ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 16.11.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1.433.492 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial parțial.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pe art. 1381 C. civ.

Competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea secției a VI-a a Tribunalului București, în considerarea obiectului acesteia vizând raporturi între profesioniști.

Dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/2015*.

Prin sentința civilă nr. 5287 din 29.09.2016, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a respins excepția nulității contractului de asistență juridică seria x nr. x/2011 și a actului intitulat contract de asistență juridică pe obiect nr. 14839/21.11.2011 nr. B352002/22.11.2011 pentru lipsa calității de reprezentant legal al A. S.A., ca neîntemeiată; a respins excepția nulității absolute a contractului de asistență juridică seria x nr. x/2011 și a actului intitulat contract de asistență juridică pe obiect nr. 14839/21.11.2011 nr. B352002/22.11.2011, întrucât are inserat un pact de quota litis, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut că, contractul de asistență juridică încheiat între reclamanta CIA C. cuprinde atât contractul seria x/2011 în formă tipizată Baroul București, cât și cele două completări prin înscrisul denumit "contract de asistență juridică pe obiect 14839/21.11.2011 nr. B352002/22.11.2011, CIA C.", și mențiunea olografă între cele două părți.

În ceea ce privește excepția nulității absolute a contractului de asistență juridică pentru depășirea mandatului persoanei care a semnat din partea băncii, tribunalul a reținut că, adresa reclamantei nr. x/1.09.2016 de înaintare a extrasului din Decizia Consiliului de Administrație al A. din 18.11.2011, Președinte executiv în funcție al băncii certifică aprobarea de către Consiliul de Administrație a încheierii unui contractul de asistență juridică cu cabinet de avocat C. pentru valoarea aratată în vederea solutionarii dosarului nr. x/2011, reclamanta susținând că a fost semnat conform Procedurii A. de Asistență, Consultanță, Reprezentare Juridică Externă, cu aprobarea Consiliului de Administrație, drept pentru care tribunalul a respins excepția nulității pe acest motiv.

Cât privește susținerea pârâtei în sensul existenței unui "pact de quota litis" inserat în contractul de asistență juridică seria x nr. x/22.11.2011 tribunalul a retinutcă, faptul că s-a stabilit de la început onorariul pentru serviciile juridice contractate, nu poate fi considerat nerespectarea prevederilor Statutului profesiei de avocat, avand în vedere si susținerile reclamantei cu trimitere la art. 138 din Statut profesiei de avocat în sensul ca onorariile se stabilesc liber între avocat si client în limitele legii și ale prezentului statut, iar tipul unor astfel de onorarii este prevăzut ca atare în statut.

Însă, în ceea ce privește serviciile pentru care s-a convenit onorariul, cu trimitere la dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 având ca obiect contestația la executare a băncii împotriva măsurii popririi, respectiv dosar nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5 având ca obiect validarea popririi împotriva băncii, au fost reținute apărările pârâtei, inclusiv cu privire la activitatea apărătorului ales raportat la cele două dosare menționate. Aceasta se impune întrucât, potrivit contractului de asistență juridică tipizat și în înscrisuri "contract de asistență juridică pe obiect nr. 14839/21.11.2011 nr. B 352002/21.11.2011 -CIA C.",serviciile de asistență juridică se referă la dosarul x/2011, iar tranșa a doua, 250.000 euro putea fi achitată în funcție de soluția în dosarul nr. x/2011, fără a se proba dacă și care a fost contribuția concretă a apărătorului.

De asemenea, aspectele semnalate de pârâtă referitor la data încheierii contractului, modalitatea stabilirii onorariului, întâi contractul de asistență juridică pentru dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 și apoi contractul pentru dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5, stabilindu-se întâi onorariul de succes si apoi onorariul fix, nu au fost lămurite prin probatorii concludente de către reclamantă, atât cu privire la condițiile încheierii contractului, competența persoanei de angajare a societății, referitoare la valoarea contractului, raportat la serviciile de asistență juridica de care a beneficiat si pentru care s-a stabilit respectivul onorariu avocațial.

Potrivit art. 127 din Statutul profesiei de avocat pentru activitatea profesională, avocatul are dreptul la onorariu și acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său, precum și la un onorariu de succes conform art. 129 pct. 6 Statut, raportat la rezultatul obținut în cauză, însă, trebuie avută în vedere activitatea, contribuția, munca efectivă a avocatului și cine poate fi obligat a suporta un astfel de onorariu complementar.

