ÎCCJ, Decizia nr. 116/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 2127 din 28 iunie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1986 din 8 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații Camera de Comerț și Industrie a României și B..

Contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 2127A din 28 iunie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În susținerea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de judecată nu s-a pronunțat pe aspectul necompetenței funcționale absolute a instanțelor judecătorești, în condițiile existenței clauzei compromisorii privind arbitrajul cuprinsă în art. 4.7 din contractul de asistență juridică nr. x/2010. S-a susținut că instanțele s-au pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și au acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că au pronunțat rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr. x/2010, deși se ceruse doar rezilierea contractului prin acțiunea introductivă de instanță.

În temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat existența unor hotărâri definitive potrivnice, pronunțate de instanțe de grade diferite, cu referire la decizii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Înalta Curte de Casație și Justiție, care au statuat că neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu poate conduce la neplata onorariului avocațial.

Prin decizia civilă nr. 1979 A din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin aceeași decizie s-a reținut că revizuentul a indicat Deciziile nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1198 din 8 aprilie 2009, nr. 2131 din 30 mai 2013, nr. 1614 din 8 mai 2014 și nr. 1777 din 25 iunie 2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca fiind hotărâri potrivnice Deciziei nr. 2127 din 28 iunie 2019 a Tribunalului București, atacate cu revizuire.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 992 din 28 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția tardivității cererii de revizuire, invocate de intimata Camera de Comerț și Industrie a României, și a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A..

4.1. Considerente referitoare la excepția tardivității cererii de revizuire

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speță, hotărârile pretins potrivnice deciziei civile nr. 2127 din 28 iunie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ce se cere a fi revizuită, sunt Deciziile nr. 1777 din 25 iunie 2015, nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1614 din 8 mai 2014, nr. 1198 din 8 aprilie 2009 și nr. 2131 din 30 mai 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Ultima hotărâre este decizia civilă nr. 2127, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă la 28 iunie 2019, astfel încât, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a împlinit la 28 iulie 2019, iar cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 26 iulie 2019, cu respectarea termenului prevăzut de lege.

4.2. Analiza admisibilității revizuirii

Cu caracter prealabil, în raport cu hotărârile indicate în cererea de revizuire, cererea de revizuire urmează a fi analizată în lumina prevederilor C. proc. civ. din 2010, întrucât procesul în care a fost pronunțată decizia ce se cere a fi revizuită a început la 11 mai 2016.

Însă, în raport de data la care a fost demarat procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. urmând a fi analizată prin raportare la acest text de lege, care prevede că:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite.

Condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, invocând incidența cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 2127A din 28 iunie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, întrucât aceasta încalcă puterea de lucru judecat a Deciziilor nr. 1777 din 25 iunie 2015, nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1614 din 8 mai 2014, nr. 1198 din 8 aprilie 2009 și nr. 2131 din 30 mai 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II a civilă, în ceea ce privește plata onorariului avocațial de succes.

Raportat la datele speței, hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerința identității de obiect, părți și cauză, întrucât obiectul, respectiv pretenția concretă dedusă judecății și părțile celor două litigii nu au fost aceleași.

Or, lipsa de identitate raportată fie și la un singur element dintre cele trei, față de care se apreciază autoritatea lucrului judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.5, a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ. și invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În mod greșit s-a menționat în hotărâre că s-a invocat autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv și că s-a susținut îndeplinirea condiției triplei identități de părți, obiect și cauză. Sub acest aspect, se argumentează că efectul pozitiv nu este dat de tripla identitate prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ci privește doar o chestiune de drept tranșată definitiv într-o altă judecată, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. Dispozițiile art. 431 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. sunt imperative, astfel că instanța de revizuire trebuia să aplice efectele lucrului judecat, sub aspect pozitiv. Deși se impunea aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanța de revizuire în mod greșit a făcut aplicarea art. 431 alin. (1) C. proc. civ. în raport cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru procesele începute după 15 februarie 2013, odată cu intrarea în vigoare a C. proc. civ. din 2010 nu sunt incidente dispozițiile art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost modificat art. 513 alin. (4) C. proc. civ., aceste procese rămânând supuse dispozițiilor art. 24-27 C. proc. civ. și art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Astfel, în privința cererii de revizuire sunt aplicabile dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării lor prin Legea nr. 310/2018.

