ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 992/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2127A din 28 iunie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1986 din 8 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații Camera de Comerț și Industrie a României și B..

2.1. Motivele cererii

Revizuentul Cabinet de avocat A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 2127A din 28 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că instanța de judecată nu s-a pronunțat pe aspectul necompetenței funcționale absolute a instanțelor judecătorești, în condițiile existenței clauzei compromisorii privind arbitrajul cuprinsă în art. 4.7 din contractul de asistență juridică nr. 8/2010, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

S-a susținut că instanțele s-au pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și au acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că au pronunțat rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr. 8/2010, deși se ceruse doar rezilierea contractului prin acțiunea introductivă de instanță.

În temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat existența unor hotărâri definitive potrivnice, pronunțate de instanțe de grade diferite, cu referire la decizii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Înalta Curte de Casație și Justiție, care au statuat că neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu poate conduce la neplata onorariului avocațial.

În continuarea motivării, revizuentul a prezentat istoricul relațiilor contractuale dintre părți, precum și al litigiului, susținând că, în toate dosarele soluționate, instanțele au ignorat excepția necompetenței funcționale a instanțelor judecătorești, prin raportare la art. 4.7 din contractul de asistență juridică nr. 8/2010.

De asemenea, a arătat că în dosarele soluționate anterior între părți a fost invocat faptul că onorariul de succes, prevăzut în contract, urma a fi achitat în cazul anulării H.G. nr. 501/2010, fără a depinde direct sau circumstanțiat de nicio altă condiție.

În speță, s-a obținut anularea hotărârii de guvern anterior menționate, prin hotărâre irevocabilă la 19 martie 2013, iar dreptul de a încasa onorariul de succes a fost valorificat la 28 ianuarie 2015.

Contestația la executare promovată de debitor privind plata onorariului de succes a fost admisă, cu motivarea conform căreia, pentru a avea dreptul la onorariul de succes, revizuentul trebuie să furnizeze serviciile avocațiale și să obțină rezultatul stabilit, de anulare a H.G. nr. 501/2010.

A susținut că a fost condamnat penal fără a fi vinovat, iar această condamnare a determinat toate soluțiile pronunțate în dosarele civile având ca obiect contractul de asistență juridică nr. 8/2010.

Prin decizia civilă nr. 1979 A din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin aceeași decizie s-a reținut că revizuentul a indicat, prin cererea depusă la 29 august 2019, deciziile nr. 1777 din 25 iunie 2015, nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1614 din 8 mai 2014, nr. 1198 din 8 aprilie 2009 și nr. 2131 din 30 mai 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca fiind hotărâri potrivnice deciziei nr. 2127 din 28 iunie 2019, atacate cu revizuire.

2.2 Excepția tardivității cererii de revizuire

Prealabil, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 5788/11.05.2017, Judecătoria Sectorului 3 București a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Camera de Comerț și Industrie a României - CCIR, în contradictoriu cu pârâții Cabinet de Avocat A. și B., astfel cum a fost completată, a dispus rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr. 8/08.06.2010 încheiat între reclamanta și pârâtul Cabinet de Avocat A. și a obligat pârâtul Cabinet de Avocat A. să plătească reclamantei 1953 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1986/08.06.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins apelul declarat împotriva acestei sentințe de apelantul-pârât Cabinet de Avocat A., ca nefondat.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 2127A/28.06.2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, invocată de intimata CCIR și a respins contestația în anulare formulată de contestatorul Cabinet de avocat A. împotriva deciziei civile nr. 1986/08.06.2018, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2019, revizuentul Cabinetul de avocat A., prin A., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2127A/28.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În cauză, prin declinare, Înalta Curte a fost învestită cu soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2127A/28.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, în această situație, nu se mai impune analiza excepției de tardivitate formulată în raport de decizia nr. 3019A din 14 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București, respectiv de decizia nr. 1986A din 8 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speță, hotărârile pretins potrivnice deciziei civile nr. 2127 din 28 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ce se cere a fi revizuită, sunt deciziile nr. 1777 din 25 iunie 2015, nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1614 din 8 mai 2014, nr. 1198 din 8 aprilie 2009 și nr. 2131 din 30 mai 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Ultima hotărâre, în sensul dispozițiilor legale anterior redate, este decizia civilă nr. 2127, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă la 28 iunie 2019, astfel încât, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire în cazul reglementat de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., s-a împlinit la 28 iulie 2019.

