ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 435/2021

Deliberând asupra recursului declarat de recurenta A. împotriva dispoziției din Încheierea nr. 189/CP din 07 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, referitoare la respingerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale a României, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 189/CP din 07 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, cu majoritate,

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (republicată), s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpata contestatoare A., s-a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (13) teza finală din C. proc. pen., invocată de aceasta, este inadmisibilă.

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (republicată), s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpata contestatoare A., s-a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., invocată de aceasta, este inadmisibilă.

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (republicată), s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpata contestatoare A., s-a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 54 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, invocată de aceasta, este inadmisibilă.

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (republicată), s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpata contestatoare A., s-a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) din C. proc. pen., invocată de aceasta, este inadmisibilă.

În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 347 din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpata contestatoare A. împotriva încheierii de cameră de consiliu din data de 27 aprilie 2018, pronunțată judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată inculpata contestatoare la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile parțiale ale avocaților din oficiu ai inculpatei contestatoare în cuantum de 170 RON fiecare se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, în esență, s-a reținut că prin încheierea de ședință din data de 27.04.2018, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiate, cererile de constatare a neregularității actului de sesizare și de constatare a nelegalității administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală, formulate de inculpata A. și în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. și s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2016 întocmit la data de 20.12.2017 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei sub aspectul infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. S-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpata menționată.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, inculpata A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, și în cursul judecării contestației, inculpata a formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (13) din C. proc. pen., art. 70 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., art. 52 alin. (1) și art. 54 alin. (1)1 din legea nr. 304/2004, art. 68 alin. (5) din C. proc. pen.:

Cu privire la cererile inculpatei de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (13) din C. proc. pen., art. 70 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., art. 52 alin. (1) și art. 54 alin. (1)1 din legea nr. 304/2004, art. 68 alin. (5) din C. proc. pen. prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 prin prisma cerinței ca dispozițiile legale menționate să aibă legătură cu cauza.

În esență, s-a reținut că existența legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune întrunirea, cumulativă, a următoarelor condiții: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, parag. 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788/29.10.2014; Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880/24.11.2015, parag. 19).

Curtea a subliniat în jurisprudența sa că, "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract.(...) Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, parag. 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69/1.02.2016).

S-a apreciat că prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788/29.10.2014; Decizia nr. 189 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423/15.06.2015; Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431/17.06.2015; Decizia nr. 397 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500/7.07.2015).

Tot astfel, Curtea a mai reținut, într-o altă cauză, că "autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, parag. 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548/24.07.2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240/3.04.2014).

Așadar, s-a reținut că inculpata nu a formulat veritabile critici de neconstituționalitate, ci dorește ca legiuitorul să modifice normele procesual penale indicate în sensul excluderii posibilității organului judiciar de a ridica obiectele sau înscrisurile a căror circulație este interzisă sau care au legătură cu săvârșirea unei alte infracțiuni, a modificării procedurii de soluționare a cererilor de recuzare și a compunerii completelor de judecată cu numărul de judecători prevăzut de lege.

În privința cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., în plus față de cele menționate anterior, Curtea a reamintit că prin Decizia nr. 625/2016 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din C. proc. pen., care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți se pronunță procurorul ierarhic superior este neconstituțională. Ca atare, în ipoteza în care ar fi constatat vicii de neconstituționalitate în raport de restul reglementării de la art. 70 din C. proc. pen., potrivit competențelor sale, Curtea Constituțională ar fi intervenit la acel moment în sensul remedierii acestora.

S-a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) din C. proc. pen. este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu cauza, această excepția trebuind a fi invocată nu în fața completului de judecată învestit exclusiv cu soluționarea contestației inculpatei împotriva încheierii de cameră de consiliu din data de 27 aprilie 2018, pronunțată judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017 prin care au fost respinse cererile și excepțiile formulate de inculpată, ci în fața completului de judecată care a fost învestit cu soluționarea cererii de recuzare. De altfel, s-a constatat că în prezenta cauză, inculpata a formulat mai multe cereri de recuzare la adresa unuia sau ambilor membrii ai completului de judecată învestiți inițial cu soluționarea cauzei, având astfel posibilitatea să formuleze o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a respectivelor dispoziții legale.

Împotriva dispoziției din Încheierea nr. 189/CP din 07 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, referitoare la respingerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale a României, a declarat recurs, în termen legal, inculpata A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 09.02.2021.