Instanța de revizuire a reținut în mod greșit că sunt aplicabile dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, întrucât textul intrat în vigoare la 15 februarie 2013 și care se aplică proceselor în curs la 28 mai 2020 și începute după 15 februarie 2013 (inclusiv prezentei cauze, începute la 11 mai 2016) este art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 513 alin. (2) C. proc. civ.

Modificarea adusă prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 este străină cauzei supuse recursului, sub două aspecte: nu modifică art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. chiar dacă ar fi modificat acest text, modificarea se aplică proceselor începute după 21 decembrie 2018.

Deși în considerente se invocă normele de drept menționate anterior, în motivarea deciziei recurate în mod greșit instanța invocă dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., fiind astfel incidente motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Instanța în mod eronat și nelegal a interpretat dispozițiile procedurale, în sensul că efectul pozitiv prevăzut în art. 431 alin. (2) C. proc. civ. există în lege numai începând cu momentul modificării art. 513 lin.(4) C. proc. civ. prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, modificare aplicabilă numai proceselor începute după 21 decembrie 2018.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., instanța de revizuire a încălcat autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv a hotărârilor definitive potrivnice invocate în cererea de revizuire, prin care a fost tranșată chestiunea de drept a necompetenței funcționale generale a instanțelor judecătorești, chestiune de drept de ordine publică, în condițiile existenței unei clauze compromisorii privind arbitrajul cuprinsă în contractele de asistență juridică a părților, cât și autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv a hotărârilor definitive potrivnice invocate în revizuire, care au tranșat chestiunea de drept a statutului juridic al onorariului de succes din contractele de asistență juridică ca fiind independentă de restul clauzelor contractuale.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea atacată este nelegală, întrucât încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod greșit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) C. proc. civ., instanța a considerat că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se aplică numai în procesele începute după data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv 21 decembrie 2018, apreciind că, potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, se opera numai cu efectul negativ al autorității lucrului judecat prevăzut de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., analizând hotărârile definitive potrivnice invocate în revizuire sub neîndeplinirii cerinței triplei identități de obiect, părți și cauză.

Or, se susține că instanța în revizuire trebuia să constate că există hotărâri definitive potrivnice prin care s-a tranșat problema de drept a necompetenței funcționale generale a instanțelor judecătorești în condiția existenței clauzei compromisorii a arbitrajului în contractele de asistență juridică deduse judecății instanțelor și că instanța judecătorească este competentă numai atunci când obiectul litigiului îl constituie nulitatea contractului, ceea ce nu era cazul în speță.

De asemenea, instanța în revizuire era datoare să observe că și problema de drept privind statutul juridic al instituției onorariului de succes și condițiile beneficiarului acestui drept contractual a fost tranșată prin hotărâri definitive potrivnice.

III. Procedura de filtrare a recursului

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) dosarul în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire a fost început la 11 mai 2016, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

Prin încheierea din ședința completului de filtru din 1 martie 2021, a fost admis în principiu recursul și a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului la 12 aprilie 2021.

IV. Considerentele Înaltei Curți

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În esență, prin criticile formulate, recurentul susține, pe de o parte, că instanța de revizuire în mod greșit a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 și că sunt incidente dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.. Aceste critici au fost subsumate motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., recurentul susține că în mod greșit instanța de revizuire a analizat îndeplinirea cerințelor referitoare la tripla identitate de părți, obiect și cauză și a a încălcat autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv a hotărârilor definitive potrivnice invocate în cererea de revizuire.

În ceea ce privește dispozițiile de procedură aplicabile, se constată că, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, și anume 15 februarie 2013 (conform art. 81 din Legea nr. 76/2012).

Întrucât dosarul nr. x/2018, în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire (Decizia nr. 2127 din 28 iunie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă) a fost început la 11 mai 2016, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Astfel, la data de 11 mai 2016, art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. aveau următorul conținut:

"Art. 513. - (...)