În ceea ce privește posibilitatea ca onorariul de succes, cheltuială cu caracter voluntar și voluptoriu să poate fi pretins de la partea care a pierdut procesul a fost reținută Decizia ÎCCJ nr. 255/2014 potrivit căreia "problematica onorariului de succes nu este reglementată de C. proc. civ., fiind exclusiv o componentă contractuală ce privește părțile din contractul de asistență juridică…acordarea unor sume de bani părții care a câștigat un proces, din perspectiva art. 274 C. proc. civ. se poate face în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Onorariul de succes nu trebuie pus în sarcina părții care a pierdut procesul, o asemenea cheltuiala nefiind imputabilă părții căzută în pretenții, constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestată de avocat cu vădit caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente."

Temeiul juridic al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care cade în pretenții fiind angajata răspunderea civilă delictuală cu obligarea la repararea prejudiciului prin plata sumelor achitate cu acest titlu de partea care a câștigat procesul. Deși în baza art. 274 C. proc. civ. partea care pierde procesul poate fi obligată la cheltuieli de judecata în măsura în care nu au fost solicitate odată cu pronunțarea soluției, pe cale separată, cum este cazul în speță, acestea pot fi acordate drept onorariu avocațial dacă au caracter real, efectiv, în limite rezonabile, cu respectarea principiului proporționalității. În speță, s-a retinut că suma pretinsă este disproporționată, iar onorariul de succes este o cheltuială cu caracter voluntar, voluptorie, care nu poate fi pusă în sarcina celeilalte părți, ceea ce nu înseamnă că nu poate fi pretins onorariu avocațial pentru activitatea efectiv prestată cu respectarea principiilor sus arătate în sensul art. 6 CEDO, cu dovezi aferente care însă nu s-a probat în dosar, în consecințăcererea reclamantei privind cheltuielile de judecata a fost respinsă.

Sentința de fond a fost apelată de ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 733 din 8.04.2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamantă, a schimbat în parte sentința de fond și a obligat pârâta la plata sumei de 716.746 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București, constând în onorariu de avocat redus; a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.

În considerente, instanța de apel a reținut că sentința de fond este legală și temeinică sub aspectul modului de soluționare a excepțiilor de nulitate a contractului de asistență juridică, atât din perspectiva calității de reprezentant legal al semnatarului contractului pentru reclamantă, cât și din perspectiva inexistenței pactului de quota litis, apreciind că există un contract valabil între reclamantă și apărătorul ales.

Pe fondul cauzei, a reținut că semnatarele contractului de asistență juridică au denumit onorariul convenit ca fiind de succes în formularul tipizat, în cuprinsul contractului de asistență juridică pe obiect, făcându-se vorbire doar de onorariu. Instanța de apel, în considerarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) și art. 127 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, a reținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că onorariul solicitat prin acțiune nu poate fi acordat, întrucât este unul de succes și că nu este justificat și proporțional, față de activitatea depusă în cauză. De asemenea, s-a apreciat că în mod greșit a reținut prima instanță că a doua tranșă de onorariu urma să fie plătită doar în funcție de soluția ce urma a se pronunța în dosarul nr. x/2011. Reanalizând situația de fapt, instanța de apel a concluzionat că soluționarea dosarului nr. x/2011 la patru termene de judecată nu poate constitui un motiv temeinic care să justifice respingerea pretențiilor formulate de reclamantă, onorariul achitat de bancă apărătorului ales fiind unul real și necesar. A apreciat, însă, că acest onorariu nu satisface exigențele referitoare la proporționalitate, astfel încât, admițând acțiunea a dispus reducerea sumei la care a obligat pe pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Decizia de apel a fost recurată de ambele părți.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 4552 din data de 25 octombrie 2018, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 733 din 8.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis recursul pârâtei împotriva aceleiași decizii, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză, în limitele arătate în considerentele deciziei și anume doar din perspectiva acelor critici care vizează stabilirea naturii juridice a clauzei referitoare la onorariu.

A fost înlăturată critica pârâtei referitoare la nulitatea contractului de asistență juridică fundamentată pe dispozițiile art. 71, 140

1

, 143

1

și art. 144

2

din Legea nr. 31/1990, motivat de lipsa calității de reprezentant legal din partea reclamantei al semnatarului actului juridic, având în vedere că modalitatea de încheiere a contractului de asistență juridică reprezintă un aspect ce ține exclusiv de aprecierea reclamantei, iar eventuala depășire a mandatului persoanelor care au angajat Banca poate fi invocată numai de cea din urmă, fiind o nulitate relativă.