În motivarea cererii, recurenta, în esență, a susținut că excepția este admisibilă, întrucât este ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția poate fi ridicată în fața oricărei instanțe judecătorești și în orice fază a litigiului, indiferent de obiectul acestuia și privește o lege sau o ordonanță în vigoare, care are legătura cu soluționarea cauzei, atât dispozițiile dintr-o lege, cât și cele aflate într-o ordonanță sau ordonanță de urgență pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.

A arătat că la data de 15 noiembrie 2016, cu prilejul efectuării percheziției domiciliare la imobilul situat în orașul Voluntari, județul Ilfov au fost depășite limitele percheziției stabilite prin Încheierea nr. 102 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, ridicând obiecte și înscrisuri care nu aveau legătură cu infracțiunile de dare și luare de mită cuprinse în cererea formulată de către procurorul care instrumenta urmărirea penală în Dosarul nr. x/2016.

Astfel, obiectele și înscrisurile ridicate cu prilejul acelei percheziții domiciliare, au constituit mijloace de probă pentru alte infracțiuni reținute în sarcina inculpatei A., trafic de influență, spălare a banilor, precum și într-un dosar penal ulterior înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești sub nr. x/2016, având ca obiect trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

De asemenea, excepția este ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial, A. având calitatea de inculpat în prezenta cauză. Nu privește un text dintr-o lege sau ordonanță declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prevederea legală are în vedere situația în care un text de lege a fost deja declarat neconstituțional, nu și situația în care un text de lege a mai făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Prin urmare, chiar dacă Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității unui text nu înseamnă că acel text declarat odată constituțional nu mai poate face obiectul unei alte excepții bazate de alte motive de neconstituționalitate.

Față de toate aceste argumente, a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate și, pe cale de consecință, să se dispună sesizarea Curții Constituțională a României cu soluționarea excepțiilor formulate.

Cu privire la aspectele de fond, în esență, a susținut că dispozițiile art. 159 alin. (13) din C. proc. pen. încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), art. 27 din Constituția României și art. 6 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la respectarea vieții private și de familie.

În ceea ce privește încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, a arătat că legiuitorului îi revine obligația, ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care își exercită această competență constituțională, să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea principiului clarității și previzibilității legii. Ilicitul penat este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că, stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie.

În ipoteza enunțată, textul prevede că obiectele sau înscrisurile a căror circulație ori deținere este interzisă sau în privința cărora există suspiciunea că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu se ridica întotdeauna. Din modalitatea de redactare a textului, rezultă că ridicarea de obiecte sau înscrisuri în privința cărora există suspiciunea că pot avea legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, se poate face de către organul judiciar, eludând dispozițiile prevăzute de art. 157 din C. proc. pen. și ale art. 158 din C. proc. pen., potrivit cărora doar procurorul poate cere, în cursul urmăririi penale încuviințarea efectuării unei percheziții domiciliare, atunci când există probe ori date din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Decizia finală în ceea ce privește efectuarea percheziției domiciliare aparține judecătorului, care dispune, prin încheiere, admiterea cererii atunci când este întemeiată și emite de îndată mandatul de percheziție, art. 158 alin. (6) din C. proc. pen.

Or, în ipoteza cuprinsă în art. 159 alin. (13) teza finală din C. proc. pen., organul judiciar, la momentul punerii în executare a mandatului de percheziție, are libertatea de a decide ridicarea unor obiecte și înscrisuri ce nu au fost solicitate de către procuror și cu privire la care nu există probe sau date din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că ar avea legătură cu săvârșirea unei infracțiuni.

Mai mult decât atât, decizia de ridicare a respectivelor obiecte și înscrisuri nu este supusă controlului judecătoresc astfel cum prevăd disp. art. 158 alin. (6) din C. proc. pen., ci ea reprezintă o apreciere subiectivă a organelor judiciare în legătură cu mai multe aspecte.

În opinia sa, obiectele și înscrisurile au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni, înlăturându-se condiția existenței de probe sau date din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că ar fi fost săvârșită o infracțiune, infracțiunea în temeiul căreia se ridică obiectele și înscrisurile trebuie să fie dintre cele pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar organul judiciar trebuie să facă încadrări juridice la fața locului fără a exista în acest sens o ordonanță emisă de către procuror. Subrogarea organelor judiciare în drepturile judecătorului care, potrivit disp. art. 158 alin. (6) din C. proc. pen. este singurul îndreptățit să hotărască cu privire la admisibilitatea unei asemenea cereri.

