ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 24/2021

HOTĂRÂRE
25.01.2021
CAMERĂ
other
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Decizia nr. 24/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că prin Sentința penală nr. 1128 din 9.06.2016, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. x/2016 s-a dispus, printre altele, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din data de 03.09.2015), prevăzută și pedepsită de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) și art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută și pedepsită de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele, aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare (compusă din pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare).

În baza art. 72, alin. (1) din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii/arestării preventive/arestului la domiciliu, respectiv de la 09.11.2015 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menținută măsura arestului la domiciliu instituită împotriva inculpatului în prezenta cauză.

S-a constatat că persoanele vătămate B. și C. nu s-au constituit părți civile în procesul penal împotriva inculpatului, aceștia arătând în fața instanței, că nu doresc să participe în procesul penal nici în calitate de persoane vătămate.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 450 euro și 3250 RON, consemnate la D. cu chitanța nr. x din 12.11.2015 și recipisa x, respectiv chitanța nr. x din 12.11.2015 și recipisa nr. x .

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) și alin. (5) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a diferenței dintre suma totală de 7000 euro și sumele anterior menționate (450 euro și 3250 RON).

De asemenea, s-a arătat că prin Decizia penală nr. 623/Ap din 7 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2016 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, părțile civile E., F., G. și inculpatul C. împotriva Sentinței penale nr. 1128/9.06.2016 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, care a fost desființată în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului A., soluționarea laturii civile și greșita reținere a stării de recidivă față de inculpatul C..

Rejudecând în aceste limite, s-a dispus cu privire la inculpatul A. descontopirea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din data de 03.09.2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) și art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată B.);

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată C.), și înlătură sporul de 1 an închisoare.

Au fost majorate pedepsele aplicate față de inculpat, după cum urmează:

- de la 3 ani și 6 luni închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din data de 03.09.2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) și art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată B.);

- de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele și a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 și 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 10 luni închisoare.

A fost dedusă, din pedeapsa aplicată perioada de arest la domiciliu de la 10.06.2016 la 20.01.2017 și de arest preventiv de la 18.02.2017 la zi.

Totodată, au fost obligați inculpații C., A., H., I. și J. la plata de despăgubiri civile către părțile civile E., F. și G..

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 13 septembrie 2017, a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A..

Prin încheierea din 7 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație a inculpatului A. împotriva Deciziei penale nr. 623/Ap din data de 7 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, întemeiată pe disp. art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C8, în compunere de 3 judecători, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) și art. 438 din C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 din C. proc. pen.) instanța de recurs în casație a reținut că, în susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând în esență, faptul că probele care au fost analizate de către judecătorii instanței de apel au fost denaturat prezentate și interpretate, în fapt elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj fiind analizate doar prin prisma interpretărilor personale ale organului de cercetare penală și a interceptărilor telefonice așa cum rezultă din procesele-verbale.

Înalta Curte a constatat, în raport de argumentele susținute în cererea de recurs în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 41 și art. 43 din C. pen. (2 acte materiale). S-a arătat că această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Prin urmare, s-a subliniat că solicitarea recurentului inculpat A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunilor pentru care a fost condamnat de cele două instanțe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație, ca al treilea grad de jurisdicție.

De asemenea, s-a arătat de către instanța supremă că o reanalizare a declarațiilor date de persoanele vătămate, în timpul urmăririi penale, motivând recurentul că au fost supuse unor presiuni pentru ca aceștia să fie determinați să declare că au fost constrânși și amenințați să remită sumele de bani sustrase de la familia E. și F., presupune o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influențe asupra situațiilor faptice constatate și poziției subiective a acestora reținute de cele două instanțe inferioare, analiză ce excede unor verificări de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casație.

Înalta Curte învestită cu soluționarea recursului în casație a menționat că scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de inculpat nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen., fiind formal circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pe cale de consecință, având în vedere limitele prevăzute de dispozițiile art. 447 din C. proc. pen. prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat de inculpat și pentru care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație, Înalta Curte a constatat că recurentul inculpat a invocat, formal, nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare pentru infracțiunile de șantaj, recurentul urmărind, în esență, reevaluarea stării de fapt reținută de ambele instanțe, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal.

În susținerea motivelor de contestație în anulare, contestatorul A., a arătat, în esență, că a fost condamnat în urma refuzului instanțelor naționale de a face aplicarea Deciziei nr. 51/2016 Curții Constituționale. A precizat că prin Decizia nr. 51/2016 instanța de contencios constituțional a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituțională.

Sub acest aspect, a învederat că, din adresa ce se regăsește la dosar, rezultă că interceptările au fost efectuate în cauză de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române prin persoane care nu aveau avizul de poliție judiciară.

Contestatorul a mai apreciat că în cauză este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât atât hotărârea pronunțată de instanța de fond, cât și cea pronunțată de instanța de apel s-au întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituțională și pe probe ce nu a au fost legal administrate.

Prin Decizia penală nr. 521 din data de 09 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 33/RC din data de 07 februarie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că specificul căii de atac a contestației în anulare este definit în cuprinsul dispozițiilor art. 426 - 432 din C. proc. pen., norme potrivit cărora contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Instanța a mai reținut că potrivit art. 426 din C. proc. pen., contestația în anulare poate fi cerută când:

a) judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației.

Admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate. Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivul prevăzut la art. 426 lit. b) din C. proc. pen. poate fi introdusă oricând.

Însă, această cale extraordinară de atac a fost exercitată împotriva Deciziei nr. 33/RC din 2018 pronunțate în recurs în casație de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizie ce nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea contestației în anulare deoarece cazurile de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. a), lit. c) - h) din C. proc. pen. fac trimitere expresă la hotărârea din apel.

Totodată, s-a mai reținut, referitor la cazul de la art. 426 lit. b) din C. proc. pen. vizează situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, iar în recurs în casație nu se poate dispune pentru prima dată o soluție de condamnare, concluzie care rezultă din dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. în care sunt prevăzute cazurile în care se poate fac recurs în casație, precum și din dispozițiile art. 434 alin. (3) din același cod care interzic exercitarea recursului în casație de procuror în scopul obținerii condamnării inculpatului.

S-a mai apreciat că motivele de contestație formulate de contestatorul A. au fost în mod formal încadrate în dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în condițiile în care acestea nu au legătură cu acest caz de contestație în anulare, îndeplinirea formală a unei condiții, ca de exemplu indicarea unui caz de contestație în anulare prevăzut de lege, deși necesară, nefiind suficientă pentru declararea ca admisibilă a căii de atac.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat apel contestatorul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 judecători, la data de 06 octombrie 2021 sub nr. x/2020, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 16 noiembrie 2020, termen la care instanța a dispus amânarea cauzei pentru a se comunica apelantului contestator Decizia penală nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 la locul de deținere.

La termenul din data de 25 ianuarie 2021 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate, concluziile acestuia și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant fiind expuse pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelul formulat, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că este inadmisibil, pentru considerentele următoare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

În cauză, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive (Decizia penală nr. 521 din data de 9 septembrie 2020), nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator A., în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator A., în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.

Sursă