Referitoare la susținerea privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 64/2001, art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 83/2011, Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a făcut o aplicarea directă a normelor legale pretins aplicate greșit de către pârâtă, ci a redat considerentele hotărârii pronunțate în contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 soluționat de Judecătoria Sectorului 3 București, or, pentru a fi sub incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca normele de drept material pretins a fi încălcate sau greșit aplicate să fie esențiale în soluționarea cauzei.

În ce privește critica privind existența pactului de quota litis în contractul de asistență juridică, instanța de recurs a reținut că, față de data încheierii actului, precum și a celor două extensii - 22 noiembrie 2011, nu sunt aplicabile dispozițiile Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011. Această hotărâre a fost adoptată în data de 3 decembrie 2011, fiind publicată în Monitorul Oficial al României Partea I din 19 decembrie 2011. Având în vedere că actul de reprezentare ce stă la baza pretențiilor reclamantei este datat în 22 noiembrie 2011, precum și faptul că se invocă motive de nulitate absolută, ce se analizează în raport de legea în vigoare la momentul încheierii contractului, a rezultat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR din 25 septembrie 2005, publicat în Monitorul oficial al României Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005.

Urmare a stabilirii legii aplicabile, instanța de recurs a reținut ca fiind întemeiată critica pârâtei referitoare la nulitatea contractului de asistență juridică pentru existența unei clauze de quota litis.

În mod greșit, instanța de apel a respins apelul pârâtei sub aspectul criticii arătate, fără a face o analiză a clauzei contestate, deși trebuia să procedeze la analiza paralelă a dispozițiilor statutare care reglementează atât onorariul de succes, cât și pactul de qouta litis.

Potrivit art. 134 alin. (1) și (6) din Statutul profesiei de avocat, pentru a fi în prezența unui onorariu de succes este necesar ca acea parte de onorariu prevăzută cu acest titlu să fie alăturată unei alte forme de onorariu. Alin. (6) din art. 134 prevede în mod expres că avocatul are dreptul la onorariu de succes, cu titlu complementar, în completarea onorariului fixat. Deci, pentru a fi în prezența onorariului de succes, contractul de asistență juridică trebuie să cuprindă un onorariu la care se adaugă în completare onorariul de succes. Cu alte cuvinte, părțile ar fi trebuit să convină asupra unui onorariu care să îndeplinească condiția proporționalității în raport cu natura și complexitatea cauzei în care a fost acordată asistența juridică, la care să se adauge onorariul de succes cu titlu complementar raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.

Potrivit art. 135 din Statut, avocaților le este interzis să fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis, definit ca acea convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei. Instanța de apel, calificând onorariul solicitat de reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, nu a analizat clauza contractuală prin raportare la textele legale anterior menționate. S-a observat că, în cauză, deși părțile definesc onorariul fixat ca fiind unul de succes, modalitatea de stabilire a acestuia nu respectă cerințele art. 134 alin. (1) și (6) din Statutul profesiei de avocat, stabilind totalitatea sumei ce urma a fi plătită pentru asistența juridică acordată de rezultatul judiciar al cauzei, devenind incidente dispozițiile art. 135 din Statut.

S-a reținut, totodată, că instanța de apel nu a analizat aspectul aleatoriu al contractului, critică formulată tot din perspectiva caracterului de pact de quota litis al clauzei contestate. În caracterizarea acestei clauze, prezintă relevanță și evidențierea existenței posibilității unei pierderi sau a unui câștig, ori existența certitudinii asupra obținerii rezultatului. Din această perspectivă, instanța de recurs a observat că, în argumentarea soluției sale, instanța de apel nu a analizat atitudinea reclamantei și elementele invocate de pârâtă ca fiind de natură a conduce spre concluzia certitudinii obținerii rezultatului. Instanța de apel, deși era investită cu analizarea situației obiective rezultate din documente emise de reclamantă care atestau virarea unor sume de bani cu titlu de dividende (și care, deci nu mai puteau face obiectul popririi), precum și cu certitudinea din partea aceleiași reclamante că nu adoptase o hotărâre pentru repartizarea restului de profit obținut, s-a limitat a reține acele considerente din sentința dată de Judecătoria Sectorului 3 București referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2011. Nu a făcut, însă, o analiză a existenței certitudinii obținerii rezultatului preconizat la momentul încheierii contractului de asistență juridică, din perspectiva elementelor obiective invocate de pârâtă, care nu se limitau doar la incidența ordonanței de guvern menționate.