Or, din punct de vedere al normelor de tehnică legislativă, norma de drept trebuie să fie clară, precisă, previzibilă și predictibilă, astfel încât orice persoană să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act normativ. În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că norma este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice, când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane, care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate, să își corecteze conduita și când cetățeanul dispune de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat, aspecte care nu se regăsesc în cuprinsul dispozițiilor art. 259 alin. (13) din C. proc. pen.

Din aceste motive, a apreciat că prevederile art. 159 alin. (13) teza finală din C. proc. pen. sunt neconstituționale prin raportare la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) din Constituția României, deoarece nerespectându-se exigentele de claritate, precizie și predictibilitate a textelor de lege acestea devin incompatibile cu principiul constituțional al supremației Constituției și legilor.

Referitor la încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituție, s-a susținut că deși regulile privind competența organelor de cercetare penală reprezintă reguli de ordine publică, în cuprinsul art. 159 alin. (13) teza finală din C. proc. pen. acestea sunt grav încălcate, nesocotindu-se, astfel, prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, care prevăd că România este stat de drept, principiu care are la bază două idei fundamentale, respectiv cea de garanție a libertății individului, prin primatul dreptului, și cea de raționalizare a actului de exercitare a puterii, prin crearea unui sistem instituțional și normativ ierarhizat

S-a făcut referire în cerere de recurs formulată și la faptul că dispozițiile a căror neconstituționalitate solicită încalcă art. 27 alin. (3) din Constituție referitor la inviolabilitatea domiciliului prin raportare la art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt încălcate de art. 159 alin. (13) din C. proc. pen. în primul rând prin faptul că persoana al cărei domiciliu este supus unei percheziții imobiliare nu are la îndemână nicio procedură pentru a împiedica ridicarea nelegală de obiecte și înscrisuri ce nu se regăsesc printre cele menționate de judecătorul care emite un mandat de percheziție. Singurele drepturi recunoscute sunt cel de înmânare a copiei mandatului emis de către judecător, cel de a fi asistat de către un avocat/persoană de încredere și cel de a fi adus la percheziție în situația în care este reținută sau arestată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituțională în vederea soluționării excepțiilor invocate.

Examinând recursul declarat de inculpata A. împotriva dispoziției din Încheierea nr. 189/CP din 07 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, referitoare la respingerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată și republicată), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; - să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Astfel, instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

Înalta Curte reține că recurenta A. a invocat excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 159 alin. (13) din C. proc. pen., art. 70 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., art. 52 alin. (1) și art. 54 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 și art. 68 alin. (5) din C. proc. pen., în contestația formulată de inculpată împotriva încheierii din 27 aprilie 2018 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București

Examinând textele indicate de recurentă ca fiind neconstituționale, se constatată că nu există legătură între textele invocate și obiectul cauzei în care au fost invocate.

Din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).

Astfel, legătura cu soluționarea cauzei presupune, atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

Concluzionând, Înalta Curte, având în vedere criticile formulate în cererea de recurs formulată de recurenta A., reține că inculpata nu a formulat veritabile critici de neconstituționalitate, ci dorește ca legiuitorul să modifice normele procesual penale indicate în sensul excluderii posibilității organului judiciar de a ridica obiectele sau înscrisurile a căror circulație este interzisă sau care au legătură cu săvârșirea unei alte infracțiuni, a modificării procedurii de soluționare a cererilor de recuzare și a compunerii completelor de judecată cu numărul de judecători prevăzut de lege.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., se reține că prin Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din C. proc. pen., care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți se pronunță procurorul ierarhic superior este neconstituțională. Așadar, în ipoteza în care ar fi constatat vicii de neconstituționalitate în raport de restul reglementării de la art. 70 din C. proc. pen., potrivit competențelor sale, Curtea Constituțională ar fi intervenit la acel moment în sensul remedierii acestora.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că dispozițiile art. 68 alin. (5) din C. proc. pen. a căror neconstituționalitate a fost invocată nu au legătură cu cauza, inculpata având posibilitatea invocării acestei excepții în fața completului de judecată care a fost învestit cu soluționarea cererii de recuzare.

Așadar, nu este însă îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normelor contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Astfel, prin demersul efectuat, recurenta A. nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate, ci criticile aduse de aceasta dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul propriu-zis in abstracto.

Se reține că potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea și completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurenta A. în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel București a respins cererile de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că excepțiile invocate nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziției din Încheierea nr. 189/CP din 07 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, referitoare la respingerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale a României.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziției din Încheierea nr. 189/CP din 07 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, referitoare la respingerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale a României.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2021.

GGC - GV