(4) Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite."

Art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, intrată în vigoare la 21 decembrie 2018, în sensul următor:

"Art. 513. - (...)

(4) Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat."

Însă, art. 3 din C. proc. civ. dispune în sensul că "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În circumstanțele expuse, se constată că întemeiat instanța de revizuire a reținut că cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se judecă potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018.

Pentru aceste argumente, sunt nefondate criticile invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul tinde să demonstreze, în esență, că în cauză în mod greșit instanța de revizuire a analizat și a reținut că nu este îndeplinită cerința triplei identități - de părți, cauză și obiect - între litigiile în care au fost pronunțate hotărârile potențial potrivnice în opinia sa.

Criticile recurentului nu pot fi primite, întrucât, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Constituționale, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, în judecarea cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate" (Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, paragraful 17).

În aceste condiții, în mod corect în considerentele hotărârii atacate instanța de revizuire s-a raportat la dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", motiv pentru care nu pot fi primite criticile din recurs invocate în susținerea cazului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, în mod corect instanța de revizuire a analizat îndeplinirea cerinței referitoare la tripla identitate de părți, obiect și cauză și a constatat că aceasta nu este îndeplinită în privința litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice în opinia recurentului-revizuent.

În cauză, pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 2127A din 28 iunie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, susținând că încalcă puterea de lucru judecat a Deciziilor nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1198 din 8 aprilie 2009, nr. 2131 din 30 mai 2013, nr. 1614 din 8 mai 2014 și nr. 1777 din 25 iunie 2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II a civilă, în ceea ce privește plata onorariului avocațial de succes.

Astfel, în privința obiectului și părților din dosarele în care au fost pronunțate hotărârile invocate în revizuire, se constată următoarele:

a) decizia civilă nr. 2127 din 28 iunie 2019 a fost pronunțată într-un dosar având ca obiect rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr. x din 8 iunie 2010, în care au avut calitatea de părți reclamanta Camera de Comerț și Industrie a României și pârâții Cabinet de avocat C. și B.;

b) decizia civilă nr. 1126 din 30 mai 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost pronunțată în litigiul având ca obiect desființarea Hotărârii arbitrale nr. 33 din 6 august 2001, pronunțată de Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și D.;

c) Decizia nr. 1198 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică din 1 decembrie 1997, încheiat între Cabinet de avocat PC și S.C. TF S.A., precum și a contractului de novație prin schimb de debitor, încheiat la 5 martie 2001 între același cabinet și S.C. L. S.A. Brașov;

d) decizia civilă nr. 2131 din 30 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost pronunțată într-un litigiu având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică nr. x din 17 martie 2008, în care părți au fost reclamanta E. și pârâtul Cabinet de avocat F.;

e) Decizia nr. 1614 din 8 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost pronunțată în dosarul având ca obiect obligația de plată a sumei de 118.678 RON, reprezentând rest de plată pentru lucrările executate în baza contractului nr. x din 2 iunie 2010, precum și a sumei de 374.757,13 RON, penalități de întârziere, dosar în care părți au fost reclamanta S.C. G. S.R.L. și pârâta S.C. H. S.R.L.;

f) decizia civilă nr. 1777 din 25 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 41 din contractul de leasing financiar nr. x din 22 mai 2008, în care părți au fost reclamantul I. și pârâtele S.C. J. S.A. și S.C. K. S.R.L.

Rezultă, astfel, că în privința litigiilor menționate nu se verifică identitatea de obiect și de părți pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru aceste argumente, sunt nefondate criticile formulate în susținerea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

În fapt, se constată că recurentul-revizuent tinde să obțină o rejudecare a fondului cauzei, prin prisma dezlegării date în de jurisprudență cu privire la o anumită cestiune de drept, examinare incompatibilă cu specificul revizuirii, care este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, în cadrul căreia, în virtutea principiului res judicata, "instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă" (Decizia Curții Constituționale nr. 536 din 2 iulie 2020, paragraful 17).

Pentru toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5-8 din C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 raportat la art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 992 din 28 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2021.