Având în vedere motivele care au condus la admiterea recursului pârâtei, precum și faptul că recursul reclamantei a vizat aspecte ulterioare analizei valabilității contractului de asistență juridică, respectiv întinderea dreptului său de obținere a prejudiciului constând în cheltuielile de judecată, instanța de recurs a apreciat ca nefiind fondată calea de atac declarată de această parte.

În consecință, văzând dispozițiile art. 497 și art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantă, a admis recursul pârâtei, a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză, în limitele arătate în considerentele deciziei, anume doar din perspectiva acelor critici care vizează stabilirea naturii juridice a clauzei referitoare la onorariu.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1070 din 14 iunie 2019, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 5827 din 29.09.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.A schimbat în parte sentința civilă apelată. A admis excepția nulității absolute a contractului de asistență juridică seria x nr. x/2011 încheiat la data de 22.11.2011, precum și a actului intitulat contract de asistență juridică pe obiect nr. 14.839/21.11.2011 (A.) nr. 352002/22.11.2011 (CIA C.).A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva aceleiași sentințe.

Raportat la disp. art. 134 alin. (1) și (6) din Statutul profesiei de avocat și, respectiv, la cele ale art. 135 alin. (2) din același Statut adoptat prin Hotărârea UNBR din 25 septembrie 2005, publicat în Monitorul oficial al României Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005, incident în cauză, așa cum a reținut instanța de recurs, instanța de apel a reținut că este evidentă natura juridică a onorariului de avocat stabilit prin contractul de asistență juridică nr. 14.83/21.11.2011 încheiat de apelanta-reclamantă A. cu apărătorul ales, pentru reprezentarea în dosarul nr. x/2011, fiind vorba de un onorariu fixat în baza unui pact de quota litis.

Potrivit art. 135 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, "Pactul "de quota litis" este o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare."

Astfel, din modul de redactare a clauzei de la art. 2.1 din contract, rezultă în mod clar că atât plata primei tranșe din onorariu, cât și a celei de-a doua au fost condiționate de rezultatul judiciar obținut în dosarul nr. x/2011, iar în cazul celei de-a doua tranșe, alternativ, și în raport de rezultatul din dosarul nr. x/2011, convenția fiind încheiată la data de 22.11.2011, deci, anterior soluționării celor două litigii, chestiune necontestată de părți.

Instanța de apel a constatat că nu au fost stabilite onorarii fixe, în considerarea criteriilor enumerate de Statutul profesiei de avocat, la art. 132 alin. (2), pentru aprecierea onorariului, ci onorariul a fost stabilit exclusiv în funcție de soluția ce urma să se obțină în cele două litigii.

Mai mult decât atât, părțile convenției nu au stabilit drept condiție admiterea sau respingerea acțiunii, ci procentul din suma contestată, cel puțin 80%, în cazul admiterii în tot sau în parte a contestației la executare formulate de pârâtă.

Încheierea celor două extensii la contractul de asistență juridică -înscrisul intitulat "contract de asistență juridică pe obiect nr. 14.839 din data de 21 noiembrie 2011 (A.) nr. B 352002/2011 (C.) și a mențiunii olografe, nu infirmă această concluzie, neaducând elemente suplimentare de natură să influențeze natura juridică a onorariului stabilit de părți.

Faptul că, în cuprinsul contractului de asistență juridică seria x 352002/2011, s-a menționat la art. 2.2 olograf că "prezentul onorariu (400.000 Euro) se consideră onorariu de succes", nu transformă acest onorariu în onorariu de succes, potrivit voinței părților contractante, cât timp acesta nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi caracterizat astfel.

Onorariul de succes se stabilește cu titlu complementar, deci, în completarea onorariului fix, care trebuie să respecte condiția proporționalității, în raport cu natura și complexitatea cauzei în care a fost acordată asistența juridică, un astfel de onorariu nefiind convenit de păți.

