acesta să nu le înstrăineze, ascundă, distrugă, sustragă până la sfârșitul procesului și să devină insolvabil, garantându-se posibilitatea de a se pune în executare confiscarea specială în eventualitatea pronunțării unei soluții de condamnare a inculpatului.

În acest sens, este și Decizia Curții Constituționale nr. 198/2017 în cadrul căreia se reține că sintagma "s-a săvârșit o infracțiune", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 20 din Legea nr. 78/2000 "nu are în vedere ultima etapă a procesului penal, aceea a certitudinii săvârșirii de către inculpat a uneia dintre infracțiunile reglementate prin Legea nr. 78/2000, ceea ce ar echivala cu răsturnarea prezumției de nevinovăție în defavoarea acestuia și cu încheierea procesului penal, ci reprezintă o exprimare cu caracter generic aplicabilă în toate etapele procesuale, (...), etape ce se desfășoară cu respectarea dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (11)."

De altfel, tot instanța de contencios constituțional a stabilit printr-o altă decizie că luarea măsurii asigurătorii "nu are semnificația stabilirii vinovăției celor ce săvârșesc faptele penale reglementate în Legea nr. 78/2000, înainte ca vinovăția acestora să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă." (Decizia Curții Constituționale nr. 894/2015).

Astfel, analizând încheierea atacată și susținerile părților, se constată că măsura asigurătorie asupra bunurilor inculpatului A. respectă dispozițiile legale incidente și exigențele de proporționalitate și, totodată, temeiurile ce au justificat luarea măsurii subzistă, sens în care, în mod corect, aceasta a fost menținută până la valoarea probabilă a obiectului infracțiunii de corupție imputate inculpatului.

Totodată, se reține și că, în cauză, nu s-a invocat intervenția vreunor schimbări vizând situația materială a inculpatului în sensul imposibilității asigurării mijloacelor de trai sau a aceluiași nivel de existență precum cel anterior instituirii măsurii.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva dispoziției de menținere a măsurii asigurătorii cuprinse în încheierea penală din data de 07 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva dispoziției de menținere a măsurii asigurătorii cuprinse în încheierea penală din data de 07 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 iunie 2021.