Din analiza actelor dosarului, se constată că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la 26 iulie 2019, cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge excepția tardivității revizuirii, formulată de intimata Camera de Comerț și Industrie a României prin întâmpinare, cât privește raportarea la decizia civilă nr. 2127A/28.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

2.3. Analiza admisibilității revizuirii

Cu caracter prealabil, întrucât prin cererea de revizuire s-a invocat faptul că hotărârea a cărei anulare se impune, întrucât ar fi nesocotit cele statuate în mod definitiv prin deciziile nr. 1777 din 25 iunie 2015, nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1614 din 8 mai 2014, nr. 1198 din 8 aprilie 2009 și nr. 2131 din 30 mai 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II- a civilă, este decizia nr. 2127 din 28 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în respectarea prevederilor art. 24 C. proc. civ. și art. 3 din Legea nr. 76/2012, Înalta Curte constată că cererea de revizuire urmează a fi analizată în lumina prevederilor noului C. proc. civ., de vreme ce procesul în care a fost pronunțată decizia ce se cere a fi revizuită a început la 11 mai 2016, după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.

Sub un alt aspect, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010, a fost modificat alin. (4) al art. 513 C. proc. civ., potrivit căruia "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat."

Însă, în raport de data la care a fost demarat procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. urmând a fi analizată prin raportare la acest text de lege, care prevede că "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În speță, invocând incidența cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 2127A din 28 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, întrucât aceasta încalcă puterea de lucru judecat a deciziilor nr. 1777 din 25 iunie 2015, nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1614 din 8 mai 2014, nr. 1198 din 8 aprilie 2009 și nr. 2131 din 30 mai 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II a civilă, în ceea ce privește plata onorariului avocațial de succes.

Înalta Curte, raportat la datele speței, constată că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerința identității de obiect, părți și cauză prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Verificând hotărârile deduse analizei prin prezenta revizuire, Înalta Curte apreciază că obiectul, respectiv pretenția concretă dedusă judecății și părțile celor două litigii nu au fost aceleași.

Astfel, în procesul finalizat prin decizia civilă nr. 2127A din 28 iunie 2019, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr. x din 8 iunie 2010, încheiat între Camera de Comerț și Industrie a României și Cabinet de avocat A..

În acest litigiu au avut calitatea de părți reclamanta Camera de Comerț și Industrie a României, pârâți fiind Cabinet de avocat A. și B..

În procesul finalizat prin decizia civilă nr. 2131 din 30 mai 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică nr. x din 17 martie 2008 încheiat între C. și Cabinet de avocat D..

În acest dosar, în calitate de părți figurează reclamanta C. și pârâtul Cabinet de avocat D..

În procesul finalizat prin decizia civilă nr. 1777 din 25 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 41 din contractul de leasing financiar nr. 10002 din 22 mai 2008, părți în dosar fiind reclamantul E. și pârâtele S.C. F. S.A. și S.C. G. S.R.L.

Obiectul acțiunii formulate în dosarul finalizat prin decizia nr. 1614 din 8 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, l-a constituit obligația de plată a sumei de 118.678 RON, reprezentând rest de plată pentru lucrările executate în baza contractului nr. x din 2 iunie 2010, precum și a sumei de 374.757,13 RON, penalități de întârziere, părți în dosar fiind reclamanta S.C.H. S.R.L. și pârâta S.C. I. S.R.L.

În privința deciziei nr. 1198 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, se constată că este pronunțată în litigiul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică din 1 decembrie 1997, încheiat între Cabinet de avocat PC și S.C. TF S.A., precum și a contractului de novație prin schimb de debitor, încheiat la 5 martie 2001 între același cabinet și S.C. L.SA Brașov.

În dosarul finalizat prin decizia civilă nr. 1126 din 30 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit desființarea hotărârii arbitrale nr. 33 din 6 august 2001, pronunțată de Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov, prin care a fost admisă cererea formulată de reclamanta H. S.A..

Față de cele ce preced, rezultă că în litigiile anterior menționate nu a existat identitate de părți și obiect.

Or, lipsa de identitate raportată fie și la un singur element dintre cele trei, față de care se apreciază autoritatea lucrului judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Cabinet de avocat A., prin A. împotriva deciziei nr. 2127A din 28 iunie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimata Camera de Comerț și Industrie a României.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 2127A din 28 iunie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, formulată de revizuentul Cabinet de avocat A., prin A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2020.