Referitor la susținerea reclamantei că, pentru soluționarea dosarului nr. x/2011, ar fi convenit cu același avocat și plata unui onorariu fix în cuantum de 10.000 Euro, potrivit contractului de asistență juridică nr. 2329/29.02.2012 (A.) nr. 352006 din data de 29.02.2012 (CIA C.) instanța de apel a reținut că această împrejurare nu transformă onorariul în cuantum de 400.000 Euro, pretins pentru reprezentare în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 într-un onorariu de succes.

Indiferent de legătura care ar exista între cele două litigii, onorariul de 400.000 Euro a fost stabilit pentru reprezentarea în dosarul nr. x/2011, pe când onorariul fix în cuantum de 10.000 Euro a fost stabilit pentru serviciile prestate în legătură cu dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5.

Împrejurarea că același avocat a prestat servicii juridice în ambele dosare, că plata onorariului din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 a fost condiționată de rezultatul judiciar obținut în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5, că litigiile ce fac obiectul celor două dosare sunt strâns legate între ele nu prezintă nicio relevanță, având în vedere principiul relativității efectelor contractului, precum și lipsa din contractul de asistență juridică dedus judecății a unei trimiteri la clauzele contractului de asistență juridică nr. 2329/29.02.2012 (A.) nr. 352006 din data de 29.02.2012 (CIA C.).

Referitor la certitudinea obținerii rezultatului preconizat la momentul încheierii contractului de asistență juridică, din perspectiva elementelor invocate de pârâtă, instanța de apel a înlăturat susținerea apelantei-reclamante cum că nu ar fi putut cunoaște rezultatul ce se va obține în urma soluționării dosarului nr. x/2011, fiind evident că, în condițiile în care ea însăși a adoptat hotărârile mai sus-menționate de repartizare a profitului aferent anilor 2008, 2009 cu titlu de dividende, cunoscând și faptul că sumele respective fuseseră deja achitate către AVAS, la momente anterioare datei la care avusese loc înființarea popririi asupra conturilor A. (13.12.2010), aceste sume nu mai puteau face obiectul validării popririi, impunându-se soluția de admitere a contestației la executare și, deci, de anulare a popririi înființate de pârâtă cât privește respectivele sume.

Referitor la incidența O.U.G. nr. 83/2011, care a intrat în vigoare la data de 30.09.2011, instanța de apel a constatat că acest act normativ reglementează numai soarta profitului nerepartizat aferent anilor 2008, 2009 și 2010, neconținând dispoziții care să privească profitul deja repartizat, cum ar fi cel aferent anului 2010.

În legătură cu suma de 20.134.969,36 RON, reprezentând dividende cuvenite AVAS, potrivit Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor A. S.A. nr. 2/05.05.2011, întrucât această sumă a fost achitată la data de 11.11.2011, către bugetul de stat, deși era scadentă încă de la data de 05.05.2011, putând fi virată la această dată către pârâtă, având în vedere că, la data de 13.12.2010, fusese înființată poprirea asupra conturilor pârâtei, potrivit hotărârii prin care fusese lămurit titlul executoriu, inclusiv asupra sumelor de bani datorate AVAS de pârâta din prezenta cauză, în calitate de terț poprit, în mod corect s-a stabilit că aceasta a fost virată cu nesocotirea dispoziției de înființare a popririi comunicate, prin intermediul executorului judecătoresc.

Fiind o manifestare de voință proprie pârâtei, aceasta avea cunoștință că instanța va respinge contestația la executare cu privire la această sumă, dispunând continuarea executării silite declanșate împotriva sa pentru această sumă.

Referitor la profitul nerepartizat aferent anilor 2008, 2009 și 2010, la data de 30.09.2011, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 83/2011, care stabilea la art. 2 alin. (1), că acest profit al A. se va repartiza, în condițiile legii, la alin. (2) prevăzându-se că sumele reprezentând dividendele corespunzătoare acțiunilor statului la A. se virează la bugetul de stat în termen de 5 zile de la repartizarea lor.

Prin urmare, față de redactarea acestui act normativ, este evident că se impunea adoptarea în prealabil a unei Hotărâri de repartizare a profitului sub formă de dividende, doar ulterior, sumele constând în dividende devenind certe, lichide și exigibile în termen de 5 zile de la adoptarea unei asemenea hotărâri, putând face obiectul unei validări de poprire.

Apelanta-pârâtă cunoștea că, la momentul înființării popririi precum și al încheierii contractului de asistență juridică, nu adoptase o asemenea hotărâre, astfel că, și cu privire la respectivele sume contestate de ea pe calea contestației la executare, soluția era una previzibilă.

Pe de altă parte, prin O.G. nr. 83/2011, s-a decis ca profitul nerepartizat încă aferent anilor 2008, 2009 și 2010, rămas la dispoziția reclamantei, să se repartizeze după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2011 și să se plătească la bugetul statului.

Prin urmare, și din această perspectivă, sumele respective nu mai puteau fi poprite, ele urmând a fi virate direct către bugetul de stat, rezultatul contestației la executare formulate la data de 07.10.2011, ulterior intrării în vigoare a O.G. nr. 83/2011 (30.09.2011) fiind unul previzibil.

Față de toate aceste considerente, suma de 20.134.969,36 RON reprezentând 16,277% din suma de 123.700.153,78 RON, pentru care pârâta din prezenta cauză solicitase înființarea popirii asupra conturilor deținute de reclamantă la BNR, instanța de apel a considerat că rezultatul judiciar în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 era unul previzibil, onorariul în cuantum de 400.000 Euro fiind stabilit de reclamantă și de avocatul ales, cunoscând că nu există riscul unei pierderi, astfel încât nu se poate considera că acesta este un onorariu rezonabil și necesar, care să poată fi pus în sarcina părții adverse, în temeiul răspunderii civile delictuale.

Referitor la cea de-a doua condiție stipulată pentru plata celei de-a doua tranșe a onorariului de avocat, anume "admiterea apelului băncii formulat în dosarul nr. x/2011, cu consecința modificării în tot a sentinței apelate și respingerii cererii de validare a popririi formulate de către S.C. B. S.A., în contradictoriu cu Banca", faptul că aceasta nu s-a îndeplinit nu înseamnă că s-a păstrat caracterul aleatoriu al contractului de asistență juridică, întrucât această condiție a fost prevăzută alternativ cu cea legată de rezultatul din dosarul nr. x/2011, părțile convenind că este suficientă îndeplinirea uneia dintre condiții, or cea legată de dosarul nr. x/2011 era previzibil că se va îndeplini, astfel că stipularea oricărei alte condiții alternative nu mai avea nici un fel de relevanță.

Instanța a înlăturat susținerea apelantei-reclamante referitoare la imprevizibilitatea rezultatul judiciar din dosarul nr. x/2011 datorită cunoașterii și de către pârâtă a Hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor A. nr. 4/19.03.2009, nr. 2/05.05.2010 și nr. 2/05.05.2011, în primul rând, pentru că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada acestui fapt, iar în al doilea rând, cunoașterea de către pârâtă a acestei circumstanțe nu are nicio relevanță, câtă vreme aceasta a solicitat înființarea popririi asupra conturilor bancare ale AVAS deținute la reclamantă, în calitate de terț poprit, la data de 13.12.2010, anterior încheierii contractului de asistență juridică, pentru suma de 28.619.720 Euro, fiind importantă doar atitudinea reclamantei raportat la cunoașterea hotărârilor mai sus-menționate.

De asemenea, nici menționarea în considerentele sentinței civile nr. 5158/2011 pronunțate la data de 15.06.2011 în dosarul nr. x/2011 de către Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a faptului că "dividendele …sunt exigibile la data aprobării bilanțului" nu determină imprevizibilitatea rezultatului ce urma a fi obținut în dosarul nr. x/2011, aceasta fiind o apreciere cu caracter general, care stabilește doar momentul de la care se naște dreptul la dividende, în măsura în care Adunarea Generală a Acționarilor a decis repartizarea lor.

Față de toate aceste considerente, instanța de apel a reținut în mod greșit prima instanță a respins excepția nulității absolute a contractului de asistență juridică seria x nr. x/2011 încheiat la data de 22.11.2011, precum și a actului intitulat contract de asistență juridică pe obiect nr. 14.839/21.11.2011 nr. 352002/22.11.2011.

Împotriva deciziei civile nr. 1070 din 14 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta A. S.A.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că instanța de apel și-a motivat decizia pe prevederile unui act normativ care nu mai era în vigoare la momentul încheierii Contractului de asistență.

Astfel, recurenta a arătat că instanța de apel, a admis apelul pârâtei B. S.A., reținând pe de o parte existenta pactului de quota litis inserat în Contractul de asistență și, pe de altă parte, certitudinea obținerii rezultatului preconizat la momentul încheierii Contractului de asistență, având în vedere prevederile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR din 25 septembrie 2005, publicat in Monitorul oficial al României Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005.

