ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 782/2020

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 33/RC din data de 7 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva Deciziei penale nr. 623/Ap din 7 iulie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte, cu privire la recurentul A., a reținut că prin Sentința penală nr. 1128 din 9 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru comiterea cărora inculpatul A. a fost trimis în judecată din șantaj, prev. și ped. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen. (persoană vătămată B.) și șantaj, prev. și ped. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată C.), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată B.) și șantaj, prev. și ped. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen. (persoană vătămată C.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din data de 3 septembrie 2015), prev. și ped. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) și art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută și pedepsită de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare (compusă din pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare).

În baza art. 72, alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii/arestării preventive/arestului la domiciliu, respectiv de la 9 noiembrie 2015 - la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestului la domiciliu instituită împotriva inculpatului în prezenta cauză.

S-a constatat că persoanele vătămate C. și B. nu s-au constituit părți civile în procesul penal împotriva inculpatului, aceștia arătând în fața instanței, că nu doresc să participe în procesul penal nici în calitate de persoane vătămate.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 450 euro și 3.250 RON, consemnate la D. cu chitanța nr. x din 12 noiembrie 2015 și recipisa x, respectiv chitanța nr. x din 12 noiembrie 2015 și recipisa nr. x .

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) și alin. (5) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a diferenței dintre suma totală de 7.000 euro și sumele anterior menționate (450 euro și 3.250 RON).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin Decizia penală nr. 623/Ap din 7 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în Dosarul nr. x/2016 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, părțile civile E., F., G. și inculpatul B. împotriva Sentinței penale nr. 1128 din 9 iunie 2016 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, care a fost desființată în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului A., soluționarea laturii civile și greșita reținere a stării de recidivă față de inculpatul B.

A fost descontopită pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din data de 3 septembrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) și art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată C.);

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen. (persoană vătămată B.), și înlătură sporul de 1 an închisoare.

Au fost majorate pedepsele aplicate față de inculpat, după cum urmează:

- de la 3 ani și 6 luni închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din data de 3 septembrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) și art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată C.);

- de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 și 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 10 luni închisoare.

A fost dedusă, din pedeapsa aplicată perioada de arest la domiciliu de la 10 iunie 2016 la 20 ianuarie 2017 și de arest preventiv de la 18 februarie 2017 la zi.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 13 septembrie 2017, a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A., admisă în principiu prin Încheierea din 7 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și trimisă cauza spre soluționare completului de judecată competent.

Analizând pe fond, recursul în casație, Înalta Curte a constatat că este nefondat, întrucât prin criticile inculpatul a urmărit, în esență, reevaluarea stării de fapt, reținută de instanța de fond și cea de apel, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal, și care nu puteau fi circumscrise cazului de casare invocat.

Împotriva acestei decizii, recurentul a formulat contestație, apreciind ca fiind admisibilă calea de atac, solicitând admiterea ei astfel cum a fost formulată.

Examinând contestația formulată, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție - constată că este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În ceea ce privește hotărârea atacată, respectiv Decizia penală nr. 33/RC din data de 7 februarie 2020, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată în procedura prev. de art. 448 alin. (1) C. proc. pen., aceste dispoziții reglementând procedura de judecare a recursului în casație după parcurgerea procedurii de filtru și anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 440 C. proc. pen.

Prin urmare, hotărârea fiind pronunțată de instanța de recurs în casație nu este supusă niciunei căi ordinare sau extraordinare de atac, fiind definitivă, astfel că A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale și nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării niciunei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în materia recursului în casație, a admite că o atare cale de atac este admisibilă ar încălca principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Apărătorul contestatorului a susținut admisibilitatea căii de atac în modalitatea în care aceasta a fost formulată, în conformitate cu dispozițiile 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Or, dispozițiile art. 598 C. proc. pen. reglementează contestația la executare, aceasta fiind un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta. Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

În cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", nelămurirea sau împiedicarea la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Or, din actele dosarului rezultă că prin Sentința penală nr. 1128 din 9 iunie 2016, Judecătoria Brașov în Dosarul nr. x/2016, a stabilit o pedeapsă totală de executat de 4 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă care a fost majorată de instanța de apel la 5 ani și 10 luni închisoare. Prin decizia penală nr. 33/RC a fost respinsă calea extraordinară de atac formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 623/Ap din 7 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, instanța de recurs în casație confirmând, astfel, soluția instanței de apel.

Ca atare, împotriva Deciziei penale nr. 33/RC nu se poate formula contestație la executare, întrucât hotărârea ce se execută este cea prin care s-a dispus condamnarea contestatorului, respectiv decizia pronunțată de instanța de apel.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 33/RC din data de 7 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

Contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 33/RC din data de 7 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM