ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 894/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 623 din 7.07.2017 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul x/2016, între alte dispoziții, a fost respins apelul declarat de inculpatul A. și a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva Sentinței penale nr. 1128/9.06.2016 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2016, care a fost desființată în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului A., soluționarea laturii civile și greșita reținere a stării de recidivă față de inculpatul B..

Cu privire la latura penală în ceea ce îl privește pe revizuentul A. - prin decizie s-a dispus descontopirea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din data de 3.09.2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) și art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată C.);

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată B.), și înlătură sporul de 1 an închisoare.

Au fost majorate pedepsele aplicate față de inculpat, după cum urmează:

- de la 3 ani și 6 luni închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din data de 3.09.2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) și art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată C.);

- de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă principală, respectiv 1/3 din 4 ani închisoare, adică 1 și 4 luni închisoare, în final inculpatul primind spre executare pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare.

II. Decizia penală nr. 623 din 7.07.2017 a Curții de Apel Brașov a fost atacată cu contestație în anulare, invocându-se temeiul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu motivarea că decizia din apel s-ar fi întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituțională și pe probe nelegal administrate.

Prin Decizia penală nr. 682/AP din 23.11.2020 pronunțată în dosarul penal nr. x/2020 de Curtea de Apel Brașov a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 623 din 7.07.2017 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

III. Împotriva acestei decizii condamnatul A. a formulat, la data de 1.02.2021, cerere de revizuire, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., arătându-se că a fost nesocotită Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale.

La termenul de judecată din 8.06.2021 revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen., arătând că textul menționat încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) din Constituția României și prevederile art. 6, 13 și 17 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului prin faptul că nu prevede printre cazurile de revizuire abuzul de putere și încălcările grave ale procedurii.

IV. Prin Decizia penală nr. 424/AP din data de 25 iunie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția Penală a respins cererea formulată de revizuentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen.

Totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei 682/AP/23.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. x/2020

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen. curtea de apel a reținut următoarele:

Revizuentul a susținut că art. 453 din C. proc. pen. este neconstituțional, întrucât nu prevede printre cazurile de revizuire și abuzul de putere sau încălcări grave ale procedurii, arătând că această omisiune încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) din Constituția României și prevederile art. 6, 13 și 17 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În continuare, s-a reținut că potrivit art. 29 alin. (1) - (2), (5) din Legea nr. 47/1992:

(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare), care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară), în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În raport cu prevederile art. 29 alin. (1), (5) din Legea nr. 47/1992 s-a apreciat că una dintre condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este aceea ca dispoziția criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza obiectului prezentei cauze curtea a reținut că nemulțumirea revizuentului este legată de faptul că, în cadrul dosarului penal nr. x/2016, în primă instanță și în apel, ar fi invocat nelegalitatea unor probe obținute prin aplicarea unui text de lege declarat neconstituțional prin Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale și instanțele de prim grad jurisdicțional și apel care au pronunțat soluția de condamnare ar fi respins criticile, ignorând conținutul deciziei de neconstituționalitate. În opinia revizuentului analiza făcută de instanțele de fond și apel care au pronunțat condamnarea este greșită și soluția de respingere a cererii sale de înlăturare a probelor pretins obținute prin încălcarea deciziei de neconstituționalitate reprezintă un abuz de putere și încălcare gravă a procedurii.

De asemenea, în opinia revizuentului, instanța care a respins contestația în anulare formulată împotriva deciziei din apel ar fi comis un abuz de putere întrucât nu a admis calea de atac pe care a formulat-o pentru anularea primei hotărâri obținute prin abuz de putere și încălcarea gravă a procedurii.

Curtea de apel a subliniat faptul că prezenta cale de atac nu este îndreptată împotriva hotărârilor prin care a fost aplicată pedeapsa pe care revizuentul o execută în prezent și despre care susține că i-a fost aplicată abuziv și prin încălcarea gravă a procedurilor, având la bază probe nelegal administrate; revizuirea de față este îndreptată împotriva unei decizii pronunțată într-o altă cale extraordinară de atac, și anume într-o contestație în anulare.

Contestația în anulare, reglementată de prevederile art. 426 - 432 din C. proc. pen., este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege, printre aceste cazuri neregăsindu-se nici abuzul de putere și nici încălcarea gravă a procedurilor.

Prin urmare, chiar în ipoteza în care excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent ar fi admisă și art. 453 din C. proc. pen. ar prevedea cazurile de revizuire propuse de A., prezenta cale de atac nu ar putea conduce la constatarea existenței unui abuz de putere al judecătorilor care au pronunțat contestația în anulare, în condițiile în care cazurile de contestație în anulare ar rămâne nemodificate și deci nu li s-ar putea reproșa judecătorilor din contestația în anulare că nu au aplicat prevederi vizând unul sau mai multe cazuri de revizuire. Așadar, raportat la conținutul concret al criticilor formulate de revizuent prevederile criticate ca neconstituționale nu au legătură cu soluționarea litigiului pendinte.

În al doilea rând, cu privire la condiția existenței unei legături între textul cu privire la care se invocă excepția de neconstituționalitate și soluționarea cauzei, Curtea Constituțională a reținut în mod repetat (Decizia nr. 203/6.03.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14.05.2012, respectiv Decizia nr. 244/6.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529 din 6.07.2017) că " o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția". În condițiile în care revizuirea declarată de A., astfel cum a fost întemeiată în drept, prin invocarea art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. este inadmisibilă și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Față de considerentele expuse, curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen., constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 682/Ap/23.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. x/2020.

V. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată a formulat cerere de recurs revizuentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți la data de 5 iulie 2021, fiind stabilit prim termen, în mod aleatoriu, la data de 28 octombrie 2021, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent și ale reprezentantului Ministerului Public fiind redate detaliat în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

VI. Examinând recursul formulat de A., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și Decizia nr. 3991 din 9.11.2010 a Înaltei Curți, secția penală).

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de revizuentul A., în fața Curții de Apel Brașov și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de revizuentul A. nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia, prin suplimentarea cazurilor de revizuire, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată. Autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

În concret, revizuentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 din C. proc. pen., motivat de împrejurarea că printre cazurile de revizuire nu este reglementat și abuzul de putere sau încălcări grave ale procedurii.

Neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepției, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis. Curtea Constituțională s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 367 din 27 aprilie 2004 și prin Decizia nr. 748 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 460 din 3 iulie 2009.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte notează, în acord cu instanța de fond, că revizuentul A. nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Mai mult, Înalta Curte reține că inadmisibilitatea căii de atac formulată de revizuentul A. conduce de plano la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, sesizarea instanței de contencios constituțional neputând avea un efect real asupra soluției din prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen. din cuprinsul Deciziei penale nr. 424/AP din data de 25 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen. din cuprinsul Deciziei penale nr. 424/AP din data de 25 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2021.

GGC - MM