Raportat la contractul de asistență juridică astfel cum acesta a fost încheiat între părți, la data de 21 noiembrie 2011, devin incidente prevederile în vigoare,la momentul încheierii contractului, respectiv la data de 21 noiembrie 2011.

Or, precizează recurenta, la momentul încheierii contractului de asistență respectiv la 21 noiembrie 2011, erau in vigoare prevederile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 15 din 11 iunie 2011, publicat in Monitorul oficial al României Partea I nr. 658 din 15 septembrie 2011, prin care a fost modificat Statutul profesiei de avocat, adoptat în ședința Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din data de 25 septembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context recurenta a considerat că instanța de apel a motivat decizia pe prevederile unui act normativ care nu mai era in vigoare la momentul încheierii contractului de asistență.

Recurenta a criticat decizia atacată și prin prisma interpretării greșite a textului de lege privind pactul de quota litis.

Raportându-se la dispozițiile cuprinse în art. 134 și 137 din Statutul profesiei de avocat, recurenta a arătat că pactul de quota litis reprezintă fixarea exclusivă a unui onorariu de succes, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei și a apreciat că legătura incontestabilă dintre cele două cauze a fost pe deplin dovedită, dat fiind faptul că Banca a fost reprezentată în cele două dosare de același apărător, onorariile fiind condiționate și în strânsă legătură cu soluțiile ce urmau a se pronunța în ambele cauze; pentru a evita pactul de quota litis, apărătorul ales a primit și un onorariu fix, ce urma să fie completat cu un onorariu de succes, astfel că onorariul de succes nu a fost singurul onorariu achitat apărătorului ales.

S-a arătat că plata onorariului și nu existența acestuia, a fost condiționată și de rezultatul din apelul promovat de Banca împotriva sentinței de validare pronunțate în dosarul cu nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 iar în acest dosar, în cadrul apelului promovat, A. a fost reprezentată de același apărător ales pe care l-a avut și în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5, fiindu-i achitat acestuia un onorariu avocațial de 10.000 Euro.

Contractul de asistență juridică face trimitere la dosarul cu nr. x/2011 Judecătoriei Sectorului 3, unde a fost achitat un onorariu fix de 10.000 E și, contrar celor reținute de instanța de apel, la data încheierii contractului de asistență, 21 noiembrie 2011, recurenta nu avea cum să facă trimitere la o clauză din contractul de asistență nr. x/29.02.2012, contractul nr. x din data de 29.02.2012, de vreme ce acesta a fost încheiat la data de 29.02.2012, la mai bine de trei luni, astfel că la momentul încheierii contractului de asistență, singura trimitere pe care o putea face recurenta era cea cu privire la dosarul cu nr. x/2011 Judecătoriei Sectorului 5, aspect care, de altfel, s-a și reținut în contractul de asistență.

În opinia recurentei, apărătorul ales a primit atât un onorariu fix cât și un onorariu de succes, context în care nu se poate reține existența pactului de quota litis din aceasta perspectivă.

Cu privire la certitudinea obținerii rezultatului preconizat la momentul încheierii contractului de asistență, recurenta relevă următoarele aspecte:

În motivarea deciziei atacate, instanța de apel a meționat că prin sentința civilă nr. 786/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București in dosarul nr. x/2011, s-a reținut, cu putere de lucru judecat că, "dividendele aferente anilor 2008 si 2009, cuvenite debitoarei AVAS și stabilite prin hotărârile Adunării Generale a Acționarilor A. S.A. nr. 4/19.03.2009 si nr. 2/05.05.2010, în cuantum de 21.658.560,97 RON și respectiv, 50.910.005,26 RON, au fost plătite către AVAS la datele de 14.05.2009, 30.06.2010; respectiv 05.07.2010, anterior înființării popririi asupra A., care a avut loc la data de 13.12.2010.

A arătat recurenta că nu sunt incidente condițiile de nulitate prevăzute de inserarea pactului de quota litis, onorariul de succes fiind prevăzut în completarea unui onorariu fix, plătit indiferent de modalitatea de soluționare a cauzei. În același timp nu este îndeplinită nici condiția predictibilității rezultatului cauzei, decizia pronunțată de instanța de apel fiind rezultatul unei interpretări eronate a textului de lege aplicabil în cauză.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate, ci reiterează susținerile din fața instanței de fond fără a aduce nimic nou cu privire la nelegalitatea deciziei atacate.

Pe fondul cererii, intimata a făcut o prezentare a cadrului legal aplicabil speței, a redat considerentele din decizia nr. 4552/25 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și a concluzionat în sensul că excepția nulității absolute a contractului de asistență juridică este întemeiată motivat de faptul că în cadrul acestuia este inserat un pact de quota litis, situație nepermisă de art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat criticile formulate inițial și a conchis în sensul că în cauză nu sunt incidente condițiile de nulitate prevăzute de inserarea pactului quota litis, onorariul de succes fiind prevăzut în completarea unui onorariu fix, plătit indiferent de modalitatea de soluționare a cauzei și, în același timp nu este îndeplinită condiția predictibilității rezultatului cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26 mai 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nedepunând puncte de vedere.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că instanța de apel și-a motivat decizia pe prevederile unui act normativ care nu mai era în vigoare la momentul încheierii contractului de asistență, deși raportat la acesta, astfel cum acesta a fost încheiat între părți, la data de 21 noiembrie 2011, devin incidente prevederile în vigoare, la data încheierii contractului, respectiv la data de 21 noiembrie 2011 și anume prevederile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 15 din 11 iunie 2011, publicat in Monitorul oficial al României Partea I nr. 658 din 15 septembrie 2011, prin care a fost modificat Statutul profesiei de avocat, adoptat în ședința Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din data de 25 septembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

Această critică este nefondată, prin decizia recurată fiind respectate dezlegările date prin decizia nr. 4552 din data de 25 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, prin care s-a reținut că, având în vedere că actul de reprezentare ce stă la baza pretențiilor reclamantei este datat în 22 noiembrie 2011, precum și faptul că se invocă motive de nulitate absolută, ce se analizează în raport de legea în vigoare la momentul încheierii contractului, a rezultat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR din 25 septembrie 2005, publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005.

Astfel, instanța de apel a pronunțat decizia cu respectarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ. care prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. În cazul rejudecării după casare sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.

Recurenta a criticat decizia atacată și prin prisma interpretării greșite a textelor de lege cuprinse în art. 134 și 137 din Statutul profesiei de avocat, arătând că apărătorul ales a primit atât un onorariu fix cât și un onorariu de succes, context în care nu se poate reține existența pactului de quota litis.

Conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul,.

Înalta Curte reține că din considerentele deciziei de casare rezultă că instanța de recurs a reținut ca fiind întemeiată critica pârâtei referitoare la nulitatea contractului de asistență juridică pentru existența unei clauze de quota litis, motiv pentru care a s-a dispus ca instanța de apel să efectueze o analiză paralelă a dispozițiilor statutare care reglementează atât onorariul de succes, cât și pactul de qouta litis.

În acest sens, instanța de apel, respectând îndrumările date prin decizia de casare, a reținut că nu au fost stabilite onorarii fixe, ci onorariul a fost stabilit exclusiv în funcție de soluția ce urma să se obțină în cele două litigii, prin urmare contractul este lovit de nulitate pentru existența pactului de qouta litis.

Recurenta a susținut că nu sunt incidente condițiile de nulitate prevăzute de inserarea pactului de quota litis, onorariul de succes fiind prevăzut în completarea unui onorariu fix, plătit indiferent de modalitatea de soluționare a cauzei în același timp nu este îndeplinită nici condiția predictibilității rezultatului cauzei, decizia pronunțată de instanța de apel fiind rezultatul unei interpretări eronate a textului de lege aplicabil în cauză.

Și această critică este nefondată, instanța de apel reținând în mod corect că nu au fost stabilite onorarii fixe, în considerarea criteriilor enumerate de Statutul profesiei de avocat, la art. 132 alin. (2), pentru aprecierea onorariului, ci onorariul a fost stabilit exclusiv în funcție de soluția ce urma să se obțină în cele două litigii iar încheierea celor două extensii la contractul de asistență juridică -înscrisul intitulat "contract de asistență juridică pe obiect nr. 14.839 din data de 21 noiembrie 2011 nr. B 352002/2011 și a mențiunii olografe, nu au infirmat această concluzie, acestea necuprinzând elemente suplimentare de natură să influențeze natura juridică a onorariului stabilit de părți.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1070 din 14 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1070 din 14 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,26 ianuarie 2021.